La ora 10:14, pompierii militari băcăuani au fost solicitați să intervină pentru a lichida un incendiu izbucnit la fostul sediu SC Carom din municipiul Onești.

Imediat, la fața locului, s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SAJ și două autospeciale de primă intervenție și comandă, încadrate cu 17 pompieri militari.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 250 mp. Acesta a fost lichidat după o intervenție ce a durat aproximativ două ore, din momentul anunțării.

În urma incendiului ce a avut drept cauză probabilă tăierea fără respectarea normelor, au ars deșeuri din cauciuc.

Alertat de lătratul insistent al câtorva câini, un locuitor din zona Coada Lacului de lângă orașul Dărmănești a vrut să afle motivul agitației acestora.

Apropiindu-se de copac spre coroana căruia lătrau câinii, bărbatul a observat un pui de urs speriat și a sunat la 112, solicitând intervenția autorităților.

Jandarmii s-au deplasat în scurt timp, iar la sosirea acestora, ursulețul a coborât din copac, fiind preluat de membrii echipajului.
Plutonierul adjutant Gherasimescu Cristian, subofițer operativ în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, ne-a mărturisit: ” M-a impresionat foarte mult când acest micuț pui de urs a venit fără teamă către noi și mă bucur că l-am putut salva.

Mulțumesc persoanei care a apelat numărul unic de urgență 112 și a făcut posibilă salvarea, deoarece nu ar fi supraviețuit în pădure fără mama sa, având în vedere vârsta mică pe care o are. Puiul este bine în acest moment, este vioi și în grija specialiștilor.”

Jandarmii i-au dat să bea apă, l-au botezat „Norocel”, iar după o scurtă acomodare a fost predat reprezentanților Ocolului Silvic Lignum din Dărmănești, care l-au predat la Centrul pentru Reabilitarea Urşilor Orfani din Bălan, județul Harghita.

Recomandăm cetățenilor să anunțe prin apel la numărul unic de urgență 112 situațiile de acest gen, pentru a putea fi luate măsurile necesare astfel încât animalele să nu sufere și de asemenea, dacă vedeți un urs, nu îi atrageți atenția, nu încercați să îl hrăniți sub nicio formă și, mai mult, nu faceți fotografii selfie cu urșii, oricât de inofensivi ar părea.

Persoanele care solicită pensionarea trebuie să prezinte la Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău, pe lângă documentele prevăzute de legislația în domeniu, și o adeverință de la angajatorul unde își desfășoară activitatea în momentul depunerii dosarului. În adeverința eliberată de către angajator trebuie să fie menționate adresa acestuia, e-mail-ul, faxul, numărul de telefon, eventual, alte date de identificare.

În cazul în care o persoană lucrează la mai mulți operatori economici, ea va depune adeverință de la fiecare în parte. Această măsură a fost introdusă recent ca urmare a faptului că, prin Legea 76/2022, care modifică articolul 106 din Legea 263/ 2010, toate casele teritoriale de pensii din țară, deci și CJP Bacău, au obligația de a-l informa în scris pe fiecare angajator cu privire la deciziile de pensionare pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială sau de invaliditate, emise pentru salariații lui. Informarea îi va fi transmisă angajatorului în termen de 5 zile de la emiterea deciziei de pensionare.

Actul va cuprinde numele și prenumele salariatului care iese la pensie, tipul deciziei de pensionare, precum și data emiterii acesteia. În ceea ce privește dosarul de pensionare, amintim că acesta trebuie să conțină: cererea, carnetul de muncă (original și copie), alte documente prevăzute de lege privind vechimea în activitate, actele de stare civilă (carte de identitate, certificatele de naștere și de căsătorie, în original și copie) ale solicitantului, livretul militar și diploma de absolvire a învățământului universitar (ambele, original și copie), dacă este cazul, adeverințe referitoare la sporurile cu caracter permanent și condițiile de muncă deosebite (grupa a II-a) sau/și speciale (grupa I).

Pe lângă acestea, solicitantul poate prezenta și alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care dovedește elementele necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Persoanele care sunt beneficiare ale Decretului-lege 118/1990 și ale Legii 341/2004 vor depune și actele care le dovedesc această calitate.

Mii de euro pe hectar pentru fermierii care au mizat pe legume în sere

Din această săptămână, producătorii agricoli băcăuani care, anul trecut, au avut divrese culturi vegetale, în câmp și în spații protejate, încep să încaseze subvențiile acordate de stat. Plățile se fac prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Bacău, în lei, la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană pe 30 septembrie 2021.

Cânepa, printre cele mai valoroase culturi

Subvenția cea mai mare pe suprafață o primesc cei care au pariat pe legumele cultivate în sere și solarii, respectiv tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă. Aceștia vor încasa peste 5.000 de euro la hectar. Urmează fermierii care și-au investit banii în culturile de cânepă pentru ulei sau fibră –  2.250 de euro / hectar, cei care au cultivat tomate în câmp – peste 1.700 de euro / hectar, precum și agricultorii care au avut culturi de cartofi pentru sămânță – 1.434 euro / hectar, și orez – 1.398 euro / hectar.

Documentele fiscale justificative, obligatorii

Însă, sume frumușele primesc și producătorii agricoli care au înființat culturi de sfeclă de zahăr – peste 829 de euro / hectar, producătorii de cartofi pentru industrializare – 787 euro / hectar, sau care au pus în câmp castraveți pentru industria conservelor – circa 707 euro / hectar. Bani mai puțini pe suprafețele cultivate vor încasa proprietarii de teren agricol care au pus soia – circa 237 euro / hectar, leguminoase boabe destinate industrializării sau procesării, respectiv mazăre boabe și fasole boabe – 144 euro / hectar, precum și cei care au lucernă însămânțată – peste 101 euro / hectar. În fine, proprietarii de livezi de pruni, meri, cireși, vișini, caiși și zarzări, care trimit producțiile la fabricile de sucuri sau gemuri încasează 209 euro la hectar. De reținut că pentru a primi aceste subvenții, solicitanții aveau obligația să justifice cu documente fiscale valorificarea producțiilor pe piață. Cuantumul pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal a fost calculat prin raportarea plafoanelor financiare prevăzute în legislație la suprafețele eligibile pentru anul 2021.

Lucerna, cultura cea mai populară printre fermierii băcăuani

Potrivit APIA Bacău, la nivel de județ, cele mai mari suprafețe pentru care, luna aceasta, va vira subvenții, au fost cultivate, anul trecut, cu lucernă, respectiv aproape 5.300 de hectare. Prin urmare, cei peste 530 de solicitanți vor încasa în total circa … 530.000 de euro.  Sume mari vor ajunge și la cultivatorii de soia – peste 270.000 de euro, dar și la cei care au produs sfeclă de zahăr – circa 656.000 de euro. Aproape 34.000 de euro ajung în conturile cultivatorilor de legume în sere și solarii, 30.000 de euro, pomicultorilor care au dus fructele la industrializare. Singurul producător din județ de cartofi pentru industrie va primi subvenții totale de peste 290.000 de euro, în vreme ce un altul care a prous cartofi sămânță va fi mai bogat cu 17.000 de euro.

Singura variantă de a lucra în presa scrisă în afară de Deșteptarea era ziarul Ziua, abia fondat de Dumitru Sechelariu. Sigur, mulți dintre începători lucram pe drepturi de autor, pe mai nimic, din pasiune însă, cu speranța că vom prinde o carte de muncă. Era anul 1993, la scurt timp după demisia furtunoasă și copilăroasă de la prima gazetă apărută pe 22 decembrie 1989 în Bacău, cum povesteam în episodul doi.

Inflația și revolta

La un moment dat, banii încasați erau mult mai slabi ca în urmă cu puțin timp. Venise devalorizarea peste noi, dar directorul ziarului și redactorul-șef nu suflau o vorbă despre echilibrarea situației. Colegii băteau mărunt din buze, dar nu aveau curaj să facă un pas. Fiind deja Pintea Haiducul, le-am propus să nu mai scriem până nu suntem chemați la negocieri. A trecut ceva vreme, dar secretara (mai mereu aveam câte un gardian din acesta) ne-a spus să facem ce vrem.

Sângele tânăr fierbea în mine, așa că am intrat peste secretara paznic de bază direct la redactorul-șef în birou, pentru a atrage atenția că ziarul nu va fi scris. El a ridicat din umeri și a spus că n-are nicio putere, ci directorul, care stătea ușă-n ușă cu el. Nu le voi pomeni numele, dar se știu ei. Am dat buzna și la director, iar el m-a luat de sus să marș afară din palatul primit cadou de la patron. Schimbul de replici nu poate fi reprodus, dar la final am plecat în hala redacției.

La scurt timp, izbucnirea mea a avut efect: colegii au început să fie sunați pe interior și s-a negociat. Între timp, bodyguardul redacție (un fost milițian cuminte) m-a rugat să părăsesc redacția, că am fost dat afară.  Și acum cred că sacrificiul meu a meritat pentru colegii care nu aveau curaj să-și ceară drepturile. Iar mie nu-mi prea păsa de bani, chiar dacă nu cădeau din buzunare, pentru că aveam 18 ani și nebunia vârstei.

Din ziarist novice am ajuns bodyguard

Rămas fără slujbă de două ori în câteva luni, m-am gândit ce să fac. Antrenorul Relu Auraș mi-a spus să-mi scot prostiile din cap legat de presă și să revin în ring. Ambițios, l-am refuzat. Așa că am găsit o altă meserie nouă pentru România: bodyguard la barul din incinta Teatrului Bacovia și detectiv privat. Evident fără niciun act care să-mi dovedească abilitățile.

Micuțul bar de la teatru avea și păcănele, aparate care erau sparte regulat de clienții nemulțumiți când pierdeau. În loc să fie o agapă culturală, locul devenise nefrecventabil de actori și scriitori, din cauza jucătorilor agresivi. Patronul a încercat cu firmă de pază, dar angajații se temeau. Am apărut eu ca un noroc pentru el, fiind cunoscut și de lumea interlopă ca boxer.

Încercați să vă închipuiți un tânăr la 1.81 și 55 de kg că stă pe un scaun la bar, atrage atenția tulburenților să se calmeze și se prezintă bodyguard. Aș fi râs și eu, dacă nu eram în pielea mea. Primele persoane luate de guler și duse afară au fost uimite de puterea unui schilod până la urmă. Pentru a mă speria, băieții duri l-au chemat pe cel supranumit Regele Pușcăriei, pentru că mai mult a stat închis. L-am văzut afară c-un câine lup care lătrat spre bar. Am ieșit afară și l-am întrebat care e baiul. Mi-a zis că mă știe, dar ar trebui să mă potolesc, că-i supăr amicii. Având în continuare nebunia vârstei, i-am replicat că pot să-i ucid câinele pe loc și apoi mă ocup de el, dacă nu-și vede de drum. Toate astea i le-am spus extrem de calm, el a ridicat din sprâncene, iar eu i-am dat cinci pumni abia atingându-l, să-i arăt că n-are timp să spună ceva și este jos. Impresionat de rapiditate, regele s-a retras în cușcă, iar peste vreo doi ani chiar am făcut un interviu cu el.

Detectivul afon și norocul chior

Într-o lună, barul a redevenit ce era, iar patronul mi-a dat și-o primă pentru liniștea adusă. Bani pe care nu aveam să-i câștig nici într-un an de presă mai târziu. Rămas iar fără lucru, am dat un anunț la Deșteptarea că-mi ofer serviciile de detectiv privat. Am avut câteva cazuri simple și bănoase privind supravegherea unor procese, pentru a le spune clienților despre martori și cel dat în judecată. Apoi a venit ceva provocator. O doamnă care susținea că i-a fost răpit copilul. Mi-a povestit că a apelat la poliție și la alte firme de detectivi, dar i-au luat banii și n-au făcut nimic. Preț de doi ani. Pe scurt, tatăl copilului îl răpise, după ce a pierdut custodia. I-am spus clientei că-n maxim o săptămână va putea să-și revadă băiatul. S-a uitat la umbra care eram, mi-a zîmbit și-a spus că așteaptă.

Atunci m-am făcut telefonistă și-am sunat peste tot unde ar putea să fie. Așa am descoperit că fusese dus un an și jumătate la Buzău, iar de acolo revenise în Bacău. Am găsit școala, am vorbit cu dirigintele copilului, apoi am rugat-o pe iubita mea de atunci să-mi scrie raportul la mașină (ea avea la muncă, iar eu doar visam la astfel de minune a tehnicii). În cinci zile, am sunat-o pe doamnă și i-am prezentat raportul ca în filme, cu toate datele despre cea făcut puștiul în cei doi ani, note la școală șamd. A fost șocată, apoi m-a șocat pe mine ce mulți bani am putut câștiga în câteva zile.

În episodul următor voi povesti despre revenirea în presă cu ajutorul lui Sorin Ovidiu Vîntu, care nici acum nu știe ce noroc mi-a purtat.

Despre autor pe scurt

Tiberiu Lovin lucrează de 30 de ani în presă, a debutat la Deșteptarea, a scris la cele mai importante ziare ale timpului, iar de 12 ani este freelancer, colaborează la diverse publicații și conduce un site de știri și anchete din Transilvania: Ceasul Cetății.

Pe Constantin Scripăț, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, îl cunosc cam de când am intrat în presă, pe vremea când își expunea calitățile sale de gospodar, administrând cu nădejde Piața Mare. Mai târziu, aveam să-l văd trecând pe la fotoliul de „vice” de la Primărie, apoi pe la Prefectură și tot așa. L-am invitat să-mi destăinuie parcursul său prin viața urbei și nu numai, rugându-l să facă, din când în când, câteva halte prin diversele momente care i-au umplut viața. Aflu că se trage din satul Fundeni, cumuna Secuieni și că, ajuns în Bacău, la studii, a făcut parte din prima promoție a fostului Liceu de Poștă și Telecomunicații (PTTR), astăzi Colegiul Național „N.V. Karpen”.

Viața de ortac – o veritabilă școală pentru adulți

După absolvire, a fost repartizat la Iași, unde a profesat, o scurtă perioadă de timp, până să plece în armată, ca TR-ist, urmând apoi cursurile Facultății de Energetică din Iași. După studii, a primit repartiția la Institutul Geologic București. „Deja mă vedeam colindând prin munți, căutând pietre și toate lucrurile alea frumoase. Numai că, de la Institut, mi s-a zis să merg la Centrala Minieră Valea Jiului, Petroșani, unde … ce să zic? – era jale – cârciumi, bețivi, bătăi, scandaluri … Am ajuns acolo, împreună cu soția care era însărcinată și  când ne-au văzut cei de la «Resurse Umane», amândoi tinerei, cu nevasta «echipată», ne-au îndrumat către Întreprinderea Minieră Anina, celebră prin șisturile bituminoase ale Elenei Ceaușescu”, își începe povestea „vicele” de la Consiliul Județean. Până la urmă, a ajuns la mina de cărbune de la Cozla, în sudul Banatului, undeva între Moldova Nouă și Orșova, zonă unde se făceau extracții încă din timpul ocupației austro – ungare. Aici, a trăit poate printre cele mai importante momente din viața de formare a adultului care avea să devină, înțelegând cu adevărat ce înseamnă familia, viața, comunitatea. Au fost anii care l-au învățat să respecte omul și munca lui. Un timp, a locuit în colonia de mineri, oameni simpli, cei mai mulți, analfabeți.

„A fost un soi de școală a vieții pe care, sincer vorbind, acum, n-aș mai avea curajul s-o urmez. Numai când îmi amintesc despre cum intram prin abatajele alea, eu fiind mai înalt și, mai tot timpul, dădeam cu capul de tavane … Sau prin galerii, unde, când era prea cald, când era prea frig … Se forma un fel de crustă pe apă, din cauza unor săruri … Au fost și întâlniri cu șobolanii, pe la orizonturi … Minerii chiar îi simpatizau pe șobolanii ăștia care erau diferiți de cei care stau prin gunoaie, pentru că, de foarte multe ori, i-au ajutat, anunțându-i în cazul apariției de fisuri, surpări etc. Odată, m-am speriat de un ziar în care, de regulă, minerul își împacheta mâncarea, și care se mișca iute prin galerie. Se lipise de șobolanul care terminase restul de șuncă și umbla ca o stafie prin galerie”, povestește vicepreședintele CJ. La mină, avea atribuții mai mult tehnice, se ocupa cu aerajul, cu transportul vagoneților ș.a., dar intra și în abataj. Pe de altă parte, era și membrul unei comisii de salvatori minieri, care, la fiecare sfârșit de săptămână număra … ba fracturile ortacilor sau degetele tăiate, ba fisurile din cap, ochii scoși și alte grozăvii. „Trăirile astea printre mineri … au fost fantastice. Mulți nici nu știau să scrie. Poate lumea nu știe, dar când intram în mină, toți eram egali. Ni se deosebea doar casca – la inginer, roșie, la maistru, galbenă, iar la mineri, neagră. Asta ca să te identifice mai ușor, în caz că se surpa pământul. În rest, eram cu toții … negri. Or, când sărea vagonetul de pe șină, toți veneau să îl repună la locul lui … Sau când se zguduia ceva pe acolo … nu ierta pe nimeni, fie că erai în colivie sau în mașina de extracție”, rememorează Constantin Scripăț, anii de debut ai carierei sale. Cărbunele de la Cozla era unul mai deosebit, fiind folosit la producerea oțelurilor speciale, în combinatul de la Reșița. Poate și din cauza asta nu se prea exploata mecanizat, ci manual. „Dacă pentru încălzit, la centrala din colonie, noi foloseam cărbune adus de la Anina!…Pentru că ăsta al nostru, de la Cozla, era un cărbune dat naibii. Dacă l-am fi folosit la cazanul nostru l-ar fi topit de-a binelea, așa de mare putere calorică avea”, spune, zâmbind, interlocutorul nostru. Își amintește de localnicii sârbi din zonă, adevărați specialiști în minerit, care aveau talentul înnăscut de a descoperi filoanele de cărbune special. Moldoveanul nostru, fire molcomă și tolerantă, s-a împrietenit ușor cu localnicii sârbi, dar și cu pemii – urmașii cehilor aduși de austro – ungari să exploateze pădurile din Banat. Se întâlneau periodic, mai ales duminica, la un pahar de vorbă sau la pescuit, în apropiere de portul Drencova.

Evadări din lagărul comunist

Fiind o localitate de graniță, pe-acolo ajungeau mii de români care încercau să-și îndulcească viața, prin micul trafic, legalizat, de frontieră, dar și cei care nu mai suportau regimul comunist, încercând, astfel, să treacă înot Clisura Dunării. Inevitabil, se înregistrau și tot soiul de evenimente în care erau implicați transfugii, din păcate, cele mai multe finalizate tragic, săptămânal primarul din zonă fiind nevoit să îngroape cadavrele celor eșuați. „Aveam un coleg care lucra la stația de ventilatoare, unde se foloseau și tuburi de oxigen. Într-o noapte, a mai adus pe cineva cu el, și au improvizat dintr-un tub de oxigen și un schelet metalic de tip sanie, un fel de propulsor care să-i ajute să treacă Dunărea. După o săptămână, primesc scrisoare de la el că a ajuns cu bine în Iugoslavia, deși se cam lovise când s-a apropiat de mal, pentru că era destul de dificil să reglezi jetul de oxigen din tub. Plus că trebuia să te și ferești de barjele care treceau, mulți sfârșind tăiați de elicele motoarelor. Zicea că, în noaptea aia, l-a primit un localnic să stea la el. Sârbii nu prea îi trimiteau înapoi pe fugari”, povestește „vicele” Scripăț.

Dezamăgirile

Următorul pas a fost la Direcția de Radio și Televiziune Iași, unde, prin concurs, a câștigat un post la Stația Radio Galbeni, de la Filipești, obiectiv construit, în anii ’50, de regimul comunist român, la iniţiativa sovieticilor, cu scopul de a interfera cu „Europa Liberă” și „Vocea Americii”. Aici, a ocupat funcția de adjunct al șefului de secție. Până la Revoluția din decembrie 1989. În 1993, a ajuns în administrația locală, la Primăria Bacău, unde edil era Iosef Ioan Liciu. Fusese acceptat în postul de administrator al Pieței Centrale. Ulterior, ajunsese chiar director al piețelor, în mandatul lui Stavarache. „Am ajuns viceprimar, în echipa lui Stavarache, unde – cum eu eram clonțos – nu m-a ținut decât un mandat. În al doilea mandat, deși stabilisem să fiu iar «vice», noaptea, m-a schimbat. Am suferit mult, atunci. Din păcate, fostului edil i-au plăcut oamenii de «unică folosință», chiar dacă ai făcut echipă, în campanie, ai urlat, ai tras. Din cei 8 consilieri care l-au ajutat la alegeri, cred că pe nici unul nu l-a păstrat. Singurul cu care, să zicem, s-a mai înțeles a fost Neculai Onica”, își amintește Constantin Scripăț.

Patriot – patriotism

Este apropiat de românii de peste Prut cu care, de altfel, ani la rând, a ținut o legătură foarte strânsă. A avut numeroase deplasări, în Republica Moldova, mai ales la Costești, oraș din raionul Rîșcani, nu departe de Chișinău, vestit și prin Trupa „Haiducii”, condusă de Tudor Grigorița. „Ne vedeam, cu toții, de fiecare dată când se aniversa ceva – «Ziua limbii române», «Ziua eliberării Moldovei de sub fasciști»,  de hram – acolo eram. Ne-am înfrățit – Bacăul cu Costeștiul, le-am dus și niște ajutoare, am avut și câteva proiecte educative, împreună. Acolo, l-am cunoscut pe regretatul Grigore Vieru, și pe fiul său. Ulterior și pe Chirtoacă, fostul primar de Chișinău. Îmi plăcea de sătenii din Costești, pentru că am văzut că sunt români adevărați. Ca să vă zic: deși ei știu și rusa, refuză să o vorbească. Tot în româna lor, aia autentică, moldovenească, se înțeleg. Plus că nu le-au permis nici altor neamuri să se amestece cu ei – găgăuzii sau ucrainienii”, mai aflu de la Constantin Scripăț. Admite că s-a cam ramolit, și nu mai bate drumurile Moldovei, dar a rămas și cu multe dezamăgiri, inclusiv după turneele electorale pe care le-a avut, cu echipa lui Traian Băsescu. Asta și pentru că, deși toată lumea clama unirea, la vot, majoritatea localnicilor tot spre Est își îndreptau privirea, pentru că de-acolo veneau energia, petrolul, gazele. „Prin 2007, v-amintiți, pe vremea lui Voronin, ne-au întors de la graniță, întreaga delegație. Ne-au zis să întorcem mașinile, că oricum nu ajungem la Chișinău”, oftează vicepreședintele CJ. Mărturisește că nu-l mai interesează primăria Bacăului, mai ales după desele dezamăgiri înregistrate de-a lungul timpului. În schimb, își dorește ca municipiul de pe Bistrița să scoată, cumva, capul din nămol, valorificându-și resursele și avantajele logistice și de altă natură. Știe că ar fi putut face mult pentru Bacău, dar faptul că nu a ocupat o funcție de decizie a contat foarte mult. „Poate că ar fi arătat mai bine orașul, pentru că eu puneam suflet când făceam ceva. Din păcate, noi am avut primari care au uitat repede, odată ce-au ajuns acolo. Până nu vom avea la conducere un om care să iubească și Bacăul, și băcăuanii, nu vor fi rezultate. Apoi, atât timp cât nu se vor înțelege factorii politici locali – primăria și Consiliul Județean, să vorbească aceeași limbă, nu se va întâmpla nimic bun la noi. Din păcate, a rămas mentalitatea promovată de Stavarache, cum că spitalul, de exemplu, este o clădire unde pui un director și îl folosești în campania electorală. Amintiți-vă de episodul 2016, când a împărțit acele hârtii cu promisiunea că le vor face analize gratuite băcăuanilor. Or, un lucru să fie clar: spitalul municipal nu este doar o clădire; dacă nu o conectezi la Ministerul Sănătății, spitalul municipal este zero barat. Nu o să poată niciodată funcționa, nu va fi autorizat sanitar, pentru că nu are rezervă de apă, nu are bloc alimentar, nu are stație de salvare, nu are morgă. Plus că sunt secții care nu pot exista acolo, nu sunt compatibile: nu are ce căuta secția de Contagioase, cea de neonatologie ș.a.”, spune Scripăț.

Orgolii inutile și investiții ratate

Îmi vorbește apoi despre zona metropolitană, dar și despre realizările făcute de PSD până acum: aeroportul (inclusiv strada care duce spre el), șoseaua de centură sau drumurile de excepție care s-au executat peste tot prin județ, la Dămienești, Traian sau Secuieni și până la Podu Turcului, localități care, acum, au toate ulițele exemplar asfaltate, „ceea ce nu găsești în tot Bacăul, care se pretinde a fi reședința de județ”. Își amintește, fără a pomeni vreun nume,  inclusiv de uriașele investiții ratate, de-a lungul timpului, atât de Bacău cât și de comunele vecine. Și asta numai urmare a orgoliilor politice. „Avem avantajul uriaș al aeroportului. Nu ca la Iași, unde, ca să aterizeze, avioanele alea uriașe, cu marfă, trebuie să facă survol în Republica Moldova, până le vine rândul pe pistă. Bine spunea cineva că «1.000 de metri de pistă sunt mai valoroși decât 1.000 de metri de autostradă». Plus experiența în industria mecanică… Vezi Aerostar, Mașini Unelte, Subex etc. Asta i-a atras, de exemplu, pe niște indieni cu bani care vroiau să facă o fabrică de tractoare la Luizi Călugăra. Aveau nevoie de vreo 50 de hectare. În schimb, creau locuri de muncă pentru … 3.000 de oameni. Mai târziu, aflu că au realizat investiția în Polonia și că le merge fantastic de bine. Alt investitor cu bani, de prin Croația, cred, vroia să facă o fabrică de țiglă, la Filipești, pentru că avea acces la un curs de apă … Sau americanii de la Amazon care, iată!, au ajuns să facă un centru logistic la Roman. Nu mai zic de investitorii din Republica Sud Africană, oameni cu bani dom’le, care le-au prezentat celor de la primăria Bacău un proiect fantastic. Doreau să facă un mall în zona Universității «George Bacovia», o investiție uriașă și cu cap. Aveau în plan să modernizeze, la nivel ultra, stadionul, să facă un sens giratoriu, un pasaj de la mall care să iasă în parc, să facă arenă de tenis la stadarde europene și câte și mai câte. S-au blocat în niște nimicuri: ba că e pânza freatică prea aproape, ba că e cimitirul evreiesc în proximitate … Până la urmă, au ajuns la Iași”,  îmi destăinuie Constantin Scripăț. Crede, sincer, că Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean, împreună cu echipa sa vor avea un cuvânt mare de spus în administrație, dovedind deja că, deși este tânăr, știe … și a mai și învățat multe lucruri bune. „Ce văd acum la PSD, cum se lucrează, ce proiecte au, câte s-au realizat, dar și ce echipă au, nu doar lider … Căci, să fim corecți, cei din spate umblă după gunoaie și după câini prin oraș. Fără o echipă bună, nu poți face nimic, vă spun”, încheie Constantin Scripăț, vicepreședintele Consiliului Județean, cu gândul la pensie și la pasiunile sale față de vânătoare și pescuit. Și încă ceva: deși nu se poate considera un tip religios, un creștin practicant, care să participe la diversele activități de gen, admite că se simte atras, dar mai ales protejat de Sfinții Împărați Constantin și Elena. „Am o recunoștință față de acești sfinți. În momentele grele, m-a ajutat să mă gândesc la ei, astfel încât să trec cu bine peste tot. M-am simțit binecuvântat de ei. Poate că, fără să știm, noi, cei din familia mea lărgită suntem conectați cu acești sfinți. Dovadă nu doar numele pe care-l port, dar și faptul că pe fiul meu, de exemplu, am ales să-l botez cu același nume, nepoata se numește Elena … Aș putea crede că a devenit, cumva, o tradiție. Prin urmare, le doresc tuturor celor care poartă aceste nume să se simtă … binecuvântați de Sfinții Împărați”. 

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din cercetări s-a stabilit că, un tânăr de 39 de ani, din Onești ar fi indus în eroare autoritatea competentă, încasând indemnizația de sprijin acordată de la bugetul de stat în contextul pandemiei cauzate de virusul Sars-Cov-2, în baza unui contract de cesiune drepturi conexe dreptului de autor, cu o persoană juridică înființată ulterior încheierii contractului, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 65.600 de lei, în perioada martie 2020 – august 2021.

Totodată, din probele administrate a rezultat că, bănuitul, în calitate de reprezentant al persoanei juridice a încheiat și un contract de cesiune drepturi conexe dreptului de autor cu o tânără de 35 de ani, în luna mai 2019, deși persoana juridică a fost înființată în luna iulie 2020, în scopul primirii de către aceasta a indemnizației de sprijin din partea instituției de stat, în perioada ianuarie-aprilie 2021, cauzând asfel un prejudiciu în valoare de 16.000 de lei.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de trimitere în judecată.