miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1159

Adamas a făcut show la Insula de Agrement

Câteva sute de copii, tineri și chiar adulți, membri ai Academiei de Dans Adamas Bacău, au oferit băcăuanilor în weekend un show de zile mari. Programul propus de sportivii Adamas a conținut numere de balet, street dance, dans de societate și dans sportiv.

Astfel, energia dansatorilor de street a fost completată cu grație de evoluția micuțelor balerine și cu precizia și tehnica dansatorilor sportivi, o parte dintre ei fiind campioni naționali ai acestei discipline. Zona ponton din dreptul terasei Lake House a fost plină de pasionați de dans și de iubitorii de frumos, răsplătind cu aplauze evoluția sportivilor Adamas.

„A fost vorba de un spectacol de prezentare a tot ceea ce facem și a sportivilor noștri, o campanie de informare a publicului care de multe ori confundă dansul sportiv cu alte dansuri. În același timp am anunțat deschiderea de noi grupe de dans, pe categorii de vârstă și pe stiluri de dans. Mulțumim pe această cale tuturor celor care ne-au sprijinit în acest demers”, a declarat Romeo Tanasă, președintele Academiei de Dans Adamas Bacău. Evenimentul de la insulă a fost organizat de Academia de Dans Adamas Bacău în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău și cu sprijinul Lake House.

În perioada următoare, Adamas pregătește noi surprize pentru băcăuani, cum ar fi noi reprezentații stradale precum și o competiție națională oficială sub egida Federației Române de Dans Sportiv.

Accident cu trei mașini și cinci victime pe E85, la Faraoani

Pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în localitatea Faraoani, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța producerea unui accident rutier.

De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, descarcerarea, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

La sosirea forțelor de intervenție s-a constatat faptul câ este vorba de o coliziune între trei autoturisme.

Cinci persoane constiente, cu multiple traumatisme, au fost transportate la spital de catre echipajele SMURD si SAJ. S-au asigurat masuri PSI.

Protopopiatul Onești pregătește copiii sărmani pentru școală

Proiectul Eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”, început și binecuvântat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, este susținut și în acest an în Protopopiatul Onești. IPS Ioachim a dăruit 10.000 de lei, plus cărți noi de rugăciune, pentru a fi cumpărate rechizite și hrană pentru copiii necăjiți care vin la Masa Bucuriei, deschisă zilnic la protopopiat.

„Pruncii elevi din jurul Mesei Bucuriei – spune părintele protopop dr. Ioan Bârgăoanu – sunt ajutați și anul acesta de Arhiepiscopul Ioachim! Ca în fiecare an, am echipat și noi cu bucurie 200 de ghiozdănele (poate cu ajutorul tău, cititorule, vor fi mai multe!) și pregătim 900 (poate și mai multe!) sacoșe cu rechizite pentru elevii dezavantajați din zona noastră”.

Părintele protopop mai spune că se fac pregătiri în Programul Eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți” de a se deschide cu rugăciune un an nou școlar. „Vom cere – spune părintele – ca Bunul Dumnezeu să ne păzească de necazuri, de reaua întâmplare și să lumineze mințile tuturor spre propășirea păcii și binelui”.

Părintele Ioan Bârgăoanu subliniază că educația copiilor este esențială. „Un copil care scrie – spune părintele protopop – este o minune a vieții. La fel ca o bucată de pâine este un creion pentru un elev. Educația și hrana copilului sunt vitale pentru neamul și patria noastră. Se spune că dacă deschizi o școală, închizi o temniță!

Împreună cu voi, noi oferind un ghiozdan cu rechizite și salvăm un suflet de întunericul inculturii! Pentru că acela care trimite un copil la școală deschide o inimă spre bucuria cunoașterii, spre înțelegerea și aprofundarea științei și a cuvintelor vieții veșnice. Și toți cei care își leagă sufletul de Dumnezeu încurajează gândurile bune, aspirațiile nobile, acțiunile mărețe ale tuturor copiilor, indiferent de starea lor socială!”

Cine poate ajuta cu un ghiozdan pe un elev sărman, o poate face oriunde, pe strada sa sau în blocul în care locuiește. Iar pentru detalii pot suna la Protopopiatul din Onești, la numărul 0741.047.153.

Controale ale polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice

    Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat pe raza judeţului Bacău, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

    În perioada 26-28 august a.c., polițiștii din cadrul I.P.J. Bacău – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice și Serviciul Ordine Publică, au efectuat controale pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale pe raza judeţului Bacău.

    În urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate 23 de entităţi economice şi au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.500 de lei, din care 8 conform OUG 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și au confiscat suma de aproximativ 1.000 de lei în numerar.

    Pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, la nivelul județului Bacău, în primele 7 luni, s-au aplicat 210 contravenţii, în valoare de 457.500 de lei și au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 365.000 de lei.

    „Crowdfunding-ul” – modul prin care micile afaceri pot obține finanțare de la publicul larg

    De acum încolo, băcăuanii care dețin sume de bani disponibile investirii au posibilitatea de a le direcționa către companiile care caută finanțări, devenind, astfel, acționari ai acestor afaceri. Facilitatea este prevăzută de Legea nr. 244 din 20 iulie 2022 a finanțării participative (crowdfunding), care a intrat, deja, în vigoare, la începtul acestei luni. Noua lege transpune un regulament european, având grijă ca investitorii să fie protejați.

    Potrivit normativului, micile afaceri pot obține finanțare de la publicul larg prin intermediul platformelor online. O astfel de finanţare ar putea consta în împrumuturi, achiziţionarea de valori mobiliare sau alte instrumente admise în scopul finanţării participative. Antreprenorii sunt obligați să își publice ideile de afaceri, dezvăluind o serie de informații esențiale despre proiectele lor, tocmai pentru a ști eventualii investitori în ce proiect își pun banii. În felul acesta, sunt atrași diverși oameni care dispun de ceva bani și care ar putea să participe la punerea în practică a ideilor de afaceri. Practic, este o alternativă la depozitele în bancă, plasamentul pe Bursă ori alte instrumente financiare. Astfel, proprietarii unei idei de afacere care au nevoie de capital pot ceda părți sociale din firmele lor. Mai există și varianta de a împrumuta bani de la investitori, pe care să-i ramburseze când afacerea va începe să producă profit.

    Platformele de „crowdfunding” – interfața dintre investitori și antreprenorii care caută finanțări

    La mijloc, apar platformele digitale de „crowdfunding” care, practic, vor pune în legătură potenţialii investitori sau împrumutători cu mediul de afaceri care caută finanţare. Astfel, prin intermediul acestor platforme, oricine poate investi într-un start up. Pentru că investițiile în astfel de afaceri aflate la început de drum prezintă o serie de riscuri (determinate inclusiv de schimbările macroeconomice sau modificările din legislație), platformele vor trece printr-un proces de autorizare. În plus, dezvoltatorii de proiecte vor fi obligați să redacteze și să publice o fișă cu informații esențiale în care vor fi trecute atât datele de contact, identitatea conduceri, cât și indicatorii financiari sau drepturile investitorilor, inclusiv condițiile de retragere a acestora. Informațiile trebuie să fie corecte, exacte și clare, astfel încât să ofere o informare completă și să nu inducă în eroare. „Nu este admisă utilizarea formulărilor de tipul «cel mai mare», «cel mai bun furnizor de servicii de finanțare participativă» sau orice alte expresii similare. (…) Este interzisă utilizarea de estimări privitoare la realizările viitoare ale furnizorului de servicii de finanțare participativă și a declarațiilor investitorilor anteriori, prezenți sau potențiali, ce au legătură cu furnizorul de servicii de finanțare participativă sau cu proiecte de finanțare participativă anterioare”, mai prevede legea. Dezvoltatorul de proiect, alături de ceilalți din echipa de conducere, va răspunde dacă informațiile privind investiția incluse în fișă induc în eroare, sunt inexacte sau se omit detalii esențiale. Sancțiunile contravenționale principale, în cazul persoanelor juridice, pot fi sub formă de avertisment sau de amendă de la 10.000 lei la 2.433.700 lei sau de până la 5% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice respective. În cazul persoanelor fizice, sunt prevăzute avertisment sau amenda de la 5.000 lei la 2.433.700 lei sau până la de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare. Complementar, se poate interzice, până la 5 ani, exercitarea funcției de conducere în cadrul furnizorilor de servicii de finanțare participativă.

    Investitorii vor fi protejați

    De altfel, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este instituția responsabilă cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor prevăzute în legislație, precum şi sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării prevederilor acestuia, termenele de depunere a documentelor în vederea autorizării în calitate de furnizor european de servicii de finanţare participativă, condiţiile de retragere a autorizaţiei. „ASF este deschisă unui dialog tehnic, eficient şi constructiv cu entităţile care urmează să solicite autorizarea în calitate de furnizori de servicii de finanţare participativă”, au transmis reprezentanții ASF. Potrivit legii, pentru a putea administra o platformă de „crowdfunding”, cel puțin jumătate dintre membrii din conducerea firmei care asigură astfel de servicii de finanțare participativă trebuie să fie absolvenți, cu diplomă de licență sau de master, ai unei instituții de învățământ superior în domeniile financiar-bancar, economic, juridic, contabilitate, audit, administrație publică sau tehnologia informației și posedă experiență profesională, în domeniile menționate anterior, de minimum 3 ani. Mai mult, ASF va colabora cu BNR, dat fiind faptul că la mijloc va fi vorba inclusiv de împrumuturi de bani, dar și cu Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), crowdfunding-ul permițând și achiziţionarea de valori mobiliare.

    Scaun al Ordinului Cavalerilor Europeni ai Vinului la Onești

    Municipiul Onești are, de sâmbătă, 27 august, un Scaun Cavaleresc al Ordo Equestris Vini Europae (OEVE) – Ordinul European al Cavalerilor Vinului. Scaunul cavaleresc – a anunțat public proconsulul senator al România, OKAT Eques Ornatus Marius Farmazon – va funcționa în structura Legatului Bacău din Consulatul României al OEVE și este coordonat de Consiliarius Marius Vasile Munteanu, om de afaceri din Onești . Cu acest prilej a avut loc și ceremonialul de primire de noi membri ai Ordinului.

     

    Ceremonialul a avut loc în sala de conferințe a Hotelului Trotuș, spre care participanții au pornit într-un scurt marș costumați în ținute specifice, cu însemnele Ordinului, însoțiți de fanfară, de un grup de majorete și de trei călăreți pe superbi cai negri.

    La ceremonialul cavaleresc au fost prezenți membrii Senatului, Consulatului și Legatului Bacău ale OEVE. Între demnitarii aflați în prezidiul ceremoniei s-au aflat Marius Farmazon, Eques Eugen Burcă – Legat I Bacău, mareșalul-căpitan coordonator Eques Dan Preda, cancelarul consular Iudex Adrian Bădiță și paharnicul consular Iudex Gratzian Mărgărit. Au mai fost prezentați asistenței coordonatorii Legat I și Legat II Bucovina – Eques Dragoș Danubianu și Eques Constantin Maieran, comandanții de scaun cavaleresc Iulian Boghiu (Bacău), Eques Gheorghe Cojocaru (Botoșani) Iudex Florin Amihăesei (Târgu Neamț).

    „În anul 2022 – a spus Marius Farmazon – ne-am reluat activitatea, după pandemie, și vom avea chiar ceva mai multe evenimente. La sfârșit de septembrie-început de octombrie va avea loc și Festivalul cavaleresc al vinului românesc, la Tulcea. Acum primim noi candidați, într-un număr semnificativ (circa 20 – n. n.), majoritatea din Onești, pentru că ne-am propus să continuăm dezvoltarea organizației noastre, Consulatului România, care a ajuns la circa 450 de membri și suntem a doua organizație ca mărime din structura OEVE, în condițiile în care acesta cuprinde membri din 37 de țări, inclusiv din China (al patrulea consulat din afara Europei)”.

    Ceremonialul cavaleresc de primire de noi membri

    Noii candidați la calitatea de membri ai OEVE au primit calitatea de „hospes” (în latină „oaspete”) și au fost primiți, astfel, la masa cavalerească, după un ritual derulat cu mare strictețe. Candidații au fost așezați pe podium de mareșalul consulatului în poziție demnă, apoi li s-a explicat ce sunt Cavalerii Vinului și cum vor acționa. Funcțiile cavalerești sunt onorifice și caracterizate prin voluntariat. În continuare, fiecare candidat și-a așezat mâna pe sabia Senatului, iar ca semn material al primirii ca hospes hospita s-a înmânat colanul cavaleresc cu panglică în culorile vinului: roșu, galben și verde. Apoi au băut din pocalul cavaleresc, după care au primit hrisovul cavaleresc și cravata de cavaler. De fiecare dată, ei au rostit deviza specifică blazonului OECVE, „In honorem dei et in honorem vini!” (În cinstea lui Dumnezeu și în cinstea vinului!).

    Tot cu acest prilej a fost ținută și ceremonia de intronizare la gradul de consiliarius a trei candidați, Florin Vutcovici, Marius Vasile Munteanu și Corneliu Pricope.

    Mai precizez că în anul 2019, în prezența carismaticului Eques Sergiu Nedelea – Paharnic Consular și Președinte al Comisiei Oenologice, acum Ambasador al Consulatului – și a altor confrați din Legatul Regional Bacau, a avut loc festivitatea de acordare a Plăcii de Certificare OEVE Vinotecii Rhea Drinks din Onești, proprietar fiind Marius Vasile Munteanu, iar categoria de clasificare fiind „3 Pahare”.

     

    Amenzi date de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Traian

      La data de 28 august a.c., în intervalul orar 16:00-19:00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Traian au desfăşurat o acţiune pe raza de competență, privind combaterea infracțiunilor de orice natură.

      Totodată, s-a avut în vedere constatarea de abateri de la regimul rutier, activitățile fiind desfășurate împreună cu polițiștii Biroului Rutier Bacău.

      În urma activităților desfășurate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.400 de lei, din care 16 la regimul rutier, 2 amenzi conform H.G 301 din 2012, în valoare de 2.000 de lei și 7 sancțiuni în baza Legii 61 din 1991, în valoare de 1.700 de lei.

      Ne vom ridica doar după ce vom fi martorii unei tragedii de neimaginat

      Fundătură. Aici suntem. După 30 de ani de navigare haotică prin istorie, am ajuns într-o fundătură. Suntem atât de individualiști încât nu ne mai pasă de nimic altceva decât de propria persoană. Au alții probleme? La naiba cu ei. Pentru că așa ne învață politicienii. Așa ne instruiesc puhoiul de formatori de opinie de la televiziuni și de pe Internet. Să nu ne intereseze soarta altora.

      Și nu doar actuala Putere este de vină pentru fundătură în care am ajuns. Toată adunătura de politicieni care au furat și au devenit, deci, șantajabili, este de vină că România a ajuns într-o situație din care nu poate ieși decât tăind buba pentru a se putea scurge puroiul.

      Din păcate, România se află într-o situație imposibilă. Au mai fost perioade dificile în istorie, însă s-au găsit oameni care să repună lucrurile în firea lor. Unor intelectuali de marca cum au fost Slavici sau Arghezi, care au primit bani pentru a scrie în favoarea întrării țării în război de partea Germaniei, li s-au opus o sumedienie de alte voci.

      Deciziei de a sacrifică intelectualitatea, trimisă în prima linie pentru a da exemplu, în WW1, i s-a opus, în WW2, decizia de a proteja pe cât se poate mințile luminate ale țării.

      Astăzi, însă, intelectualitatea împușcă francul sau huzurește în sinecuri grase, primite pentru că a pupat fundul care trebuie.

      Nu știm ce reprezintă în economia politică salariul dar cerem micșorarea lui pentru toți ceilalți în afară de noi. Știm că politicienii fură de rup, că iau șpăgi, că seacă bugetul național, însă considerăm acest lucru firesc și cerem să se reducă lefurile angajaților de la stat ca să se stopeze jaful banului public. Am pus în posturi de răspundere ori idioți geluiti ori pițipoance abia ieșite din facultate și ne mirăm că instituțiile publice merg prost, că nu există o strategie, că țara se duce naibii.

      Nu vom ieși din această stare cu atitudinea pe care o avem nici într-o mie de ani. Ne vom învârți în cerc, incapabili să descoperim soluția.

      Ca și în alte ocazii în cursul istoriei noastre, salvarea ar putea veni din exterior. Momentan, slabe speranțe. Până când nu se vor alinia plăcile tectonice și nu va rezulta un nou echilibru geostrategic, rămânem colonie. Teritoriu bun de jefuit de resurse umane și materiale, eventual, moneda de schimb între imperii.

      Singura cale de a ieși din mocirla este să ne schimbăm atitudinea. Dar acest lucru nu se poate produce nici peste noapte și nici de bună voie.

      Va trebui ca peste România să se abată o tragedie de mari proporții pentru ca poporul ăsta să-și schimbe mentalitatea, să învețe din nou ce e compasiunea, să învețe că trebuie să învețe și că trebuie să lucreze cu strategii. Că are nevoie de oameni care să schițeze un proiect și apoi de oameni care să pună acel proiect în practică.

      Istoria ne-a învățat că doar tragediile de mari proporții pot schimba soarta popoarelor.

      O astfel de tragedie poate fi un război, un dezastru natural major, pierderea unei părți din teritoriu, mii de morți și pagube economice extraordinare.

      Noi, însă, uităm repede. Am trecut prin tragedia WW1 și apoi am muncit la proiectul României Mari. Dar am uitat. Am trecut iar printr-un război și prin experiența comunismului anilor ’50-’60 și, o perioada, am lucrat la proiectul “societății socialiste multilateral dezvoltate”. L-am abandonat pentru că nu mai aveam resurse și nici lideri. Mai mult, după 1990, am distrus tot ce construisem; am dinamitat fabricile și uzinele pentru a construi Mall-uri, am pus agricultura pe chituci și am plecat să muncim în afara țării.

      E vremea s-o luăm din nou de la capăt. Problema este că nu vrem și nici nu mai avem puterea s-o facem.

      De aceea, singura soluție este să fim forțați s-o facem…»

      Scris acum 10 ani și adaptat acum, rămâne la fel de valabil.

      Răzvan Bibire

      Calendareanul (Sau despre arta de a defini prostia ca deșteptăciune)

      O sută de intelectuali cu ștaif național l-au tras elevat de mânecuțele birocratice  pe ministrul Educației, spunându-i că proiectele celor două legi ale Educației Naționale sunt un talmeș-balmeș. Domnul în cauză a răspuns ca un jăndar măgulit de ,,olimpul” pitic al studiilor sale primare: ,,Pardon! Glăsuiți prea târziu! Calendarul dezbaterii s-a încheiat!”. Motiv pentru care l-am și rebotezat simplu pe ministrul cu pricina: Sorin Calendareanul.

      Proiectele, aflate într-o depresie vecină cu schizofrenia încă de pe când au ieșit în lume abrutizate de forcepsul iohannisian, percepute ca avortoni care agită aproape exclusiv steagurile PISA și ale standardizării,  ignorând cultivarea gândirii critice și a virtuților eseistice, privind către limba română ca spre un etcetera al spiritualității noastre, au fost dezbătute în ședințele aplaudacilor calendareaniști și, în format  online, cu profesori aflați în vacanță. Calendareanul, lipsit de cel mai elementar simț al realității, zice că-și va promova ,,operele” până în pânzele albe.

      Un domn mintos, pe nume Einstein, spunea că un spirit autentic se gândește foarte mult, înainte de a-și publica opera,  dacă nu cumva și-o poate infirma el însuși. Mai zicea savantul că în cei zece, cincisprezece ani de lucru la teoria relativității generalizate aproape la fiecare trei minute își respingea el însuși o nouă variantă a teoriei. Un alt spirit de excepție,  Karl Popper, i-ar șopti Calendareanului  că dacă noi nu manifestăm o atitudine critică față de propriile teorii, se vor găsi, nota bene,  mii și mii de oameni normali la cap care o vor critica. Dar a-i solicita acestuia să ia aminte la aceste sugestii este mult prea mult…

      Civilizat este, totuși, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: pe lângă zonele locuite sfidător de prostie, proiectele legii au și  oaze salvatoare burdușite cu prăpăstii atât de spăimoase, încât ne îndeamnă să spunem că prostia poate fi definită deja ca deșteptăciune. Pentru cei care doresc argumente, mereu la dispoziție…

       

      Festivalul Serilor Băcăuane, seri de neuitat

      De trei seri magice s-au bucurat melomanii băcăuani, și nu numai, în weekendul ce tocmai s-a încheiat. Asta grație Filarmonicii „Mihail Jora” care în parteneriat cu Consilul Județean Bacău au dus mai departe acest festival atât de îndrăgit de băcăuani.

      Atmosfera a fost magică, în adevăratul sens al cuvântului, cei prezenți fiind practic vrăjiți de reprezentațiile orchestei filarmonicii băcăuane și a invitaților lor. Dacă în prima seară publicul a fost electrizat de hituri latino adaptate de către Orchestra Filarmonicii Mihail Jora, dirijatăa de această data de Ramiro Arista din Argentina, seara de sâmbătă a fost una plină de jazz, băcăuanii fiind fermecați de prestația formației Dixie Tram din Iași. Aseară, toți ce prezenți în fața Palatului Administrativ, unde a fost amplasată scena, dar și cei aflați în Piața Tricolorului, s-au bucurat de un concert de excepție,  concert oferit de Orchestra Filarmonicii Mihail Jora, dirijor Ozana Barabancea,  soliștii Ozana Barabancea & Gloria Barabancea.

      În fiecare seară publicul băcăuan a recompensat prestațiile din festival cu ropote de aplauze și cu cereri de „biss”, artiștii bucurându-se de faptul că au evoluat în fața iubitorilor și cunoscătorilor de muzică de gen.

      Am observat că publicul din Bacău cunoaște și recunoaște piese de jazz, au aplaudat fără prezentare când s-au ănceput anumite melodii. Deci este un public informat, educat și crescut, asta datorită și Filarmonicii de aici și culturii pe care o are Bacăul de foarte mulți ani. Noi ne-am simțit bine și vom reveni de fiecare data cu drag când vom mai solicitați”, a declarat Liviu Mărculescu din trupa de jazz Dixie Tram.

      „Pentru mine este o bucurie și o mare onoare să fiu aici, la Filarmonica din Bacău, și chiar tânjeam de mult. În primul rând este o bucurie pentru că sunt alături de fiica mea, Gloria Barabancea. Este un debut, dar neoficial al ei ca pianist și mă bucur să am de-a face cu muzicieni profesioniști. Este adevărat că repertoriul meu este vast, este un fel de caleidoscop musical, de la Mozzart și Shostakovich până la Andrei Tudor și Laurențiu Profeta. Am ales să cânt și vocal și să și dirijez piese românești celebre pe care să le readuc în atenția publicului. Eu iubesc foarte mult zona asta a Moldovei. În Bacău vin în fiecare an Pentru mine este o oază de liniște și mă încarc de fiecare data când vin aici. Vizitez cât se poate de mult, aproape toate mănăstirile le cunosc… Revenind, și eu am emoții pentru că este o responsabilitate. Este cel mai frumos să faci muzica împreună cu oameni dedicați. Este o responsabilitate și pentru că publicul mă percepe într-o altă manieră, oamenii cunoscându-mă din postura de jurat, de profesoară, cântăreață, dar… Această artă a stilisticii dirijorale implică mult mai mult și mă bucur că am o altă viziune asupra muzicii. Este pentru prima data când sunt în postura de dirijor la Bacău și din acest punct de vedere este o premieră”, a explicat Ozana Barabancea.

      Toți invitații care au evoluat pe scena Festivalului Serilor Băcăuane au apreciat calitatea și căldura publicului de aici și au subliniat faptul că așteaptă cu nerăbdare revenirea în fața publicului băcăuan.

       

      Bronx, în drum spre Balcaniadă

      După mai bine de 6 ani în care CS Bronx Powerlifting Club Bacău s-a retras din competițiile de peste hotare, o nouă participare la Campionatul Balcanic de Judo U15 din Kozani – Grecia, din perioada 01-05.09.2022, promite să aducă cinste și onoare judoului românesc. În urma unui meci decisiv la Constanța, sportiva care va pleca la Balcaniadă este Diaconu Animona, elevă în clasa a VIII-a la Liceul cu Program Sportiv Bacău.

      Din 2018, tânăra face parte din echipa de judo de la CS Bronx Powerlifting Club Bacău, fiind antrenată de Daniel Zodian, fondator al clubului, dar și al Asociației Bronx People. În 2019 Animona s-a mutat la Centrul Familial Maria Bronx, orfelinat deschis de asociație, și, de atunci, a devenit un model pentru ceilalți copii, prin pasiunea și puterea pe care le emană nu doar pe saltea, ci și în afara ei.

      „De când practică judo, Animona a obținut zeci de medalii, de multe ori clasându-se în topul clasamentelor atât la competiții naționale, cât și internaționale. Le-am pierdut numărul… Îi place să învingă, însă, mai mult de atât, îi place ca, după fiecare meci, să își facă prieteni, să povestească, să râdă. Îi place să fie copil și să copilărească, chiar dacă pe saltea se transformă complet… E concentrată și a reușit să-și definească niște strategii proprii, prin care să câștige.

      Iubește să lucreze cu copiii și cred că, peste câțiva ani, judoul românesc va avea un nou antrenor de valoare. Participarea la Balcaniada de Judo este o provocare pentru ea, e prima competiție de peste hotare din cariera ei de sportiv. Și-a dorit să ajungă acolo și a muncit din greu să-și îndeplinească visul. Este un model pentru ceilalți copii, mai ales că Animona a plecat din mediul instituționalizat cu etichete și bariere.

      Visează să poată schimba ceva pentru copiii care provin din același mediu ca ea, astfel încât este una dintre persoanele de bază în campaniile noastre sociale. Gătește, râde cu copiii, împarte alimente, îi învață judo. Dă cu bucurie tot ce primește. Cine credea că poate ajunge aici? Cine-și dorea ca ea să ajungă până aici? Știți cum e… Nimic nu este imposibil, trebuie sa-ți dorești suficient de mult și sigur este posibil”, a declarant Daniel Zodian, antrenor judo CS Bronx Powerlifting Club Bacău.

      Elevi de la Școala Platon la SELLIfication4EDUcation

        Timp de patru zile, Pensiunea Lazăr Voineasa din județul Vâlcea a găzduit Prima tabără Gratuită SELLIfication4EDUcation. Mai mult decât o tabără, organizatorii Monica Dobre în calitate de vice președinte și Răzvan Curcubătă – președinte al Asociației SELLification4Education, a fost o provocare în care învățarea experiențială, dezvoltarea personală și implicarea activă au transformat aceste zile într-o experiență unică.

        25 de elevi, 11 profesori, 9 facilitatori din toată țara s-au reunit în cadrul atelierelor de învățare creativă, dezvoltare personală prin Psihodramă, Comunicare și Public Speaking au trăit o experiență care se dorește a fi începutul unui drum de creștere emoțională și intelectuală a unei comunități în care educația este o trăire și nu doar o profesie sau perioadă de școlarizare.

        Elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” Bacău, însosițiți de prof. Ana Maria Bostan, au avut astfel oportunitatea de a se exprima liber și dezvolta competențe socio emoționale într-un mediu creat special pentru ei, s-au implicat activ și au legat prietenii cu participanți din Timișoara, Oradea, Giurgiu, Constanța, Ploiești, București, lăsând la o parte orice barieră.

        Bucuria și dorința copiiilor de a cunoaște alți copii, de a afla cum să- și exprime mai bine emotiile, să se exprime în public, să îmbine jocul cu învățarea au fost la cote înalte.  Departe de tehnologie și semnal la telefon, cu toții ne-am putut deconecta și conecta unii cu alții lăsând deoparte statutul de profesor și întrând în rol de elev.

        „Motto-ul taberei SELLification4EDUation, „Tu contezi!”, ne- a  ajutat sa înțelegem că fiecare din noi are rolul lui aici și acum,își poate aduce contribuția atât cât simte și cum simte pentru ca impreună să putem crea o comunitate cu valori reale, în care elevii si profesorii sunt coechipieri și nu specialist și învățăcel. Elementul de noutate și de impact a fost desfășurarea în paralel atelierelor pentru ca mai apoi profesorii să fie ei înșiși facilitatori iar facilitatorii taberei au participat alături de elevi la activități. Mulțumim cu recunoștință celor care au crezut în visul de a ne aduce împreună cât și celor care s-au ocupat de partea logistică. Ceea ce  mi a plăcut în tabăra a fost  activitățile  pe care le am  desfășurat alături de ceilalți  copii  și cum am putut sa comunicam între  noi , am învățat foarte multe  din aceasta  tabăra  ca nu hainele  te fac cea ce ești și defapt contează cea ce ești în interior. M-am simțit bine alături de cei de la sellification  mai ales în activitățile propuse de ei dar pe lângă  activități am învăț  cum sa ma exprim prin a comunica cu persoane  noi. Sunt mândră ca am participat în aceasta tabăra și sper să mai repet aceasta experiență”, a povestit Marina Palea, elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău.

        „Mie mi-a plăcut foarte mult tabăra, a fost o experiență minunată și unică. Mă bucur că am cunoscut oameni minunați și că m-am împrietenit cu mai mulți copii. Mi-au plăcut foarte mult toate activitățile și toate jocurile precum cel în care trebuia să ne desenăm după cum ne-a descris colegul din echipă sau cel în care ne-am pus încrederea la încercare adică ne-am lăsat conduși de partener în timp ce noi eram legați la ochi sau invers, noi trebuia să-l conducem pe coleg; când a trebuit să facem un scenariu pentru o poveste (o scena de teatru) și multe alte jocuri minunate. Am trăit și câteva emoții de exemplu: bucurie, fericire, amuzament, mândrie și tristețe la finalul taberei. Sper să mai am ocazia să pot repeta această experiență și cu alte ocazii”, a spus Miruna Ștefania Stoleru, elevă în clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău.

        „Experiența acestei prime tabere SELLification4EDUcation o putem defini ca fiind o reală materializare a proverbului Dacă vrei să mergi repede mergi singur. Dacă vrei să ajungi departe mergi împreună, care se dorește a fi continuată și dezvoltată pentru și alături de copii și profesori din toată țara”, ne-a spus prof. Ana Maria Bostan.

         

         

         

        Ajutor social și alocație de susținere familială mai mari, dar abia din 2024

          Printr-o ordonanță de urgență, adoptată vineri, 26 august, Guvernul României a modificat nivelul maxim al componentelor venitului minim de incluziune, reglementat de Legea 196/2016.

          Astfel, ajutorul de incluziune (actualul ajutor social) va crește de la 260 lei /adult la 275 lei și de la 300 lei la 400 lei în cazul persoanei vârstnice. Totodată, ajutorul pentru familiile cu copii (alocația de susținere familială, în prezent) se va majora de la 600 lei la 700 lei/adult.

          Legea amintită a mai fost completată cu mențiunea că la stabilirea veniturilor nete ale familiei sau persoanei singure nu vor fi luate în calcul sumele acordate pentru activitatea prestatorului casnic.

          În plus, s-a adăugat și prevederea prin care sunt admise în programul de protecție socială, stipulat de Legea 196/2016, și persoanele vârstnice fără venituri și susținători legali, care sunt îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidențiale, asigurându-li-se gratuit accesul la servicii medicale adecvate. Nu în ultimul rând, nivelul veniturilor din muncă, deductibile din venitul total al familiei, a fost majorat de la maximum 400 lei la 500 lei. Dar, în cazul persoanelor apte de muncă, accesul la venitul minim de incluziune va fi mai restrictiv. Referindu-se la această categorie de beneficiari, Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat:

          ”Atunci când familia vine și solicită venitul minim de incluziune, persoanele apte de muncă din cadrul familiei vor fi înscrise automat la agențiile de ocupare a forței de muncă, după aprobarea dosarului de venit minim de incluziune. Persoana respectivă este obligată să se deplaseze la agenția de ocupare, moment în care se declanșează un plan de intervenție astfel încât persoana respectivă va fi consiliată, va fi calificată sau recalificată, dacă este cazul, și i se va căuta un loc de muncă”. Toate aceste modificări și completări vor fi aplicate, însă, peste un an și 4 luni.

          Și aceasta deoarece Legea 196/2016 va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2024, după ce a fost prorogată succesiv din 2016 încoace, pentru a fi corelată cu obiectivele și țintele asumate în Programul Național de Redresare și Reziliență și cu termenele prevăzute pentru reformele în domeniul digitalizării.

          Casele de la Rotunda s-au vândut cu mare tam-tam dar au rămas părăsite

          Casele de 250 de euro din Gura Văii, căutate cu ardoare la începutul anului, par să fi fost din nou abadonate, chiar dacă, între timp, și-au găsit proprietari. Din cele 205 case scoase la licitaţie, doar 20 sunt în curs de reabilitare, informează Observatornews.

          Entuziasmul noilor proprietari s-a stins rapid, odată cu prețurile tot mai mari ale materialelor de construcții. Chiar și asa, încă există cerere. Primăria va scoate la vânzare loturi de teren, iar cei care nu se apucă de refăcut locuințele se vor trezi cu taxe de cinci ori mai mari.

          Culmea ironiei este că, exact locuinţa de la care a plecat întreaga isterie cu casele de aici, din satul Rotunda, comuna Gura Văii, aceasta care fusese scoasă la licitaţie cu doar 250 de euro, a rămas, fix ea, fără proprietar. Singura care, de altfel, nu s-a vândut, poate şi din cauza stării avansate de degradare. Au crescut copaci în înterior pentru că, deja, nu mai are acoperiş, nici ferestre, şi ar fi foarte mulţi bani de investit.

          A trecut mai bine de jumătate de an, satul Rotunda tot părăsit pare.

          Cea mai scumpă casă vândută la licitaţie a costat în jur de 20.000 de lei.

          A plecat preţul de pornire al licitaţiei de la 6.000-6.500 de lei. Aşa de mult şi-a dorit-o cumpărătorul încât nu a întreprins nicio acţiune de modernizare. A rămas exact la stadiul în care s-a licitat pentru ea.
          Silviu Tinei, primar comuna Gura Văii

          Mai puțin de 20 dintre noii proprietari s-au apucat de lucru la case.

