29 aprilie 2024
HomeActualitate,,«Dacă aş fi Dumnezeu»” (în pielea mea), cred că aş proceda ca...

,,«Dacă aş fi Dumnezeu»” (în pielea mea), cred că aş proceda ca Eminescu, adică aş lăsa Lumea în pace, cu legile şi fărădelegile ei, şi mi-aş crea o altă lume”

  • Interviu cu prof. univ. dr. Ștefan MUNTEANU, scriitor

 

– Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul  pe care-l sculptați în operă?

 



      Pentru un emotiv, care mai şi citeşte, chestiunea limbajului ţine de estetică şi de moralitate. Altfel spus, cuvântul este ca şi obrazul. Iar protecţia obrazului trimite la valenţele sufletului, adică la frumuseţea şi moralitatea stilului. Pentru că stilul este conform cu structura antropologică a omului, este oglinda armoniei simţurilor, oglinda care îl proiectează pe vorbitor în conştiinţa semenilor, de unde timiditatea în faţa cuvântului. Personal, am învăţat de la mama mea, dar mai ales de la Eminescu, să văd în cuvânt o realitate, prelucrată spiritual de istoria comunităţii, pentru a ne mângâia sufletul. Pentru a ne mângâia sufletul nostru, pentru ca noi să mângâiem sufletul semenilor prin cuvânt. Eminescologul Theodor Codreanu, pornind de la deosebirea dintre manieră (stilul epocii) şi stilul personal, (dezlegat de orice timp şi loc), consideră că stilul este apanajul scriitorilor aleşi, al titanilor literaturii, printre care se situează şi Eminescu.

Emotivul, în plus, urmăreşte şi echilibrul dintre sentiment şi intelect. În acest sens, voi trimite la o dovadă indiscutabilă şi înălţătoare. Cu decenii în urmă, regretatul academician Alexandru Surdu, vorbind despre Eminescu, scotea în evidenţă, trei caracteristici esenţiale, ale personalităţii poetului-cugetător. Bazându-se şi pe opiniile altor exegeţi, el vorbea, mai întâi, de vocaţia perfecţiunii: „Fragmentele răzleţe din Caietele lui Mihai Eminescu s-au bucurat de aprecieri contradictorii. Unii au considerat că ele umbresc imaginea perfecţiunii poetice, pe care a urmărit-o el însuşi”. În înţelegerea autorului, realitatea este alta, în sensul că vocaţia perfecţiunii este conjugată cu alte trăsături de personalitate. Şi dovedeşte: „Din perspectiva psihologiei contemporane, se poate considera că Eminescu era o personalitate cu caracter accentuat de hiperexactitate.  O dovedeşte reţinerea lui de a-şi publica poeziile şi permanenta revenire asupra lor”. Autorul oferă şi motivaţia acestei hiperexactităţi. Mai mult: „Dar Eminescu, asemenea marilor creatori, mai avea o trăsătură de caracter accentuată, hiperperseverenţa”. (Alexandru Surdu, Eminescu şi filosofia, Editura Ardealul, Târgu Mureş, 2020). De altfel, observaţiile lui Alexandru Surdu nu fac decât să repete un adevăr mai vechi, recunoscut de toţi exegeţii importanţi, privind aplecarea lui Eminescu asupra limbii române.

Păstrând proporţiile, este de presupus că mai toţi scriitorii sunt preocupaţi să păstreze bogăţiile limbii în care compun. Nu toţi însă pot obţine aceleaşi performanţe. Ceea ce este o stare de normalitate. Pentru unii stimulativă, iar pentru alţii supărătoare.

– Cine vă este lipit de suflet: Fiul risipitor sau Fratele său?

      Filosofia care derivă din textul intitulat Pilda fiului risipitor („Noul Testament”, „Evanghelia după Luca” – 15), conjugă trei perspective asupra sensului vieţii. Cele trei personaje: Fiul risipitor, fratele acestuia şi tatăl celor doi fii. Mesajul esenţial este că viaţa oamenilor este o comoară sfântă şi, tocmai de aceea, trebuie preţuită ca atare. Pilda fiului cel mic, risipitorul, exprimă ideea că păcatul, în măsura în care este pasager poate deveni reazem de întoarcere la drumul cel drept. Căinţa lui este sinceră: „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul dintre argaţii tăi”. Pilda fiului cel mare, fratele risipitorului, sugerează că atunci când eşti credincios, dacă o faci pentru foloase, dovedeşti neînţelegere faţă de cel păcătos, dar capabil să se îndrepte: „Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei”. Din atitudinea tatălui învăţăm că toţi fiii, indiferent de căderile lor, trebuie primiţi cu iubire. Se subînţelege astfel de ce sufletul meu este lipit de tot ce este viaţă. Fără nicio mândrie, recunosc faptul că în toată viaţa mea nu am putut să tai măcar un pui de găină. Desigur că nu pot trăi ca un budist, însă ştiu că trebuie să iubesc fără invidie viaţa tuturor, fie ei risipitori, ori de bună credinţă. Sigur că mi-aş dori să cunosc numai oameni buni, însă lumea nu poate să existe decât în stare de amestec.

– Stați uneori la taclale, la o șuetă cu  Dumnezeu?

      Aş putea să mă joc frumos cu această întrebare numai în măsura în care este acceptat gândul că fiecare om îşi creează propriul său Absolut. După modelul lui Eminescu, de exemplu. Atunci aş putea spune că sunt în relaţie permanentă cu propriul meu fel de a fi. M-aş îngriji adică să nu-mi jignesc arheul. Pe de altă parte însă, chestiunea şuetelor mele cu Dumnezeu este o problemă strict personală. De aceea nu pot să spun nici că şuetele există, nici dacă ele nu există.

– Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

      Pentru mine, povestea cu raiul şi cu iadul este una foarte complicată. Aproape că nici nu sunt pregătit să abordez subiectul. Nu îmi este teamă că aş păcătui, însă mă feresc de pericolul de a-mi şubrezi filosofia, ori de a-mi schilodi logica. În plus, este atâta Rai şi atâta Iad în viaţa zilnică de pe pământ, încât nu ştiu dacă se merită să merg în ceruri pentru un colţ de rai, ori să intru în pământ, pentru un petic de iad.

– Când ați trădat, uneori, ce-ai simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

      M-am străduit, pe cât am putut, să nu-mi trădez propriul ideal de viaţă. În acest sens, nu consider că am fost un trădător faţă de puţinii prieteni pe care i-am avut. Este adevărat că m-am zbătut pentru adevăr şi, când am considerat necesar, am trădat minciuna şi hoţia. Nu am făcut-o pentru a-mi crea satisfacţii, ci mai mult pentru a mă elibera. Uneori am şi regretat, dar n-am avut încotro. În rest, până la această vârstă, am făcut de toate. Măsura în care am reuşit să-mi păstrez idealul de viaţă intră în judecata celorlalţi. Problema este să nu întâlnesc prea mulţi dintre cei cărora, dacă le arăţi luna, ei să se uite la deget, aşa cum spune un proverb indian.

– Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii,  ce ar viza acest  petic?

,,Dacă aş fi Dumnezeu” (în pielea mea), cred că aş proceda ca Eminescu, adică aş lăsa Lumea în pace, cu legile şi fărădelegile ei, şi mi-aş crea o altă lume. Cred că în această ipostază aş înţelege că nu este nici cea mai bună, nici cea mai rea lume posibilă. Cred că aş înţelege că este singura lume posibilă, care nu mai ascultă nici de dumnezeirea mea. Conţine tot Binele şi tot Răul într-o complementaritate indestructibilă imprevizibilă şi incontrolabilă. Citesc în ultimul timp, cu mare atenţie, comentariile estetico-filosofice la ,,Luceafărul” eminescian şi încep să-i dau dreptarte regretatului eminescolog ieşean George Popa, cel care a scris că, referindu-se la Eminescu: ,,Geniul nu se află în planul Creaţieii, astfel că Dumnezeu «se împedică în cifrul său», fiind «scrieri străine». Geniul este gândire pură şi, după ce se va elibera din «corpul cel urât», în care a fost «coborât», el va crea o lume a spiritului pur, paralelă celei din geneza înfăptuită de Dumnezeu”.

– Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…

  • Este greu de ales atunci când te îndrăgosteşti cu uşurinţă. De aceea, pentru a nu cădea în vreo ispită, o să ofer mai multe motive de tulburare. Mă opresc, mai întăi la ultima strofă din Odă (în metru antic).

 

,,Piară-mi ochii tulburători din cale,

Vino iar în sîn, nepăsare tristă;

Ca să pot muri liniştit, pe mine

Mie redă-mă!”

Mă opresc, apoi, la două titluri ale unor lucrări semnate de George Popa…

Unu: ,,Eminescu sau dincolo de Absolut” (Percept Edit, Iaşi, 2011).

Doi: ,,In principio fuit Eminescu” (Editura Panfilios, Iaşi, 2013).

 

Prietene Ion Fercu, mulţumesc pentru întrebările tulburătoare, la care nu aş fi reuşit să fac faţă fără Eminescu.

 

Alte titluri
Alte titluri

Restricționare temporară în Pasajul Revoluției pentru lucrări de construcție

În conformitate cu progresul lucrărilor din cadrul șantierului din...

Un ziar apolitic – „Bacăul”

A apărut timp de două decenii (27 apr. 1924...

Câștigurile salariale din județul Bacău, în continuare, sub media pe țară

Datele statistice pentru luna februarie 2024 relevă o imagine...

Ultimele știri