luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1190

Vești bune! În Iad se fac restructurări

    Am aflat din „surse”, că în această structură ocultă, care lucrează la negru, s-au luat măsuri drastice. Deja se fac disponibilizări și se acordă amnistii, pentru cei abia cazați, veniți de la suprafață. Au fost semnalate revolte pornite de încornorați, datorită prelungirii programului de lucru. Penuria de gaze în primul rând, provocată de lăcomia umană, lipsa cărbunelui pentru producerea aburlui, exploatat în exces de facțiunea, pilonul „66-bis Gulerele albe”, la care se adaugă concurența neloială, privind libera exploatare a sufletelor. O situație de criză care a determinat conciliul acestei societăți, recunoscută și respectată în Univers ca fiind malefică, să ia decizii. Va răspunde provăcărilor, lucrând la vedere, pe tot globul. Nu se mai fac angajări!

    La suprafață, în Bacău, o zi puțin toridă de vară, obișnuită. Insula mai este înconjurată încă de apă, cu mici dune de nămol care să genereze valuri. Prozaic, în fundal, turnurile de la CET, nu mai fumegă. În Parcul Catedralei, roata mare, călușeii, trenulețul, fac economie la energie. Nici clienți nu sunt. Cu escale scurte, cei care sunt mânați de treburi, nevoi sau neliniști, mai fac câte un scurt popas la umbră. În Parcul Trandafirilor, neclintită, statuia eroului din Războiul de Independență, protejează cu spatele, privind spre Nord-Est, fântâna arteziană care înveselește locul. E amiază și dalele din pavaj se încing.

    Piațeta din fața Prefecturii ne aduce aminte că e secetă. Noroc că o mașină, a primăriei, mai stropește și perie astfaltul. Țâșnitorile nu mai țâșnesc, așa cum nici Casa de Cultură nu mai este ce era. Măcar acolo te poți opri la o bere, pe tersă. Mai spre Policlinica Veche, „Ciupercuțele” fac și ele baie cu porumbeii.

    Dau o notă aparte, amintind de vremuri, care generau nostalgia altor vremuri, și tot așa, creând iluzia cu dacă și parcă, în trecut ar fi fost mai bine? În parcul Cancicov nu se resimte la fel căldura. Tiroliana, bicicletele, jeturile fântânii arteziene, aceleași ca și în vederile cu orașul Bacău, din anii 1980, ne mai scot din cotidianul știrilor proaste văzute la televizor. La Lăcușor, mese lipite pe terasă. Lumea petrece.

    E vară, vacanță. Nu le-am făcut poze. Mai știi…! Cu cine și cum? Să se ducă pe pustii ăia care tot ne amenință, aprind focoase, ne sperie, ne dau foc. De ce o fac? Nu ard și ei? Oricum termitele, ca specie, sunt în număr mult mai mare, ca indivizi. Specie evoluată. Să nu mai vorbim de gândaci, și tendința de ai strivi. Noi abia ajungem la 8 miliarde.

    Ieftinire în benzinării

    Benzina se vinde sub prețul de 8 lei litrul, iar motorina, în jur de 8,50 de lei litrul. Prețurile includ și reducerea de 50 de bani suportată de stat. Ne putem aștepta ca prețurile la pompă să mai scadă, în perioada următoare.

    Prețul benzinei a scăzut sub pragul psihologic de 8 lei pe litru, după ce, cu o lună în urmă, nivelul acestora se apropiase de 9 lei/litru. Astfel, de câteva zile, în unele stații, benzina se vinde cu mult sub 8 lei pe litru, iar motorina în jurul a 8,50 lei pe litru.

    De altfel, de la începutul lunii, carburanții auto s-au ieftinit cu 7 – 8%, incluzând și reducerea de 50 de bani, suportată de stat. Joi, de exemplu, OMV Petrom, rețeaua cea mai numeroasă și mai extinsă din țară, a ieftinit și benzina, și motorina, cu … 13 – 15 bani pe litru. Cea mai ieftină benzină obișnuită se găsea la Petrom – 7,87 lei / litru, urmată de cea din stațiile LukOil – 7,88 lei / litru, Socar – 7,89 lei / litru. În schimb, Mol, OMV și Rompetrol, valorificau la pompe cea mai scumpă benzină standard – 7,94 lei / litru. La motorină era mai simplu, jumătate din stațiile de carburanți, evident, aparținând unor proprietari diferiți, afișau un preț de 8,51 lei / litru, iar cealaltă jumătate, 8,54 lei / litru.

    Posibile cauze

    Scăderile de preț ar putea fi puse pe seama ieftinirii petrolului, în ultima perioadă, prețul barilului cantonându-se în jurul a circa 100 de dolari, dar și a scăderii cursului leu/dolar. Partea bună este că, în perioada următoare, există tendința menținerii prețului pentru țițeiul Brent, la valori cuprinse între 95 și 105 dolari pe baril.

    Însă, la scăderea de prețuri a contribuit și cererea mai mică de carburanţi, care, se știe, determină ieftinirea ofertei, tendinţa menţindu-se şi în următoarele luni, după unele opnii. Pe de altă parte, specialiștii din piață mai iau în calcul și creșterea capacității de procesare, prin reluarea funcționării unor mari rafinării din Europa, cum ar fi cea deținută de OMV, lângă Viena, o altă rafinărie importantă urmând să fie repornită.

    „Statul trebuie să intervină, atunci când apar creșteri bruște de prețuri pe fondul evoluțiilor internaționale, dar cu măsuri care să nu afeceteze funcționarea normală a pieței (dacă prețul benzinei ar fi fost plafonat la 8 lei/litru, consumatorii ar fi plătit mai mult astăzi pentru benzină).

    Furnizorii de produse petroliere reacționează, atunci când evoluțiile cerere-ofertă / preț-cantitate o impun (prețurile ridicate la benzină au redus cantitățile vândute și, implicit, ar fi redus din profiturile benzinarilor, în lipsa unei acțiuni a acestora)”, a arătat Dumitru Chisăliță, de la Asociația Energia Inteligentă, unul dintre cei mai activi și mai vocali contestatari ai măsurilor din acest domeniu, luate de stat. În opinia acestuia, „menținerea tendinței de scădere a cursului leu/dolar v-a crea premiza ieftinirii prețului la pompă”, dacă nu apar incidente majore care să perturbe aceste tendințe.

    Incendiu de vegetație la Tg. Ocna

      Salvatorii băcăuani au intervenit în cursul serii trecute, 21 iulie a.c., în localitatea Târgu Ocna, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență, care anunța producerea unui incendiu de vegetație uscată.
      La fața locului, au intervenit de urgență cinci pompieri militari.

      La sosirea forțelor de intervenție, ardeau cioate și doborâturi, în focare izolate, pe o suprafață de aproximativ 5000 mp.
      Pentru localizarea și lichidarea incendiului, echipajele de salvatori au acționat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității și Ocolul Silvic.

      După o intervenție ce a durat aproximativ trei ore din momentul anunțării, în jurul orei 23:00, forțele și mijloacele s-au întors la bază. Zona a rămas sub supravegherea unui reprezentant al Ocolului Silvic, intervenția fiind reluată în această dimineață, când s-a făcut schimbul efectivelor.

      În acest moment, acțiunea de stingere este în dinamică.

      În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău trage din nou un semnal de alarmă cu privire la utilizarea focului deschis în spații deschise.

      Nu uitați! Arderea miriștilor, a vegetației uscate și a altor materiale combustibile este interzisă!

      Controale, pe teren, la fermierii care primesc subvenții

      Sute de fermieri băcăuani vor fi verificați de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), înainte de a primi subvențiile pe acest an. Specialiștii în agricultură caută, la fața locului, dacă solicitanții de subvenție au cultivat cu adevărat culturile trecute în cereri sau dacă au în gospodărie numărul declarat de animale. Cei care au încerrcat să fenteze sistemul riscă să piardă subvențiile, parțial sau chiar în întregime.

      În fiecare an, luna iulie coincide cu demararea controalelor efectuate în teritoriu de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bacău. Astfel, inspectorii APIA și cei ai instituțiilor de specialitate delegate verifică, la fața locului, datele incluse, în acest an, în cererile de subvenție depuse de agricultorii care urmează să fie susținuți financiar de către stat. Verificările vor dura până la toamnă, pe 14 octombrie, iar în situațiile specifice, pot continua până în iarna sau în primăvara anului următor.

      Nu toți fermierii sunt verificați

      Potrivit regulamentului, controalele se fac doar pe un eșantion de minimum 5% din numărul de cereri depuse pentru plățile directe. Important este de reținut că nimeni nu poate scăpa de posibilitatea de a fi verificat, toți cei care au depus anul acesta cerere de plată pentru anul în curs având șanse egale de a fi sau a nu fi incluși în eșantionul de control.

      Cel mai posibil pot intra fermierii care sunt la limita eligibilității – 1 hectar, considerat a fi un risc, sau cei foarte mari ori care au foarte multe scheme de plată. Acestora li se alătură fermierii extrași aleatoriu de aplicație. La nivelul județului, eșantionul de control extras din baza de date APIA conține un număr total de 876 dosare, dintre care 335 fac parte din eșantionul aferent schemei de sprijin pe suprafață (cu suprafață totală declarată de circa 24.951de hectare), 104 dosare sunt la schemele de sprijin din sectorul zootehnic – speciile bovine, ovine, caprine, iar 437 dosare – eșantion de teledetecție (folosinde-se imaginile transmise de sateliți), cu o suprafață totală declarată de 7.901 hectare.

      Prin urmare, cele câteva sute de fermieri vor fi verificați din perspectiva respectării normelor de ecocondiţionalitate, a cerințelor minime și specifice aferente schemelor de plată în sectorul vegetal şi în sectorul zootehnic. Practic, se verifică dacă, pe terenuri, există acele culturi agricole declarate în cererile de subvenție sau în bătătura fermierului există exact acel număr de animale pentru care ar urma să primească bani de la stat. „Ca în fiecare an, APIA mizează pe aportul și colaborarea fermierilor pentru ca activitatea de control să se deruleze în mod optim, astfel încât campania de plăți în avans să fie demarată la data de 16 octombrie 2022”, au precizat reprezentanții locali ai Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură.

      Ce riscă fermierii prinși în ofsaid

      Controlul se poate face și în lipsa proprietarului, în cazul în care scopul pentru care a fost selectat fermierul nu impune acest lucru. Doar dacă fermierul a fost selectat în scopul controlului pentru schema de agromediu și pentru controlul cerințelor de eco-condiționalitate va fi obligatoriu nevoie de prezența acestuia. Potrivit regulamentelor, agricultorii sunt obligați, printre altele, să mențină tot anul terenurile în bune condiții agricole și de mediu, cum ar fi, de exemplu, fâşiile de protecţie de 1 metru până la 3 metri (așa zisele benzi-tampon), în vecinătatea apelor de suprafață (râuri, pâraie, lacuri, canale de irigare sau de drenaj etc), în scopul protejării acestora împotriva poluării şi a formării de şiroaie. Reguli sunt impuse inclusiv în privința utilizării apei pentru irigații, insistându-se și pe menţinerea nivelului de materie organică din sol sau pe interdicţia de a incendia miriştile arabile etc.

      Cert este că fermierii care sunt depistați că nu respectă aceste reguli sau că suprafețele cultivate nu coincid cu datele din cererile de subvenție, la fel nici numărul de animale declarat, riscă să piardă din subvențiile pe care le-au solictat, ajungându-se chiar la pierderea totală a acestora, timp de unul sau mai mulți ani. „Și la nivelul județului, în fiecare an, au fost și sunt cazuri de reducere. Oricum, sunt reguli care musai trebuie respectate, chiar și dacă ursul sau lupul dă iama în stână sau printre animale.

      Proprietarul trebuie să aducă documente justificative de la medicul veterinar prin care probează că i s-a întâmplat acest episod nedorit. Inclusiv și dacă-i mor animalele din cauza unor boli”, au mai arătat reprezentanții APIA Bacău.

      Albrau Onești, între primii cinci producători de bere

      Cel mai mare producător de bere din Moldova, compania Albau Prod, din Onești, se situează între primii cinci producători de bere din România. Topul Producătorilor de Bere 2022 este realizat pe baza datelor financiare actualizate în 2021.

      Albrau Prod, controlată de omul de afaceri Vasile Ciobanu, are pe piață produsele Albrau, Zimbru, Zimbru Premium, Dobru și Asbeer. Albrau se menține in top, cu creșteri de 5% si 6% ale cifrei de afaceri și profitului net. În anul 2021, compania avea o cifra de afaceri de 49 de milioane de lei și un profit net de 2,5 milioane de lei, comparativ cu anul anterior, respectiv cu 46 de milioane și 2,4 milioane de lei.

      Berea Albrau se obține cu tehnologie germană, din materii prime atent selecționate, cum sunt malțul din import și autohton, cereale nemalțificate și multiple tipuri de hamei. Albrau Onești a început activitatea în 1992, când a preluat tradiția berii Zimbru, marcă atestată documentar în anul 1845. În 1993 a fost pusă în funcțiune Fabrica de bere de la Onești, iar în 2007 au început investițiile în noua fabrică de bere. Sortimentele Albrau sunt Premium Pils, Premium Pils fără alcool, Radler, Radler fără alcool.

      În Top, pe primul loc este Ursus Breweries, care deține 3 fabrici de bere, în Brașov, Buzău și Timișoara, și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Din 2017, Ursus Breweries face parte din grupul Asahi Europe & International. 

      Pe următoarele locuri din Top sunt Heineken România, Bergenbier și United Romanian Beweries Bereprod (cunoscută ca Tuborg România).

      Modificarea Codului Fiscal poate stinge lumina în multe firme

      Guvernul a modificat, la sfârșitul săptămânii trecute, Codul Fiscal. Modificarea era așteptată, iar despre ea s-a discutat intens în presă și mai ales în mediul de afaceri, dar acum totul a devenit realitate. 

      Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, susține că nu au fost făcute ajustări radicale de mediu fiscal, ci a fost continuată „traiectoria de susținere a mediului de afaceri și de consolidare a mediului de afaceri onest”. Dar tocmai din mediul de afaceri încep să vină opinii contrare. O parte dintre măsuri vor intra în vigoare de la 1 august, iar altele de la 1 ianuarie 2023, dar cei afectați cred că firmele afectate încep deja să reducă numărul de salariați. Noile măsuri fiscale – spun ei – vor stinge lumina în multe firme.

      Vești proaste pentru angajații part-time – spun, de exemplu, cei din această categorie, dar și angajatorii lor. Ne întoarcem la taxarea suplimentară a contractelor cu jumătate de normă”. Salariile part-time vor fi suprataxate.

      Pentru salariații cu norme reduse, contribuțiile sociale vor fi plătite din nou prin raportare la salariul minim aferent unei norme întregi și nu în funcție de numărul de ore lucrate efectiv. Măsura se va aplica veniturilor aferente lunii august 2022

      De asemenea, s-a stabilit ca pentru aceste contracte de muncă cu normă parțială să se plătească din nou contribuții sociale la nivelul salariului minim.

      Taxarea suplimentară a contractelor part-time este intens criticată de mediul de afaceri. Practic, dacă un salariat are mai multe contracte part-time, iar cumulul acestora este la nivelul unui salariu minim, atunci se plătesc contribuţiile proporţional cu contractele part-time. Altfel, se plătesc contribuţii la nivelul salariului minim.

       

      Primele măsuri se aplică de la 1 august 

      Iată și principalele măsuri care se aplică de la începutul lunii viitoare:

      Se scumpesc țigările și băuturile alcoolice;

      Cresc taxele pentru jocurile de noroc;

      Va fi redus pragul pentru acordarea facilităţilor fiscale în industria alimentară şi în domeniul construcţiilor;

      Va fi modificată taxarea contractelor part time.

      Runda a doua, de la 1 ianuarie 

      De la începutul anului care urmează Codul Fiscal modificat va impune, în principal, noi ajustări:

      Va fi eliminat impozitul specific pentru sectorul HoReCa;

      Crește impozitul pe dividente de la 5% la 8%;

      Va fi ajustat plafonul privind veniturile din activități independente, PFA, întreprinderi individuale, familiale, şi norma de venit, reducerea fiind de la 100.000 de euro la 25.000 de euro;

      Microîntreprinderile vor fi obligate să aibă cel puțin un angajat. Impozitul pe venitul microîntreprinderilor va fi de 1% din cifra de afaceri pentru cele care au cel puțin un angajat. Se elimină astfel varianta de impozit de 3% pe venitul microîntreprinderilor fără angajați;

      Firmele care nu au angajați vor trece la impozit pe profit de 16%;

      Scade pragul pentru încadrarea firmei la impozit pe venitul microîntreprinderii, de la 1 milion de euro la 500.000 de euro.

      Asupra altor măsuri prevăzute prin modificarea Codului Fiscal și asupra unor efecte sesizate de cei afectați vom reveni.

      Love/hate polono-rusesc

      În preajma izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial, diplomația franceză și, mai ales, cea britanică, ghidonau ușurel Germania nazistă, împingând-o să se îndrepte spre Est. Cele două țări erau conștiente că nu vor scăpa, dar doreau să amâne războiul, pentru a se pregăti. Abilelor apropouri diplomatice franco-engleze li s-a alăturat diplomația poloneză, care acționa la fel de discret ca un elefant nervos într-un magazin de porțelanuri.

      În vreme ce francezii și britanicii semnalizau complice că nu intenționează să se alieze cu sovieticii (prin tărăganarea tratativelor, folosirea unor nave maritime pentru a ajunge în trei săptămâni la Moscova, pe când cu avionul ar fi făcut 24 de ore cel mult, etc.), polonezii pur și simplu spulberau frontal orice încercare a sovieticilor de a crea o alianța anti-hitleristă.

      Dacă vom lăsa deoparte poveștile lacrimogene de după război în care Polonia s-a victimizat cât a putut, ne vom aminti că Varșovia a semnat un tratat de neagresiune cu Germania cu 5 ani înaintea URSS și că Polonia a participat la împărțirea Cehoslovaciei, în urma Primului arbitraj de la Viena.

      Polonezii, în rusofobia lor, au acționat atunci ca și azi, fără să calculeze consecințele. Azi sunt cei mai gălăgioși anti-ruși din zonă. Acțiunile lor, dacă ar fi să ne luăm după legile războiului, nu sunt deloc neutre; pot fi foarte ușor încadrați la capitolul combatanți pentru sprijinul acordat Ucrainei.

      Or să spună unii că au dreptate, că rușii le-au distrus țara, că i-au oropsit și așa mai departe. Din nou, dacă privim în istorie, situația este puțin altfel. Noi vorbim de masacrul de la Katyn, dar nu vorbim de cei 100.000 de prizonieri ruși ai războiului polono-sovietic morți în lagărele poloneze. Vorbim că URSS a împărțit Polonia cu Hitler dar nu vorbim despre “linia Curzon”, granița care ar fi trebuit respectată de Polonia după Primul Război Mondial și pe care a depășit-o, în ciuda obiecțiilor Antantei, ocupând teritorii locuite de bielorusi, ruși și de foarte puțini polonezi. Vorbim de desființarea statului polonez în secolul XVIII, dar nu vorbim despre cucerirea Moscovei de către polonezi la începutul secolului XVII, în urma războiului polono-rus, declanșat, ce surpriză!, chiar de polonezi, care urmăreau câștiguri teritoriale.

      Relațiile ruso-poloneze sunt foarte complicate și nu trebuie să ascultăm doar o singură parte.

      Tenis/ „Dedeman Simba Trophy”: Încep calificările

      Cel mai important turneu de tenis al Bacăului, „Dedeman Simba Trophy” se pregătește de startul care va fi dat duminică, odată cu jocurile din prima fază a calificărilor. Ziua de luni este rezervată tot calificărilor, dar și tragerii la sorți a tabloului principal, ale cărui prime meciuri vor debuta pe terenurile SCM Bacău marți după-amiază. Ajuns la ediția cu numărul 21, turneul băcăuan din circuitul ITF este dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate asigurate exclusiv de cei doi sponsori, Compania Dedeman și Simba Invest.

      Ținem să mulțumim celor doi sponsori, fără de care acest turneu început la finalul anilor 90 sub denumirea de Trofeul Municipiului Bacău și devenit ulterior unul de mare tradiție ar fi riscat să dispară. Preluând în totalitate costurile care erau suportate de municipalitate, sponsorii Dedeman și Simba Invest au degrevat, pe de o parte, Primăria și Consiliul Bacău de cheltuirea unei sume importante, iar pe de altă parte au dat continuitate unei competiții-emblemă atât pentru sportul băcăuan, cât și pentru oraș”, a declarat directorul SCM Bacău, Ion Șarban.

      „Sperăm ca și anul acesta să vedem meciuri reușite pe terenurile SCM. La un moment dat, lista de înscrieri cuprindea o serie de nume care ar fi dat mare greutate acestei ediții, însă o parte dintre respectivii tenismeni au avut alte priorități. Chiar și așa, însă, suntem încrezători că vom avea parte de jocuri interesante”, a declarat reprezentantul Simba-Invest, Cristi Lungu. „Nu întotdeauna numele și rankingul reprezintă automat garanția unui turneu reușit. Am convingerea că și anul acesta, «Dedeman Simba Trophy» va fi un spectacol tenisistic de mare calitate”, a precizat directorul turneului, antrenorul Mihai Ciuntea.

      Conform listei de înscrieri, „Dedeman Simba Trophy” avea șase români pe tablou (Nicholas David Ionel, cel mai bine poziționat participant, locul 311 ATP, Cezar Crețu, Bogdan Ionuț Apostol, Nicolae Frunză, Sebastian Gima și Călin Manda), cărora li se vor alătura doi posesori de wild-card, Robert Coman și băcăuanul Dragoș Ignat (dublu medaliat la Naționalele de anul trecut) și, firește, cei care vor reuși să vină din calificări.

      Pe lângă reprezentanții țării gazdă, lista de acceptare mai cuprindea numele lui: Dragoș Nicolae Mădăraș (suedez de origine română, o mai veche cunoștiință a turneului băcăuan), Alexander Weis și Matteo Donati (Italia) Moez Echargui (Tunisia), Oliver Crawford (SUA), Juan Pablo Paz și Valerio Aboian (Argentina), Alex Marti Pujolras (Spania), Bogdan Bobrov (tenismen rus care nu va concura însă sub drapelul țării sale), Giovanni Mpetshi Perricard (Franța), Ilya Snitari (Republica Moldova) și Ray Ho (Taipei). În calificări, figurează, printre alții, sportivi din România, Uruguay, Statele Unite, Ucraina și Italia.

      Fotbal/ Liga a III-a: Un nou amical pentru Aerostar

      Vineri, de la ora 17.00, „aviatorii” vor juca la Piatra Neamț, cu Ceahlăul

      După ce sâmbăta trecută a remizat, 4-4, pe terenul Științei Miroslava, în primul amical al verii, weekendul acesta, divizionara C Aerostar Bacău va susține un nou joc de verificare. Astfel, vineri, de la ora 17.00, „aviatorii” se vor deplasa la Piatra Neamț pentru testul cu o altă echipă de Liga a III-a, Ceahlăul Piatra Neamț, întâlnirea urmând să aibă loc pe terenul principal al stadionului „Ceahlăul”.

      Băcăuanii vor conta pe întreg efectivul de jucători, inclusiv Vraciu și Coroamă, absenți, din motive de ordin medical, la partida de săptămâna trecută, cu Miroslava. „Întâlnim un adversar redutabil, iar meciul de vineri constituie un bun prilej pentru a ne evalua potențialul după această perioadă de pregătire internă”, a declarat antrenorul Aerostarului, Mișu Ionescu.

      De luni, Aerostar va pleca la Dărmănești pentru un stagiu de pregătire centralizată ce va dura 12 zile. În ceea ce privește Ceahlăul, echipa antrenată de Florentin Petre s-a întărit substanțial în această vară prin aducerea lui Patrick Petre, Richardo Mihalache, Dudu Drugă și Daniel Novac. Totodată, patru jucători de bază ai nemțenilor, Ionuț Ursu, Alexandru Achim, Cătălin Ștefînescu și Antonio Agafiței au decis săptămâna aceasta să-și prelungească înțelegerile cu gruparea de sub Pietrica.

      De notat că, la fel ca și în sezonul trecut, există șanse mari ca în ediția 2022-2023 a Ligii a III-a, Aerostar și Ceahlăul să evolueze în serii diferite: băcăuanii în Seria 2, alături de concitadina FC Dinamo, iar nemțenii în Seria 1, unde o vor avea ca adversară pe CSM Bacău, echipă reprimită de FRF în eșalonul al treilea, ca urmare a retragerii mai multor competitoare. Campionatul Ligii a III-a va debuta pe data de 27 august.

      A apărut numărul aniversar al revistei „Bacăul Eroic”

        acest număr este dedicat aniversării a 30 de ani de la reînființarea Filialei județene Cultul Eroilor

        De sub teascurile tipografiei Magic Print, din Onești, a ieșit numărul 23 al revistei „Bacăul Eroic”, dedicat aniversării a 30 de ani de la reînființarea Filialei județene a Asociației Naționale Cultul Eroilor (ANCE), eveniment care va fi marcat printr-un simpozion organizat de Filială pe 23 iulie.

        Numărul aniversar al revistei cuprinde 64 de pagini și se deschide cu un mesaj de apreciere al președintelui ANCE, gl. mr. (rtr) prof. univ. dr. Visarion Neagoe, cu un editorial al președintelui Filialei Bacău, Dănuț Voicu, și cu o bogată suită de mesaje aniversare primite de la IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, de la comandantul Garnizoanei Bacău, comandor Ioan Mischie, și de la autoritățile județene și locale – prefectul Lucian Bogdănel, primarii municipiilor Bacău și Moinești și ai orașelor Comănești și Târgu Ocna.

        De asemenea, sunt și mesaje ale președinților filialelor băcăuane ale Asociației Naționale a Veteranilor de Război și Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Retragere și în Rezervă, dar și al președintelui Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, Dumitru Brăneanu.
        Două radiografii ale înființării și activității Filialei Bacău „Colonel Corneliu Chirieș” a ANCE „Regina Maria” sunt semnate de istoricul Vilică Munteanu și de col. (r) Constantin Chiper, iar o serie de reportaje de la manifestări ale filialei dedicate unor evenimente istorice importante, precum și prezentarea unor subfiliale completează această radiografiere.
        Revista cuprinde și o serie de portrete – al unui Erou al Neamului, precum caporalul Gavrilă Munteanu, și al șefului clerului militar în Primul Război Mondial, preotul prof. Constantin Gh. Nazarie, dar și ale unor veterani de război băcăuani care sunt în viață.
        În același număr al revistei poate fi citit și rezultatul unei interesante cercetări a generalului (r) dr. Vasile Jenică Apostol despre activitatea diplomatică a lui Costache Negri pentru recunoașterea Unirii Principatelor Române.

        Revista, editată în condiții grafice de excepție, este bogat ilustrată.

         

        Pârțul vacii

        Pare jenant să vorbești despre așa ceva, dar realitatea nu poate fi ocolită și nu trebuie să ne jenăm de efectele naturale, exact cum nu trebuie să te rușinezi să spui că suferi de hemoroizi. I se poate întâmpla oricui!

        A început să urle iar presa despre ceea ce se întâmplă prin Occident vizavi de bietele văcuțe, cărora unii le-au pus gând rău, de exterminare. De ce? Pentru că dau gaze, adică pe românește pârțuri, care strică atmosfera Terrei cu emisii de oxid de azot.
        Pe acest subiect mă trage de mânecă și expertul băcăuan în eco-agricultură, Marius Cașiș și mă face atent la cum în Olanda guvernul a decis să omoare vacile și să scape omenirea de poluare.

        În perioada următoare, aflu, peste 40 de ferme zootehnice de bovine din Belgia și Olanda au primit notificări să aplice trei măsuri: Reducerea numărului de vaci (iar surplusul de teren agricol să fie cultivat cu cereale, legume etc.); Transformarea exploatației zootehnice în fermă educațională, prin reducerea numărului de vaci și creșterea altor rase de animale (gâște, capre, iepuri etc.) și RELOCAREA fermelor zootehnice în alte țări ale UE. În caz că fermierii refuză una dintre variante, terenul va fi administrat de stat.

        „Dacă au anunțat închiderea fermelor de vaci – a opinat Marius -, atunci trebuia anunțată și închiderea fabricilor procesatoare de lapte (nu ai materie primă, nu ai ce să prelucrezi!), ceea ce este exclus. La Bruxelles sunt date directive clare despre cota de carbon, așa că Olanda și Belgia nu vor decât să mute efectivele de bovine în țările UE (inclusiv în România), iar laptele să fie transportat în fabricile lor de procesare. Cota de carbon o vom plăti, însă, noi sau celelalte țări dacă vom accepta relocarea efectivelor de animale. România trebuie sa interzică RELOCAREA!”

        Adică să nu stăm doar noi la pârțul vacii.

         

        Lions Clubs România are guvernator nou

          Predarea-primirea de mandat s-a făcut la Slănic-Moldova

          Noul guvernator al Districtului 124 România al Lions Clubs International pentru anul lionistic 2022-2023 este dr. Ciprian Iosep, din București, care a preluat mandatul de la Pompilia Szellner. Învestirea noului Cabinet al Districtului Lions 124 Romania a avut loc într-un ceremonial organizat în stațiunea Slănic-Moldova, la sfârșitul săptămânii trecute.

          La eveniment au participat peste 80 de membri Lions si Leo din întreaga țară, precum și primarul orașului Slănic-Moldova, Gheorghe Baciu, care este și președintele Clubului Rotary Bacău în anul rotaryan 2022-2023, dar și asistentul guvernatorului Rotary, Ion Stamate.
          Ciprian Iosep a oferit, astfel, pinul și fanionul guvernatorului prietenilor Lions nominalizați în cabinet și a primit însemnele istorice ale guvernatorului într-o atmosferă pe care a apreciat-o ca fiind „plină de entuziasm și de energie pozitivă”.

          Gazdele reuniunii au fost cluburile Lions „Sfântul Gheorghe” și Artemis, din Bacău.
          Primarul Gheorghe Baciu a salutat oaspeții de elită ai stațiunii Slănic-Moldova cu o alocuțiune rostită în deschiderea ședinței de întronizare. De asemenea, a însoțit oaspeții la Centrul social de zi din satul Cireșoaia, unde s-au donat, din partea cluburilor Lions, alimente și produse de igienă. „Primarul – a scris noul guvernator pe pagina sa de Facebook – a fost și ghid pentru descrierea comorilor curative reprezentate de izvoarele naturale ale stațiunii. Tot sâmbătă, Lions Club Bacau Sanity, din Bacău, a organizat in parcul central al stațiunii o activitate de screening al tensiunii arteriale și un curs de prim ajutor”.

          Alegerea stațiunii Slănic Moldova pentru un astfel de eveniment aparține past-guvernatoarei Pompilia Szellner, care a vizitat stațiunea în iulie 2021.
          Dr. Ciprian Iosep, din București, este Founder President la GS1 Romania, singurul furnizor autorizat de servicii complete și produse GS1, care facilitează și ușurează procesele de producție, distribuție și vânzare de produse și servicii. De asemenea, administrează compania Comtec Net, care introduce pe piața românească sisteme moderne de gestiune a lanțurilor de distribuție. Ciprian Iosep este economist și informatician.

           

          Lupte greco-romane: Juniorul Igor Botez, aur la Cupa României de Seniori

          Luptătorul CSM Bacău Igor Botez rămâne unul dintre competitorii redutabili. La juniori, nivelul său de vârstă, dar, mai nou, și la seniori. Elevul lui Irinel și Mihai Botez (fratele, respectiv tatăl său), a demonstrat-o din plin la Cupa României pentru seniori de la Târgu-Mureș, unde și-a adjudecat în mod categoric aurul la categoria de greutate 77 kg.

          În ciuda faptului că a întâlnit adversari cu un semnificativ plus de experiență, Igor Botez s-a impus în fiecare meci încă din prima repriză. Astfel, după Cupa României la juniori, Igor Botez își trece în palmares și Cupa României la Seniori.

          De notat că pentru luptătorul „CSMeilor”, aceasta este prima medalie la Seniori. Și, în mod, cert, nu și ultima!

          Modernizare de 5,3 milioane de lei la școala Dofteana

            Împreună cu prefectul Lucian Bogdanel și consilierul județean Vasile Budacă, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, s-a deplasat în teren, în comuna Dofteana, pentru a analiza stadiul principalelor lucrări aflate în derulare:

            Cu finanțare de aproximativ 5,3 milioane lei prin POR și cofinanțare de la bugetul local, se fac lucrări de reabilitare, modernizare, extindere și dotare la școala Dofteana. Stadiul de realizare este de 90%, procent care confirmă că, în toamnă, elevii vor începe cursurile într-o unitate de învățământ dotată și modernă;

            Modernizarea drumului comunal care face legătura între DN 12A și cantonul silvic Larga este finalizată în proporție de 85%. Valoarea investiției, asigurată prin PNDL, este de 6,3 milioane lei, la care se adaugă și cofinanțarea de la bugetul local;

            4 milioane lei este valoarea asigurată de CNI pentru construirea și dotarea unui centru cultural în localitatea Larga, proiect ajuns la un stadiu de implementare de 40%;

            Tot prin CNI s-au obținut fonduri pentru reabilitarea drumurilor afectate în urma calamităților naturale din zonă. Deși este încă în stadiu incipient- 10% procent de realizare- acest proiect în valoare de aprox. 5 milioane lei este de importanță majoră pentru siguranța locuitorilor.

            Dofteana, una dintre cele mai vechi așezări de pe Valea Trotușului, poate concura cu orice localitate la nivel național în ceea ce privește investițiile, precum şi modul de valorificare a potențialului oferit de poziția geografică. În 2019, Dofteana a fost desemnată la nivel național ca fiind una dintre cele mai frumoase comune din România.

            Meritul este al echipei administrative, dar nu în ultimul rând, al primarului Ioan Bujor, edil harnic, gospodar și dedicat cetățenilor locului care a dovedit de-a lungul timpului că știe să inițieze, să gestioneze și să finalizeze proiecte importante atât la nivel local, cât și județean.

            Accident la Podu Turcului: trei victime

            În urmă cu puțin timp, pompierii băcăuani au intervenit în localitatea Podu Turcului, în urma unui apel care anunța producerea unui accident rutier.

            De urgență, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, descarcerarea și un echipaj SMURD, aparținând ISUJ Bacău, precum și o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanța SMURD EPA de la Detașamentul de Pompieri Bârlad.

            În urma accidentului au rezultat trei victime conștiente, una dintre ele fiind descarcerată de pompierii militari.

            Acestea au fost transportate la CPU Bârlad de către două ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD Bârlad.

            Polițiștii și jandarmii pornesc vânătoarea de droguri la Young Island Evolution

            În acest weekend, peste 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău sunt în stradă, zilnic, pe toată perioada festivalului de muzică de pe insula de agrement din municipiul Bacău.

            Polițiștii băcăuani, împreună cu partenerii instituționali acționează pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

            Polițiști de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, investigaţii criminale și polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale sunt în stradă pentru siguranţa cetăţenilor.

            Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă, sunt organizate zilnic patrule de siguranţă publică, atât pedestre, cât și auto.

            Efectivele din teren acționează pentru siguranța cetățenilor care participă la evenimentul artistic, dar și pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier.

            Sunt utilizate aparatele drugtest și etilotest, dar și autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, pe drumurile publice din județ.

            Totodată, polițiștii de combatere a criminalității organizate vor acționa pentru combaterea traficului și consumului de droguri.

            Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău asigură măsurile de ordine la festivalul Young Island 2022

            Începând de mâine, 22 iulie, se va da startul celei de-a doua ediții a festivalului Young Island, care se va desfășura în perioada 22-24 iulie a.c., pe Insula de Agrement din municipiul Bacău și la care se așteaptă prezența unui public numeros.

            Vom constitui echipe mobile de intervenție, 24 de ore din 24, pregătite să intervină în situația producerii unor evenimente.

            Pentru preîntâmpinarea aglomerărilor și săvârșirii faptelor antisociale, vom acorda o atenție deosebită căilor de acces în festival.

            Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne vă invită să vă informați despre regulile stabilite de organizator la punctele organizate în acest scop si la echipele de dialog ale Jandarmeriei, prezente în zonă.

            Apelați cu încredere la sprijinul nostru de fiecare dată când ceva vi se pare suspect sau sunteți martorii producerii unor fapte de natură antisocială.

            Noi suntem pregătiți să vă asigurăm climatul de ordine și siguranță publică în care să petreceți momente de neuitat, fără evenimente neplăcute.

            Recomandăm tuturor celor care vor participa la festival să evite implicarea în activități sau acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să nu aibă asupra lor bagaje voluminoase și să respecte, în orice situație, recomandările forțelor de ordine și ale organizatorilor.

            Este important să menționăm că vom acționa pentru prevenirea oricăror abateri de la normele legale, iar orice derapaj constatat va fi sancționat conform legii.

            În final, apelul nostru este unul singur: dați dovadă de un comportament civilizat și faceți alegeri responsabile!

            Sfaturi de la Pompieri pentru participanții la Young Island Evolution

              Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a dispus măsurile necesare, astfel încât și ediția de anul acesta a festivalului Young Island Evolution să se desfășoare în depline condiții de siguranță.

              În vederea menținerii climatului de normalitate pentru participanți, în toată această perioadă avem angrenate forțe și mijloace pregătite să furnizeze răspunsul eficient în misiunile pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale de urgență, respectiv evacuarea în situații de urgență.

              De asemnea, inspectorii de prevenire au desfășurat în această perioadă verificări pe linia apărării împotriva incendiilor la operatorii economici aflați în zona de desfășurare a evenimentului. Aceste acțiuni au rolul de a identifica eventualele nereguli și de a oferi posibilitatea agenților economici să le remedieze, astfel încât participanții să fie în siguranță. Menționăm că aceste activități vor continua pe toată durata festivalului.

              Dat fiind faptul că în această ediție este preconizată prezența unui public numeros, dorim să le transmitem participanților câteva recomandări:

              Vă îndemnăm să ascultați îndeaproape sfaturile primite de la organizatori și autorități;

              Nu blocați cu autoturismele căile de acces-evacuare, îngreunând astfel accesul echipajelor de intervenție;

              Nu introduceți în zonele cu aglomerări de persoane substanțe inflamabile;

              Dacă sesizați că o persoană are nevoie de ajutor, vă rugăm să vă adresați imediat echipajelor noastre.

              Preventiv, echipe mixte de pompieri și paramedici SMURD vor patrula în perimetrul festivalului pentru a întâmpina și gestiona potențialele situații de urgență.

                        Noi rămenem mobilizați în permanență, pentru ca dumneavoastră să petreceți momente de neuitat, fără evenimente neplăcute!

              Ziua comunei Filipești

                Ca în fiecare an, de Sfântul Ilie, la Filipești se sărbătorește ziua comunei. Cu acest prilej, Primăria și Consiliul Local a premiat familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, după care au invitat toată suflarea comunei la hram.

                Pe lângă mesele întinse la Baza Sportivă a localității, atmosfera a fost întreținută de invitații speciali care au susținut recitaluri în cadrul spectacolului dedicat Zilei Comunei: Mihaela Iordache Farcaș, George Cojocărescu, trupa Epic, Denis Gabriel Voicu, Tudor Barcan și Ansamblul Roua Precistei Filipești.

                „La baza dezvoltării oricărei comunități, cu siguranță stă în primul rând celula de bază a societății: familia. La ceas de sărbătoare pentru comuna noastră, am considerat esențial- ca în fiecare an- să îi premiez și să îi felicit personal pe cei care aniversează anul acesta 50 de ani de căsătorie. La ceremonia de premiere, pe care am organizat-o la Sala de Ședințe a Casei de Cultură „Radu Beligan” Filipești, am acordat flori, plachete onorifice și câte un premiu de 300 lei pentru 7 familii din comună care au împlinit jumătate de secol de la momentul în care s-au unit și au format o familie.

                Adresez cele mai frumoase gânduri atât acestor sărbătoriți cât și fiecărui cetățean al comunei! Este o onoare să fiu edilul acestei comunități în care locuiesc oameni valoroși și cu suflet mare”, a declarat Petrică Lungu, primarul comunei Filipești.

                Începe competiția automobilistică Trofeul Valea Uzului

                În orașul Dărmănești are loc, între 22 – 23 iulie, cea de a treia ediție a concursului de automobilism sportiv Trofeul Valea Uzului, care contează pentru etapa a cincea din Campionatul Național de Viteză în Coastă.

                După succesul de anul trecut, unde nu mai putin de 80 de piloți au luat startul în etapa de coastă, organizatorii au pregătit și în acest an o serie de facilități concurenților, de la cazări la preț preferențial, până la transmisiuni live pe canalul Prima Sport 2, ca și mai multe urcări pe traseul de concurs. 

                Astfel, prima zi va debuta vineri, 22 iulie, începând cu ora 16:15, atunci când, la Primăria Dărmănești va avea loc o conferință de presă, prezentarea piloților și startul festiv. 

                Sâmbătă, 23 iulie, cu începere de la ora 9:00, piloții vor avea la dispoziție trei manșe de recunoașteri, după care vor urma de la ora 10:15 alte două manșe de antrenamente cronometrate. Concursul va începe la ora 14:00, iar ziua se va încheia cu festivitatea de premiere, la ora 19:00.

                Trofeul Valea Uzului este organizat de ACS Rally Spirit, în parteneriat cu Primăria orașului Dărmănești și Federația Română de Automobilism Sportiv.

                Romulus-Dan BUSNEA

                Festivalul Young Island închide circulația rutieră în zona Insulei de Agrement

                În vederea desfășurării în bune condiții a circulației pe drumurile publice, în zona Insulei de Agrement Bacău, cu ocazia evenimentului Young Island Festival Bacău-Evolution, începând de vineri 22.07.2022- orele 16.00, până luni, 25.07.2022- orele 06.00 va fi închisă circulația rutieră pe strada Milcov, tronsonul cuprins între str. Stadionului până la intersecția cu str. Alexandru cel Bun prin amplasarea mijloacelor de semnalizare rutieră.

                Din același motiv, în perioada 22.07.2022, ora 18:00 și 24.07.2022 ora 24:00 traseul BACĂU – CLEJA al autobuzelor Societății de Transport Public va fi modificat astfel:

                AUTOGARĂ – PIAȚA CENTRALĂ – BCR (Precista) – ORIZONT – CHIMIEI – CLEJA.