29 martie 2024
ActualitateAcasă în Europa

Acasă în Europa

Proiectul de parteneriat strategic Erasmus+ KA229 intitulat ”Intercultural Awareness by Photography” a fost aprobat în sesiunea 2019 de Comisia Europeană prin ANPCDEFP Bucureşti și se desfășoară până în august 2022 la Palatul Copiilor Bacău, coordonat fiind de prof. dr. Nela Dumea, cu următorii parteneri: Lykio Kokkinochorion ”Foti Pitta”, Frenaros, Cipru – coordonator, Istituto Comprensivo Statale ”Ettore Sacconi”, Tarquinia, Italia – partener, Szkola Podstawowa ”Romualda Trauguttaw Blizanowie”, Polonia – partener, Ozel ”Vatan Ortaokulu”, Bagcilar, Turcia – partener, retras după aprobarea proiectului. Obiectivele proiectului sunt: creșterea motivației în învățare a elevilor noștri, îmbunătățirea capacității de înțelegere a diversității culturale și a sentimentului de identitate națională în diversitatea culturală europeană, dezvoltarea competențelor de realizare și utilizare a fotografiei ca și mijloc de comunicare interculturală, dezvoltarea abilităților de comunicare în limba engleză și a competențelor digitale pentru participanții din proiect.

  În perioada 2 – 7 iunie a avut loc, în Bruxelles, o întâlnire de proiect organizată de partenerul polonez. La această întâlnire au participat 13 elevi și 4 profesori de la Palatul Copiilor Bacău. Tema întâlnirii a fost ”Regiunea mea”, fiind focusată pe dobândirea de competențe în domeniul surprinderii mișcării în imagini. Prima activitate a echipei noastre a fost vizita de documentare la Parlamentul European, unde copiii au aflat despre reprezentanții României în instituțiile Europene, ce este Parlamentul European și istoricul său, cum sunt aleși membrii Parlamentului, cum este ales personalul care deservește funcționarea Parlamentului European, despre componența și sediile PE și multe alte răspunsuri au fost primite de curioșii noștri participanți la întrebările pe care le-au pus. A urmat o vizită în centrul orașului Bruxelles, unde participanții au făcut fotografii la Manneken Pis, Grand Place, Royal Palace și Mont des Arts, au discutat despre istoria și semnificația obiectivelor aflate în vizorul aparatului de fotografiat.



  O alta activitate de descoperire a semnificațiilor culturale a fost în timpul vizitei la Atomium, când elevii noștri au aflat detalii despre proiectarea și construcția acestei clădiri pentru Expo ’58 despre faptul că acum e folosit ca muzeu, centru de artă și de cultură; participanții au admirat expoziția temporară de fotografie ”View from my window” unde au apreciat fotografii făcute în timpul pandemiei de persoane din întreaga lume. La vizita de documentare de la Mini-Europe, elevii au identificat trăsături culturale reprezentate de cele (aproximativ) 350 de clădiri din 80 de orașe europene. La Design Museum Bruxelles participanții au văzut o istorie a producerii și utilizării materialului plastic și influența acestuia asupra evoluției tehnicii. În curtea muzeului elevii s-au organizat în echipe internaționale pentru a realiza câte un film din fotografiile realizate chiar de ei pe parcursul întâlnirii. La vizita de studiu la House of Europe elevii au fost conștientizați despre felul în care istoria a modelat conceptul de memorie europeană și modul în care continuă să ne influențeze viețile în prezent și în viitor. Ultima zi a mobilității a fost consacrată unei vizite de documentare în Bruges, unde copiii au admirat Centrul istoric al orașului – ce face parte din Patrimoniului Mondial al UNESCO – și au identificat și fotografiat clădiri și monumente care au marcat istoria bogată a acestui loc, cu anii de glorie și anii de declin al acestuia. În timpul acestei întâlniri de proiect s-au legat prietenii, astfel încât despărțirea a fost un moment emoționant, cu multe imbrățișări îndelungate, lacrimi și promisiuni de colaborare în viitor.

  Ultima experienta europeana din acest proiect de învățare la care elevii participă cu drag și folos pentru dezvoltarea lor ca cetățeni europeni se va desfășura în mai puțin de o lună în Amsterdam. Va fi organizată de Palatul Copiilor Bacău, în deplasare. Locația a fost aleasă și acceptată la nivel de parteneriat datorită contextului socio-economic local și european dar mai ales datorită multitudinii de organisme europene din acea regiune unde copiii pot avea experiențe de învățare cu mult sens pentru dezvoltarea lor ca viitori specialiști ai unei societăți europene. Erasmus+ schimbă într-adevăr vieți, dar mai ales – deschide minți!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri