10 mai 2024
Cultură6 ani de Tescani

6 ani de Tescani

În anul 2016, când Tescanii își trăiau sărbătoarea celor 40 de ani de “Tabără de pictură”, artistul vizual Ovidiu Ungureanu făcea cunoștință cu magia locului. Au urmat alți cinci ani de prezență constantă și colaborare asiduă. Astfel, fotografiile sale din acești șase ani, s-au alăturat lucrărilor din patrimoniul muzeului.

A realizat filme document despre faptele culturale de excepție ce se întâmplă la Tescani, dar și interviuri de colecție cu artiști invitați. Fotografiile sale au însemnat fundalul afișelor taberelor din acești ani, ca și afișul expoziției ” Tescani 40″, la Galeria Romană din București.

Albumele “Tescani 40” și “Tescani 45”, au ca primă copertă viziunea sa despre peisajul locului, iar albumul “Tescani 45” a fost realizat în colaborare cu Studio Cromatique. Și, începând cu anul 2018, este inițiatorul și organizatorul “Rezidenței Tescani”, în colaborare cu instituții de cultură partenere. Unul dintre cei mai “tineri” prieteni ai Tescanilor a devenit în acești ani, cel mai prolific colaborator.



În luna iulie a acestui an, locuitorii vremelnici, fie vizitatori, fie rezidenți ai proiectelor culturale, pot vedea peisajul de neegalat al locului prin ochii artistului vizual Ovidiu Ungureanu. Fotografiile sale sunt expuse pe simezele galeriei de artă “Ilie Boca”, la parterul ” Merăriei”. Este expoziția ce deschide seria expozițiilor temporare cu lucrări din patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”, patrimoniu ce se îmbogățește an de an. Vă invităm la Tescani, loc iubit și binecuvântat.

Gabriela Ilaș, coordonator proiecte, Tescani.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri