27 aprilie 2024
ContrasensMai contează votul nostru?

Mai contează votul nostru?

Până la urmă și la Eurovision a fost tot un vot. Care ne-a fost anulat pentru că așa au vrut organizatorii.  Care aveau propriile interese și au zis că niște fraieri din «Osteuropa» oricum nu contează și nu vor fi luați în seamă. Și așa a și fost. Toată lumea a aplaudat câștigătorul, deși românii au țipat că a fost fraudă. Și ce dacă?!

La fel s-a țipat și la referendumul de demitere al președintelui Băsescu. Deși numărul voturilor de demitere a fost imens, președintele a rămas în funcție. Pentru că așa au decis adevărații stăpâni ai țării. Atunci frauda, făcută cu ajutorul Curții Constituționale, a fost cea mai vizibilă. După aceea au mai fost discuții despre fraude electorale masive, despre deturnarea votului, discuții care au culminat cu celebrele înregistrări de la alegerile pentru Sectorul 1. Așa, și?! S-a întâmplat ceva?

De ani de zile se iau decizii scandaloase la nivel național, decizii în defavoarea românilor. Decizii politice, economice, militare, sanitare. Se iau pentru că din acest motiv au fost fraudate alegerile de fiecare dată. Scopul impunerii unei anumite Puteri este, evident, jefuirea sistematică a țării. Ca un bonus, din când în când se pescuiește ceva forță de muncă sau suntem folosiți pe post de sperietoare pentru alte țări.

Ultimele evenimente politice ne arată că nu va mai fi nevoie de furt la alegeri. Pentru că toate forțele politice care, chipurile, se luptă pentru a obține votul nostru au fost capturate; oricine ar ieși câștigător în competiția electorală nu va avea de ales decât să execute mutările primite în plic de la Bruxelle, Washington, Berlin sau Paris.

În aceste condiții, alegerile nu mai au nici o relevanță. Ocupanții au împușcat democrația în ceafă și au îngropat-o. A participa la vot, în condițiile acestea, nu înseamnă decât a legaliza farsa politică jucată de așa-zisele noastre elite.

Singura problemema este că, pe măsură ce lumea își dă seama că schimbarea nu mai poate fi făcută pașnic, prin alegeri, va considera că singura soluție este apelul la violență. Desigur, mulți cred că mămăligă nu explodează. Așa este, nici semtexul nu explodează fără detonator. Asta înseamnă că nu e obligatoriu ca nemulțumirea românilor să ducă la revolte, ci că această nemulțumire să fie folosită din exterior în acest scop.

Răzvan Bibire

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri