sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1351

Persoanele care nu au primit tichetele sociale acasă le pot ridica de la sediul Direcției de Asistență Socială

    Municipiul Bacău prin Direcția de Asistență Socială anunță distribuirea, începând cu data de 01 februarie 2022, la sediul din str. Ștefan cel Mare nr.17A, a tichetelor valorice pentru pensionarii din municipiul Bacău care, din diverse motive, nu au intrat în posesia acestora la domiciliu.

    Program:
    luni – joi: 8-16 și vineri: 8-14.

    Acte necesare:
    – cupon de pensie octombrie/noiembrie/decembrie 2021 (cuantum maxim pensie 1386 lei),
    – actul de identitate în original.

    Scad prețurile la gaze și energie. Guvernul a aprobat o ordonanță care îngheață prețurile

    Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat marţi că Guvernul a adoptat noile măsuri pentru plafonarea preţurilor şi compensarea facturilor la energie electrică şi gaze naturale, care vor însemna 0,80 bani/kWh pentru energie electrică şi 0,31 bani/kWh pentru gaze, de la 1 februarie.

    „Astăzi am aprobat ordonanţa de urgenţă prin care, începând cu data de 1 februarie, se fac anumite modificări în ajutorul oamenilor. Practic, pentru toţi consumatorii casnici, pentru toţi românii care deţin o locuinţă, scade plafonul de la 1 leu pe kW la 0,80 de bani pe kW pentru energie electrică şi de la 0,37 bani pe kW la 0,31 de bani pe kW, indiferent cât consumă. Dacă, în plus faţă de acest lucru, consumă 500 kW lunar şi 300 de metri cubi lunar, atunci beneficiază de o compensare suplimentară şi, practic, vor plăti 0,68 de bani pentru energia electrică şi circa 0,22 de bani pentru gazele naturale – aici vorbim de toate taxele incluse”, a arătat el într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.Ministrul a menţionat că va exista „o plajă foarte mare” de consumatori non-casnici pentru care preţul va fi plafonat la 1 leu pe kW la energia electrică şi la 0,37 de bani pe kW la gazele naturale. Astfel, schema a fost lărgită, dincolo de instituţii de învăţământ sau ONG-uri, „pentru, practic, aproape toţi consumatorii non-casnici”, cu excepţia marilor consumatori de energie electrică, care au beneficiat de Ordonanţa 81, pe o schemă de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană.

    „O schemă în care numai anul trecut am plătit 130 de milioane de euro şi pentru ei suntem în discuţii în Comisia Europeană să reînnoim această schemă. CET-urile nu beneficiază de acest preţ plafonat, pentru că în această Lege 259, de aprobare a Ordonanţei, au o schemă de ajutor. Vă aduc aminte că CET-urile sunt sprijinite de la Guvern, prin această schemă de ajutor, prin această lege, cu jumătate din diferenţa între preţul gazului natural şi preţul de referinţă de 250 de lei, şi nu beneficiază de această schemă producătorii de energie electrică, evident, pentru energia consumată, autoconsumată sau gazul natural pe care îl folosesc în aprinderea cărbunelui sau a altui combustibil”, a spus el.

    Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va putea aplica amenzi de până la 200.000 de lei furnizorilor de energie care nu aplică plafoanele şi compensările prevăzute de lege.

    „Am dat posibilitatea Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului să facă verificările pe text de lege specializat şi să poată aplica amenzi de până la 200.000 de lei pentru încălcarea prevederilor acestei legi – practic, pentru neaplicarea plafoanelor şi a compensărilor din lege. Rămâne în continuare prevederea prin care furnizorii să fie obligaţi să refacă toate facturile. Ei sunt obligaţi să refacă absolut toate facturile pe care le-au emis fără aplicarea prevederilor legii prezente”, a precizat el în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

    Ministrul a menţionat că, până în prezent, ANPC putea aplica sancţiuni de până la 50.000 de lei. Totodată, ANRE poate aplica sancţiuni de până la 400.000 de lei.

    Pe de altă parte, Popescu a declarat că prevederile ordonanţei de urgenţă adoptate marţi, privind preţurile suportate de consumatorii casnici şi cei non-casnici la energie şi gaze naturale, nu pot fi aplicate retroactiv.

    „Mi-aş fi dorit – şi am tot anunţat – ca această ordonanţă, dacă s-ar putea, să o aplicăm şi în noiembrie şi decembrie. Din păcate, astăzi am întrebat încă o dată în şedinţa de guvern – a fost un răspuns al Ministerului Justiţiei foarte clar. Nu putem să o aplicăm retroactiv”, a spus el.

    Popescu a reamintit că, săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în baza căreia furnizorii au fost obligaţi să refacă toate facturile întocmite fără luarea în calcul a plafonării şi compensării.

    Anul trecut, în județul Bacău, s-au stabilit 1.800 de străini. 900 s-au angajat

      În cursul anului 2021, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Bacău au asigurat managementul şederii şi rezidenţei pe teritoriul României pentru 1.818 de persoane, din state terţe și europene. Au fost emise aproximativ 770 de documente de ședere și înregistrate peste 900 de cereri de eliberare a avizului de angajare sau detașare. În activitățiile operative au fost depistaţi 22 de străini în situaţii ilegale, 5 au fost îndepărtați sub escortă, emise 48 documente administrative de părăsire a României și instituite 3 consemne de nepermiterea intrării în țara noastră. Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 22 sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.200 lei. 

      Activitatea polițiștilor Serviciului pentru Imigrări al județului Bacău s-a desfășurat, pe parcursul anului 2021, în conformitate cu atribuțiile conferite de legislația în vigoare pe linie de migrație și luând în considerare dispozițiile legale, recomandările și măsurile emise de prevenire și limitare a răspândirii infectării cu coronavirus (COVID-19).

      Astfel, în ceea ce privește șederea/rezidența pe teritoriul României, în anul 2021, poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Bacău, au asigurat managementul şederii pentru 1818 de persoane, dintre care 1134 din state terţe, cei mai mulţi din Republica Moldova, Turcia, China, Siria, Vietnam, Sri Lanka, Bangladesh, Nepal şi pentru 684 de cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/Confederația Elvețiană, majoritatea din Italia, Germania și Grecia.

      Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE) studii, angajare în muncă sau stabilirea permanentă a domiciliului pe teritoriul ţării noastre.

      În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost primite 41 de invitaţii, 4 cereri de admisie în scopul reîntregirii familiei și 927 cereri de avize de angajare/detasare depuse pentru încadrarea în muncă/detașarea cetățenilor străini.

      Ca urmare a aprobării dreptului de şedere au fost emise 536 permise de şedere temporară, 44 permisede şedere pe termen lung pentru cetățeni din state terțe și eliberate 183 de certificate de înregistrare şi cărți de rezidenţă permanentă pentru cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/Confederaţiei Elveţiene.

      Pe linia combaterii şederii ilegale, în perioada de referinţă, au fost organizate 22 de acţiuni şi controale cu forţe proprii şi în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, în urma cărora au fost depistaţi 22 străini în ședere ilegală. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 47 decizii de returnare prin care s-a stabilit obligaţia de returnare și termenul pentru plecare voluntară de pe teritoriul României, o comunicare de părăsire a teritoriului și instituite 3 măsuri de nepermiterea intrării în România iar celorlalți le-a fost reglementat dreptul de ședere. De asemenea, 5 persoane au fost escortate la Centrul de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Otopeni în vederea îndepărtarii sub escortă de pe teritoriul național. 

      Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 22 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15200 lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, O.U.G. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene/SEE/CH şi O.G 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România. 

      Controlul permanent asupra legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate sunt acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.

      Transport agabaritic pe DN2. Atenție cum circulați în jurul orei 20.00!

        Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la data de 25 ianuarie, începând cu ora 20.00, se va desfășura un transport agabaritic pe traseul Bacău – DN 2 – Adjud – Râmnicu Sărat – Urziceni – DN 2A – Țăndărei – Giurgeni – Hârșova – Ovidiu.

        Transportul este format dintr-un camion cu lățimea de 5,3 metri, urmând să fie însoțit pe traseul precizat de echipaje ale poliției rutiere.

        DRDP Iasi

        Angajata unei agenții de pariuri, acuzată că a jucat banii firmei la… pariuri

          Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău au documentat activitatea infracţională a unei tinere, bănuită de comiterea infracţiunii de delapidare.

          În fapt, la data de 12 mai 2021, o tânără, de 23 de ani, din Buhuși, angajată a unei agenții de pariuri sportive din localitate, și-ar fi însușit și ar fi jucat suma de 10.700 de lei la pariuri de tip Loto.

          Ulterior, la data de 18 mai 2021, bănuita ar pierdut suma de 7.900 de lei, la pariuri sportive, bani proveniți din încasări.

          Astfel, în două zile, societatea în cauză a fost prejudiciată cu suma de 18.600 de lei. Tânăra ar fi achitat o parte din prejudiciu, respectiv 4.800 de lei.

          Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au înaintat dosarul penal Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de trimitere în judecată.

          Tânără cercetată pentru delapidare după ce ar fi furat 51.000 de lei

            Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz, au finalizat cercetările într-un dosar penal cu un prejudiciu de aproximativ 51.000 de lei cauzat prin delapidare.

            În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 25 februarie 2021, o tânără de 21 de ani, angajată la o societate comercială, cu punct de lucru pe raza comunei Traian, și-ar fi însușit, pe nedrept, sume de bani din caseria societății, rezultate din gestiunea aparatelor de jocuri tip slot machine, cauzând o pagubă în valoare de aproximativ 51.000 de lei.

            Prin probele administrate, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de tânăra în cauză, bănuită de comiterea infracţiunii de delapidare.

            George Simion, co-președinte AUR, s-a întâlnit cu băcăuanii

            Aflat într-un turneu național, co-președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a poposit marți, 25 ianuarie, pentru o jumătate de oră, în centrul municipului Bacău, acolo unde și-a dat întâlnire cu băcăuanii. Câteva zeci de băcăuani, dar și cetățeni din alte localități l-au întâmpinat pe George Simion cu aplauze iar un comitet de primire l-au așteptat pe co-președintele AUR cu țuică, pâine și sare. Simion, care este deputat în Parlamentul României, a fost însoțit la întâlnirea cu băcăuanii, care a avut loc în fața Primăriei, de stafful său din care a făcut parte și Antonio Andrușceac, deputat AUR de Bacău.

            George Simion a venit în Bacău la o zi după evenimentul petrecut de Ziua Unirii Principatelor de la Iași, acolo unde, reamintim, un cetățean l-a împroșcat pe co-președintele AUR cu cerneală. După acel incident neplăcut, Simion spune că a aflat că cetățeanul respectiv, împreună cu soția, ar fi originar din județul Bacău dar lucrează în Iași. „Îi transmitem domnului respectiv multă pace. Îl iubim și pe el chiar dacă are alte păreri decât ale noastre. Să îi dea Dumnezeu sănătate, să învețe că nu ura este soluția”, a spus George Simoin vizavi de incidentul de la Iași.

            Liderul AUR a susținut de mai multe ori, în fața băcăuanilor strânși în fața primăriei, că ar fi avut o discuție cu primarul Lucian Stanciu Viziteu și că ar fi stabilit o întâlnire. Numai că, odată ajuns pe treptele Primăriei, Simion a găsit ușile instituției ferecate. Deputatul AUR s-a arătat indignat de acest fapt și a afirmat că Bacăul are nevoie de un primar de la AUR. Principalul scop al vizitei în Bacău, așa cum este și acest turneu național, după cum a spus George Simion, este strângerea de semnături pentru demiterea președintelui Iohanis.

            Întrebat despre cum vede situația politică la nivel european în contextul conflictului Ucraina-Rusia, Simion a declarat: „Este o chestiune care poate să amenințe și România, iar România trebuie să joace un rol în NATO, în alianța din care face parte, nu în genunchi… În dimineața asta tocmai am primit anunțul că a fost eliminat Klaus Iohanis din formatul de negociari, că nu e primit de Joe Biden, deci noi nu suntem respectați ca aliați. Principala noastră grijă este că 500.000 de români din regiunea Transcarpatia, din regiunea Cernăuți și din regiunea Odessa…gândurile noastre se îndreaptă către ei. Vrem liniște în țară și pace în lume.”

            O parte din oamenii strânși în fața primăriei i-au înmânat scrisori liderului AUR, acesta arătând tuturor că sunt doar hârtii în care băcăuanii și-au scris plângerile și că nu sunt…plicuri cu bani. A urmat o „sesiune” foto și de acordare de autografe. Undeva spre sfârșitul întâlnirii o mașină de intervenție de la Pompieri și o ambulanță SMURD au trecut prin zonă cu semnalele acustice și luminoase pornite distrăgând practic atenția celor din zonă.

            Autospecialele de intervenție au ajuns lângă clădirea Administrației Finanțelor Publice de unde au plecat fără să se întâmple ceva. Între timp, George Simion s-a urcat în autocarul cu care a venit spunând că nu poate să mai stea, pentru că tot marți trebuia să ajungă la Buzău și la București. Printre cei strânși în fața primăriei s-au aflat și persoane din localități rurale care au spus că vor să înființeze filiale AUR în comunele din care vin. Ce va urma, vom vedea!

            Mai multe amănunte, în ediția tipărita a cotidianului Deșteptarea, de mâine.

            Dragoș Benea: Useriştii și fosta guvernare au transformat piața energiei într-un cazino scăpat complet de sub control

            În plină criză internă a energiei, cauzată de liberalizarea heirupistă a pieței la mijlocul anului trecut, Eurostat – oficiul de statistică al Uniunii Europene – a dat publicității o analiză privitoare la ponderea energiei provenite din surse regenerabile în totalul energiei consumate, de fiecare stat membru în parte, pe parcursul lui 2020.

            „Cifrele arată că aproape un sfert (24,5%) din energia consumată în România, în anul de referință, a provenit din surse regenerabile. Am depăşit, la acest capitol, state care şi-au făurit în ultimii ani un renume din utilizarea enegiei verzi şi promovarea de politici publice în relație cu acest obiectiv fundamental pentru devenirea ecologistă a UE”, spune europarlamentarul Dragoș Benea.

            Acesta mai afirmă că, surprinzător, sau nu, țări precum Spania (21,2%), Italia (20,4%), Germania (19,3%) sau Franța (19,1%) sunt în urma României la cantitatea de energie verde consumată în 2020, dar „mai verde” nu echivalează automat cu „mai ieftin”, cel puțin nu în cazul românilor.

            „Apostolii dereglementării pieței energiei de la noi, aceiaşi cu cei care vorbesc necontenit despre nevoia de „mai mult verde”, ar trebui să ia aminte la cifrele din imaginea de mai jos. Vă amintiți cum, în numele unor presupuse facturi mai mici la energie, Năsui, Prună & co. (de la USR) decretau că revenirea la piața concurențială va fi benefică pentru toți şi că «reglementarea instaurată de PSD a adus consumatorilor doar cheltuieli umflate»?”, mai amintește europarlamentarul.

            Dragoș Benea spune că liberalizarea năşită de Năsui şi ai lui nu doar că NU a adus facturi mai mici pentru români, ci a condamnat milioane de consumatori ale căror venituri nu ajung pentru plata facturilor astronomice la încălzire și electricitate.

            „Constatăm nu doar un eşec, ci – mă încumet să spun – o vulnerabilizare premeditată a României şi a locuitorilor săi”, a mai declarat acesta. Europarlamentarul băcăuan avertizează să nu uităm că logica pieței are în vedere profitul, nu interesul consumatorilor casnici abandonați pe drum, cu cinism, de fosta guvernare care a făcut un fetiş din liberalizarea cu orice preț a pieței.

            În definitiv, „mitul pieței” rămâne un mit, care aduce profituri mari pentru unii (puțini la număr) şi facturi uriaşe pentru cei mulți. „Dacă ținem cont şi de contextul geopolitic mai larg – precum şi de dependența UE de gazul provenit din import – devine clar că dereglementarea pieței energiei de la noi a fost o greşeală care se cere urgent reparată, dar pentru care USR merită să plătească politic la fel de urgent”, spune Dragoș Benea.

             

            „În goana lor după liberalizare şi utopii ecologiste – sunt curios cum poate fi redus prețul la energie prin investiții „verzi” (!), dovedit mai costisitoare – useriştii & fosta guvernare au transformat piața de profil într-un cazino scăpat complet de sub control tocmai din lipsă de reguli şi din cauza apetitului insațiabil al unor jucători care au rămas de unii singuri pe teren, fără un arbitru care să apere – cu prioritate – interesele şi buzunarele consumatorilor”.

            Dragoș Benea, europarlamentar

            Punte de legătură între Ziua Culturii Naționale și Unirea Principatelor, la Moinești

            La împlinirea a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, la Moinești preoții dr. Daniel Enea și Gheorghe Aniculoaie au oficiat, la Catedrala Nașterii Maicii Domnului și Sf. Ierarh Nicolae, o Liturghie în care au fost pomeniți făuritorii Unirii de la 1859.

            La Tedeum-ul de la finalul Sf. Liturghii au participat și oficialitățile municipiului Moinești – primarul Valentin Vieru și viceprimarul Bogdan-Dragoș Legănuș – și președintele și prim-vicepreședintele Filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Dănuț Voicu și Cristinel Aioanei și membri ai Consiliului director al filialei. A fost prezent și veteranul de război col. (rtr) Ioan Procopie, care de curând a împlinit 102 ani și care pe 29 aprilie, de Ziua Veteranilor de Război, va fi înaintat onorific la gradul de general și i se va conferi titlul de cetățean de onoare al județului Bacău.

            „Am adus și un omagiu poetului Mihai Eminescu, a cărui aniversare a zilei sale de naștere a avut loc de curând, pentru că în luna ianuarie este o punte de legătură între cultură și istorie, între datele de 15 și 24 ianuarie” – a spus părintele Daniel Enea.

            După Tedeum, elevii clasei a patra de la Școala „Ștefan Luchian”, din Moinesti, conduși de directoarea adjunctă Ioana Dascălu, și corul Resurrectio al Liceului „Spiru Haret”, condus de profesoara Gabriela Bia, președinta subfilialei Moinești a Filialei județene Cultul Eroilor, au susținut un vibrant program de cântece patriotice și de poezie adecvată momentului.

            Cu acest prilej, venerabilul Ioan Procopie a omagiat inițiativa de a se marca în acest mod împlinirea a 163 de ani de la actul Unirii Principatelor și a evocat dăruirea cu care Armata României a luptat pentru reîntregirea neamului și pentru păstrarea independenței de stat a României, la unele dintre aceste lupte fiind el însuși un participant activ.

            Evenimentul de la Catedrala ortodoxă a fost apreciat și de primarul Valentin Vieru, care a amintit că pe 15 ianuarie moineștenii s-au întâlnit la Clubul Lira la un eveniment organizat de actorul Florin Zăncescu, fiu al Moineștiului, iar pe 24 ianuarie s-au bucurat, în Casa Domnului, alături de veteranul de război Ioan Procopie și de reprezentanții Filialei Bacău Cultul Eroilor, de evocarea evenimentelor din 24 ianuarie 1859.

            La finalul programul de la Catedrală, Filiala Bacău Cultul Eroilor i-a înmânat primarului Valentin Vierul „Medalia a 30-a aniversare a reînființării Asociației Cultul Eroilor”.

            Dănuț Voicu: „Educația poporului român a avut ca temelie reformele făcute de Alexandru Ioan Cuza, dar importante reforme au fost aplicate și în organizarea armatei române și nu numai. Prin Unirea principatelor s-a născut România modernă, recunoscută ca atare în lume prin strădania diplomaților noștri. La 1 decembrie 1918 un astfel de proces a fost definitivat și a apărut România Mare. Este important să evocăm personalitatea voievodului Cuza, dar și pe aceea a lui Mihai Eminescu, cel care i-a dorit României „la trecut-i mare, mare viitor”, Al. I. Cuza, când a fost silit să abdice, în noaptea de 11 februarie 1866, a spus, răspicat: «Să dea Dumnezeu să-i fie României mai bine fără mine decât cu mine. Trăiască România!».”

             

            Petru Done

            De ce ai nevoie pentru a câștiga mare la cazinourile online din România

            România găzduiește peste 50 de cazinouri online, pe care le operează afaceri locale sau operatori independenți. Aceste cazinouri oferă diverse jocuri de la sloturi la ruletă, baccarat, blackjack, craps și video poker. Dacă doriți să câștigați bani serioși la cazinourile online din România, este important să înțelegeți jocul din timp pentru a vă ajusta în consecință. Joc la cazinouri online din 2000. Un lucru a ieșit întotdeauna în evidență: majoritatea jucătorilor vor rămâne cu un cazinou pentru o perioadă lungă de timp sau vor încerca mai multe cazinouri și apoi se vor opri în cele din urmă. Unul dintre jocurile mele preferate este sloturile online, iar Pacanele este cel mai bun dintre toate locurile online pe care le-am jucat vreodată. Puteți vizualiza mai multe recenzii legate de sloturile pacanele casino7 site-ul web. De asemenea, au lansări noi în fiecare săptămână, iar unele dintre ele sunt foarte populare.

            Te-ai săturat să încerci să joci jocuri de cazinou online și să fii frustrat de o serie fără sfârșit de pierderi? Vrei să profiti de oferta bonus pe care urmează să o câștigi în acest moment? Atunci ar fi de ajutor dacă ai fi sigur că știi toate informațiile pe care le poți obține din acest articol, făcându-ți mai ușor să câștigi și să te bucuri de această ofertă bonus.

            Introducere: Probabil că nu crezi în noroc. Cu toate acestea, ar fi de ajutor dacă ați fi un mare fan al jocurilor de cazinou online pentru bani. Mulți jucători nu sunt dispuși să renunțe la șansa de a câștiga niște bani reali, mai ales când văd că sunt pe cale să-și piardă toate câștigurile actuale. Din fericire pentru ei, acum pot câștiga mai mulți bani cu ajutorul ofertelor de bonus pentru jocurile de cazinou online. După cum au aflat, este posibil să obțineți câteva câștiguri grozave utilizând oferte de bonusuri de cazinou online care le pot schimba averea. De asemenea, au descoperit că puteți juca jocuri de cazinou online mai sigur, asigurându-vă că se bucură întotdeauna de jocurile lor. Deci, dacă doriți să începeți să jucați gratuit jocuri de cazinou online, atunci ar trebui să fiți conștienți de unele dintre cele mai eficiente modalități de a face acest lucru. Vestea bună este că, cu aceste trucuri de cazinou online, vei câștiga mare.

            Căutați procente RTP care sunt cât mai aproape de 100% posibil atunci când selectați jocurile de jucat:

            dacă sunteți un jucător de noroc, știți deja că trebuie să alegeți jocuri cu RTP-uri mari, care sunt mai puțin probabil să vă facă să pierdeți bani în timp. În plus, cu cât un joc este mai lipsit de riscuri, cu atât poți câștiga mai mulți bani. Prin urmare, este important să selectați jocuri care au o volatilitate scăzută. Când faceți acest lucru, ar trebui să jucați la cazinourile online care oferă jocuri cu RTP-uri de 99% sau mai mari. De exemplu, dacă jucați la un cazinou online unde puteți obține doar o rată de 98%, este mai bine să jucați jocuri care sunt puțin mai volatile, cum ar fi sloturile progresive, unde puteți câștiga mai mulți bani. Dacă jucați la cazinouri online care au RTP-uri de 99%, veți putea câștiga mulți bani pe termen lung.

            Aceste farse sunt disponibile gratuit:

            a juca jocuri pentru bani într-un cazinou online înseamnă a face alegerile corecte și a profita de ofertele de bonus de cazinou online. Cu toate acestea, unii jucători ar putea dori să-și încerce mâna la jocuri gratuite înainte de a juca cu bani reali. Aici intră în joc aceste trucuri gratuite de cazinou. Vestea bună este că aceste trucuri nu necesită un card de credit sau alte informații personale. Puteți folosi aceste trucuri pentru a juca jocuri de cazinou online fără a cheltui bani. Aceste strategii sunt simplu de implementat și concepute pentru a vă ajuta să câștigați mare în timp ce jucați jocuri gratuite.

            Folosiți jocurile cu rotiri gratuite prezentate, precum și orice bonusuri suplimentare de cazinou:

            Lucrul minunat despre cazinourile online este că puteți juca gratuit fără a cheltui bani. Cu toate acestea, dacă doriți să vă bucurați și mai mult de joc, ar trebui să vă gândiți să încercați și aceste trucuri gratuite de cazinou. Unele cazinouri online vor oferi un set special de caracteristici bonus și rotiri gratuite. Dacă sunteți un mare fan al jocului de sloturi și doriți să aveți ocazia să vă încercați gratuit aceste jocuri, atunci acesta este un moment bun pentru a încerca aceste trucuri de cazinou online. O șansă de a câștiga bani gratis se poate prezenta și din când în când. Nu va trebui să cheltuiți un ban pe jocul gratuit dacă jucați la cazinourile online care oferă cele mai bune rotiri gratuite. Unul dintre cei mai importanți factori de luat în considerare atunci când alegeți un cazinou online este nivelul de securitate pe care îl oferă. Acest lucru este valabil mai ales dacă sunteți obișnuit să jucați jocuri cu bani reali.

            Sunt prezente caracteristici speciale:

            atunci când alegeți un cazinou online pentru a juca, există câteva aspecte de care ar trebui să fiți conștienți. Unele dintre funcțiile pe care ar trebui să le căutați includ securitate, asistență pentru clienți și promoții și oferte bonus. Aceste bonusuri și trucuri gratuite de cazinou sunt concepute pentru a vă ajuta să obțineți câteva câștiguri mari și, de asemenea, să vă ajute să câștigați niște bani în plus. Mulți oameni folosesc aceste trucuri pentru a câștiga mare în timp ce joacă gratuit. Încercați aceste tactici dacă sunteți suficient de norocos și câștigați niște bani gratuit în acest proces. Atâta timp cât joci la cazinouri online securizate, ar trebui să fii în siguranță. Cele mai recente oferte de bonus la cazinourile online sunt un loc bun de început dacă sunteți în căutarea unui nou cazinou online. O șansă de a câștiga bani gratis se poate prezenta și din când în când.

            Probabilitatea de câștig și frecvența pariurilor câștigătoare:

            principala diferență dintre un joc de zaruri și aruncare și 40 super hot este că aceste jocuri oferă o probabilitate mai mare de câștig. Acest lucru este important deoarece afectează în mod direct dacă veți câștiga sau nu bani din jocuri ca acestea. De exemplu, dacă jucați un slot cu zaruri și aruncări la un cazinou online, este posibil să vă pierdeți întregul bankroll în câteva secunde. Cu toate acestea, dacă jucați 40 super hot la un cazinou online, aveți șanse mult mai mari de a câștiga ceva. În cele din urmă, vei putea câștiga un jackpot sau poate chiar să ajungi în fruntea clasamentului. O șansă de a câștiga bani gratis se poate prezenta și din când în când. Este sigur să joci la cazinourile online cu măsuri de securitate puternice și servicii excelente pentru clienți.

            Avantajul casei: Avantajul

            casei este suma de bani pe care cazinoul o poate câștiga jucătorilor. Este important să știți despre asta, deoarece este posibil ca cazinoul să facă mai mulți bani din tine decât ai putea visa vreodată. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă neapărat că vor câștiga totul. Cazinoul va reține doar un procent din banii tăi. Aceasta înseamnă că poți câștiga câteva jocuri gratuite. Dacă doriți să câștigați niște bani în timp ce jucați la cazinourile online, atunci ar trebui să luați în considerare aceste trucuri. Acest lucru vă va permite să vă bucurați de joc fără a cheltui bani. Cu toate acestea, atunci când alegi dintr-unul dintre cazinourile online oferite, ar trebui să fii conștient de câți bani te poți aștepta să câștigi și care sunt șansele tale de a câștiga ceva. De asemenea, s-ar putea să vă aflați într-o poziție în care puteți câștiga niște bani gratuit. Este posibil. Ar trebui să fii în siguranță atâta timp cât joci la cazinouri online de renume, cu servicii pentru clienți util și măsuri de securitate puternice. O șansă de a câștiga bani gratis se poate prezenta și din când în când.

            Concluzie:

            Deci, dacă vă gândiți cum să obțineți niște bani gratuit în timp ce jucați la cazinourile online, atunci ar trebui să încercați sfaturile enumerate mai sus. O șansă de a câștiga bani gratis se poate prezenta și din când în când. A juca în acest fel este foarte distractiv și te va ajuta să câștigi niște bani reali. Rezultatul final: s-ar putea să vă distrați jucând gratuit, având și șansa de a câștiga bani reali. O șansă de a câștiga bani gratis se poate prezenta și din când în când. Ar trebui să fiți în siguranță să jucați la cazinourile online, atâta timp cât acestea oferă o securitate excelentă. În căutarea unui nou cazinou online care să ofere servicii excelente pentru clienți și bonusuri generoase, ar trebui să consultați cele mai recente oferte de bonusuri disponibile cazinourilor online. ‘

             

             

             

             

             

             

             

             

             

             

             

             

             

             

            Program nou de răscumpărare a acțiunilor proprii la Evergent Investments

            Acționarii Evergent Investments Bacău au decis Aprobarea unui nou program de răscumpărare a acțiunilor proprii. Programul presupune răscumpărarea unui număr de 23,1 milioane de acțiuni reprezentând 2,402% din capitalul social. Prețul maxim de achiziție este de 2,2 lei, iar prețul minim va fi prețul de piață de la BVB din momentul efectuării tranzacției.

            Cel de-al șaselea program de răscumpărare de acțiuni aprobat va contribui la creșterea cererii de acțiuni EVER, cu efect pozitiv asupra lichidității și a reducerii discountului la care se tranzacționează acțiunile.

            Randamentul mediu al distributiilor către acționarii EVERGENT Investments este 10,2% în ultimii zece ani (total distribuții 820.615.002 lei). În aceeași perioadă, datele companiei arată că randamentul total anualizat este de 14,1% (apreciere de capital și distribuții).
            Hotărârea a fost luată în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA), în care s-a mai decis și Aprobarea modificării și completării prevederilor Art. 7, alineatele 20 – 23 din

            Actul constitutiv al EVERGENT Investments și Aprobarea reducerii capitalului social al companiei de la 98.121.305,10 lei la 96.175.359,20 lei, în conformitate și motivat de Hotărârea AGEA nr. 3 din 29.04.2021.

            În 2022, Evergent Investments va continua să aplice strategia de investiții multianuală aprobată de acționari. În același timp, va explora și noi domenii pentru investiții, în sectoare bazate pe tehnologie și energie verde. „Considerăm că «bull market» are încă suficient spațiu să se manifeste și în 2022, iar provocarea este să selectăm la timp oportunități și să investim durabil capitalul companiei pentru randamente deosebite pe termen lung.” – spune Claudiu Doroș, președinte-director general al companiei.

            Claudiu Doroș: „Printr-o abordare bazată pe expertiza, experiența echipei și adaptabilitatea strategiei am reușit să avem rezultate deosebite. Astfel, valoarea activelor administrate a depășit pragul de semnificație de 500 de milioane dec euro (2,559 de miliarde lei la 31 decembrie 2021), ceea ce se reflectă în multiplicarea capitalului acționarilor noștri cu 20% pe parcursul anului 2021. Evoluțiile imprevizibile ale pieței sunt dincolo de controlul nostru, în schimb putem controla valoarea generată pe termen lung pentru acționari prin optimizarea strategiilor de investiții între portofoliul listat și cel de private equity. Am încheiat anul 2021 cu o creștere de 21,9% a valorii unitare a activului net și un rezultat net de 149,3 milioane de lei, compus din 46,4 milioane de lei profit net și 102,9 milioane de lei câștig net din vânzarea activelor reflectat în rezultatul reportat.”

             

            Se reia testarea în școli: un nou lot de 327.000 de teste pe bază de salivă pentru județul Bacău

              Testarea preșcolarilor, elevilor și angajaților din învățământ se reia, din această săptămână. Inspectoratului Școlar Județean Bacău i-a fost repartizat un nou lot de 327.000 de teste pe bază de salivă, ambalate individual sau în chit de câte două, care sunt împărțite în toate unitățile de învățământ din județ, astfel încât zilele acestea să se poată realiza o primă testare.

              La nivelul fiecărei unități de învățământ, prin consiliul de administrație, s-a decis, încă de când a început acest proces (sfârșitul lunii noiembrie 2021), dacă testarea se face la nivel de grădiniță /școală sau la domiciliul preșcolarilor/elevilor și angajaților, dar oricând se poate reveni la această decizie.

              În toate unitățile de învățământ în care s-a decis ca testarea să se facă la nivel de școală, s-a primit și acordul scris al părintelui/tutorelui legal pentru fiecare preșcolar/elev. Acordul scris s-a luat inclusiv pentru testarea la domiciliu, astfel încât aceste teste să nu fie distribuite inutil celor care nu vor să le administreze. Persoana responsabilă de coordonarea acestui proces la nivel de grădiniță/școală poate continua informarea părinților/tutorilor legali privind testarea pe bază de salivă, mai ales a acelora care sunt indeciși sau nu și-au dat acordul scris încă de la început.

              De asemenea, tot unitățile de învățământ sunt cele care se organizează despre cum se vor primi rezultatele testelor. Cazurile cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă vor fi raportate Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bacău de către unitatea de învățământ, în vederea testării lor prin test certificat antigen-rapid, efectuat de personal medical (prin care proba se poate preleva din cavitatea nazală sau din cavitatea orofaringeană ori din cavitatea nazofaringeană), sau printr-un test Real Time-PCR.

              Conform Ordinului comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății 3030/82/2022, privind modificarea Ordinul comun 5338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, se suspendă cursurile în format fizic cu trecerea lor în online, fără a se ține cont de rata de ocupare a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, în următoarele situații:

              ● La apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive la nivelul unei clase/grupe de studiu: cursurile cu prezență fizică la nivelul clasei/grupei respective se suspendă pentru o perioadă de 10 zile începând cu ziua următoare confirmării celui de-al treilea caz.
              Măsura suspendării la nivelul grupei/clasei este dispusă prin decizie a consiliului de administrație al unității de învățământ.

              ● La data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor, se suspendă activitatea cu prezența fizică la nivelul întregii unități de învățământ, pentru o perioadă de 10 zile.
              Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul Inspectoratului Școlar Județean Bacău (ISJ) și al DSP Bacău.

              În situația în care în aceeași sală cursurile sunt organizate în schimburi se vor suspenda doar cursurile cu prezență fizică pentru clasa în care au fost confirmate cazurile de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2. Elevii din schimbul următor continuă cursurile cu prezență fizică după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.
              Preșcolarii/elevii care au interacționat în mod frecvent cu cazul/cazurile confirmat/e vor fi carantinați astfel:

              a) timp de 10 zile, cei care nu sunt vaccinați împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare sau nu au fost confirmați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile;

              b) timp de 5 zile, în cazul celor vaccinați cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau al celor care au fost confirmați pozitiv în ultimele 180 de zile.

              Cadrele didactice, didactice auxiliare sau nedidactice infectate cu virusul SARS-CoV-2 au obligația de a anunța conducerea unității de învățământ/instituției conexe, care va informa, la rândul ei, DSP Bacău. În urma anchetei epidemiologice, DSP va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu echipa de conducere a unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul grupei/clasei sau unității de învățământ.

              Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea CJSU, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ și al DSP.

              Conform aceluiași Ordin comun, în situații justificate de infrastructura și resursele existente, unitățile de învățământ/unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem online cu aprobarea ISJ Bacău, chiar și în situația în care nu se impune suspendarea cursurilor cu prezență fizică în baza cazurilor confirmate pe grupă/clasă/unitate sau a ratei de ocupare a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, la nivel de județ.

              Până acum, de când a început testarea cu teste pe bază de salivă în unitățile de învățământ, în județul Bacău s-au efectuat 400.000 de teste, care au fost distribuite în școli în perioada 3 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022. Se efectuează 2 testări per preșcolar/elev sau angajat în fiecare săptămână, cu pauză de 2 zile între ele.

              24 Ianuarie, la Colegiul Mihai Eminescu

                Ziua de 24 ianuarie 2022, la Colegiul „Mihai Eminescu” din Bacău, a fost marcată printr-o serie de manifestări cultural-artistice, continuându-se astfel tradiția instituției – de a celebra Unirea Principatelor Române. Activităţile de anul acesta au reunit echipa managerială a instituției, un număr de 20 cadre didactice de la nivel liceal, cadre didactice de la nivelul postliceal, parteneri educaționali şi totalitatea elevilor instituției. Respectând normele sanitare actuale privind contextul pandemic, prin intermediul tehnologiei, fiecare moment al activităților -realizate în format fizic, a fost difuzat în timp real tuturor participanților repartizați în săli, în vederea asigurării distanțării sociale.

                Activitățile dedicate zilei de 24 ianuarie au fost deschise prin cuvântul doamnei director, prof. dr. Doina Capșa:

                „Stimați colegi, elevi, parteneri, sărbătorim un moment de o importanță aparte pentru istoria românilor – Unirea Principatelor Române. Actul politic înfăptuit la data de 24 ianuarie 1859, reprezintă cheia de boltă, care stă la baza României moderne. Acest moment istoric rămâne veșnic ancorat în profunzimea conștiinței națiunii române întrucât oameni politici, intelectuali, reprezentanți ai structurilor militare și oameni de rând realizează, revendică și valorizează originea, specificul și structura de conștiință comună a poporului din provinciile românești. Personalitatea centrală a acestui act istoric de mare însemnătate, Alexandru Ioan Cuza, reușind – printr-o abilă diplomație, să obțină recunoașterea unificării celor două principate, determină să apară pe harta Europei statul cu numele de România”.

                Agenda zilei a cuprins :
                – Expunerea filelor de istorie specifice Unirii Principatelor Române, momente aparținând elevilor coordonați de către doamnele profesoare Mariana Iancu și Adriana Călugăru;
                – Prezentarea uniformelor militare din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, de către elevii instituției, activitate realizată prin participarea și implicarea constantă a domnului Col.(r) Cojocaru Stelian, președintele Asociației „Tradiții militare românești, Regimentul 3 Artilerie1877”;
                – Ecoul Unirii Principatelor în Europa, momente aparținând elevilor coordonați de către doamnele profesoare Ana-Maria Andrioaie și Lucia-Diana Vrăcioiu;
                – Momente poetice și creații literare pe tema zilei de 24 ianuarie 1859 ale elevilor coordonați de către doamnele profesoare Alina Burlacu, Loredana Cernat, Oana Lupu și Vasilica Temelie;
                – Interpretarea piesei Hora Unirii de către elevii din corul instituției.

                „Sperăm ca aceste activități să fie perpetuate constant, de-a lungul anilor ce vor urma, în sânul instituției noastre pentru a rememora, conștientiza și valorifica eforturile depuse de poporul nostru de-a lungul secolelor pentru a fi ceea ce suntem astăzi – români”, a încheiat doamna director, prof. dr. Doina Capșa.

                Coșmar pentru cetățeni și firme: facturile la gaze și electricitate

                Prețul gazelor și al curentului electric a explodat spectaculos în această iarnă, ca urmare a liberalizării pețelor, a scăderii producției, ca urmare a închiderii unor capacități de producție dar, în primul rând, ca urmare a specuațiilor de pe piață. Intervenția Guvernului a fost tardivă și eronată, iar cei care plătesc oalele sparte sunt, ca de obicei, cetățenii.

                Răbdare… și reducerea consumului

                Este sfatul pe care îl primim din partea aleșilor după șocul provocat la citirea facturilor nesimțit de mari. Liberalizarea pieței de energie și oportunitatea de a-ți schimba furnizorul a generat multe discrepanțe. Amenzile de cîteva zeci de mii de lei date unor mari companii, cu profituri de zeci de milioane de euro în ultimul an, și acelea contestate, nu produc efecte. A fost o tentativă timidă, propusă de un parlamentar, care a eșuat. Aceea de a se amenda societatea respectivă cu o cotă din profit. Nu s-a mai auzit nimic de ea. Cum au reușit două companii ale statului, ca în primele 9 luni ale anului trecut, comparativ cu 2020, să înregistreze asemenea profituri? Hidroelectrica, de la 1,30 miliarde de lei a ajuns la 3,71 miliarde de lei. Și prețurile mari au venit din toamnă! Romgaz, tot o companie cu capital de stat, 0,91 miliarde de lei pe primele 9 luni în 2020 a ajuns la 1,10 miliarde de lei anul trecut. Să nu fim invidioși! La o treime din populație, salariul minim a ajuns la 1.524 lei. Cam 308 euro. Platești facturile și-ți rămîn bani și de pâine. Care coș zilnic? Ne consolează știrea că nici Casa Poporului nu a scăpat. În noiembrie, anul trecut, facturile s-au ridicat la 198. 000 de euro. Nicio problemă. Trebuie să conștientizăm că tot din banii noștri vor fi plătite. Vasile D. din Bacău locuiește pe Calea Republicii: „I s-a făcut soției rău când a citit factura la gaz. A venit mai mare de trei ori și jumătate decât luna trecută, 687 lei. Și 15 bani, nu mai contează. M-a sunat un prieten, Marian, care stă la trei blocuri mai la vale, spre podul de la Narcisa. Lui i-a venit de plată opt milioane, scuze, 800 de lei. Era înnebunit. Nu știe ce să facă. Are și rată la bancă, copilul bolnav. Consumăm cam la fel, că blocurile sunt de același tip. Ce vor să facă ăștia cu noi? Ne termină psihic dacă au văzut că rezistăm la covid? Se stă la coadă și pentru bonul dat pentru vaccin.” Guvernul a dat asigurări că în perioada imediat următoare, toate facturile emise greșit vor fi recalculate. Mai mult, Premierul Nicolae Ciucă a promis că, în coaliția de guvernare se va propune o lege, pentru ca românii care se află în această situație – au primit o factură și nu sunt justificate costurile, să nu fie obligați să plătească penalități. Răbdare. Facturile tot vor trebui plătite, dar nu așa. Ioan Bîșcă

                Facturi mai mari cu 8 milioane la Agricola

                Creșterile tarifelor la energie electrică și la gaze au afectat semnificativ activitatea firmelor din toate domeniile, dar mai ales în cazul afacerilor unde factura la aceste servicii reprezintă un procent mare din cifra de afaceri. „Ne afectează năpraznic. Gândiți-vă că, lunar, noi avem 8 milioane de lei în plus, numai la energie electrică și la gaze. În plus, la gaz lichefiat, căci noi utilizăm și din acesta, mai avem alte 2 milioane, tot în plus. Soluții nu prea sunt. Decât … să așteptăm. Sperăm ca perioada asta să nu se întindă prea mult”, a declarat Grigore Horoi, președintele companiei Agricola, lider în producția de carne de pui. În acest condiții, ne putem aștepta la scumpiri semnificative la produsele din această gamă. „Cred că, încet-încet, deja încep să se vadă. Oricum, este un decalaj foarte mare între producerea costurilor și efectele în preț. Poate nu se resimte foarte puternic acum, dar mai încolo sigur, pe măsură ce comerciantul și consumatorul acceptă aceste creșteri de preț. Este dificil, pentru că este o perioadă foarte…complicată”, a mai arătat Grigore Horoi. Interesant este că există firme care au scăpat cumva neatinse de tăvălugul creșterii tarifelor la energie și gaze. Cum este cazul grupului de firme Barleta, de exemplu. „Pe noi nu ne-a afectat, pentru că avem contract până în iunie, pe prețul vechi, stabilit în vara anului trecut. Și la energie, și la gaze naturale. Am avut grijă să facem contracte când prețurile erau cu mult mai scăzute decât cele din prezent”, a declarat Horațiu Damșa, președintele grupului de firme Barleta Bacău. FR

                Facturi triple la Teatrul Bacovia

                Teatrul Municipal Bacovia a primit, luna aceasta, facturi cu valoare triplă față de ianuarie 2021. Astfel, la energia electrică, factura primita pe 10 ianuarie a fost de 7.043 de lei față de 2.446 de lei, factura de pq 11 ianuarie 2021. La gaze, factura primita pe 7 ianuarie a fost de 75.058 de lei față de 25.466, factura de pe 6 ianuarie anul trecut. „Instituțiile din subordinarea Consiliului Local au analizat dinamica prețurilor la energie și au întocmit bugetul pe anul în curs ținând cont de ultimele facturi emise și propunerea Guvernului de plafonare a prețurilor, care se va concretiza în lunile următoare. În cazul în care nu va funcționa schema de plafonare, prin buget ori prin rectificări ale bugetului vom asigura funcționarea în condiții normale a instituțiilor. De asemenea, în noua organigramă a Primăriei municipiului Bacău a fost introdus și un birou de eficiență energetică. Angajații acestui sector se vor ocupa de eficiența energetică a tuturor clădirilor din patrimoniul public al municipiului Bacău”, a declarat Constantin Gherasim, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacăui. RB

                Noile măsuri de sprijin a consumatorilor de energie și de gaze

                Potrivit unui document făcut public de Guvern, de la 1 februarie, facturile la energie electrică şi gaze naturale vor fi compensate și plafonate după reguli noi. Prin urmare, pentru consumatorii casnici, plafoanele de preț vor scădea, iar pragul de consum va crește. Și firmele vor beneficia de astfel de măsuri.

                Energie electrică

                Concret, pentru consumatorii casnici, în cazul facturilor la energie electrică, preţul final facturat, cu tot cu taxe, se plafonează la cel mult 0,8 lei/kWh, în scădere față de plafonul actual, de 1 leu/kWh. Valoarea compensaţiei va fi de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice, neschimbată față de vechea măsură de sprijin, dar cresc pragurile de consum. Ceea ce înseamnă că vor putea să beneficieze de această compensație clienții casnici care au un consum de până la 500 kWh/lună (în creştere faţă de plafonul actual de 300 kWh). Așadar, compensația se acordă tuturor celor care se încadrează în acest nou plafon de consum.

                Gaze naturale

                Tot de luna viitoare, și în privința gazelor naturale intervin schimbări în favoarea consumatorilor casnici. Astfel, preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,31 lei/kWh (față de la nivelul de 0,37 lei/kWh). Altfel spus, după aplicarea acestor măsuri, preţul final plătit de populaţie va fi de 0,68 lei/kWh. Totodată, crește pragul de consum până la care se acordă compensarea: la 1.500 de metri cubi, pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 (adică 300 metri cubi lunar). Până acum, pragul era de 1.000 de metri cubi. Compensația se acordă tuturor celor care se încadrează în plafonul de consum.

                Companii și instituții

                Măsurile guvernanților îi privesc și pe consumatorii non-casnici. Astfel, în februarie și martie, vor fi plafonate prețurile și pentru firmefie că vorbim de consumatori de tipul IMM-urilor sau al instituțiilor, sau de mari consumatori. În perioada când se vor aplica aceste măsuri, preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, iar preţul final facturat al gazelor naturale va fi plafonat la cel mult 0,37 lei/kWh. În cazul energiei electrice, aceste prețuri cuprind atât componenta de preţ a energiei electrice, acciza, TVA sau certificatele verzi, cât și tarifele reglementate de transport şi distribuţie, serviciile de sistem, contribuţia de cogenerare de înaltă eficienţă energetică, costurile de furnizare. Pentru gaze naturale, prețul final include componenta de preţ a gazelor naturale, costul de transport, tariful de înmagazinare, tariful de distribuţie, costurile de furnizare, acciza şi TVA.

                Specialiștii în energie vor mai mult

                Dacă măsurile aplicate pentru energia electrică sunt satisfăcătoare, în opinia opiniei publice, în schimb, experții în energie spun că plafonul lunar la gaze ar trebui majorat la 400 metri cubi pe lună, adică 2.000 mc corespunzător celor 5 luni de iarnă. În acest fel, vor putea să beneficieze cât mai mulți români de măsurile anunțate de guvernanți. „Propunem o abordare simplistă de preluare a principiilor care au stat la baza plafonării / compensării energiei electrice. Să fie preluate și pentru gaze. Valoarea la care s-a plafonat prețul la energie a fost egală cu prețul mediu al energiei electrice furnizată consumatorilor în luna septembrie 2021. Astfel, plecând de la prețul de achiziție mediu al gazelor în luna septembrie 2021, publicat pe pagina ANRE, la care dacă adaugăm tarifele de transport, distribuție și marjele comerciale, obținem prețul la care se poate plafona gazul natural, de 200 lei/MWh, cu TVA inclus. Plafonul lunar până la care se acordă compensarea în factura de energie electrică este de 2,4 ori mai mare decât consumul mediu lunar de energie. Aplicând această cifră la consumul mediu lunar de gaze, ar rezulta că, plafonul la gaze, ar trebui stabilit la un nivel de 400 mc/lună”, a explicat Dumitru Chisăliță de la „Asociația Energia Inteligentă”. Florentin Radu

                 

                Oneştiul – pol şi al culturii

                  Aşa este, şi nu doar la nivelul judeţului Bacău, ci în plan naţional. Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” este între cele mai dotate instituţii de acest tip, alături de cele din Baia Mare şi Constanţa, „Zilele culturii călinesciene” (iniţiate de C. Th. Ciobanu) sunt de peste jumătate de veac o manifestare de răsunet în toată România, iar concursurile de ex-libris şi de proză scurtă antrenează de fiecare dată participanţi din oraşul Nadiei, dar şi din ţară.

                  Şcolile de muzică şi cenaclurile literare (în tradiţia nucleului condus de Gh. Izbăşescu), revistele „Jurnalul literar” şi „Zburătorul”, mai nou stagiunile muzicale ori de filme sau evenimente ale artiştilor plastici constituie tradiţia şi efervescenţa actuală a unui oraş relativ nou.

                  În acest context au avut loc vineri, 21 ianuarie, la Primăria Oneşti, consultarea publică şi întâlnirea grupurilor de lucru din domeniul sportului, culturii şi tineretului, în vederea elaborării strategiei integrate de dezvoltare urbană a municipiului. Florin Zăncescu, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, prezent la această întâlnire, a lansat propunerea ca în proiectele ce stau să înceapă să fie incluse şi acţiuni de valorificare a patrimoniului imaterial, instituţia judeţeană oferind sprijinul necesar.

                  Zona Oneşti se află pe locul al doilea (după Bacău, locul naşterii lui Vasile Alecsandri, la 14 iunie 1818) în privinţa biografiei scriitorului (familia a avut proprietăţi în jurul actualului municipiu, iar fiica poetului, Maria Bogdan, este înmormântată în apropiere, la Borzeşti), aşa că preşedintele Societăţii Cultural-Ştiinţifice „Vasile Alecsandri” Bacău, Ioan Dănilă, a propus ca Reuniunile Culturale „Alecsandriada” să aibă loc şi aici. Directorul Bibliotecii Municipale, Ionuţ Tenie, a acceptat bucuros provocarea, împreună cu consilierul local Alexandru Cristea, moderatorul întâlnirii.

                   

                  Dăm pandemia pe gripă?

                  Mă feresc să-mi dau cu părerea despre pandemia prin care trecem, pentru simplul motiv că nu eu trebuie să fac așa ceva, ci specialiștii. Nici nu prea mai vreau să aud de mersul pandemiei, după aproape doi ani de când ne-a copleșit, dar nu pot ignora că Europa se confruntă deja cu cel mai exploziv val de până acum.

                  Se vorbește de al cincilea val, însă unii se gândesc și la al șaselea. Cert este că varianta omicron, care predomină pe tot continentul, a declanșat numărul de infecții la un nivel fără precedent. Însă, prin Occident se aude că am putea da pandemia pe simpla gripă, cu precauții ceva mai speciale. Între primii care se pronunță astfel ar fi spaniolii.

                  „Este timpul să începem să ne gândim la noua normalitate?” – se întreabă cotidianul El Pais, care arată că dezbaterea pe acest subiect a apărut deja în Europa, unde țări precum Spania propun o schimbare de strategie și monitorizează covid-ul ca și cum ar fi o gripă comună. Membrii guvernului Boris Johnson s-au angajat în mod clar să înceapă să trateze covid-ul în Regatul Unit ca pe o boală endemică. Iar Spania își propune să treacă la o supraveghere similară cu cea a gripei, în care o rețea de medici santinelă servesc drept martori pentru a ști cum evoluează virusul.

                  Dar majoritatea experților și țări precum Franța și Germania consideră că este încă devreme să se vorbească despre o boală endemică. Sunt însă și din ce în ce mai multe voci care cer să se pregătească pentru când apare.

                  Aflăm, totuși, că Agenția Europeană de Sănătate Publică susține strategia spaniolă de a începe monitorizarea covid-ului așa cum se face cu alte boli. Dar Comisia Europeană este încă sceptică și nici OMS nu se gândește să schimbe sistemul.

                  Atunci ce să mai spunem noi? Doar „dă-le, Doamne, gândul cel bun!”

                  Să dăm pandemia pe gripă? Dar unde o fi fugit pârdalnica de gripă, care parcă era mai „simpatică”?

                   

                  Mai mulți angajatori și salariați

                  Contrar așteptărilor, anul trecut pandemia cu coronavirus pare să nu fi afectat mediul de afaceri atâta de mult după cum se anticipa. Dimpotrivă, în 2021, în județul Bacău economia a avut o evoluție pozitivă, dacă e să judecăm după numărul operatorilor economici și al angajaților, înscriși în programul REVISAL (registrul general de evidență a salariaților, în format electronic).

                  Astfel, dacă la 1 ianuarie 2021 au fost 12.745 societăți comerciale active, cu angajați, la începutul anului în curs erau 13.267, cu 522 mai multe. Firesc, acum și numărul angajaților este semnificativ mai mare față de începutul anului trecut.

                  Mai exact, la 1 ianuarie 2022 numărul salariaților din societățile comerciale a ajuns la 122.018 persoane, cu 3.374 mai multe decât au fost (118.644) la începutul anului 2021.

                  În perioada la care ne referim, cu aproape 4.000 a crescut și numărul contractelor individuale de muncă, respectiv de la 130.858 la 134.824 (unii angajați au două sau mai multe). Din acestea, 124.902 față de 121.213, la 1 ianuarie 2021, sunt pe perioadă nedeterminată.

                  Diferența de 9.922 (9.645) sunt pe un anumit termen. La cele 134.824 contracte de muncă active se adaugă alte 4.744 (4.891) care, în momentul de față, sunt suspendate din diverse motive, prevăzute de legislația muncii.

                  Noi nu!

                  Suntem la foarte mică distanță de prăbușirea unui narativ mondial care, de doi ani, ne-a ținut captivi într-o haluciantă distopie autoritarist-fascistă. Da, deși există țări sau teritorii unde autoritățile încearcă să reziste după modelul Germaniei naziste din aprilie 1945, insistând să implementeze inutilele certificate verzi, se poate vedea cu ochiul liber că s-a dat semnalul de abandonare a acestei povești. Mai mult, media mainstream începe să-și revizuiască pozițiile, să admită că statisticile deceselor au fost umflate, că numărul cazurilor a fost gonflat, că vaccinurile nu doar că nu rezolvă problema, așa cum au insistat la început, dar au mai cauzat și victime iar lockdownurile au fost o eroare.

                  Ziare și jurnaliști își cer scuze pentru exagerări, își toarnă cenușă în cap încercând să scape de responsabilități și să minimizeze daunele produse. Admit că au greșit dar dau vina pe alții. Pe context, pe panică, pe autorități.

                  Noi nu ne vom cere scuze pentru că nu avem de ce. Am informat, încă de la început, pe baza datelor la care am avut acces cum stă treaba. Pe lângă informațiile preluate de la autorități, am enunțat opinii, ne-am exprimat scepticismul, am cercetat, am analizat statistic cifrele, am spus că avem dubii, că există și alte informații, că autoritățile abuzează de putere, că nu există responsabilități și chiar refuză să ofere informații.

                  Am insistat mereu să nu se facă discriminări între persoanele vaccinate și cele nevaccinate, am isistat că măsurile luate de autorități sunt ilegale și neconstituționale, că informațiile sunt cenzurate, că nu sunt admise oficial alte opinii decât cele aprobate de politicieni, chiar dacă vin de la specialiști.

                  Noi nu ne vom cere scuze dar vom cere să existe consecințe! Cei care au abuzat de puterea lor trebuie să plătească și există suficientă legislație pentru aceasta. Trebuie să dea înapoi banii nemeritati câștigați din afacerile încheiate la adăpostul stării de urgență sau de alertă, banii încasați ca sporuri nemeritate, pentru ore suplimentare puse din burtă. Averile care s-au construit pe baza vânzării unor teste total imprecise ar trebui confiscate într-o țară normală. Iar cei care au fost în fruntea acestei nebunii, cei care au impus ilegal măsuri, amenzi, tratamente, cei care au construit această nebunie ar trebui judecați în procedură de urgență.

                  Volei feminin/ Divizia A1: Știința Bacău, trei la rând

                  După două victorii la scor identic, 3-2 cu Dacia Mioveni, acasă și ACS Volei Cristina Pîrv, în deplasare, studentele s-au impus cu 3-0 (16, 19, 16) pe terenul clujencelor de la „U” NTT Data

                  Trei meciuri, trei victorii. Început de an în forță pentru voleibalistele Științei Bacău. În ciuda absențelor cauzate de probleme medicale (antrenorul Florin Grapă și jucătoarele Mădălina Airoaie și Carmen Dițu), echipa condusă de Aurel Cazacu a acumulat șapte puncte în decurs de o săptămână, ce-i drept, beneficiind și de un program relativ favorabil. Astfel, după succesele în tie-break cu Dacia Mioveni, acasă și ACS Volei Cristina Pîrv, în deplasare, Știința a câștigat sâmbătă, cu 3-0 la Cluj, contra Universității NTT Data, în etapa a 13-a.

                  Victoria obținută la Cluj, împotriva „lanternei roșii” a respectat calcului hârtiei și, totodată, a validat noul cuplu de trăgătoare secunde, compus din Ana Maria Lupa și sârboaica Marija Skoric (venită săptămâna trecută, de la Subotica), cu 15 puncte fiecare. Alături de cele două „secunde”, Știința le-a avut prezente la Cluj pe Marina Cojocaru (3 puncte), Iulia Matanie (1), Georgiana Faleș (14), Carmina Bordea (3), Karina Gorbe (8), Alexandra Ciucu- libero, Mara Tudorache, Andreea Năstasă și Maria Antălucă.

                  În așteptarea ultimului meci al rundei a 13-a, programat ieri, între Dacia Mioveni și SCMU Craiova, băcăuancele au urcat temporar pe poziția a opta, ultima care garantează accesul în play-off. Pentru studente urmează examenul de acasă, cu revelația CSO Voluntari. Un examen dificil, în compania echipei de pe locul 3, dar nu trebuie uitat că în jocul direct, din tur, băcăuancele au cedat la mare luptă, cu 3-2.

                  Rezultatele etapei a 13-a: ACS Volei Cristina Pârv- Volei Alba Blaj 0-3, U NTT Data Cluj- Știința Bacău 0-3, Dinamo București- CSM Lugoj 3-1, CSO Voluntari 2005- Rapid București 3-0, CS Medgidia- CSM Târgoviște 2-3. Ieri urma să se joace partida Dacia Mioveni- SCMU Craiova.

                  Clasament

                  1 Volei Alba Blaj               13      12      1        36-7   35p.

                  2 CSM Târgoviște              13      11      2        37-11 33p.

                  3 CSO Voluntari 2005       13      11      2        36-14 32p.

                  4 CS Medgidia                  13      9        4        30-18 26p.

                  5 Rapid București              13      8        5        25-17 23p.

                  6 CSM Lugoj                    13      7        6        28-21 22p.

                  7 Dinamo București           13      6        7        24-26 19p.

                  8 Știința Bacău                  13      5        8        18-29 14p.

                  9 Dacia Mioveni                12      4        8        19-27 13p.

                  10 SCMU Craiova              12      3        9        12-29 9p.

                  11 ACS Volei Cristina Pîrv 13      1        12      7-36   4p.

                  12 U NTT Data Cluj          13      0        13      2-39   1p.