7 mai 2024
ActualitateModernizare de 5,3 milioane de lei la școala Dofteana

Modernizare de 5,3 milioane de lei la școala Dofteana

Împreună cu prefectul Lucian Bogdanel și consilierul județean Vasile Budacă, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, s-a deplasat în teren, în comuna Dofteana, pentru a analiza stadiul principalelor lucrări aflate în derulare:

Cu finanțare de aproximativ 5,3 milioane lei prin POR și cofinanțare de la bugetul local, se fac lucrări de reabilitare, modernizare, extindere și dotare la școala Dofteana. Stadiul de realizare este de 90%, procent care confirmă că, în toamnă, elevii vor începe cursurile într-o unitate de învățământ dotată și modernă;

Modernizarea drumului comunal care face legătura între DN 12A și cantonul silvic Larga este finalizată în proporție de 85%. Valoarea investiției, asigurată prin PNDL, este de 6,3 milioane lei, la care se adaugă și cofinanțarea de la bugetul local;



4 milioane lei este valoarea asigurată de CNI pentru construirea și dotarea unui centru cultural în localitatea Larga, proiect ajuns la un stadiu de implementare de 40%;

Tot prin CNI s-au obținut fonduri pentru reabilitarea drumurilor afectate în urma calamităților naturale din zonă. Deși este încă în stadiu incipient- 10% procent de realizare- acest proiect în valoare de aprox. 5 milioane lei este de importanță majoră pentru siguranța locuitorilor.

Dofteana, una dintre cele mai vechi așezări de pe Valea Trotușului, poate concura cu orice localitate la nivel național în ceea ce privește investițiile, precum şi modul de valorificare a potențialului oferit de poziția geografică. În 2019, Dofteana a fost desemnată la nivel național ca fiind una dintre cele mai frumoase comune din România.

Meritul este al echipei administrative, dar nu în ultimul rând, al primarului Ioan Bujor, edil harnic, gospodar și dedicat cetățenilor locului care a dovedit de-a lungul timpului că știe să inițieze, să gestioneze și să finalizeze proiecte importante atât la nivel local, cât și județean.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri