7 mai 2024
ActualitateSfaturi de la Pompieri pentru participanții la Young Island Evolution

Sfaturi de la Pompieri pentru participanții la Young Island Evolution

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a dispus măsurile necesare, astfel încât și ediția de anul acesta a festivalului Young Island Evolution să se desfășoare în depline condiții de siguranță.

În vederea menținerii climatului de normalitate pentru participanți, în toată această perioadă avem angrenate forțe și mijloace pregătite să furnizeze răspunsul eficient în misiunile pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale de urgență, respectiv evacuarea în situații de urgență.

De asemnea, inspectorii de prevenire au desfășurat în această perioadă verificări pe linia apărării împotriva incendiilor la operatorii economici aflați în zona de desfășurare a evenimentului. Aceste acțiuni au rolul de a identifica eventualele nereguli și de a oferi posibilitatea agenților economici să le remedieze, astfel încât participanții să fie în siguranță. Menționăm că aceste activități vor continua pe toată durata festivalului.



Dat fiind faptul că în această ediție este preconizată prezența unui public numeros, dorim să le transmitem participanților câteva recomandări:

Vă îndemnăm să ascultați îndeaproape sfaturile primite de la organizatori și autorități;

Nu blocați cu autoturismele căile de acces-evacuare, îngreunând astfel accesul echipajelor de intervenție;

Nu introduceți în zonele cu aglomerări de persoane substanțe inflamabile;

Dacă sesizați că o persoană are nevoie de ajutor, vă rugăm să vă adresați imediat echipajelor noastre.

Preventiv, echipe mixte de pompieri și paramedici SMURD vor patrula în perimetrul festivalului pentru a întâmpina și gestiona potențialele situații de urgență.

          Noi rămenem mobilizați în permanență, pentru ca dumneavoastră să petreceți momente de neuitat, fără evenimente neplăcute!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri