8 mai 2024
ActualitateZiua comunei Filipești

Ziua comunei Filipești

Ca în fiecare an, de Sfântul Ilie, la Filipești se sărbătorește ziua comunei. Cu acest prilej, Primăria și Consiliul Local a premiat familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, după care au invitat toată suflarea comunei la hram.

Pe lângă mesele întinse la Baza Sportivă a localității, atmosfera a fost întreținută de invitații speciali care au susținut recitaluri în cadrul spectacolului dedicat Zilei Comunei: Mihaela Iordache Farcaș, George Cojocărescu, trupa Epic, Denis Gabriel Voicu, Tudor Barcan și Ansamblul Roua Precistei Filipești.

„La baza dezvoltării oricărei comunități, cu siguranță stă în primul rând celula de bază a societății: familia. La ceas de sărbătoare pentru comuna noastră, am considerat esențial- ca în fiecare an- să îi premiez și să îi felicit personal pe cei care aniversează anul acesta 50 de ani de căsătorie. La ceremonia de premiere, pe care am organizat-o la Sala de Ședințe a Casei de Cultură „Radu Beligan” Filipești, am acordat flori, plachete onorifice și câte un premiu de 300 lei pentru 7 familii din comună care au împlinit jumătate de secol de la momentul în care s-au unit și au format o familie.



Adresez cele mai frumoase gânduri atât acestor sărbătoriți cât și fiecărui cetățean al comunei! Este o onoare să fiu edilul acestei comunități în care locuiesc oameni valoroși și cu suflet mare”, a declarat Petrică Lungu, primarul comunei Filipești.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri