19 aprilie 2024
ActualitateVin „Zilele Bacăului”! Se împlinesc 614 ani de la prima atestare documentară

Vin „Zilele Bacăului”! Se împlinesc 614 ani de la prima atestare documentară

Așa cum data de naștere ne înfluențează destinul, locul în această lume, momentul de referință atestat documentar, al înființării unei comunițăți, oraș, națiune, devine moment anivarsar. Cu fiecare an care trece. Să nu ne uităm originile!

Bacăul a fost atestat documentar, prima oară, la 6 octombrie 1408. Oraș și punct de vamă, într-un document emis de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun (1400-1432).

Chiar dacă „uitarea e înscrisă în legile omenești”, raportată la condițiile vremelnice neprielnice (interese nu rea voință, lipsa banilor, pandemie – frește-ne rațiune de un război), acest eveniment din istoria noastră nu trebuie uitat. Și nu a fost, cu toate că s-a mai sărit peste el, ori a căpătat alte denumiri: „Oktoberfest Moldovenesc” anul trecut, sau „Festivalul Toamnei”, în 2017.



Anul acesta, municipalitatea a anunțat deja. Probabil că se știe. Între 14 și 16 octombrie, „Zilele Bacăului”, care au alocate un buget de 370 090 de lei, se vor desfășura, nu la Insula de Agrement cum era propus inițial, ci în centrul Bacăului, „Piața Tricolorului”. Decalată cu o săptămână față de ziua aniversară, perioada a fost aleasă pentru a coincide cu  festivalul „Gala Star”, organizat de Teatrul Bacovia.

La ofertă, pentru băcăuani și nu numai, un program cultural-artistic și de divertisment, expoziții, artificii, „Street-food” derulat timp de 3 zile, în intervalul orar 10:00-23:00. Motivație pentru a nu exista reproșuri din partea rezidenților din zonă. Să sperăm că va ține și vremea cu noi, să nu avem parte de o „Toamnă Băcăuană” cu nori cenușii, pe deasupra statuii poetului George Bacovia. Continuă să ne impresioneze. Șade așa poziționată, capul plecat sabia nu-l taie, cugetând încă din anul 1971, când opera sculptorului Constantin Popovici a fost dezvelită. Cu ocazia unei frumoase, benefică, „pe bune” atunci, „Cântarea României”, care a pus în valoare atâtea talente. Nu era cu tăiatul pnglicilor. Se organiza  festivalul literar-artistic „George Bacovia”. Măiestria artistului lasă loc și astăzi de iterpretări. Poate că intenționat a fost gândită, ca atunci când trecem prin fața fostei biblioteci, să mai ridicăm și noi capul!? „Bă, ce vremuri am ajuns!” Cugetare gen marca Dem Rădulescu, că s-a dus și Arșinel. Trec vremurile pe lângă noi, și noi… nimic! Haide-ți să lăsăm bronzul să se înverzască. Pieptul de oraș! Găsim tot ce nu vrem să asimilăm și uităm repede, pe internet. Nu s-au inversat polii pămîntului, dar în materie de a pune concluzii, ne-am pierdut deja busola. Sec!

Pentru cei  puțin nostalgici, (de încălzire și pus bani deoparte), o galerie foto cu imagini din anii trecuți. Nu gâdilă auzul, că nu-s note de pus pe portativ, dar sunt sugestive. Mici, must, fum, cârnați și… multă bere!  Doar n-o să mergem la fosta sală de lectură…? Din duiumul de imagini adunate, un excercițiu de memorie pentru ancorarea lor în timp, nu strică. Memoria noastră, la purtător, nu are nevoie de „stimulente”. Veniți la distracție și bucurați-vă de prezența celor din jur. Vin „Zilele Bacăului”!

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri