Acasă Blog Pagina 1171

Afară nu-i ca acasă

Etapa a 12-a a Ligii a III-a o găsește pe CSM Bacău jucând pe teren propriu, spre deosebire de divizionarele C băcăuane din Seria 2, Aerostar și FC Dinamo, care vor evolua în deplasare. Ocupanta locului 2 în Seria 1, CSM va întâlni sâmbătă, pe „Letea”, Șomuzul Fălticeni, o nouă și probabilă victorie permițându-le „CSMeilor” să-și securizeze poziția din clasament. În Seria 2, Aerostar se deplasează pe terenul liderei Metalul Buzău. Un meci dificil pentru „aviatori”, care-și doresc însă să se revanșeze pentru egalul de runda trecută, înregistrat în compania Viitorului Ianca, dar, mai ales, pentru înfrângerea nemeritată din tur, contra buzoienilor. Deplasare prohibitivă și pentru FC Dinamo Bacău, care va da peste CSM Focșani 2007, singura învingătoare (acum două etape) în fața Metalului.

Seria 1

Programul etapei a 12-a /sâmbătă, 12 noiembrie, ora 14.00: Știința Miroslava- Rapid Brodoc, Bucovina Rădăuți- Csikszereda 2, Foresta Suceava- Dante Botoșani, Ceahlăul Piatra Neamț- Viitorul Darabani, CSM Bacău- Șomuz Fălticeni.

Clasament

1 Foresta Suceava   11      9        1        1        27-5   28p.

2 CSM Bacău           11      6        3        2        16-10 21p.

3 Bucovina Rădăuți  11      6        1        4        20-12 19p.

4 Dante Botoșani     11      6        1        4        16-15 19p.

5 Ceahlăul P. Nt.     11      5        2        4        26-16 17p.

6 Șomuz Fălticeni    11      5        2        4        17-9   17p.

7 Știința Miroslava   11      5        0        6        13-15 15p.

8 Viitorul Darabani  11      3        0        8        8-27   9p.

9 Rapid Brodoc       11      2        1        8        13-27 7p.

10 Csikszereda 2     11      1        3        7        3-23   6p.

Seria 2

Programul etapei a 12-a/ sâmbătă, 12 noiembrie, ora 14.00: CSM Focșani 2007- FC Dinamo Bacău, Metalul Buzău- Aerostar Bacău, Viitorul Ianca- Unirea Braniștea, Voința Limpeziș- CSM Râmnicu-Sărat, Sporting Liești- Dacia Unirea Brăila.

Clasament

1 Metalul Buzău       11      9        1        1        32-6   28p.

2 CSM Rm. Sărat     11      8        2        1        23-4   26p.

3 Aerostar Bacău     11      6        3        2        34-14 21p.

4 CSM Focșani 2007 11      6        2        3        25-7   20p.

5 Unirea Braniștea   11      6        1        4        19-12 19p.

6 Sporting Liești      11      4        3        4        13-17 15p.

7 Viitorul Ianca       11      3        3        5        14-20 12p.

8 FC Dinamo Bacău 11      3        1        7        15-19 10p.

9 Voința Limpeziș    11      1        1        9        15-44 4p.

10 Dacia Un. Brăila  11      0        1        10      4-51   1p.

 

 

 

Frizuri și cadouri pentru copiii de la Centrul Social pentru Educație Incluzivă Comănești

    La Comănești s-a demonstrat încă odată că bunătatea și faptul că ajutorul pe care îl oferi celor de lângă tine și care au nevoie de susținere, sunt esențiale în viață.

    O activitate deosebită a avut loc zilele trecute la Centrul Social pentru Educație Incluzivă nr. 2 din Comănești, acolo unde oameni cu suflet mare, un grup de frizeri din oraș, au adus zâmbet pe chipul elevilor din această unitate școlară.

    Practic, frizerii au susținut o campanie oferindu-le gratis servicii și cadouri copiilor, dovedind astfel că omenia nu stă în bani ci în fapte nobile. Obiectivul activității a fost integrarea copiilor cu nevoi speciale în societate prin activități interactive și sociale.

    Conducerea unității școlare aduce mulțumiri echipei: Bogdan Lungu, Silviu Ghineț, Dragoș Zavloschi, Iulian Dazangiu. Coordonatorii activității din partea Centrului Social pentru Educație Incluzivă nr. 2 din Comănești au fost director.prof. Acsente Teddi Constantin și prof. Ardeleanu Oana.

    O poveste horror interzisă celor întregi la cap

    O idee bună era pe punctul să devină o poveste frumoasă, dacă nu se întâmpla în România, mai precis, în Bacău. Fostul primar Romeo Stavarache şi-a pus în gând să construiască un spital în Bacău. Nu ştiu cu cine a vorbit, cu cine s-a sfătuit, cine i-a promis ajutor, cert este că l-a pornit cu bani de la bugetul local, cu mult sub posibilităţi la acea veme. Era în 2007.

    Lucrările au demarat energic, însă după şapte ani grei, în 2014, ele sunt oprite, execuția Spitalului Municipal a trenat apoi vreme îndelungată, din cauza lipsei de fonduri sau a insolvenței firmelor de construcție. Au urmat ani întregi de tergiversări, de procese, de promisiuni ale diferitelor guverne, dar și a administrațiilor locale, care au fost preocupate mai mult de imagine şi satisfacerea unor orgolii ieftine, de partid, decât de grija faţă de banii şi sănătatea băcăuanilor.

    După Stavarache a venit Necula, care patru ani a călărit schelele clădirii şi s-a  fotografiat, iar actualul primar Viziteu s-a ocupat doar cu pusul beţelor în roate. Prin 2010, primarul Stavarache a achiziţionat şi aparatură medicală de ultimă generaţie (atunci), în valoare de peste două milioane de euro, care a zăcut şi zace prin diferite magazii, degradându-se şi ieşind din uz.

    Peste 15 miniştri ai Sănătăţii s-au perindat pe la Palatul Victoria, câţiva au venit în vizită la clădirea care urma să devină spital, au promis marea cu sarea, bani, sprijin, lideri de partide şi-au luat porţia de aplauze, au venit şi au trecut alegerile.

    Hotărâri şi ordonanţe au curs peste investiţie, până când a fost desfiinţat scriptic. Nu s-a mai mişcat nicio piatră pe şantier, până la venirea pandemiei. Atunci a intrat în scenă Consiliul Judeţean, care a impulsionat lucrările şi demersurile pentru stoparea degringoladei şi reluarea lurărilor pe anumite nivele.

    Au trecut 15 ani, peste 5475 de zile, 131.400 de ore şi spitalul nu este terminat.  În 15 ani Ştefan cel Mare a construit, acum 500 de ani, 15 minuni arhitectonice, mănăstiri şi biserici, care dăinuie şi acum. Nu ne este ruşine, ca acum, în sec. XXI, să nu fim în stare, ca în doi ani să finalizăm o lucrare fără prea mari pretenţii? Şi nu numai legislaţia este anapoda, aici oamenii, politicienii, administratorii banului public, responsabilii cărora le-am încredinţat prin vot încredere şi putere sunt cei care ne-au făcut de râsul lumii.

    În istoria agitată a spitalului s-a deschis o nouă filă: clădirea a fost preluată de Consiliul Judeţean, care a promis că va finaliza într-un timp relativ scurt lucrările, devenind parte a Spitalului Judeţean. Îndrăznesc să sper că preşedintele CJ Valentin Ivancea, sprijinit de guvern, de partid, se va ţine de cuvânt, are experienţa Radioterapiei, modernizării a multor secţii din spital, a altor lucrări de anvergură din judeţ. Nici nu are o altă alternativă.

    Mai sunt multe de făcut, repede şi bine. Este nevoie de medici, asistenţi, personal de întreţinere, de aparatură, dotări hoteliere, bani mulţi etc. Şi să nu uite că va fi permanent sub tirul opoziţiei, a presei, a băcăuanilor.

    O țară pe pilot automat

    În vreme ce Curtea Constituțională se împușcă, delicat, în ureche, iar Parlamentul distruge industria energetică a țării, poporul sărbătorește, fără griji, o nouă ediție Black Friday.

    Decizia Curții Constituționale de a respinge sesizările pe Legile Justiției, inclusiv cea care se referă la faptul că judecătorii nu mai sunt pedepsiți dacă nu respectă Constituția este scandaloasă dar nu de neașteptat. Am fi ipocriți să considerăm că, în România, Constituția ar mai exista și că autoritățile naționale mai au frică de legile românești. Nu, de multă vreme ceea ce noi numim „autorități” nu mai reprezintă nici țara și nici poporul, ci sunt sub ascultarea unor forțe externe.

    De aici și decizia Parlamentului de a începe închiderea centralelor pe cărbune, într-un moment în care Europa le redeschide. Germania și Polonia, țări cu rezerve imense de cărbune, țin cu dinții de termocentrale și spun că nu le închid deoarece au nevoie de electricitate. Noi, pe de altă parte, decidem să le închidem din considerente ecologice. Dar nu asta este cel mai scandalos lucru, ci faptul că, deși avem capacități imense pentru a produce energie electrică, le ținem închise și importăm. De ce? Pentru ca unii să crească prețul și să încaseze bani frumoși de la stat.

    Fără Constituție și fără energie, fără multe alte lucruri care au dispărut în ultimele decenii, România este lipsită de viitor. Un stat eșuat, care nu se poate dezvolta, nu poate evolua, țintă predilectă pentru a deveni piață de desfacere și rezervor de forță de muncă ieftină. Exact ceea ce suntem dar la un nivel mult mai mare.

    Nici n-ai zice că, în urmă cu trei decenii țara asta construia basculante de 120 de tone, locomotive, avioane, vapoare, etc.

    Regresul economic a fost urmat de regresul social. Din punct de vedere al educației suntem mai jos de genunchiul broaștei și nu doar pentru faptul că nu mai producem ingineri sau tehnicieni pentru industrie, ci, mai ales prin faptul că absolvenții de liceu nu știu să scrie și să citească.

    Suntem atât de distruși pe diferite paliere, încât e o adevărată minune că țara asta mai funcționează, chiar și pe pilot automat.

    Pentru cât timp?

    Unde se lucrează la asfaltări și trotuare în municipiul Bacău

      Se pavează trotuarele de pe străzile Lucrețiu Pătrășcanu, Traian și Plantelor, după ce s-au finalizat cele de pe Avram Iancu și Erou Hasan Marius Costel.

      Continuă lucrările și pe str. Alecu Russo, în paralel cu cele la iluminatul public.

      La capitolul asfaltări, se mai intervine pe străzile Oituz, Tazlăului și 9 Mai, în zona Pietei Centrale. Mai sunt de executat ridicări la cotă și reparații punctuale, fie cu asfalt, fie cu mixtură la cald.

      „S-au asfaltat străzile Aleea Metalurgiei, Electricienilor, Oțelarilor, Proiectantului, Constructorului, Siretului, Decebal, Primăverii și Ștefan cel Mare – zona Gepex.

      În ce privește iluminatul public, lucrările vor continua, dacă vremea va permite, până în decembrie”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.

      Conferința națională ”Devianță și Criminalitate. Evoluție. Tendințe și perspective – DECRET

        În această săptămână polițiștii băcăuani au fost parteneri ai Universității”George Bacovia” din Bacău în cadrul manifestărilor prilejuite de Conferința națională ”Devianță și Criminalitate. Evoluție. Tendințe și perspective – DECRET”.

        În cadrul manifestărilor conferinței, polițiștii băcăuani au organizat un workshop regional având ca temă ” Prevenirea criminalității și aplicarea acesteia în practică, în vederea promovării bunăstării și securității sociale și individuale prin intermediul cercetărilor înalt calitative, a politicilor, intervențiilor și modelelor de bună practică bazate pe evidențe științifice”.

        Scopul workshop-ului a fost optimizarea activităților specifice de prevenire prin consolidarea relațiilor profesionale cu structurile teritoriale ale Poliției Române .

        O componentă importantă a workshop-ului a fost dezvoltarea unui parteneriat regional în domeniul prevenirii criminalității, fiind prezenți, sub coordonarea Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, reprezentanți din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Bacău, Botoșani, Suceava, Neamț, Iași, Vaslui și Vrancea.

        Parteneriatul regional urmărește dezvoltarea și elaborarea unor acțiuni comune în vederea identificării unor soluții la problemele existente la nivelul structurilor județene de prevenire și dezvoltarea unor mesaje preventive proactive.
        În cadrul worshop-ului au fost diseminate studii și cercetări privind infracționalitatea, studii înalt calitative realizate la nivel național și local de structurile de analiză și prevenire a criminalității, dar și modele de bună practică rezultate din proiectele sau campaniile de prevenire a criminalității din județele din regiunea Moldovei.

        O altă componentă a Conferinței naționale ”Devianță și Criminalitate. Evoluție. Tendințe și perspective – DECRET” a fost manifestarea ”Aleea Prevenirii”, în care Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au prezentat participanților, invitaților, dar și studenților prezenți, aspecte importante din practica polițiștilor criminaliști, precum și campaniile de prevenire implementale la nivel local.

        Rezultatele cele mai importante ale participării polițiștilor la conferință constau în consolidarea rolului cercetării științifice în prevenirea și combaterea devianței, prin abordarea și diseminarea unor teme relevante și recente de către specialiști în diferite domenii de activitate, precum și identificarea unor exemple de bună practică și perspective noi asupra modului optim de control social. De asemenea, evenimentul a fost unul de bun augur pentru întărirea relațiilor interinstituționale și pentru promovarea abordării în sistem integrat a problemelor sociale existente.

        Conferința Regională INVESTIM acum, CONSTRUIM pentru VIITOR

          Astăzi a avut loc Conferința Regională INVESTIM acum, CONSTRUIM pentru VIITOR organizată de Consiliul Județean, cu sprijinul ADR Nord-Est.

          „Prin acest eveniment, ne-am propus să venim în întâmpinarea primăriilor, IMM-urilor, oamenilor de afaceri și mediului academic din regiunea Nord-Est, prin prezentarea liniilor de finanțare alternative care pot fi accesate.

          În mod fericit, conferința prefigurează lansarea de mâine a POR 2021 – 2027. Evident, ne dorim să pornim cu dreptul în acest nou exercițiu financiar, iar regiunea din care facem parte să acceseze finanțare pentru un număr cât mai mare de proiecte”, a declarat președintele Consiliului Județean bacău, Valentin Ivancea.

          Sesiunile de informare și diseminare au fost structurate în două părți: autorități locale, respectiv, mediul academic și de afaceri. Principalele teme dezbătute au vizat:
          – Rolul oficiilor de legătură naționale din Bruxelles;
          – Prezentarea programului-cadru Orizont Europa;
          – Prezentarea oportunităților de finanțare din programul-cadru Orizont Europa: Misiuni, Parteneriate, apelurile Consiliului European pentru Inovare;
          – Prezentarea Clusterului de Educație pentru Dezvoltare Durabilă.

          „Aduc mulțumiri și apreciez dedicarea, profesionalismul & eforturile celor care au susținut astăzi prezentări, în fața auditoriului conferinței: Cristina Anania – expert ROSTeu, Corina Dumitru și Alexandru Brîcov – experți Punct Național de Contact, Andreea-Raluca Leru -expert Birou Reprezentare Bruxelles și Cristina Bodron- șef Birou Regional de Informare ADR Nord-Est.

          Obiectivul principal al conferinței desfășurate pe parcursul acestei zile, a vizat, în mod evident, prezentarea oportunităților de finanțare referitoare la perioada de programare financiară 2021-2027. Prin colaborare între autoritățile locale, mediul de afaceri și instituțiile de învățământ, putem crea premisele necesare pentru a aduce dezvoltare în regiunea noastră”, a mai declarat Valentin Ivancea.

          „Stradivarius Opera” în Bacău, pe 15 noiembrie, la Ateneu

          Turneul internațional „𝗦𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘃𝗮𝗿𝗶𝘂𝘀 𝗢𝗽𝗲𝗿𝗮” aduce pe scenă două lumi care nu se întâlnesc în mod normal – opera și muzica de cameră. De-a lungul timpului, ariile operelor au constituit o importantă sursă de inspirație pentru compozitorii care și-au dorit să scrie piese de virtuozitate pentru instrumente, sau au căutat să împrumute sonoritatea vocii umane, viorii.
          𝗥𝗮̆𝘇𝘃𝗮𝗻 𝗦𝘁𝗼𝗶𝗰𝗮
          𝘝𝘪𝘰𝘢𝘳𝘢 𝘚𝘵𝘳𝘢𝘥𝘪𝘷𝘢𝘳𝘪𝘶𝘴 𝘌𝘹-𝘌𝘳𝘯𝘴𝘵 1729
          𝗔𝗻𝗱𝗿𝗲𝗲𝗮 𝗦𝘁𝗼𝗶𝗰𝗮
          𝘗𝘪𝘢𝘯
          Pentru publicul de operă această întâlnire va fi o nouă ocazie de a fredona în gând versurile operelor știute și iubite, iar pentru publicul de muzică de cameră, o nouă ocazie de a admira măiestria celor care au folosit aceste momente lirice pentru a atinge noi culmi ale agilității îmbinate cu sensibilitatea specifică operelor.
          𝙋𝙧𝙤𝙜𝙧𝙖𝙢𝙪𝙡 𝙘𝙤𝙣𝙘𝙚𝙧𝙩𝙪𝙡𝙪𝙞:
          Niccolò Paganini – Introducere și variațiuni “I Palpiti” de G. Rossini
          Bizet/Waxman – Fantezia “Carmen”
          P.I. Tchaikovsky – Aria lui Lenski din Opera Evgheni Oneghin
          J. Massenet – “Meditație” din opera Thaïs
          I. Stravinsky – Suita “Pulcinella”
          Biletele sunt disponibile în rețeaua IaBilet.ro

          Exercițiu tactic desfășurat de pompierii băcăuani la un depozit de produse petroliere – VIDEO

          În această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a desfășurat un exercițiu de cooperare și conducere cu forțe și mijloace în teren.

          Potrivit scenariului, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină, în urma unui apel care anunța producerea unui incendiu la un depozit de produse petroliere.

          De urgență, echipajele de pompieri din cadrul Detașamentului Moinești, cu mijloacele tehnice pentru stingere și acordare a primului ajutor calificat, s-au deplasat la locul indicat. 

          Forțele de intervenție au acționat conform scenariului, scopul acțiunilor de primă intervenție fiind orientat către salvarea vieților omenești și limitarea efectelor dezastrului.

          Din fericire, această misiune a fost una din cadrul unui exercițiu tactic care are drept scop pregătirea salvatorilor, testarea capacității de reacție, dar și modul de organizare și implicare a structurilor care ar putea fi implicate într-un astfel de eveniment.

          Lansare de carte: Glosar englez-român de termeni şi nume biblice (Semnificații în discursul literar)

            Vineri, 11 nov., ora 13, Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău

            Lucrarea semnată de universitarul, traducătorul, anglistul Doina Cmeciu (la Editura „Rovimed Publishers”, Bacău, în 2022; cuvânt-înainte şi Addenda – Nicolae Nicolescu) are drept fundament conexiuni de o mare complexitate ideatică dintre Sfânta Scriptură și capodopere ale culturii și literaturii engleze dintru începuturile lor ce țin de tradiția orală până în vremurile postmoderne.

            Glosarul reunește, într-un corpus de peste 600 de pagini, căile sinuoase ale căutării semiozei izotopiilor Cuvântului întemeietor și ale trăirii revelatoare în aflarea virtuților creștinești.

            Este vorba despre acele puteri hrănitoate ce țin de preaplinul darurilor din Sfântul Potir. Ne conduce spre acest vector de sensuri preocuparea autoarei pe linia constituirii unui discurs identitar și, totodată, al identității aflate sub imperiul Tainei. Și acestei stăruitoare preocupări i se subsumează înțelegerea, perceperea, trăirea, convertirea gândului larg cuprinzător, în fapt de cultură: filologică, istorică, teologică.

            Această solidaritate cult-cultură face ca Glosarul consacrat cunoașterii vastului repertoriu conceptual creștin, propriu Sfintei Scripturi, să împlinească împreună cu Addenda, din aceeași perspectivă integratoare a intertextualității – religie, limbă, istorie, artă, mit –, un parcurs al devenirii spirituale, amintind de Scara/Visul lui Iacob.

            Spunem aceasta având în primul rând în vedere orizontul întrebărilor generate de suișurile și coborâșurile de necuprins cu mintea omenească ale scării cunoașterii umane și divine; şi, în al doilea rând, socotim pe deplin relevant modul în care sensul textual este configurat prin conjugarea tipurilor fundamentale de conținuturi specifice lingvisticii integrale, semanticii, stilisticii literare.

            Subliniem, totodată, că textul este analizat în dimensiunea lui sapiențial-teologică, prin asocierea diferitelor paradigme semantice (etimologie, câmp lexical, sinonimie, conotații etc.) și semiostilistice (cu accent pe metafora conceptuală, metonimie, simbol, hiperbolă, parabolă, alegorie).

            Ceea ce singularizează Glosarul este ampla exegeză a imaginatorului biblic și a celui literar-plastic, muzical. I se adaugă demersului analitic contextualizări, glosări care ilustrează cu elocvență și finețe procesul semnificării palingenetice a temelor, motivelor, simbolurilor scripturistice. E cu certitudine o carte bogată în deslușiri, cu adânc temei, ale ființării dintotdeauna a omului în Lumina și în spiritul cultului și al culturii biblice.

            Ecaterina Crețu

            „Donăm împreună”. Elevii SNPAP se alătură campaniilor de donare de sânge

            În timpuri marcate de incertitudine și cu o pace atât de fragilă, elevii și personalul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna au decis să se implice și anul acesta în campanii de ajutorare pentru oamenii greu încercați, oferindu-le prin acest gest o șansă la viață.

            În acest context, în zilele 08 și 09 noiembrie 2022, personalul și elevi ai școlii au participat voluntar la o campanie de donare de sânge, care a reușit implicarea a 142 de donatori, gen de activitate umanitară care a intrat în tradiția școlii încă din anul 2014, realizată în colaborare cu Centrul de Transfuzii Bacău.

            În urma depunerii jurământului militar, gestul altruist al elevilor vine ca o confirmare a devotamentului și a dăruirii în slujba compatrioților, așa cum și-au asumat prin jurământ.

            Se reconfirmă astfel, faptul că sistemul de valori pe care școala noastră îl insuflă elevilor în cadrul procesului de pregătire produce deja efecte prin schimbarea mentalităților și creșterea gradului conștientizare și de responsabilitate socială.

            În desfășurarea campaniei, elevii au fost sprijiniți de conducerea școlii și de cadrele didactice care le-au oferit oportunitatea de a-și manifesta umanismul, compasiunea și respectul față de semeni.

            PSD susține acordarea de sprijin financiar pentru marea majoritate a pensionarilor

              Marea majoritate a pensionarilor ar putea beneficia în ianuarie 2023 de venituri în plus la cele generate de majorarea valorii punctului de pensie. După ce a declarat că pe lângă creșterea punctului, pensionarii care au până în 2.000 lei vor primi un ajutor pentru susținerea cheltuielilor cu energia, miercuri, 9 noiembrie, conducerea PSD-ului vine cu o altă propunere și anume aceea ca un sprijin financiar să le fie acordat tuturor celor care au o pensie de cel mult 4.000 lei.

              Mai exact, aceștia ar urma să beneficieze, ca ajutor, de diferența dintre 4.000 lei și cuantumul pensiei pe care o au. Așadar, dacă o persoană are o pensie de 2.500 lei ea ar urma să ia în plus la aceasta 1.500 lei. Acest ajutor ar urma să se dea o singură dată, respectiv numai în ianuarie 2023.

              Sprijinul financiar amintit ar urma să ajungă la nu mai puțin de 95 la sută dintre pensionari, pentru că majoritatea covârșitoare dintre ei au o pensie de până în 4.000 lei. Din județul Bacău, peste 137.000 de pensionari dintre cei 144.400 nu au mai mult de 4.000 lei pensie. Dar în ceea ce privește majorarea valorii punctului de pensie, conducerea PSD-ului rămâne la o variantă mai mică decât a promis după ce a venit la guvernare.

              Acum, procentul vehiculat de PSD este de 11,92 la sută, pe când PNL-ul vrea 15 la sută, fără ajutor pentru cei cu venituri mici. Ce variantă va fi agreată și adoptată de Coaliție rămâne de văzut. Deocamdată este cert că în ianuarie pensiile vor ajunge cu întârziere, deoarece tipărirea cupoanelor cu noile majorări necesită mai mult timp.

              Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” are din nou căldură și apă caldă!

              Data de 10 noiembrie 2022 trebuie încercuită cu roșu în calendarul sportului băcăuan. Ea marchează revenirea la normalitate. Și faptul că la Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” și la Sala de Atletism „Doina Melinte” este din nou apă caldă și căldură. Totul, în baza contractului încheiat între Direcția Județeană pentru Sport Bacău și E.On.

              „În sfârșit, am reușit să rezolvăm această problemă! Acum, să dea Dumnezeu să avem și bani pentru facturi”, a declarat, mai în glumă, mai în serios, directorul DJS Bacău, Radu Ababei. Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” fusese debranșată de la rețeaua de gaz la finalul lunii august ca urmare a unei datorii de 60.000 lei.

              Pe data de 24 septembrie, DJS Bacău a achitat toate facturile restante, însă problema apei calde și a căldurii nu s-a rezolvat o dată cu stingerea datoriilor deoarece, de la 1 octombrie, a expirat contractul cu furnizorul de gaz. Încheierea noului contract vine cu o săptămână înainte de începerea Campionatului Național de gimnastică pentru juniori care se vor derula între 18 și 27 noiembrie la Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”. „Nu puteam să ne facem de râs”, a explicat directorul Ababei.

              Până la Naționalele de gimnastică, miercuri, 16 noiembrie, Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” va găzdui partida de volei feminin dintre CSM-Știința Bacău și CSM București, din cadrul etapei a cincea a Diviziei A1.

              Băcăuancă dată în urmărire internațională pentru că și-ar fi bătut copiii în Italia

              Polițiștii Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat în zona Autogării Bacău o localnică de 37 de ani împotriva căreia Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a emis mandat de aducere, având ca obiect mandat de arestare european.

              Femeia a fost preluată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.

              Aceasta era urmarită la nivel internațional, fiind posesoare a unui mandat european de arestare emis de autoritățile italiene pentru comiterea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor, faptă prevăzută de Codul penal italian.

              Față de persoana în cauză s-a dispus retinerea pentru o perioada de 24 ore și urmează să fie prezentată Curții de Apel Bacău în vederea declanșării procedurii de extrădare.

              Depistat de polițiștii rutieri, băut și fără permis de conducere

                La data de 09 noiembrie a.c, în jurul orei 20:00, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău, au depistat în flagrant delict, un tânăr de 29 de ani, din comuna Mărgineni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Rozelor din municipiul Bacău.

                În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române, a reieşit faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                În urma testării cu aparatul etilometru, a rezultat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

                Dosar penal întocmit și permis de conducere reținut

                  La data de 09 noiembrie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au procedat la oprirea pe drumul comunal din Stănişeşti, a unui autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din localitate, care avea o alcoolemie de 0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                  Bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                  Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                  Totodată, s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.

                  Restaurant închis de inspectorii DSV

                  Sute de comercianți au fost controlați, luna trecută, de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău. Au fost verificate, în general, condițiile igienico-sanitare a spațiilor în care își desfășurau activitatea agenții economici, dar și dacă erau îndeplinite condițiile legale de înregistrare și autorizare.

                  Din păcate, în multe dintre cazuri, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare Bacău au depistat numeroase nereguli, cele mai multe impunând adoptarea unor măsuri sancționatorii drastice. Mai exact, pentru  neregulile constatate și încălcarea prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, s-au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, dintre care 7 amenzi totalizând 38.000 de lei. Doctorii veterinari au amendat atât un depozit alimentar, două brutării, două magazine alimentare, cât și un comerciant care făcea comerț dintr-o rulotă, precum și un restaurant.

                  „Complementar, s-a aplicat și o ordonanță de suspendare a activității la o unitate cu activitate specifică de restaurant. Ordonanța de suspendare a activității a fost aplicată unei unități din comuna Vultureni, sat Tomozia”, au precizat reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare Bacău. Motivele luării acestei măsuri au fost mizeria jalnică în care unitatea își desfășura activitatea.

                  Mizerie și în brutării

                  În cazul celor două brutării care au primit amenzi s-a constatat că nici ele nu respectau condițiile de igienă prevăzute de legislația în vigoare. În plus, s-au găsit grave probleme și în privința întreținerii spațiilor de depozitare și de producție. Totodată, au fost identificate materii prime care urmau să fie folosite la prepararea pâinii, dar care erau depozitate în condiții total neconforme. Pe de altă parte, proprietarul rulotei comerciale amendat de veterinari a fost depistat că nu etichetase corect produsele alimentare pe care le etalase spre vânzare În restul cazurilor, cei prinși pe picior greșit s-au ales doar cu un avertisment, deocamdată, scăpând de amendă. Însă, pentru a nu risca, la un control ulterior, să fie amendați cu sume mult mai mari, operatorii economici vor trebui să remedieze problemele identificate, inițial, de echipele de inspectori sanitari veterinari.

                   

                  Un jandarm băcăuan salvează vieți cu propriul sânge

                  In această dimineață, mai mulți jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean” Stefan cel Mare” Bacău au donat sânge în cadrul campaniei naționale „Donează sânge! Salvează o viață!” demarată de Jandarmeria Română în colaborare cu Patriarhia Română.

                  Peste 15 litri de sânge este cantitatea donată de jandarmi la Centrul de Transfuzii Bacău, la care se adaugă o cantitate similară donată în mod frecvent de colegii noștri, donatori onorifici.

                  Pentru maiorul Marius Caleap prezența la Centrul de Transfuzii nu reprezintă ceva ieșit din comun.El este la a 50 donare de sange începând din anul 2005 și nu are de gând să se oprească aici, conștient fiind de importanta acestui gest benevol.

                  Marius nu reprezintă un exemplu singular de implicare voluntară, iar la fel că el sunt mulți alți colegi care se pot mândri cu carnet de donator.

                  „Este atât de plăcut să vezi că tot mai mulți colegi se mobilizează și se implică activ la susținerea persoanelor aflate în dificultate, iar întâmplător, unii dintre noi știm ce înseamnă să ai nevoie de sânge și să nu primești, iar acest gest mic pentru noi poate însemna o șansă la viață pentru ceilalți.”, ne-a precizat maiorul Marius Caleap.

                  „Jandarmii băcăuani și-au propus să doneze cât mai mult sânge pentru completarea rezervelor naționale. Înțelegând că acest suport este vital tratamentului persoanelor grav bolnave, pentru care fiecare picătură de sânge este egală cu viața.

                  Misiunea noastră de zi cu zi presupune să ajutăm oamenii și îmi exprim recunoștința pentru participarea benevolă a colegilor mei în cadrul Campaniei de donare a sângelui. Este un gest omenesc și voluntar, dincolo de natura serviciului prin care venim zilnic în sprijinul oamenilor, iar pentru mulți dintre colegii mei, a devenit parte din stilul de viaţă. Ce poate fi mai plăcut, când știi că undeva ai salvat o viață.

                  Mulțumim colegilor și vă îndemnăm pe toți să vă alăturați acestui gest frumos”, a precizat inspectorul șef, colonel Adrian Babiș.

                  ULTIMELE ȘTIRI