5 mai 2024
ActualitateDin mijlocul iernii

Din mijlocul iernii

Calendaristic vorbind, 15 ianuarie e mijlocul iernii, care numai a iarnă nu seamănă. Și o să cedeți și de ce. Ca toată lumea, mai „colindăm” și noi site-urile de socializare, să vedem ce mai zic unii, ce mai zic alții.

Evident, Nr.1 pentru 15 ianuarie este ziua poetului național și Ziua Culturii Naționale. Motiv cu care, mulți au organizat fel de fel de evenimente, dar nu ca în anii de dinainte de pandemie. Nu aș putea să spun exact care e motivul, dar asta e. S-a mai făcut câte ceva prin școli, acolo unde copii au spus poezii și și-au amintit de Eminescu, pe la instituții… Sau poate că de acum urmează… Sau poate că nu au anunțat… Sau poate că țin pe vechi.



În orice caz, românii nu au uitat și au scris despre eveniment pe facebook. Iar unii nu și-au pierdut simțul umorului și au spus că îi duc dorul lui Eminescu, postând bancnota de 500 de lei, dar și cu versurile…de rigoare: „Voi în suflet și în minte/ O să mă purtați mereu,/ Însă mulți o să mă uite,/ Căci mă văd atât de greu…”

Spuneam că suntem în mijlocul iernii. Numai că data din calendar nu se potrivește cu ce se întâmplă. Un utilizator de fb din județul Neamț a postat o fotografie pe 14 ianuarie 2023 și anunță că în comuna Piatra Șoimului s-au întors berzele.

Toată lumea zice că e ciudat, dar cum simțul umorului nu dispare niciodată, internauții au spus că e un semn că natalitatea e în creștere, ba mai mult, cineva a spus că i-a adus un nepoțel unui locuitor din zonă.

Și nu în ultimul rând, cineva a preluat un link prin care anunță că: „Se întrezăresc vremuri în care nu o să mai fie nevoie de avocați, căci niște roboței vor fi creați să “ușureze” viața omului. Doar că, dragă omule, atunci când vei ajunge să povestești problema ta juridică unui roboțel, simpatic sau mai puțin simpatic, nu o să mai fie nevoie nici de jandarmi, polițiști, judecători, procurori, medici sau educatori, și nici de bone, opătari, șoferi, vânzători, manipulanți. Va fi o lume fără empatie, compasiune, etică și, nu în ultimul rând, fără Dumnezeu.”

Postarea a fost făcută la un material care anunță că funcțiile juridice vor fi preluate curând de roboți, fiind vorba despre o aplicație de inteligență artificială.

Cu alte cuvinte, totul se învârte. Că sensul diferă de la un caz la altul, asta e altă problemă. Dar indifferent de situație, noi trebuie să rămânem ancorați în…realitate. Și vin și cu un sfat. Citiți tot ce vă pică în mână. Și mai ales presa. Și pe diagonală, și printre rânduri. Pentru că pe acolo, pe undeva, s-ar putea piti și adevărul.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri