duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1264

Spitalul, pușcăria și dorul kafkian

Bancurile decente nu sunt un subprodus cultural. La originea lor se află gloria și decăderea, nașterea și moartea unei civilizații.  Până și sobrii antici apreciau rafinamentul lor.  Cea mai veche culegere de bancuri, care satirizează moravurile antichității romane, datează din  secolul al  III-lea/ al IV-lea  d. Hr.

Anecdotele sunt zămislite în varii registre. În registrul absurdului, de pildă, avem interogații precum ,,Care este deosebirea dintre o rață?“ Dacă dorim ceva în genul SF-ului, avem: „Asistenta: «Domnule doctor, în sala de aşteptare e un om invizibil». Medicul: «Du-te şi spune-i că nu-l pot vedea acum»”. Putem opta și pentru stilul cultivat în universul eticii situaționale scoțiene: „Hoți înarmați dau buzna într-o bancă, aliniază clienții şi personalul la zid şi încep să le ia portofelele. Doi dintre funcționari sunt printre cei care urmează să fie jefuiţi. Primul îndeasă brusc ceva în mâna celuilalt: «Iată cei cincizeci de dolari pe care ţi-i datorez!»“

Recent, Elena Udrea ne-a dăruit un banc încropit din plămada absurdului. În esență, aceasta refuză regimul de detenție din România, considerându-l mizer etc. Absurdul zicerii mi-a amintit de un banc pus în cârca lui Dej. Vizitând mai multe pușcării, spitale și universități, acesta a decis să investească ceva doar în pușcării și spitale, unde pentru indivizi ca el șansa de a ajunge era cea mai mare. Ministereasa care a avut la degetul mic (și nu numai) regimul politic românesc n-a investit nimic în aceste instituții și acum se plânge. Ea urmează trendul sfidător al tuturor politicienilor care pentru tratarea unei gripe banale merg la spitale vieneze sau pariziene și al celor care, fiind trimiși după gratii, visează la  o pușcărie de lux norvegiană. Îi înțeleg bancul. Curtată de doruri kafkiene, ne ajută să decriptăm și mai mult din esențele acelui ,,Care este deosebirea dintre o rață?“  Când ai, aidoma ei, un tezaur-japcă încă truditor la construirea unui cartier cu sute de apartamente de vis, numai kafkian poți trăi.

 

Viceprimarul Miroșeanu, nemulțumit de proiectul de reamenajare a străzii Slănicului

    Viceprimarul Liviu Miroșeanu se declară nemulțumit de modul în care a fost proiectată reamenajarea străzii Slănicului din Bacău și a cerut modificări pentru a se include mai multe spații verzi și locuri de joaca pentru copii.

    „Am revenit pe strada Slănicului, fiindcă sunt nemulțumit de proiectul inițial de reamenjare a zonei după demolarea garajelor.

    Prea puțin spațiu verde, prea mult beton. De aceea am cerut reanalizarea și schimbarea proiectului. Vreau mai mult verde, bănci, un loc de joacă pentru copii.

    Este adevărat că avem nevoie de locuri de parcare, dar asta nu înseamnă să nu putem respira”, a declarat viceprimarul Liviu Miroșeanu.

    O mulțime de accidente de muncă, ploaie de sancțiuni

      Luna trecută, în județul Bacău s-a înregistrat un adevărat record în ceea ce privește numărul accidentelor de muncă. Astfel, în martie nu mai puțin de 17 agenți economici i-au comunicat asemenea nefericite evenimente Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău.

      Mai mult decât atât, 6 din cele 17 accidente de muncă s-au soldat cu decesul victimelor. Cea mai mare parte dintre ele au murit din cauze patologice (sufereau de o afecțiune gravă), dar chiar și așa este trist, mai ales că au trecut în Lemea Umbrelor în puterea vârstei.

      Celelalte accidente petrecute în timpul lucrului ori în momentul deplasării înspre și dinspre serviciu se explică prin neglijența victimelor ori a angajatorilor lor față de respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă (SSM). În acest context, trebuie să spunem că dintre cei 81 angajatori verificați în martie în ceea ce privește aplicarea normelor respective, 28 au fost amendați, iar mulți alții au primit avertismente, numărul acestora ajungând la 193.

      Valoarea totală a amenzilor se ridică la 218.000 lei. O parte dintre agenții economici sancționați contravențional nu au realizat măsurile dispuse de către inspectorii SSM la controlul efectuat anterior ori nu și-au instruit corespunzător salariații cu normele amintite.

      Alții nu s-au preocupat ca angajații lor să beneficieze de controlul medical periodic ori nu au întocmit planul de prevenire și protecție împotriva accidetelor de muncă și a bolilor profesionale. Nu au lipsit nici cazurile în care angajatorii au fot sancționați contravențional deoarece nu le-au asigurat salariaților echipamentul corespunzător de muncă.

      Pregătiți pentru apocalipsă?

       Tabletele de iodură de potasiu, „antidotul antiradiaţii”, a fost produs pe scară largă de Antibiotice Iași, urmare a unor informații fake furnizate de partea ucrainiană și anume că rușii au capturat situl centralei de la Cernobîl în scopul de a crea un incident nuclear. Aserțiunea conform căreia a fost întrerupt curentul ce asigura temperatura scăzută a lichidului de răcire a reactorului  și aceasta ar urma să genereze o catastrofă, a fost infirmată de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.  Rușii au plecat de la Cernobîl dar ucrainienii au susținut că aceștia au sustras material radioactiv. Ce material ….. nu ni s-a spus. De ce ar fi adăpostit  situl defunctei centrale astfel de substanțe și pentru ce? Și dacă ele existau, nu trebuiau raportate Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, inclusiv scopul existenței lor acolo?  N-a descâlcit nimeni subiectul și după ce a tulburat opinia publică, acest subiect a fost îngropat. Dacă substanțele radioactive existau în laboratoarele centralei totuși, destinația lor era crearea unei noi arme atomice?  Întrebarea nu e lipsită de noimă, întrucât Ucraina a declarat public că intenționează să devină o putere nucleară. Până la urmă, rușii au plecat de la Cernobîl și nu i-au asasinat pe angajații de acolo. Care a fost atunci miza acestei ocupații? În presa noastră, poziția rusă nu ajunge a fi cunoscută. Informațiile sunt unilaterale, furnizate doar de Ucraina, privind un fapt/eveniment fără explicații ulterioare. Care e logica pentru care nu trebuie să cunoaștem justificările celeilalte părți? Ar exista ceva în narațiunea ,,ucigașilor, criminalilor și violatorilor ruși” care să pună sub semnul îndoielii narațiunea oficială? De la jumătatea lunii februarie suntem cu toții „cu un singur ochi”, vedem doar jumătate din lucruri și, în consecință, facem greșeala de a dori să le interpretăm. ‎ Al doilea aspect pe care trebuie să-l avem în vedere este că ne sunt manipulate sentimentele. În fiecare zi, ni se arată ucraineni suferinzi – este într-adevăr o tragedie și trebuie să-i ajutăm, este o datorie umană să-i ajutăm. Dar suferința și dreptatea sunt două lucruri diferite. ‎ Acest război, se pare, nu a început pe 24 februarie cu intervenția rusă, ci cu câteva zile mai devreme, pe 18 februarie.  După publicația de limbă spaniolă KontraInfo –https://noticiasholisticas.com.ar/el-nuevo-orden-mundial-que-eeuu-pretende-crear-manipulando-la-guerra-en-ucrania-por-thierry-meyssan/  ,,…. nimeni nu pune la îndoială neutralitatea OSCE, care a constatat că, … bombardarea populației ucrainene din Donbass a început pe 18 februarie. Pe 18 februarie [au tras în acea regiune] 1.400 de obuze în cursul zilei, …! Un război a început în acea zi. Și în câteva ore, cel mult în următoarele 2 zile, aproximativ 100.000 de ucraineni din Donbass au fugit din prima linie. S-au retras spre Rusia. Și Rusia nu a făcut altceva decât să răspundă acelui atac. Atacul nu s-a limitat doar la asta. Ucrainenii s-au comportat ca cineva care flutură o pânză roșie în fața taurului. A doua zi, pe 19 februarie, la Conferința de Securitate care reunește în fiecare an la Munchen lideri politici ai țărilor membre NATO, președintele Zelensky a anunțat că dorește să obțină bomba atomică pentru a putea amenința Rusia… Era clar că va exista un răspuns rusesc. Rusia trebuia să-și protejeze cetățenii și trebuie să știți că războiul civil din Ucraina a început în 2014… și este un război civil pentru că vorbim de ucraineni care luptă cu alți ucraineni. În ultimii 8 ani războiul a lăsat, conform guvernului de la Kiev, cel puțin 13.000 de morți,… civili, pe lângă o mie de soldați. Potrivit guvernului rus, care a creat o comisie oficială de anchetă și a investigat acolo, nu sunt 13.000, ci 22.000 de civili morți. În orice caz, în acel loc [Donbass] era deja un măcel care pare să nu fi deranjat pe nimeni. … Rusia, în ultimii 8 ani, a acordat cetățenia rusă aproape întregii populații din Donbass..”  La doua luni de la începerea conflictului, acesta începe sa capete alte valențe.  ,, Cea mai importantă agenție de informații de stat a Rusiei a anunțat sâmbătă că examinează un raport potrivit căruia membri ai forțelor speciale britanice SAS, specializate în sabotaj, au fost dislocați în vestul Ucrainei” a informat Reuters, citată de publicația greacă https://www.el.gr/diethni/kosmos/erchetai-thyella-xekina-ereyna-sti-rosi/ , după care; ,, …Aproximativ 20 de membri SAS au fost trimiși la Lviv, în vestul Ucrainei.  Conform Comitetului de Investigație al Rusiei, …. aceștia au fost trimisi <<pentru a ajuta serviciile speciale ucrainene în organizarea sabotajului pe teritoriul Ucrainei>>”.  Informația ne lasă un final deschis. Ce sabotaje sunt acelea efectuate de prieteni pe teritoriul unei țări pe care o sprijini? Pare fără noimă. Dar, după altă publicație, https://noticiasholisticas.com.ar/rusia-revela-un-plan-de-eeuu-para-montar-ataques-quimicos-de-falsa-bandera-en-ucrania/  ,, Statele Unite plănuiesc atacuri cu steag fals cu arme chimice, bacteriologice sau nucleare în Ucraina, pentru a le atribui Rusiei, a declarat generalul Igor Kirilov, șeful forțelor de protecție radioactivă, chimică și biologică din Rusia. <<Ministerul rus al Apărării are dovezi care indică un plan american de a organiza incidente și de a acuza Rusia că folosește arme chimice, biologice sau nucleare>>, a dezvăluit Kirilov. În acest sens, SUA are 3 alternative de acțiune:  <<Prima este un incident fals flag, care este cel mai probabil>>, a remarcat el, avertizând că poate implica utilizarea reală a armelor chimice sau bacteriologice împotriva civililor. <<Expedierea de antidoturi pentru neutralizarea substanțelor toxice către Ucraina confirmă probabilitatea unui atac chimic în etape. …>>, a spus Kirillov…. Scenariul menționat mai sus poate fi implementat în instalațiile chimice și biologice situate în Harkov și Kiev. O provocare poate apărea și la instalațiile nucleare: … se poate face referire la Centrala Nucleară Zaporizhia, controlată de Federația Rusă. ….În plus, conducerea ucrainiană se gândește serios să atace instalația de depozitare a deșeurilor radioactive de la fosta fabrică chimică Pridneprovsky, din orașul Kamenskoye, regiunea Dnipro. Ministerul Apărării are documente care confirmă starea critică a depozitului și cheltuirea necorespunzătoare a fondurilor alocate de Uniunea Europeană pentru întreținerea instalației. A doua ipoteză se referă la <<folosirea sub acoperire a armelor de distrugere în masă în volume mici>> …. Acest scenariu trebuia implementat în <<Azovstal>>. Dar ordinul lui Putin de a anula atacul asupra fabricii a zădărnicit planurile Pentagonului…. A treia și cea mai puțin probabilă ipoteză este <<utilizarea fățișă a armelor de distrugere în masă într-o zonă de luptă>>…. Acest scenariu a fost luat în considerare pentru Slaviansk și Kramatorsk, care fuseseră transformate în orașe fortificate. La rândul său, Comitetul de Investigații al Rusiei va examina acțiunile din Ucraina ale sabotorilor SAS, forțele speciale de elită din Regatul Unit, a informat instituția.” Nu avem posibilitatea de a verifica informația din stadiu incipient, însă putem observa modul în care au evoluat informațiile inițiale și realitatea care le-a dezmințit. De aceea, a încerca să vezi această realitate cu ambii ochi nu înseamnă că te situezi de o parte ori de alta a baricadei iar o opinie contrară nu îl definește pe emitent ca adversar. Încheiem cu o informație aparent neutră; Parlamentul României  a organizat achiziționarea a 600 măști de gaze, parte a unor achiziții mai ample ce cuprind și produse IT. Aceasta poate fi o coincidență,  o achiziție necesară în actualele împrejurări sau un semnal de instituire a unei noi spirale de panică?

      Jr. Adrian M. Ionescu

       

       

       

       

       

       

       ‎

       

       

      Turiști rătăciți pe un drum forestier din Slănic Moldova, ajutați de jandarmii montani

        Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Slănic Moldova au intervenit în sprijinul a două persoane din Brașov, care s-au rătăcit cu mașina pe un drum forestier.

        Seara trecută, în jurul orei 21.00, o sesizare din partea unor cunoștințe ale celor doi turiști i-a redirecționat pe jandarmii montani pe drumul forestier din Slănic Moldova, unde la o distanță de aproximativ 10 kilometri de stațiune aceștia au fost găsiți.

        Turiștii le-au relatat jandarmilor că s-au rătăcit în pădure urmând indicațiile unei aplicații telefonice de localizare, care i-au condus pe această scurtătură către stațiunea Slănic Moldova, unde sunt așteptați de niște prieteni.Mai mult decât atât, masina le-a rămas suspendată intr-un sanț și nu își mai puteau continua drumul fără sprijinul jandarmilor montani, care i-au ajutat să repună mașina pe drum, după care i-au însoțit până au ajuns în staţiune la unitatea de cazare.

        Jandarmii montani recomandă turiștilor care vor alege ca destinație zona montană a județului să țină cont de atenționările meteorologice emise, să se informeze cu privire la starea drumurilor, a traseelor care urmează să fie abordate, să fie echipați corespunzător și să nu plece singuri la drum.

        În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții solicitați ajutor prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112 și nu părăsiți zona pentru a nu îngreuna localizarea.

        Profesori din patru țări în vizită la Colegiul Economic

        Chiar dacă e vacanță, profesorii din Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău sunt în plină activitate. Și asta pentru că mai mulți profesori din Germania, Polonia, Spania și Turcia sunt în aceste oaspeții colegiului băcăuan într-un proiect Erasmus.

        Proiectul „BeGreen 5 f” este un proiect Erasmus ce se derulează pe o perioadă de doi ani. Inițial proiectul a trebuit să înceapă în urmă cu doi ani, chiar când a izbucnit pandemia, dar din motive de criză sanitară acesta s-a prelungit cu încă un an. Mobilitatea care se derulează în aceste zile la Colegiu Economic „Ion Ghica” este prima dintr-o serie care se vor derula până în 2023.

        prof. Cristina Stoica

        Musafirii din cele patru țări au sosit luni în Bacău iar marți a avut loc prima întrevedere în care a fost făcută prezentarea școlii și vizite în clase, laboratoare, etc. Produsele finale ale proiectului ne-au fost prezentate de prof. Cristina Stoica, coordonator în program din partea Colegiului Economic:

        „Produsele finale ale proiectului sunt de fapt și de drept trei: o grădină ecologică pe care încercăm să o facem fiecare în școala lui după care să facem un schimb de experiență apropo de ce am descoperit și ce am reușit să cultivăm având în vedere și toată situația asta de criză; avem o carte de bucate cu rețete tradiționale făcute pe baza ingredientelor pe care le-am produs în grădinile noastre, iar al treile produs este de fapt o aplicație informatică pentru mobil în care reușim să gaăsim producători locali în zonele din care provin școlile partenere în proiect.”

        Coordonatorul mare al proiectului este școala din Germania.

        Mobilitatea actuală care se derulează în Bacău, la Colegiul Economic, fiind o întâlnire de profesori durează trei zile, urmând ca în toamnă, la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie să fie și o mobilitate cu elevii. „Fiecare țară va veni cu un număr de 14 elevi la Barcelona, în Spania, unde vom avea activități în grădina de acolo”, ne-a mai spus prof. Cristina Stoica.

        În proiect participă următoarele cadre didactice: Daniela Anghel, Elena Botez, Mihaela Liliana Ciuchi, Mihaela Mate, Marinela Lăcrămioara Mihăilă, Cristina Stoica, Gabriel Gabor, Florin Gheorghiu, Christiane Schaefer, Christina Sorgenfrei, Tobias Reeg, Montserrat Alvarez Sabat, Laura Murillo Ibanez, Albert Jimenez Santos, Paulina Swietach, Krystyna Bigaj, Hatice Mete, Berna Gungor. După ce au vizitat spațiile de clasă și laboratoarele, oaspeții au popsit în cancelarie unde au văzut cataloagele și și-au exprimat mirarea de câte discipline au elevii români.

        Apoi a urmat vizita la grădină. Grădina celor de la „Economic” a produs și anul trecut, chiar dacă a fost în pandemie, iar o parte dinproduse au mers la cantina liceului iar altele au fost conservate tocmai pentru a fi împărțite partenerilor din acest proiect.

        prof. Gabriel Gabor

        „Este o onoare pentru noi să găzduim această mobilitate și reprezintă o oportunitate pentru profesorii și elevii din proiect șă își dezvolte anumite abilități pe această temă”, a precizat la finalul întâlnirii de marți, prof. Gabriel Gabor, director adjunct la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău.

        „Proiectul este o oportunitate pentru elevi de a învăța despre alte țări. Am descoperit că avem o mulțime de asemănări în sistemul de educație și chiar mă așteptam să fie așa. Este un proiect important pentru că ne bazăm din ce în ce mai mult pe resurse naturale, noi ca omenire, în general. Și trebuie să gândim sistematic pentru că suntem o societate sconsumeristă și atunci trebuie să încercăm să schimbăm ceva pentru a reuși să existăm mai departe.”
        Christina Sorgenfrei, coordonatorul echipei germane dar și a întregului proiect

        „Este prima vizită pentru mine în Bacău și am găsit școala total diferită față de ce este în Polonia dar m-am simțit foarte bine pentru că am avut parte de renumita ospitalitate românească. Ce am descoperit aici este ok și din punct de vedere al oamenilor și din punct de vedere al sistemului de educație, mai ales că în Polonia românii nu sunt văzuți chiar foarte bine și sper ca prin oportunitățile oferite prin acest proiect să schimb această mentalitate.”
        Paulina Swietach, coordonatorul echipei din Polonia

        „Noi am mai avut un proiect mai înainte și pot spune că suntem parteneri de 5 ani, în alte două proiecte. Cu toate acestea este prima dată când vin în România și pot spune că am fost impresionată de discursul directorului adjunct Gabriel Gabor. La fel de impresionată am fost și de ce au reușit cei de la colegiul din Bacău să facă din grădina lor și ce au făcut din aceste produse. Din punctul meu de vedre, ca profesor, înainte de acest proiect nu am pus mâna niciodată pe o lopată dar acum a fost momentul în care am început să fac și acest lucru. Am învățat cu ocazia acestui proiect o mulțime de lucruri, cum să fac compost, cum să fac să reușesc să păstrez mâncarea, cum să o conserv pentru o perioadă mai mare de timp. Majoritatea dintre noi venim din orașe foarte mari. Eu sunt din Istanbul, și este foarte dificil în orașele foarte mari să cultivi ceva în centrul orașului, dar în cadrul școlilor există peste tot o bucățică pe care poți să cultivi ceva și să înveți și tu și elevii tăi să producă ceva.”
        Hatice Mete, coordonatorul echipei din Turcia

        „Sunt foarte fericit că lucrurile au reușit să ajungă pe făgașul normal după perioada asta de pandemie și că am reușit să păstrăm sentimentul de magie care a început în Barcelona când am scris aplicația, acum doi ani. Este prima întâlnire internațională și sunt foarte fericit că am reușit să ajung aici în România. Există multe diferențe între școlile noastre pentru că școala mea este una de arte, dar văd și unele lucruri asemănătoare. Am descoperit aceste similarități în discuția cu doamna inspector Mihaela Ciuchi care a prezentat sistemul de învățământ românesc și atunci mi-am dat seama că sistemele de învățământ tind să aibă cam același rezultat peste tot în Europa.”
        Alberto Lizandro Prieto, coordonatorul echipei din Spania

        Aviația prin ochi de copil

          În a treia zi a Sărbătorilor Pascale, la Baza 95 Aeriană au fost primiți în vizită copii Grădiniței cu Program Prelungit nr. 10 a Școlii Gimnaziale nr. 1 din Onești.

          Curioși în a descifra tainele zborului încă de la o vârstă fragedă și de a interacționa cu cei din jur, zâmbetele și bucuria lor au spus totul despre această experiență.

          «Doar două lucruri trebuie să le dăm copiilor noștri: rădăcini și aripi. Vă mulțumim pentru că ne-ați vizitat și vă mai așteptăm la noi!», se arată într-un comunicat al unității militare.

          Se caută o soluție pentru a evita inundațiile de la Gura Văii

          Gura Văii s-a confruntat, în anii trecuți, cu urmările severe ale inundațiilor abătute asupra comunei.
          Prefectul de Bacău a convocat astăzi conducerile ISUJ Bacău – Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău și Apele Române Siret pentru o soluție privitoare la formațiunea stâncoasă de pe Trotuș care, în dreptul comunei Gura Văii (proximitatea podului de pe DJ 119), obturează cursului apei, orientându-l spre malul stâng al râului unde există mai multe case locuite.
          „Pentru a preîntâmpina posibile consecințe nefaste, am dispus deplasarea Grupului suport din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență la fața locului (miercuri, 27 aprilie) și realizarea unui raport care să conțină măsurile concrete pentru îndepărtarea respectivei stânci din albia râului, urmând ca documentul astfel elaborat să fie supus, cu celeritate, aprobării CJSU”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.
          Primăria Gura Văii a încercat, în câteva rânduri, să îndepărteze respectivul obstacol natural, însă echipamentele mecanice s-au dovedit complet ineficiente, în contextul durității ridicate a rocii din componența formațiunii stâncoase.
          Prin urmare, comuna a cerut sprijinul Serviciului pirotehnic al ISUJ Bacău și degajarea albiei prin detonarea stâncii, astfel încât în cazul unor precipitații abundente cursul Trotușului să nu mai fie blocat, iar malul stâng erodat de ape.

          Sărbători Pascale, în siguranță

            În perioada 22-25 aprilie a.c., în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Paștelui Ortodox, jandarmii din Gruparea Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău au fost la datorie, pentru a avea grijă de siguranța tuturor persoanelor care au participat la manifestările religioase, culturale și sportive desfășurate în această perioadă.

            Astfel, jandarmii au fost angrenați în 35 de misiuni în 27 de localități din zona de competență a Grupării Mobile Bacău, acționând pentru siguranța persoanelor, a bunurilor publice și private și pentru respectarea normelor de conviețuire socială.

            Pe timpul manifestărilor religioase din noaptea de Înviere, jandarmii au fost prezenti la 31 de lăcașe de cult din municipiul Bacău și de pe raza județelor Neamț, Botoșani, Vrancea și Galați.

            Jandarmii au asigurat măsurile de ordine la manifestările culturale prilejuite de desfășurarea Târgului de Paște din municipiul Tecuci, județul Galați, în zilele de 24 și 25 aprilie a.c., în sprijinul jandarmilor gălățeni, precum și în municipiul Botoșani, la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și U. Craiova 1948, desfășurat luni, 25 aprilie, a.c.

            Zilnic, echipaje de jandarmi au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii publice în municipiul Bârlad, județul Vaslui și în municipiul Bacău.

            În această perioadă, jandarmii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, din care 4 avertismente și 6 amenzi în valoare de 1700 de lei.

            Cum poți deveni soldat gradat profesionist în Batalionul 53 Comando ,,Smaranda Brăescu”-

            Spune DA provocărilor! Batalionul 53 Comando ,,Smaranda Brăescu’’ din Bacău te aşteaptă în echipa Forţelor pentru Operaţii Speciale! Următoarele detalii sunt de interes:

            • 30 de locuri Forţe pentru Operații Speciale (paraşutişti comando), 3 locuri Operator pe tehnică de comunicaţii radio, 2 locuri Pază şi intervenţie la obiective militare, 2 locuri Intendenţă (Bucătar), 2 locuri Şofer;
            • Perioada de înscriere a candidaţilor: 02.05.2022-17.06.2022;
            • Perioada de evaluare psihologică, evaluarea capacităţii motrice şi interviul de evaluare finală: 23.05-24.06.2022;
            • Examinare medicală:06.06-01.07.2022;
            • Efectuarea examinării/evaluării aptitudinale medicale şi/sau evaluării psihologice a aptitudinilor speciale:18.06-15.07.2022;
            • Programul de formare iniţială a soldaţilor gradaţi profesionişti se desfăşoară în perioada septembrie-decembrie 2022;
            • Înscrierea se face la cea mai apropiată unitate din subordinea Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale, în următoarele judeţe:
            • Bacău : 0234.588.295 interior 261;
            • Buzău : 719.020 interior 110;
            • Târgu Mureş: 0265.267.404 interior 111;
            • Constanţa: 0341.446.893 interior 291;
            • Braşov: 734.224

            După parcurgerea Programului de formare iniţială a soldaţilor gradaţi profesioniştivor, absolvenţii vor fi încadrați în Batalionul 53 Comando ,,Smaranda Brăescu’’ Bacău.

            Programul se adresează doar personalului civil.

            • Pentru detalii referitoare la criteriile de selecţie şi probele de concurs accesați https://safos.mapn.ro/pages/acasa sau contactați un membru al echipei de recrutare de la Batalionul 53 Comando ,,Smaranda Brăescu’’ Bacău, locotenent Pustianu Eduard 0234.588.295 interior 261 sau de la Școala de Aplicație a Forțelor pentru Operații Speciale ,,Burebista’’, căpitan Guită Delia la 0368.734.224.

            Program Happy Cinema Bacau, 22- 28 aprilie

            Vineri,22 Aprilie
            10:30 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            11:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            11:30 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            12:00 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            12:30 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            13:10 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            13:40 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            14:20 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
            14:40 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            15:30 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            16:00 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            16:40 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            17:00 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            18:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            18:40 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            19:00 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            19:20 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
            20:10 #dogpoopgirl – Comedie, Dramă, Normal, AP12
            21:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            21:40 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            22:00 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            22:10 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

            Sâmbătă,23 Aprilie
            10:30 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            11:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            11:20 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            12:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            12:30 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            13:10 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            13:40 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            14:10 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            15:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            15:30 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            16:00 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            16:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            17:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            18:00 #dogpoopgirl – Comedie, Dramă, Normal, AP12
            18:30 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            19:00 Seventeen Power of Love : The Movie – Documentar, Muzică, Premiera,
            19:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            20:00 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
            20:30 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

            Duminică,24 Aprilie
            15:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            15:30 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            16:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            16:30 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            17:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            17:40 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            18:10 #dogpoopgirl – Comedie, Dramă, Normal, AP12
            19:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            19:20 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            20:00 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
            20:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            21:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            21:30 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

            Luni,25 Aprilie
            10:20 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            10:40 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            11:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            11:30 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            12:30 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            13:30 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            14:00 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            14:40 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            15:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            16:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            16:20 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            17:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            17:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            18:10 #dogpoopgirl – Comedie, Dramă, Normal, AP12
            18:30 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Avanpremiera, N15
            19:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            20:00 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
            20:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            21:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            21:20 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

            Marţi,26 Aprilie
            12:30 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            13:30 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            14:00 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            14:40 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            15:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            16:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            16:20 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            17:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            17:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            18:10 #dogpoopgirl – Comedie, Dramă, Normal, AP12
            18:30 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Avanpremiera, N15
            19:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            20:00 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
            20:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            21:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            21:20 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

            Miercuri,27 Aprilie
            12:30 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            13:30 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            14:00 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            14:40 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            15:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            16:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            16:20 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            17:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            17:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            18:10 #dogpoopgirl – Comedie, Dramă, Normal, AP12
            18:30 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Avanpremiera, N15
            19:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            20:00 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
            20:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            21:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            21:20 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

            Joi,28 Aprilie
            12:30 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            13:30 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            14:00 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            14:40 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            15:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            16:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            16:20 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            17:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Premiera, AG
            17:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            18:10 #dogpoopgirl – Comedie, Dramă, Normal, AP12
            18:30 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Avanpremiera, N15
            19:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            20:00 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
            20:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            21:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Premiera, AP12
            21:20 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

            Fără incidente deosebite de Paști

            Datorită mobilizării din aceste zile, la nivel judeţului Bacău nu s-au înregistrat incidente grave în timpul evenimentelor publice de amploare care au avut loc sâmbătă şi duminică.

            Poliţiştii băcăuani au fost la datorie pe toată perioada minivacanţei de Paşte pentru ca cetăţenii să petreacă în linişte şi siguranţă sărbătoarea Învierii Domnului.

            Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au acordat o atenție deosebită zonelor aglomerate, stațiunilor turistice și lăcașurilor de cult, în cele mai multe dintre acestea având loc manifestări religioase de amploare.

            Astfel, peste 200 de polițiști de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, dar şi de la transporturi, arme, economic, investigaţii criminale și de la alte structuri s-au aflat zilnic în stradă, suplimentar față de dispozitivul curent.

            Echipajele de poliție au intervenit în aceste zile pentru soluționarea a 366 de incidente sesizate, din care 337 prin sistemul național unic de urgență 112.

            În perioada 22.- 25 aprilie a.c., pentru abaterile de la normele legale, poliţiştii din județul Bacău au aplicat 712 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 301.000 de lei.

            Totodată, polițiștii au prins în flagrant delict 17 autori de infracţiuni.

            De asemenea, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare şi reţinute 112 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

            Activităţile s-au desfășurat în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

            Războiul se apropie de România

              Cel puțin trei atacuri au avut loc în ultimele 24 de ore pe teritoriul Transnistriei, republica nerecunoscută din stânga Nistrului.

              Luni, după amiază, sediul Ministerului Securității Statului din Tiraspol a fost atacat cu trei rachete anti-tanc lansate din dispozitive portabile de fabricație sovietică. Zona a fost izolată de forțele de ordine iar la fața locului au sosit pompierii și ambulanțele. Se relatează ca sunt răniți dar nu și morți. Ferestrele clădirilor din zonă au fost sparte.

              Marți dimineață s-a aflat că doua turnuri de comunicație ale Centrului Transnistrean de Radio și Televiziune din localitatea Maiac, raionul Grigoriopol, au fost aruncate în aer. Centrul respectiv a fost cumpărat, acum câțiva ani, de compania de televiziune de stat a Rusiei.

              În fine, tot marți s-a anunțat că Aeroportul din Tiraspol a fost atacat cu proiectile de mortier de 60 mm, cel mai probabil lansate din drone. Se relatează că proiectilele de 60 mm sunt muniție standard NATO.

              Amenzi de sute de mii de lei, pentru încălcarea legislației muncii

              Nu mai puțin de 215 angajatori au fost verificați luna trecută în ceea ce privește respectarea legislației muncii și peste 10 la sută dintre ei au fost surprinși pe picior greșit. Mai exact, dintre cei 215 operatori economici supuși controlului efectuat de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, 38 au fost amendați. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 319.000 lei.

              Privind modul de aplicare a actelor normative care reglementează relațiile de muncă, parte componentă a legislației amintite, au fost verificați 138 agenți economici, dintre cei 215, la care lucrează 9.251 salariați. Pe acest domeniu, inspectorii ITM Bacău au dispus sancționarea contravențională a 25 dintre angajatorii luați în vizor, respectiv 15 s-au ales cu avertisment și 10, cu amendă. Cele 10 amenzi însumează 101.000 lei și, așa cum era de așteptat, ponderea, ca sumă, o reprezintă cele aplicate pentru muncă ”la negru”.

              Astfel, 4 angajatori au fost depistați că foloseau în activitate câte o persoană căreia nu i-au încheiat contract de muncă, fapt pentru care au suportat o amendă de 20.000 lei, fiecare.

              Celelalte sancțiuni date pentru abateri din același domeniu au drept motivație concretă nerespectarea prevederilor legislației privind munca suplimentară și de noapte, repausul săptămânal și registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), în format electronic.

              Pe primul loc și la alocația de susținere familială

              Județul Bacău continuă să fie în fruntea clasamentului și în ceea ce privește numărul beneficiarilor de alocație de susținere familială (nu numai la ajutoare sociale), în martie beneficiind de aceasta 8.160 familii și persoane singure. În aceeași lună a anului trecut numărul beneficiarilor a ajuns chiar la 9.171 familii și persoane singure, cu peste 1.000 mai mulți decât au fost în martie 2022.

              Totuși, în februarie 2022 au fost cu 257 mai puțini beneficiari (total-7.903) față de câți au fost în luna următoare, adică în martie. În ceea ce privește situația pe localitățile rurale, clasamentul nu s-a schimbat. Pe primul loc se menține comuna Horgești (ca și la ajutoarele sociale), unde primesc lună de lună alocație de susținere în jur de 300 familii și persoane singure.

              Mai exact, de aici, au luat acest tip de prestație socială 313 beneficiari, față de 302, în martie 2021. Locul secund este ocupat de comuna Livezi, unde acest sprijin financiar a ajuns luna trecută la 209 (222, în martie 2021) familii și persoane singure, iar pe trei se află comuna Ungureni, cu 178 beneficiari (212). Suma achitată în martie 2022 celor 8.160 beneficiari se ridică la 1.494.384 lei, ceea ce înseamnă o medie de 173 lei/persoană. Amintim că, potrivit legii, familiile monoparentale, cu un venit net de până în 200 lei pe fiecare persoană, au dreptul la o alocație de susținere lunară de 107 lei, dacă au un copil, 214 lei (doi copii), 321 lei (3) și 428 lei (patru sau mai mulți copii). Dacă venitul net pe fiecare membru de familie monoparentală este de la 201 lei până la 530 lei, atunci alocația este de 102 lei, 204 lei, 306 lei, respectiv 408 lei.

              Familiile, cu doi părinți, și un venit maxim de 200 lei pe fiecare membru component primesc 82 lei, 164 lei, 246 lei, respectiv 328 lei. Cele care au un venit net cuprins între 201 lei și 530 lei beneficiază de o alocație de susținere de 75 lei, 150 lei, 225 lei, respectiv 300 lei. Menționăm, însă, că familiile și persoanele singure care au în întreținere copii de vârstă școlară beneficiază de alocație de susținere, dacă aceștia nu absentează nemotivat de la școală atâtea ore, într-un semestru, care să conducă la scăderea notei la purtare sub 8. Dar una din condițiile de acordare se referă și la bunurile deținute.

              Vor fi excluse de la alocația de susținere familiile și persoanele singure care au, pe lângă locuința de domiciliu, și alte proprietăți imobiliare, dețin obiecte de valoare, aparatură electronică, motocicletă sau autoturism cu o vechime mai mică de 10 ani, autovehicule, utilaje agricole sau de prelucrare a lemnului, precum și terenuri intravilane mai mari de 1.000 mp (urban), respectiv 2.000 mp (rural) ori extravilane de 1,5 ha (1-3 membri) sau de 2 ha (peste 3 membri). Și dacă au vite (mai mult de 2), porci (peste 3), oi (peste 5), cai (peste 1), iepuri (10), păsări (25) sau cel puțin 6 familii de albine, vor fi excluse de la alocație. Trebuie să mai spunem că depășirea doar a unuia din baremuri (bunuri) duce la respingerea cererii de acordare a alocației de susținere.

               

              A condus băut și cu viteză peste limita legală

                La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 52 de ani, din localitate care a condus un autoturism pe strada Calea Republicii, cu viteza de 92 km/h în zona de actiune a indicatorului de limitare viteză la 30 km/h.

                Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

                ,,Când scriu, sunt fereastră către o lume numai a mea cu Dumnezeu”

                Interviu cu scriitoarea Cristina Ștefan

                 

                Sărut mâna, LA MULȚI ANI! Ce valoare are pentru dumneavoastră  cuvântul  pe care-l sculptați în operă?

                – Grele întrebări, la vremuri grele, căci nu e ușor să răspunzi când tocmai împlinești 65 de ani. Ce sunt cei 65 de ani strânși într-o cifră?  Creșteri, descreșteri, succese, eșecuri, pierderi, câștiguri, datorii împlinite și nesfârșite așteptări. Toate acestea, cumulate, sunt metacuvinte. Eu, prin cuvânt, al meu, al celora citiți într-o viață de om, înțeleg sensul vieții. Cel atât de căutat de filosofii timpurilor și, de fapt, negăsit. Pentru că piatra filosofală nu prea există. Mi-am pus de multe ori întrebarea dacă versurile cuvintelor mele sunt eu sau meta-eul meu. Și atunci m-am analizat cum/ cine sunt când scriu, atunci când gândul, ideea, imaginea mă fac să iau caietul și să scriu. Doar în rest sunt o femeie, soție, mamă, bunică absolut obișnuită. Dar când scriu sunt fereastră către o lume numai a mea cu Dumnezeu. Acel prundiș al lacului limpede din mine la care nu are acces nimeni în afara Lui. Probabil, cum spuneam: ,,Lumea mea de rezervă”. Să nu mă întrebați care dintre lumi e mai importantă… Sunt gemene. Trec ușor dintr-una în cealaltă și le respect egal cuvintele lor ctititoare. Cuvântul, pentru mine, este fericirea însăși a existenței mele. Îl mențin curat, îl studiez, îl vindec, sunt creatorul lui, medicul lui, mama lui, profesorul, și-n egală măsură, învățăcelul lui. Într-o lume a glagoriei violente, a aruncătorilor de vorbe, a sfârtecării cuvântului, ce altă dimensiune onorabilă să aleg decât a fi prin cuvânt?

                – Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?

                – Firea omenească este duală. Pilda aceasta, a Fiului Risipitor, este mai profundă decât la prima citire și învățătură. Pe de o parte, suntem noi, oamenii, dăruiți binelui, dragostei între oameni, grijii pentru părinții noștri, pentru copiii noștri, pe de altă parte, suntem focul mocnind al libertății, al nerespectării regulilor impuse de alții, al normelor. Îngeri și îngeri căzuți. Binele și răul într-un același embrion existențial. Cât rău au făcut oamenii încredințați că, de fapt, fac bine? Sau binele înfăptuit în urma unui rău întâmplat? Relativ, totul este relativ între cele două dimensiuni umane. Pentru că nu avem capacitatea intelectuală a discerne absolutul între bine și rău. Acționăm impulsiv pe cei doi vectori, uneori chiar instictiv. Poate că nu vom ajunge niciodată, sau nu pe planeta asta, să putem discerne ideal… Dar mă străduiesc, cel puțin, să dau o șansă Fiului Risipitor, dar să și îngrijesc pe Fratele meu, fidel și iubitor. Cred că alegerea aceasta ne presupune exact dreptul de a nu judeca, ci de a ierta și a dărui, drepturi pe care le-am cam pierdut odată cu evoluția noastră… decadentă. Eul nostru limitat ne face doar bătaia de aripi ale fluturelui, cu milioane de consecințe posibile.

                – Stați uneori la taclale, la o șuetă cu  Dumnezeu?

                –Eu l-am descoperit relativ târziu pe Spinoza, dar și controversa lui cu Einstein, referitor la existența lui Dumnezeu. Mai întâi citisem Biblia, la porunca bunicii Maria, foarte credincioasă și bisericoasă. Apoi, Pascal, cu pariul lui, m-a liniștit în a pune întrebări. Dar sunt o biată ființă care nu are a judeca marile legi ale Universului și dacă este să le numim Creatorul, această forță uriașă, această energie de neconceput minții umane, acest artist suprem, această perfecțiune a Facerii vieții, atunci da, îi transmit lui Dumnezeu unele gânduri și rugăciuni în nimicnicia mea. Nu stau la șuete cu Dumnezeul pe care îl gândesc suprem, dar de câte ori l-am sunat, mi-a răspuns cu aripă protectoare. Chiar simplul fapt că am trăit aici, iubind și dând naștere copiilor mei, este răspunsul Lui. Și privesc copacii din livadă, brândușele și ghioceii, cerul, cocorii sosind, cum să nu-I mulțumesc lui Dumnezeu? Și dumneavoastră ați răspuns asemănător în cartea ,,Dac-aș fi fost Dumnezeu” – o, acest titlu îndrăzneț! Ați răspuns nu direct, ci prin itinerarul faptelor personajelor. Nu suntem Dumnezei, dar putem, deocamdată, să alegem calea spre El.

                – Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

                – Sigur că sunt utopii în versiunea existenței lor fizice. Însă nu cred că sunt utopii în versiunea conștiinței fiecăruia dintre noi. Dacă noi suntem mici atomi de energie conectați la energia universală – o numim Dumnezeu –  (nu e chiar imposibilă ipoteza), atunci alegerile noastre în viață pot fi puse într-o grilă de testare și rezultă un punctaj anume. Păstrarea noastră ca energie după moartea fizică depinde de pragul atins. Simplu, nu? Și poate, tot ca părți integrante energiei universale, tot noi avem capacitatea, pe care nu o cunoaștem în timpul vieții, de a ne judeca la final. Nu aleg nici raiul, nici iadul. Aleg o nouă viață!

                – Când ați trădat, uneori, ce-ți simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

                – Să fi trădat, nu știu. Cel puțin, nu conștient. Pentru simplul motiv că am fost și sunt un om liber de înregimentări în sisteme, în organizații, în contracte de vreun fel, în partide politice. Sunt un om liber, cu liberul meu arbitru. Nu, nu urăsc, deși am dușmani, nu știu de ce apăruți, și nu am făcut rău nimănui din vrerea mea conștientă. Nu mă declar un om bun, am repulsiile mele, oameni pe care îi antipatizez, poate fără motiv, dar trădare, ură, satisfacții din astea, nu! Ar fi bătăi de cap fără noimă și am, slavă Domnului, la ce mă gândi încă, fără a mă vătăma în vreun fel. Pot vorbi, însă, de trădarea mea pentru mine însămi, alegându-mi meseria pentru care mi-am făcut datoria fără pasiune, însă și aceasta a avut reparație spre vârsta a doua, căci am scris din belșug… No, je, ne regrette rien!

                – Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii,  ce ar viza acest  petic?

                – Nici Dumnezeu nu a stârpit invidia, crima, războiul. Suferința face parte din aceeași fire duală pe care o ducem ancestral. Și toate sunt făcute de oameni în viața lor foarte scurtă… Avem un loc extraordinar pe această planetă, dar nu am ajuns la claritatea gândirii care să apere acest loc. Evoluția umană se dovedește distructivă, iată, după două milenii de civilizație. Legi împotriva războiului nu s-au făcut. Deși suntem un imens conglomerat, umanitatea gândește în șapte miliarde de feluri. Facerea nu trebuie cârpită, a fost perfectă, omul în schimb, trebuie să-și înalțe mintea. Prin educație. Mintea este cea mai mare victorie a omenirii, cea mai aproape de lumina peșterii lui Platon.

                –  Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…

                ,,…pe mine/ Mie redă-mă!” (,,Odă în metru antic”, Eminescu).

                 

                 

                 „Iepurașul ne iubește pe toți”

                  Asociația Totul pentru un surâs, ce are ca scop principal de activitate: susținerea, modernizarea, eficientizarea, creșterea calității, precum și îmbunătățirea continuă a vieții sociale a copiilor și tinerilor cu dizabilități și a copiilor ce provin din medii defavorizate, a fost în data de vineri, 22 aprilie a.c., organizatorul evenimentului caritabil „Iepurașul ne iubește pe toți”.

                  În cadrul acestui proiect, misiunea asociației a fost de a dărui 100 de pachete pentru sărbătorile pascale, distribuite astfel: 40 de pachete au ajuns la copiii Centrului de Zi Sfântul „Arhanghel Rafail” din satul Holt, comuna Letea Veche și la câteva familii aflate în nevoie din sat, cu ajutorul  preotului Iulian Adam de la Parohia Ortodoxă Holt; 20 de daruri către copiii și tinerii cu sindrom Down, beneficiarii Asociației Sindrom Down Bacău cu sprijinul Grădiniței Pinochio și al părinților minunați ai prichindeilor; 40 de pachete către oamenii internați la secția de psihiatrie a Spitalului Județean Bacău prin ajutorul neprețuit al domnului Marius Antal.

                  Pachetele dăruite prin bunăvoința sponsorilor și a susținătorilor Asociației Totul pentru un surâs, au avut cozonaci delicioși, pâini rumenite cu semințe, dulciuri specifice sărbătorilor pascale, iepurași de ciocolată, alimente neperisabile necesare în gospodării, răcoritoare la pet-uri de 2 litri, pufuleți dulci. Sponsorii evenimentului caritabil „Iepurașul ne iubește pe toți” au fost: BARLETA; FIALD IMOBILIARE ; MCA BUILDERS TRUST și  ASOCIAȚIA DREAMIS. Ni s-au alăturat: Grădinița Pinochio,  Șeminee Jipa, Arbisav 42, Florăria Passiflora Bacău,  Theo Bijuterii, John’s Barber Shop Bacău, echipa Intersport Bacău și prietenii constanți ai Asociației Totul pentru un surâs, respectiv, Claudia-Gabriela,  Irina & Denis.

                  Se cuvine să mai mulțumim brutăriei Davio Pan din Dărmănești, prin amabilitatea domnului administrator Răzvan Ferțu pentru profesionalism și promptitudine.                     

                  Bucuria darurilor către copiii și tinerii cu sindrom Down a fost întregită de prezența domnului psiholog Gabriel Tudor, însoțit de fiul lui, voluntarul Andrei Tudor, adolescent de 14 ani care ne-a mărturisit: „Voluntariatul este o misiune nobilă, cea mai importantă pentru autocunoaștere și dezvoltare. Sunt voluntarul acțiunilor cu scop caritabil ale Grădiniței Pinochio încă din clasa a treia datorită  puterii  exemplului părinților mei, Mimi și Gabriel Tudor și al fratelui meu mai mare, Ștefan.  Oamenii buni cu copiii la această grădiniță și doamnele educatoare, profesorii se mobilizează exemplar, uniți de sentimentul de compasiune pentru cei care au reală nevoie de sprijin, iar darurile oferite de noi, le înseninează  sărbătorile din an și le zâmbesc ochii când ne văd. O mare și imensă bucurie a fost întâlnirea cu copiii și tinerii cu sindrom Down și mulțumim pentru primirea călduroasă  doamnei Gabriela Oteliță, Președinta Asociației Sindrom Down Bacău. Atunci când fac voluntariat, mă simt util pentru contribuția socială adusă comunității din care și eu fac parte”.

                  Darurile pentru sărbătorile pascale au fost primite cu mare drag, fiindu-le de un real ajutor, celor 100 de beneficiari, care au trimis recunoștința lor tuturor sponsorilor și susținătorilor evenimentului caritabil „Iepurașul ne iubește pe toți”, aflat la a doua ediție. Mulțumim respectuos pe această cale, domnului Ciprian Diaconu pentru implicarea directă și grafica deosebită a afișului evenimentului. (www.cipriandiaconu.ro).

                  Recunoștința noastră adâncă se îndreaptă și către doamna Lăcrămioara Dumitrache în calitate de Președinte a Asociației DreamIs din Iași, care ne-a amintit cuvintele magice: „Binecuvântați sunt cei care pot oferi fără să-și amintească și pot primi fără să uite.” (Elisabeth Bibesco).[ Ne leagă o veche și solidă nevoie de a ajuta conform sloganului Asociației DreamIs „Ajută și vei fi ajutat”. Niciodată nu se știe cum dăruind azi celor aflați în nevoie, mâine ai putea fi chiar tu în situația de a primi susținere. Dăruind, principalul beneficiu emoțional derivă din conectarea pe care o realizăm cu semenii noștri și astfel căpătam sens și semnificație. Practicând arta de a dărui, ne hrănim sufletele cu mulțumirea celor care primesc.] (Lăcrămioara Dumitrache).

                  Astfel, am reușit să aducem bucurie beneficiarilor evenimentului caritabil „Iepurașul ne iubește pe toți”, darurile noastre înmagazinând dorințele și așteptările lor. Dăruind, ne îndeplinim misiunea nobilă de a fi oameni.

                  Biserică, şcoală, arte

                    Parohia Ortodoxă „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” Luncani l-a invitat pe Ioan Măric să vină în biserica satului natal pentru un nou popas în Grădina Maicii Domnului.

                    A deschis aici o expoziţie tematică în Săptămâna Mare, în prezenţa elevilor din sat şi a cadrelor didactice care i-au însoţit.

                    A fost „o formă de spovedanie şi, simultan, de împărtăşire” din partea pictorului, a spus dr. Aurel Stanciu, cel care a prezentat evenimentul, alături de Olguţa Pâţu/Carmen Voisei, directoarea Școlii Populare de Arte şi Meserii Bacău, membră a U.A.P. din România, filiala Iași, şi de pr. Vasile Gînju. Parohia (pr. Adrian Grigoraş) l-a recunoscut pe Bădiţa ca ambasador cultural al tradiţiilor şi obiceiurilor străbune de pe meleagurile Luncanilor.

                    Despre respect

                    La 70 ani trecuți binișor, Ion Gogu Munteanu se prezintă excelent. Are o memorie de elefant și un fizic de centru înaintaș de pe timpuri, atunci când, dacă țineai să te impui cu adevărat în careul de 16 metri, trebuia sa fii tare. Tare ca o stâncă. Pentru că stânci erau stoperii de profilul lui Cornel Dinu, Lajos Sătmăreanu ori Gogu Tonca. De neclintit era, însă și Gogu, cel care, ca atacant, între 1968 și 1978 și-a făcut un nume la Dinamo Bacău, Universitatea Cluj și Sport Club și un renume printre fundașii adverși.

                    Cu Cornel Dinu nu a împărțit doar contre la balon și crampoane pe tibiile fără-de-apărători, ci și satisfacția unui titlu de campion mondial universitar, cucerit în vara lui 1972, după victorii pe linie cu Malta, Republica Federală a Germaniei, Olanda, URSS, Spania și Iugoslavia. Adversari unu și unu! Dar și fotbaliști unul și unul, pentru că, alături de Gogu Munteanu și Cornel Dinu, în acea națională universitară a României se regăseau Dan Anca și Mircea Sandu, Ion Oblemenco și Mitică Marcu, Vasile Simionaș și Petre Deselnicu.

                    Erau vremurile în care în România se făcea și fotbal, dar și carte. Și, mai ales, erau vremurile în care „respect” nu se dovedea un simplu cuvânt menit fie să salte șmecher pe ritmuri de hip-hop, fie să salute, în vaiet de manele, ghiulurile și bolizii vreunui interlop. Pe atunci, respectul însemna, înainte de toate, cei șapte ani de acasă. Gogu Munteanu își amintește: „Când am venit la Dinamo Bacău, mă adresam lui Duțan și Rugiubei cu apelativul nea. Deși erau doar cu un an mai mari decât mine, le spuneam nea Costică și nea Mihăiță. Nu mi-o ceruse nimeni, dar așa simțeam eu că trebuie să fac”.

                    Aici începe povestea. Și, de fapt, aici se și încheie. Venit în 67 de la Onești, Gogu a debutat cu gol pentru FC Dinamo Bacău în primăvara lui 1968, în victoria cu 2-0 de la Arad, contra campioanei de mai târziu, UTA.

                    Reușita nu l-a oprit însă să-i spună, în continuare, nea Costică lui Duțan, în semn de respect. La fel cum a a continuat să i se adreseze cu nea Mihăiță lui Rugiubei, chiar dacă, între timp, i se alăturase acestuia și la naționala de tineret a României. Pe final, ar mai fi loc de o amintire. Una care are, de asemenea, legătură cu respectul. Respectul unui fotbalist pentru echipa și orașul său, dar și respectul orașului pentru unul dintre fotbaliștii săi emblematici. În aprilie 1977, SC Bacău juca un meci important acasă, cu Progresul.

                    Bucureștenii au condus cu 1-0 până spre final. La 0-1, Gogu Munteanu, care fix în acea duminică își serba ziua de naștere, a ratat un penalty: „Simțeam cum cade cerul pe mine, mai ales că din penalty-ul meu tras în bară,

                    Progresul a fost aproape de a face 2-0 pe contraatac”. Nu s-a făcut 0-2. În schimb, printr-o dublă de senzație a sărbătoritului zilei (șut de la 16 metri și lovitură cu capul din plonjon), s-a terminat 2-1 pentru Sport Club. „Iar lumea m-a purtat la final pe brațe tot drumul către casă”, își amintește și azi, la 70 de ani trecuți binișor, Ion Gogu Munteanu, căruia îi spunem, cu tot respectul și dragostea, nea Gogu.