sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1353

Dintr-o galerie de portrete (I)

Cred că în toate timpurile bunătatea a fost ceva rar, dar în zilele noastre mi se pare că ea aproape a dispărut. Oamenii au devenit supărăcioși, suspicioși, clevetitori, temători, agresivi, faptele bune, altruismul, generozitatea, solidaritatea fiind noțiuni străine pentru cei mai mulți dintre ei. Or eu, dacă ar fi să aleg dintre toate calitățile unui om, pe primul loc aș pune bunătatea, chiar dacă prețuiesc mult inteligența, sensibilitatea, talentul, umorul. Dar toate acestea pot fi puse mult în umbră dacă un om este rău, egoist, rapace și fără scrupule. Și mincinos, fiindcă văd că s-a înmulțit specia asta ceva de speriat, și mereu afli lucruri la care nu te așteptai.
Asta este, din păcate, după cum nota Eminescu, încă de pe vremea când era doar un adolescent: „Toate au trecut prin lume, numai răul a rămas”. De aceea, am cea mai mare bucurie când dau peste ceva care contrazice această tristă constatare. Uite că mai sunt oameni senini, echilibrați, generoși, îmi zic, și prilejul ăsta îl am chiar acum, când citesc cartea regizorului Andrei Șerban, intitulată „Niciodată singur. Fragmente dintr-o galerie de portrete”. Am parcurs o bună parte din ea, am sărit de la o pagină la alta, urmărind numele care mă atrag cel mai mult, de actori, de pildă, pe care i-am văzut jucând sau pe care i-am cunoscut în mod direct. Îmi verificam astfel, într-un fel, propriile impresii.
Și nu încetez să mă minunez, pentru că nu găsesc nimic malițios, nicio ranchiună, răfuială, nicio dezvăluire mai picantă, în fine, ceva absolut rarisim în lumea plină de rivalități și de invidie, cum este cea artistică. În unele locuri, cel mult o ironie, peste asta da, mai poți să dai. Dar nu e ceva grav, care să diminueze personajul. Andrei Șerban este extrem de serios, interesat să surprindă esența celui (celei) despre care scrie, așa că, genul de cititori curioși să afle anecdote, amănunte deocheate despre marii artiști portretizați va fi foarte dezamăgit la lectură. Autorul are decență, discreție, și ceea ce se numește politețe a inimii, când încearcă să pătrundă în intimitatea gândirii unui personaj. Gândire artistică, desigur, pentru că asta vrea Andrei Șerban să pună în prim-planul profilului unui actor, regizor, dramaturg, critic de teatru, scenograf, cântăreț de operă, coregraf, adică a oamenilor care-i populează cartea.
Mă opresc la portretul pe care i-l face unui actor de rasă pură, și anume lui Ștefan Iordache, pe care l-am cunoscut la câteva festivaluri de teatru, admirându-i naturalețea, simplitatea, rezerva comportamentului, din care nu răzbătea nicio notă de vedetism. Îl vedeam în holul hotelului, răspunzând amabil oricui îl întreba ceva, și într-o zi l-am zărit pe scările Casei de Cultură din Mangalia, discutând, foarte firesc (oare ce anume?) cu o persoană umilă, cred că era un om al străzii. Andrei Șerban povestește cum, în studenția lor comună, Ștefan Iordache îi făcea pe toți băieții geloși, fiindcă fetele îl priveau ca pe „un geniu rebel și romantic”. Experiența vieții, trăite cu pasiune, i-a fost cea mai prețioasă școală acestui mare actor, un fel de „lup singuratic”, care-și respecta mult meseria, riscând curajos (în unele roluri), neevitând suferința, pe care o trăia în fața tuturor. Mărturisește apoi că a fost surprins când, peste ani, s-au întâlnit la New York și actorul nu era deloc afectat de celebritate, ba chiar i-a zis că urăște faima. Provenit dintr-o familie simplă, având școala vieții (a copilărit în Rahova), Iordache, ca și prietenul său Dinică, mari boemi amândoi, a ajuns „pe culmile cele mai înalte ale artei”. Și ce aer elegant, de mare senior avea! L-am revăzut de Crăciun în niște înregistrări (în smoking, învăluit în fum de țigară), cântând colinde.

 

În căutarea Luminii

Înaintăm pe drumul Ierihonului, într-un ținut preferat de Mântuitorul Iisus Hristos în timpul propovăduirii Sale pământești. Multe întâmplări, vibrante minuni și numeroase amănunte sunt legate de acest oraș, considerat de istorici a fi cel mai vechi din lume, astăzi situat în apropierea graniței cu Iordania. Suntem în cea mai cromatică localitate din ținutul Iudeii, pod între lumina curgătoare a Iordanului și uscăciunea Pustiului Iudeii, printre miresmele de flori de lavandă, la câteva sute de metri sub nivelul mării, așa încât, coborând de la Ierusalim la Ierihon, ai sentimentul că intri într-un cuptor arzător. Este foarte cald! Descoperi și faptul că pe lângă oraș șerpuiește Iordanul, râul cu apă dulce, care se varsă în Marea Moartă. Oricâtă apă dulce ar curge din Iordan în Marea Moartă, aceasta tot sărată rămâne. Este una dintre curiozitățile locului. Înspre răsărit de Ierihon însă, la numai câțiva kilometri, se întinde locul de unde ni se șoptește faptul că Dumnezeu a descoperit, lui Moise, Pământul Făgăduinței. Iar, în partea de apus, vedem cum se înalță, asemeni unui zid, muntele Carantaniei, locul de unde Domnul a fost dus de Duhul în pustie, pentru a fi ispitit de diavol.
… iată elemente care fac din Ierihon o cetate de poveste, ce este atinsă iarăși de Mântuitorul, spre a o putea înscrie în Cer. O zi aparent obișnuită pentru toți. Nu și pentru Bartimeu, fiul lui Timeu (Marcu 10, 46-52), orb din naștere, întărit doar în credință, care simte mireasma și cere Lumina pe care o simte izvorând din Hristos. Un fiu orb ce strigă. Către Un Fiu, Unul Născut, care nu ceartă, nu acuză și nu judecă circumstanțe. Doar oprește, privește cu milă, se apleacă spre neputință, întreabă, pentru a nu da loc interpretărilor, și primește răspunsul vieții: Doamne, vreau să văd! Iar Domnul, precum odinioară, la Început, biruiește nevederea… O uluitoare simplitate de gest și de cuvânt. Tânărul se ridică, vede Lumina – Hristos și înțelege faptul că trebuie să trăiască în Lumina credinței. Este vindecat trupește și sufletește.
O frică recunoscătoare îi mișcă pe toți cei adunați. Un orb vindecat tămăduiește nevederea cetății și a întregii lumi. Căci, Ierihonul devine astăzi universal și subiect de poveste. Pentru a putea vedea, în orice loc al lumii, cu istorie sau fără, este nevoie de Domnul. Să ținem ochii deschiși!
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

Teleşcoala noastră (XXIII)

Start întârziat

O ultimă parte din semestrul I a început pe 3 ianuarie. Reluaseră cursurile gimnaziştii şi liceenii, urmând ca pe 10 ianuarie să le ţină companie clasele I-IV şi grădiniţa. Noi ştiam calendarul acesta, nu şi TVR 2, care a programat în spaţiul emisiunii „Teleşcoala” reprezentaţii de circ. După-amiază, la ora 15, am asistat la reluarea spectacolului care, reuşit fiind, a făcut ca (pre)adolescenţii să aibă de luptat cu o ispită mediatică.

Reluări, însă nu pentru orice!

Vineri, la ora de dirigenţie, altă dezamăgire. Se vorbea, la disciplina consiliere şi dezvoltare personală, despre alegerea unei şcoli, operaţiune care începe, firesc, cu o serioasă cunoaştere de sine. Profesoara mi-era cunoscută (este consilier şcolar la un gimnaziu din Capitală) din ziua de 8 octombrie 2021, când tot la o oră de dirigenţie de pe TVR 2 a mutilat două cuvinte din terminologia unui psihopedagog: introvertit şi extrovertit (rostite de fiecare dată trunchiat: *introvert, respectiv *extrovert). Pe 14 ianuarie 2022 am auzit-o cu aceleaşi minuni: „Când eram elevă la Liceul Pedagogic, eram *extrovertă, dar acum sunt *introvertă”. M-am supărat nu atât pe vorbitoare, cât pe cei ce au privit emisiunea, au remarcat grozăviile lexicale şi  nu le-au comentat. (La această rubrică sunt 8 comentarii laudative, adică formale, deci inutile.) Furia mi-a trecut oarecum când am zărit în colţul ecranului că este reluarea ediţiei din toamnă. Filmarea trebuie neapărat înlocuită, pentru că la un moment dat apare o schemă la tablă, în cadrul căreia profesoara scrie cu roşu că personalitatea (eu aş fi zis temperamentul) este constituită de cele două categorii: *extroverţi şi *introverţi. Cuvintele există în limba engleză, dar dicţionarele Academiei Române nu admit decât formele complete: introvertit şi extrovertit.

Semne bune, dar pe jumătate

Ni le oferă o lecţie de matematică pentru clasa a VIII-a (din 16 decembrie), unde profesorul, doctor în ştiinţe matematice, adaugă, spre folosul gimnaziştilor, etimologia unor termeni: de pildă, vector derivă de la latinescul vehere. E bine, dar pentru a fi fost foarte bine, ar fi trebuit prezentate toate formele verbale: veho, vehere, vexi, vectum „a transporta, a purta, a duce (cu sine)”, încât elevul să ajungă la radicalul originar (vect-, din vectum) pentru vector.

O utilă schemă a genurilor literare alcătuieşte titulara ediţiei din 22 decembrie, cu două observaţii însă: o creaţie din genul liric nu exprimă doar sentimente, ci şi idei, iar lectura (de nota 5) a poeziei lui Grigore Vieru dedicată părinţilor nu a reuşit să transmită niciun fior pentru a ilustra sentimentul de dragoste şi respect faţă de aceştia. Încă o bilă albă pentru componenta didactică (prezentarea obiectivelor): „Ce vom învăţa astăzi: a) să identificăm…; c) să comparăm…”

 

† DUMINICA a 3-a de peste an. Cuvânt şi viaţă

Tema lecturilor biblice din Liturghia de duminica viitoare este cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură. Biblia nu trebuie considerată ca un fel de dicţionar, de răspunsuri, din care fiecare om să-şi poată extrage propriile idei şi tot ceea ce-i convine pentru propria-i cultură religioasă, pentru propria-i evlavie sau chiar polemici împotriva „adversarilor”. Biblia riscă de a se extenua atunci când devine obiectul unei cercetări individualiste. Mai trebuie ţinut cont că Biblia este cartea unei comunităţi. Prin urmare, Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, dar şi cuvântul comunităţii adresat lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea sabiei cu două tăişuri, este un cuvânt care pătrunde, străpunge şi face să simtă durerea. Este cuvântul care descoperă faptele, chiar şi intenţiile cele mai secrete ale minţii. Este un cuvânt revelator, întrucât descoperă mai întâi de toate dezordinea care se află în inima noastră. Smulge vălul aparenţelor noastre şi demască toate ipocriziile noastre. În faţa cuvântului totul rămâne descoperit, lipsit de apărare. Într-un asemenea caz, atitudinea naturală este aceea a fricii.
De fiecare dată când se stabileşte un contact cu Dumnezeu, omul nu are de făcut altceva decât să-şi recunoască propria-i vinovăție, pentru că numai aşa va simţi sfinţenia divină. Însă Cuvântul lui Dumnezeu îşi aduce roadele lui chiar şi printr-un plâns mântuitor. Este ca sămânţa cea bună, aruncată în brazda amărăciunii, fecundată de lacrimi, care aduce roade în bucurie. „Nu vă întristaţi, pentru că bucuria Domnului este tăria voastră!”
Sfânta Tereza a pruncului Isus purta permanent cărticica cu Evangheliile sub haină, în dreptul inimii. Sfânta Scriptură nu se citeşte ca un roman sau ca o carte de poveste. Lectura trebuie să fie însoţită de rugăciune, altfel nu înţelegem nimic din ea. Înainte de a deschide Cartea Sfântă, Sfântul Ioan Gură de Aur se ruga astfel: „Doamne Isuse Cristoase, deschide ochii mei ca să pot înţelege şi împlini voinţa ta… luminează ochii mei cu lumina ta”. Iar sfântul Efrem ne sfătuieşte: „Înainte de orice lectură, roagă-te şi imploră-l pe Dumnezeu ca să ţi se descopere”. Cuvântul lui Dumnezeu e hrană pentru suflet. Ne-o spune Isus: „Nu numai cu pâine se hrăneşte omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.

Pr. Richardo-Dominic Baciu

Medicii de familie, cooptați în lupta împotriva pandemiei

    Medicii de familie, cooptați în lupta împotriva pandemiei, au demarat testarea gratuită a populației (peste 50% din medicii de familie din județul Bacău au condițiile asigurate pentru a presta acest serviciu medical preventiv).

    Au fost înființate, la nivel național, 230 de centre de evaluare unde oricine se poate prezenta fără bilet trimitere (indiferent de statutul de asigurat) – dar la îndrumarea & recomandarea medicului de familie – și poate primi tratament gratuit, dacă este nevoie (8 centre de evaluare sunt avizate de DSP la nivelul județului Bacău, după cum urmează:

    🔴Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău (3 module la baza Letea)
    🔴Spitalul „Sf. Ierarh dr. Luca” Oneşti (secția „Boli infecțioase” – parter)
    🔴Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuşi (două centre avizate: Spațiu/Spitalizare de zi, respectiv Centru de evaluare Boli Infecțioase)
    🔴Spitalul Orăşenesc „Ioan Lascăr” Comăneşti (Modul şi salon la nivel Izolator în cadrul spitalului)
    🔴SC POLIMED Podu Turcului (Parter Spital)
    🔴SC Elytis Care Bacău (Ambulatoriu de specialitate – clădire birouri Letea)
    🔴Spital Municipal de Urgență Moineşti (Dispensar TBC);

    Antiviralele necesare tratamentului sunt asigurate în Centrele de evaluare.

    Măsurile vin în sprijinul sistemului sanitar implicat în combaterea pandemiei, caracterul lor timpuriu având rolul de a preveni colmatarea unităților de primiri urgențe, a secțiilor de boli infecțioase & ATI şi, prin asta, asigurarea continuității serviciilor medicale pe care spitalele le oferă pacienților cu patologii acute, precum şi a tratării cazurilor cronice.

    „Angajamentele ferme pe zona Sănătății asumate de Partidul Social Democrat & ministrul dr. Alexandru Rafila se concretizează în măsuri palpabile, în sprijinul populației şi a personalului medical angrenat în lupta împotriva Covid19”, a declarat prefectul de Bacău, Lucian Bogdănel.

    Mobilizare exemplară pentru execuția lucrărilor la subsolul și parterul clădirii „Spital Municipal”

    Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean, împreună cu antreprenorul general și prefectul județului Bacău- Lucian Gabriel Bogdănel, au verificat astăzi, stadiul lucrărilor derulate la subsolul și parterul clădirii „Spital Municipal” – în conformitate cu Hotărârea nr. 112/18.10.2021 a CJSU Bacău- obiectul asocierii între Municipiul Bacău și Consiliul Județean Bacău.

    „La o lună de la semnarea contractului de execuție a lucrărilor la subsolul și parterul clădirii „Spital Municipal”, mobilizarea antreprenorului general este exemplară. Ritmul în care se lucrează este unul susținut și nu ține cont de zilele de weekend sau de orele târzii.

    Intervenția este complexă, având în vedere faptul că lucrările efectuate acum 14 ani nu au fost conservate. Degradarea acestor spații presupune intervenții suplimentare, pentru a reface zonele afectate și se fac eforturi considerabile pentru ca acest proiect să fie finalizat într-un timp record.

    Asigurarea spațiilor adecvate pentru acordarea serviciilor medicale de calitate ,este prioritară pentru mine! În calitate de președinte al Consiliului Județean, voi depune toate diligențele pentru ca această clădire cu destinație medicală, care aparține Municipiul Bacău, să fie finalizată în totalitate și să intre în circuitul medical cât mai curând posibil!”
    Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean

    Valoarea totală a investiției se cifrează la aproximativ 22 milioane lei, din care peste 14 milioane lei sunt aferente construcțiilor și montajului.

    Lucrările vizează amenajarea UPU la parterul clădirii „Spital Municipal”, unde vor funcționa o „zonă roșie”, respectiv o „zonă verde”, ambele pentru gestionarea cazurilor Covid, o zonă de „Spitalizare zi”, una de „Investigații – diagnostic”, precum și zona administrativă a UPU. La subsol, vor fi amenajate prosectura și spațiile de depozitare.

    Controale în silvicultură

      În perioada 18-20 Ianuarie a.c, polițiștii I.P.J Bacău, cu sprijinul de specialitate al reprezentanților Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Bacău au acționat în sistem integrat pentru verificarea modului de respectare a normelor silvice.

      Au fost verificate 21 de obiective, din care, 3 exploatări forestiere și 18 depozite și instalații de debit material lemnos.

      Au fost aplicate 82 de contravenții, din care 16 in domeniul silvic și a fost confiscată fizic și valoric, cantitatea de 269 m.c material lemnos, în valoare de 97.000 de lei.

      Totodată, au fost constatate în flagrant delict 5 infracțiuni, din care 2 ce privesc tăieri ilegale și furt de arbori și 3 infracțiuni de fals informatic cu privire la avize de însoțire a materialelor lemnoase emise în mod fictiv, fiind întocmite dosare penale.

      Program Happy Cinema Bacau, 21- 27 ian

      Vineri,21 Ianuarie
      13:30 Hai să cântăm din nou! (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Muzică, Normal, AG
      13:40 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      14:20 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:30 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      15:40 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      16:00 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      16:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18
      17:20 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      18:00 Ghostbusters: Afterlife – Comedie, Fantastic, Normal, AP12
      18:30 Resident Evil: Welcome to Raccoon City – Acţiune, Horror, Mister, SF, Normal, N15
      19:00 The 355 – Acţiune, Thriller, Normal, AP12
      19:10 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      20:30 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      21:00 Spider-Man: No Way Home – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
      21:20 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      21:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18

      Sâmbătă,22 Ianuarie
      10:00 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      10:20 Encanto (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Normal, AG
      10:40 Hai să cântăm din nou! (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Muzică, Normal, AG
      11:00 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      12:10 Encanto (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Normal, AG
      12:40 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      13:00 Spider-Man: No Way Home – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
      13:10 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      14:30 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      15:00 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      15:30 Ghostbusters: Afterlife – Comedie, Fantastic, Normal, AP12
      16:00 Encanto (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Normal, AG
      16:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18
      17:20 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      18:00 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      18:30 Resident Evil: Welcome to Raccoon City – Acţiune, Horror, Mister, SF, Normal, N15
      19:00 The 355 – Acţiune, Thriller, Normal, AP12
      19:10 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      20:30 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      21:00 Spider-Man: No Way Home – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
      21:20 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      21:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18

      Duminică,23 Ianuarie
      10:00 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      10:20 Encanto (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Normal, AG
      10:40 Hai să cântăm din nou! (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Muzică, Normal, AG
      11:00 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      12:10 Encanto (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Normal, AG
      12:40 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      13:00 Spider-Man: No Way Home – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
      13:10 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      14:30 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      15:00 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      15:30 Ghostbusters: Afterlife – Comedie, Fantastic, Normal, AP12
      16:00 Encanto (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Normal, AG
      16:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18
      17:20 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      18:00 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      18:30 Resident Evil: Welcome to Raccoon City – Acţiune, Horror, Mister, SF, Normal, N15
      19:00 The 355 – Acţiune, Thriller, Normal, AP12
      19:10 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      20:30 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      21:00 Spider-Man: No Way Home – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
      21:20 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      21:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18

      Luni,24 Ianuarie
      13:30 Hai să cântăm din nou! (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Muzică, Normal, AG
      13:40 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      14:20 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:30 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      15:40 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      16:00 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      16:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18
      17:20 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      18:00 Ghostbusters: Afterlife – Comedie, Fantastic, Normal, AP12
      18:30 Resident Evil: Welcome to Raccoon City – Acţiune, Horror, Mister, SF, Normal, N15
      19:00 The 355 – Acţiune, Thriller, Normal, AP12
      19:10 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      20:30 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      21:00 Spider-Man: No Way Home – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
      21:20 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      21:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18

      Marţi,25 Ianuarie
      13:30 Hai să cântăm din nou! (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Muzică, Normal, AG
      13:40 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      14:20 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:30 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      15:40 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      16:00 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      16:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18
      17:20 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      18:00 Ghostbusters: Afterlife – Comedie, Fantastic, Normal, AP12
      18:30 Resident Evil: Welcome to Raccoon City – Acţiune, Horror, Mister, SF, Normal, N15
      19:00 The 355 – Acţiune, Thriller, Normal, AP12
      19:10 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      20:30 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      21:00 Spider-Man: No Way Home – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
      21:20 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      21:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18

      Miercuri,26 Ianuarie
      13:30 Hai să cântăm din nou! (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Muzică, Normal, AG
      13:40 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      14:20 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:30 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      15:40 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      16:00 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      16:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18
      17:20 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      18:00 Ghostbusters: Afterlife – Comedie, Fantastic, Normal, AP12
      18:30 Resident Evil: Welcome to Raccoon City – Acţiune, Horror, Mister, SF, Normal, N15
      19:00 The 355 – Acţiune, Thriller, Normal, AP12
      19:10 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      20:30 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      21:00 Spider-Man: No Way Home – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
      21:20 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      21:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18

      Joi,27 Ianuarie
      13:30 Hai să cântăm din nou! (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Muzică, Normal, AG
      13:40 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      14:20 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:30 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      15:40 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      16:00 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      16:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18
      17:20 Tabăra – Acţiune, Familie, Normal, AP12
      18:00 Ghostbusters: Afterlife – Comedie, Fantastic, Normal, AP12
      18:30 Resident Evil: Welcome to Raccoon City – Acţiune, Horror, Mister, SF, Normal, N15
      19:00 The 355 – Acţiune, Thriller, Normal, AP12
      19:10 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      20:30 Cry Macho – Dramă, Thriller, Western, Premiera, N15
      21:00 Spider-Man: No Way Home – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
      21:20 Those Who Wish Me Dead – Acţiune, Dramă, Thriller, Premiera, AP12
      21:30 Scream – Horror, Mister, Thriller, Normal, IM18

      Record după record la DSP Bacău. Din 650 de noi infectări, doar 17 pacienți ajung în spitale

        După cel mai mare număr de teste efectuate într-o singura zi, cel puțin anul acesta, dacă nu chiar de la începutul „pandemiei”, Direcția de Sănătate Publică anunță depăsiri de plan la numărul noilor infectați.

        Dupa ce ieri anunțase 642 de persoane infectate, astăzi, DSP a a nunțat nu mai puțin de 650 de noi infectați, cel mai mare număr de la debutul, acum doi ani, al virusului Sars cov 2.

        Cu toate acestea, deși au fost anunțate 650 de noi îmbolnăviri, în spitale au ajuns doar 17 pacienți, numărul paturilor de spital ocupate de persoanele cu COVID 19 ajungând la 169, semn clar că pericolul virusului a scăzut foarte mult.

        Pentru a depista cei 650 de noi bolnavi s-au utilizat 1680 de teste, un număr absolut imens dacă luăm în considerație faptul că, anul trecut, zilele când se foloseau 1.000 de teste erau considerate vârfuti ale testării.

        De la începutul „pandemiei”, în județul Bacău s-au îmbolnăvit oficial 46.694 de persoane, 40.407 s-au vindecat și 1823 au murit. 

        A vrut să-si facă abonament la telefon dar a aflat că are deja două. Ce s-a întâmplat și cine a fost reținut în acest caz

        Un bărbat din comuna Răchitoasa a sesizat polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale despre faptul că, în cursul anului 2020, a dorit să încheie un abonament cu o firmă de telefonie, însă reprezentanţii societăţii i-au comunicat că figurează cu două abonamente pentru servicii de televiziune, încheiate în luna august 2019, neachitate.

        Totodată, bărbatul a precizat că nu a încheiat respectivele contracte pentru prestări servicii de televiziune şi nici nu a împuternicit vreo persoană să încheie astfel de contracte în numele său.

          În urma investigaţiilor efectuate de polițiști, a fost identificat un bărbat din județul Galați, bănuit de comiterea faptei.

          Din cercetări a reieșit faptul că, în luna ianuarie 2019, păgubitul ar fi încheiat un contract de vânzare- cumpărare a unui autoturism cu bărbatul din județul Galați, ocazie cu care vânzătorul i-ar fi oferit cumpărătorului în copie, actul său de identitate.

          În luna august 2019, bănuitul ar fi contactat un agent de vânzări din cadrul firmei de telefonie şi, profitând de faptul că discuţia s-ar fi purtat telefonic, i-ar fi comunicat, în fals, reprezentantului firmei datele de stare civilă ale păgubitului.

          Acesta ar fi solicitat contractarea unor servicii şi echipamente pentru recepţionarea televiziunii prin satelit, în acest sens, agentul de vânzări încheind un contract de prestări servicii de televiziune.

          La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul colegilor din cadrul I.P.J.Galați, au efectuat o percheziţie domiciliară la locuința bănuitului, în județul Galaţi.

          La imobil au fost descoperite toate componentele instalate de firma de televiziune și telefonie.

          Faţă de cel în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

        Urmărire pe străzile Bacăului după ce un șofer băut nu a oprit la semnalul polițiștilor VIDEO

        La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 19.10, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău, au fost sesizaţi de către patrula de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie, despre faptul că, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat continuându-şi deplasarea, având intenţia de a fugi.

        Echipajul de poliție rutieră a acordat sprijin în vederea opriririi autoturismului, acesta fiind urmărit pe raza mun. Bacău cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune ale autospecialei de poliţie, autoturismul fiind oprit pe strada Bucovinei, din localitate.

        La volanul autovehiculului a fost identificat un conducător auto, de 32 de ani, din comuna Traian.

        Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul testării fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
        Bărbatul a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

        Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

        Bani pentru indemnizația de șomaj tehnic

        Salariații și angajatorii afectați de restricțiile impuse de combaterea efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2 vor beneficia de un sprijin financiar. Astfel, începând de ieri, 20 ianuarie 2022, și până în data de 31 martie 2022, pentru perioada suspendării temporare (șomaj tehnic) a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, din cauza restricțiilor, salariații beneficiază de o indemnizație de 75 la sută din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, ajutor care se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Indemnizația nu va fi mai mare de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut pe economie (6.095 lei).

        Acest sprijin se acordă salariaților pe perioada reducerii sau întreruperii temporare a activității total sau parțial, ca urmare a implementării măsurilor pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzut de hotărârile Guvernului pentru prelungirea stării de alertă ori pe timpul suspendării lucrului determinată după ancheta epidemiologică efectuată de Direcția Județeană de Sănătate Publică. Indemnizația se calculează pentru numărul de zile în care activitatea a fost suspendată, dar nu mai târziu de 31 martie 2022, și este supusă impozitării și plății contribuțiilor sociale obligatorii (pensie și sănătate).

        Pentru obținerea sumelor necesare, angajatorii în cauză depun prin poșta electronică la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă o cerere semnată și datată de reprezentantul legal, însoțită de o declarație pe propria răspundere și de lista persoanelor care urmează să beneficieze de indemnizație. Documentele se depun în luna curentă pentru plata indemnizației din cea anterioară. Banii din bugetul de șomaj le vor fi virați angajatorilor în cel mult 15 zile de la înaintarea documentelor. Salariații vor primi indemnizația în termen de 3 zile de la momentul intrării sumelor de bani în contul angajatorului.

        Beneficiază de o indemnizație lunară de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut pe economie și alte persoane care realizează venituri, precum profesioniștii reglementați de art.3, al.2, din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, persoanele fizice cu drepturi de autor și conexe, precum și cele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.

        Nu au dreptul la indemnizația pentru șomaj tehnic salariații instituțiilor și autorităților pubice, ai angajatorilor care, la data solicitării sprijinului financiar, se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitatea suspendată ori asupra cărora sunt impuse restricții din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului.

        A spart geamul ușii de la bloc

                                   Miercuri seară, în urma unui apel 112 care sesiza producerea unui scandal, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat în cartierul Lucăcești din orașul Moinești.

                                    La adresa indicată de apelant, jandarmii au identificat un bărbat care, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a spart geamul ușii de la intrarea în scara blocului.

                                    Din cauza comportamentului agresiv, jandarmii au procedat la imobilizarea bărbatului, care a fost transportat ulterior, de către o ambulanță, la Unitatea de Primire a Urgențelor din localitate.

                                    Jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,distrugere”, dosarul fiind înaintat organelor de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor.

          Reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu

            La data de 20 ianuarie a.c, în jurul orei 06:00, polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian, au fost sesizați de către o tânără de 24 de ani, din comuna Coloneşti, cu privire la faptul că, a revenit la domiciliu, concubinul acesteia, împotriva căruia a fost emis ordinul de protectie provizoriu, prin care s-a dispus ca bărbatul de 37 de ani, să respecte o distanţă de minin 50 de metri de victimă şi locuinţa acesteia.

              Polițiștii s-au deplasat imediat la faţa locului, ocazie cu care l-au găsit pe bărbat în locuință.

            Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, audiat și ulterior, reținut pentru 24 de ore.

            Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violenţă în familie, ameninţare şi încălcarea ordinului de protecţie provizoriu.

            Dedeman aniversează 30 de ani de existență. Compania adoptă, temporar, o identitate vizuală nouă

            Dedeman, lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare, cu capital integral românesc, împlinește 30 de ani de la înființare. Aniversarea celor 30 de ani de activitate este marcată și prin adoptarea unei identități vizuale care va fi folosită până la sfârșitul acestui an. 

            Noul logo, însoțit de sloganul aniversar „30 de ani buni alături de oameni buni”, va fi prezent pe majoritatea materialelor de comunicare internă și externă (panouri stradale și spoturi TV, catalog Dedeman, site și aplicație mobilă, social media), dar și în magazine, pe tricourile angajaților sau pe sacoșele de cumpărături.

            Dedeman este afacerea de succes a doi antreprenori români, care din anul 1992 au dezvoltat o companie care a înregistrat un succes constant, datorat unei strategii de business desfășurată în jurul clientului și cerințele acestuia. Acum, Dedeman înseamnă 57 de magazine, 5 centre logistice, parc auto propriu, o gamă de peste 60.000 de produse pentru casă și grădină, între 7.500 și 18.000 mp suprafața unui magazin și peste 12.000 de angajați. 

            Repere în istoria Dedeman 

            Pe parcursul celor 30 de ani, povestea Dedeman a marcat numeroase momente importante:

            Gama de produse prezente pe rafturile magazinelor a crescut constant, de la aproximativ 12.000 în 2001, la peste 60.000 în prezent. De asemenea, numărul produselor disponibile online, pe site și în aplicația Dedeman, este de peste 80.000.

            În 2003 compania deschide primul magazin Dedeman de mari dimensiuni (3.300 mp) la Suceava, urmând ca în 2009 să deschidă primul său magazin în capitală.

            În 2009 rebranding-ul realizat de agenția Brandient (“cățelul cu cască”), câștigă premiul Best of Awards, cea mai înaltă distincție a concursului ReBrand100 din Statele Unite ale Americii.

            În 2010 Dedeman devine lider pe piața de bricolaj după cifra de afaceri.

            În 2010 campania de comunicare “Fă o schimbare în viața ta!”, realizată de agenția de publicitate McCann Erickson, câștigă trofeul de aur la categoria Retail și trofeul Grand Effie la Effie Awards Romania 2011.

            În 2012 Dedeman devine lider pe piața de bricolaj și ca număr de magazine, după ce inaugurează la Râmnicu Vâlcea magazinul cu numărul 28.

            În 2013 este lansat magazinul online www.dedeman.ro, urmat de aplicația mobilă Dedeman în 2014.

            În 2016 cifra de afaceri a companiei depășește pragul de 1 miliard de euro.

            În 2017 echipa Dedeman numără pentru prima dată peste 10.000 de colegi.

            În 2018 este lansată campania de conștientizare “Poartă întotdeauna casca de protecție pe șantier!”, prin care Dedeman atrage atenția asupra importanței purtării echipamentului de protecție pe șantiere.

            În 2019 este inaugurat la Zalău magazinul cu numărul 50 al rețelei. În prezent, compania deține în total 57 de magazine Dedeman în țară.

            În 2020 este lansat brandul de angajator „Camarazi în Dedeman”, creat tot de agenția Brandient. 

            De-a lungul timpului, Dedeman a susținut și numeroase proiecte și cauze sociale prin programul de CSR „Planuri de Bine”. Din grijă pentru sport, educație, cultură, comunitate și mediu s-au născut inițiative și parteneriate valoroase, printre care se numără cele cu Simona Halep, cu Federația Română de Tenis sau Comitetul Olimpic și Sportiv Român, proiectele „Big Build” (alături de Habitat for Humanity),Plantăm fapte bune în România” (alături de Asociația EcoAssist), „3DUTECH – Modelează viitorul. Printează-l 3D!” sau parteneriatul cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

            Preocuparea continuă pentru calitate și inovație, parteneriatele de durată bazate pe încredere și respect, colaborările fructuoase cu furnizori locali și internaționali, pregătirea de specialitate acordată în permanență angajaților reprezintă doar unii dintre factorii care stau la baza longevității și succesului companiei.

             

            Dragoș Pavăl, președintele Dedeman: „30 de ani. Pare că au trecut într-o clipită. Însă, privind în urmă, observăm cu entuziasm cât de multe am realizat în tot acest timp. Nu am fi ajuns aici fără clienții noștri fideli și exigenți, fără partenerii care ne-au fost alături la fiecare pas, fără colegii noștri harnici și ambițioși, fără concurenții noștri, care ne-au motivat zi de zi să devenim și mai buni. Tot succesul nostru a fost construit pas cu pas, prin muncă și dedicare, prin lucruri bune făcute de oameni, pentru oameni. Tocmai de aceea suntem mândri să aniversăm astăzi 30 de ani

            Se vor găsi fonduri și anul acesta?

            Să alungăm urâtul. De când artiștii plastici au ieșit în stradă, nu să facă grevă ci doar să concretizeze ce înseamnă arta vizuală, multe fațade anoste de blocuri sau instituții publice au căpătat stil. Și o mașină de gunoi arată altfel, frumos pictată, când lasă curat. Fură ochiul, mai alungă din gânduri, descrețesc fruntea.

            Sau ne pun mintea la treabă după câteva clipe de contemplare, când credem că le-am deslușit mesajul. Mereu altul, unic pentru fiecare. Art-street a luat locul mâzgâlelelor făcute pe furiș cu spray-uri pe ziduri. Acum ideile sunt transpuse elaborat. Și tehnica a evoluat. Să nu uităm însă că arta murală, mozaicul, vitraliul, sunt vechi de mii de ani.

            În perioada anilor 70 – 80, când s-a construit la noi ca niciodată, au fost și fațade de blocuri frumos decorate. Cu motive folclorice, florale stilizate, basoreliefuri realizate din cărămizi, ceramică smălțuită sau mii de pătrățele colorate, pe care unii și le permiteau și în baie. Erau în vale – pe Stadionului, pe lângă Sala Sporturilor, în zona Orizont (Școala Nr. 10), Narcisa.

            Au dispărut aproape toate. Pe fațada dinspre nord a unui bloc de pe Srada Republicii, la Nr. 66, se mai păstrează la ultimul etaj, un strat de cărămizi.

            Au rezistat timpului nu și nepăsării. E frumos că doar la câteva sute de metri, traversând strada, în toamna trecută, o fațadă de aceleași dimensiuni are astăzi altă viață. Este un câștig și pentru artă, pentru artiști, dar mai ales pentru public. Poate nu ne oprim aici.

            Jandarmii băcăuani, în misiune pentru siguranța cetățenilor

               În perioada 21.01.2022 – 24.01.2022, pentru siguranța cetățenilor, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău vor fi mobilizați în misiuni de ordine și siguranță publică pe raza județului Bacău.

                                        Echipaje de jandarmerie vor fi la datorie atât independent cât și împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice în zonele aglomerate, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și pentru verificarea respectării măsurilor dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

                                        Dacă se află într-o situație dificilă sau dacă sunt martorii unor fapte antisociale, le recomandăm cetățenilor să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

                                        Totodată, jandarmii montani sunt la datorie în stațiunile Slănic Moldova și Tg.Ocna, pregătiți să intervină în sprijinul persoanelor aflate în dificultate, dar și pentru verificarea respectării măsurilor dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

                                        Pentru cei care au ales să își petreacă șfârșitul de săptămână în zona montană, pentru siguranța lor și pentru a evita producerea unor situații nedorite, jandarmii montani le transmit următoarele recomandări:

              – înainte de a pleca în drumeție să se informeze temeinic în legătură cu itinerariul propus și prognoza meteo;

              – să evite deplasarea după lăsarea întunericului și să nu se aventureze în zonele pe care nu le cunosc sau sunt greu accesibile;

              – să se echipeze adecvat anotimpului;

              – dacă se află într-o situație dificilă să solicite sprijinul jandarmilor montani.

              S-au găsit marii hoți de lemne ai țării: niște săteni din Ungureni VIDEO

                Mașini cu girofar și mascați înarmați au trezit, azi-dimineață, din somn mai mulți săteni din comuna Ungureni căutând arme. N-au găsit însă au pus ochii pe lemnele de foc.

                În această dimineață, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Buhoci, împreună cu cei specializati în arme, explozivi si substanțe periculoase, criminalisti si luptători pentru acțiuni speciale desfășoară 6 percheziții pe raza comunei Ungureni, la persoane bănuite de comiterea unor delicte silvice.

                La fiecare locație polițiștii au identificat material lemnos pentru care nu există documente justificative.

                În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate în vederea confiscării, 5 drujbe mecanice și 12 m.c material lemnos. Totodată, 3 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori.

                Vreo 20 milioane de selecționeri. Și niciun fotbalist

                De câteva luni bune, Federația Română de Fotbal caută un selecționer pentru naționala mare. La drept vorbind, îl căutăm cu toții de mai bine de două decenii. Cam de pe vremea lui Pițurcă Întâiul, cel răpus, drept răsplată pentru calificarea la Euro 2000, de cuțitele cumnaților-fotbaliști la ordinul fraților-impresari.

                În tot acezst răstimp, exceptând ciorbele reîncălzite numite Victor Pițurcă și Anghel Iordănescu, care ne-au dus la Euro 2008, respectiv 2016, restul selecționerilor au făcut borș la și din echipa națională. De la Boloni la Răzvan Lucescu trecând prin Maria-Sa Hagi și de la Daum la Rădoi. Toți au dat rasol. Și tocmai pentru că a fost nasol, pe primii trei, Boloni, Lucescu cel mic și Hagi ăl mare,, FRF i-a ofertat din nou.

                Acum, după Rădoi. Boloni întârizie și tooot întârzie cu răspunsul, R. Lucescu a spus că nu mai vrea, în timp ce Hagi a zis că ar mai vrea, dar nu poate pentru că este ocupat până peste cap cu Academia și cu struțo-cămila Farul-Viitorul. Altul care s-a bătut cu pumnul în piept că naționala nu se refuză, Dan Petrescu, a… refuzat și el. Dar, la urma-urmei, de ce se refuză naționala? Simplu. Iar răspunsul nu are doar o bază de ordin financiar. Naționala se refuză pentru că nu are fotbaliști. O fi având România vreo 20 de milioane de selecționeri sau câți om mai fi în ziua de astăzi, dar niciun fotbalist. NICIUNUL! Dovezi? Duium.

                Cel mai bun fotbalist  român al anului trecut, portarul Florin Niță e rezervă la Slavia Praga, cel mai scump transfer peste graniță, Denis Man, face tușa în Serie B, la Parma, în timp ce alte două tunuri 2021 marca Giovanni Becali, Cicăldau și Moruțan se duc în jos cu Galatasaray.

                În zece ani și mai bine, Academia Gheorghe Hagi nu a dat niciun jucător- nu către Manchester City, Bayern, Barcelona sau Juventus- dar nici măcar la Everton, Dortmund, Valencia ori Sassuolo. Piscurile Academiei sunt Hagi cel mic, care joacă și nu prea într-un campionat de mâna a treia precum cel al Scoției și Razvan Marin, care, dat afară de la Ajax, se zbate să nu retrogradeze cu Cagliari. Prin urmare, FRF poate să caute mult și bine un mag pe banca naționalei dacă iarba din teren va continua să rămână uscată și rea.

                 

                A început elaborarea Strategiei de dezvoltare a municipiului Onești

                • proiectul se va finaliza la începutul lunii mai

                 La Onești au început „Zilele consultărilor publice” pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare a municipiului în următorii opt ani. Consultările vor dura două zile, 20 și 21 ianuarie, iar la dezbateri, pe cinci domenii de dezvoltare, participă reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai principalilor actori economici din zonă, ai unor organizații și instituții județene și ai locuitorilor municipiului Onești. Dezbaterile sunt transmise online, pe site-ul Primăriei Onești și pe pagina de Facebook a acesteia.

                La dezbateri sunt prezenți și consultanții de specialitate în elaborarea „Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Onești pentru perioada 2021-2030”. Consultanții vin de la compania RomActiv Business Consulting din București, care a implementat, în 18 ani, peste 1.500 de proiecte, inclusiv Strategia de dezvoltare a municipiului Oradea, un oraș etalon în atragerea și folosirea de fonduri nerambursabile.

                Joi, prima întâlnire a fost cu primarii din jurul Oneștiului, pentru că aici există un concept de zonă urbană funcțională aplicabil în anii următori, prin care opt comune din jur pot beneficia de finanțări nerambursabile.

                Zilele consultărilor publice au fost precedate de o conferință de presă la care au venit vicepreședintele Consiliului Județean, avocatul oneștean Gelu Pamfil, primarul Laurențiu Neghină și consilierul local Alexandru Cristea, direct implicat în realizarea proiectului și în aplicarea lui. Pe videotelefon a fost prezent și Radu Onofrei, directorul general al companiei RomActiv Business Consulting.

                „Acum – a precizat Alexandru Cristea – colectăm informații din comunitate, inclusiv de la persoane fizice, prin sondaje de opinie (chestionare distribuite în mediul online și la care au răspuns, deja, 1.200 de oameni) și de la diferite grupuri socioprofesionale, pentru a stabili obiectivele și prioritățile municipiului Onești în următorii ani”.

                Administratorii proiectului se așteaptă ca în una-două săptămâni după dezbateri să primească în continuare propuneri din partea cetățenilor din zonă. Apoi, consultanții RomActiv vor analiza toate informațiile și vor formula propuneri de obiective, pe portofolii de proiecte. Documentul care va rezulta va fi pus și el în dezbatere în luna aprilie, iar până la 1 mai sperăm să-l avem aprobat în Consiliul Local.

                „Analizele noastre – a mai precizat Radu Onofrei – trebuie să arate și implicarea Oneștiului la nivel microregional. Oportunitatea vine din posibilitățile de finanțare în exercițiul financiar 2021-2027 la nivel european și prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Cerința noastră este ca toți actorii din acest proiect, reprezentanții instituțiilor implicate să ia foarte în serios acest proces consultativ, prin care vrem să facem o analiză conformă cu realitatea”.

                Gelu Pamfil: „Consiliul Județean (CJ) este alături de orice proiect de anvergură, motiv pentru care mă aflu și eu acum în Onești. CJ este principalul generator de proiecte în județul Bacău, la nivel județean sau pentru sprijin și la nivel local. Numai în Onești, CJ s-a implicat, de exemplu, prin cofinanțarea de proiecte sau chiar prin finanțarea lor: Unitatea de primiri urgențe de la Spitalul Municipal, Eficientizarea energetică la spital (proiect european), reabilitarea străzilor Industriilor și Viișoara, sediul Ambulanței Onești. Suntem deschiși la orice colaborare dacă există seriozitate și multă muncă”.