          Cele peste 200 de case din Gura Văii au fost construite, în urmă cu 16 ani, pentru familiile rămase pe drumuri după inundații. Guvernul a investit atunci 1,5 milioane de euro, dar, fiindcă „satul nou” era departe de restul localității și în zonă nu existau utilități, proprietarii au părăsit repede casele noi și le-au lăsat în paragină. De atunci, autorităţile au tras curent şi au adus conducta de apă până în dreptul primelor locuinţe. Primarul îi aşteaptă pe noii proprietari să repare casele înainte să continue investiţiile în zonă.

          Citiți articolul integral pe Observatornews.

          Doi jandarmi și-au unit destinele

            Ieri a fost o zi specială pentru doi jandarmi băcăuani, care și-au spus „DA” pentru totdeauna.

            Evelina și Mihai sunt doi jandarmi băcăuani pasionați de ceea ce fac, așa că în ziua cea mai importantă din viața lor au ales să îmbrace costumele care îi definesc!

            Cei doi îndrăgostiți și-au unit destinele îmbrăcați în haina de jandarm și mireasa, într-o rochie specială!

            S-au cunoscut în urmă cu șapte ani, iar visul lor de a îmbracă uniforma bleu-jandarm i-a unit și mai mult, ambii absolvind în anul 2018 Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ” Petru Rareș ” din Fălticeni.

            Mihai este o fire disciplinată, corectă și este pasionat de tot ceea ce înseamnă Jandarmerie, iar Evelina este o persoană răbdătoare, dinamică, veselă și îi place să privească viața cu optimism, reușind să depășească cu brio dificultățile inerente unei meserii preponderent bărbătești și chiar să rezolve situații delicate .

            Dorința lor a fost ca, într-o zi atât de specială pentru ei, să poarte hainele pe care le prețuiesc atât de mult.

            Transmitem și noi tinerei familii mult noroc, iubire, răbdare și să aveți o viață frumoasă împreună!

            Apă cu presiune scăzută pe mai multe străzi din municipiul Onești

              Astăzi – 28 august 2022, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Daciei din orașul Onești, județul Bacău.

              Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile, în intervalul orar 11.45 – 14.30, consumatorilor de pe străzile: Armoniei, Pinului, Daciei, Trotușului, Buciumului și Calea Mărășești.

              Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp.

              Biroul de Comunicare

              Maria Grosu din Bacău a primit premiul pentru cea mai bună actriță a Galei Tânărului Actor

              Premiul pentru cea mai bună actriţă la secţiunea Individual a a Galei Tânărului Actor – HOP i-a fost acordat actriţei Maria Grosu, în vârstă de 30 de ani, din Bacău, absolventă a Universităţii Hyperion din Bucureşti, promoţia 2019.

              Ea a prezentat momentul „Zuza din 14G” după „The girl in 14G” de Jeanine Tesori şi Deck Scanlan.

              Premiul a fost anunţat de Ioana Bogăţan, directoarea Teatrului de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia, împreună cu Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba.

              Premiul „Ştefan Iordache”, Marele Premiu al celei de-a XXV-a ediţii a Galei Tânărului Actor – HOP, a fost câştigat de actriţa Laura Gabriela Oana, în vârstă de 24 de ani, din Baia Mare, absolventă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, promoţia 2020.

              Juriul Galei i-a avut în componenţă pe Marina Constantinescu – critic de teatru, Lucian Ionescu – actor, Elena Purea – actriţă, Carmen Stanciu – teatrolog şi Lucian Vărsăndan – manager cultural.

              Un program permanent al UNITER, Gala HOP este un concurs ce are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic. Prima ediţie a avut loc în anul 1998.

               

              COD GALBEN 28.08/10.00 – 30.08/21.00

              Valul de caldura va persista in cea mai mare parte a regiunii. Local in zonele de campie va fi canicula, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatura-umezeala (ITU) va depasi pragul critic de 80 de unitati. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 32 si 36 de grade.
              NOTĂ: La inceputul saptamanii viitoare, treptat vremea va deveni instabila, in special marti (30 august).

              Puterea de seducție a biografiilor romanțate

              Scrierile biografice au interesat dintotdeauna, dar acum cunosc o perioadă de înflorire, succesul comercial fiind unul asigurat. Astfel că rafturile librăriilor sunt mereu bine aprovizionate la secțiunea Biografii – Memorii ‒ Jurnale. Sunt o mulțime de titluri, care ne trezesc curiozitatea de a cunoaște viața unor oameni celebri din diferite domenii: scriitori, politicieni, vedete din lume artistică, sportivă. Cele mai multe sunt traduceri, iar unele dintre ele sunt din specia simplei literaturi de consum, cu aer de compuneri facile, superficiale, conjuncturale, acordând o prea mare atenție laturii mondene, senzaționalului etc. De ceva vreme, au început să apară și mai multe lucrări românești din acest gen, o autoare foarte prolifică fiind Tatiana Niculescu, prezentă acum în librării cu o carte despre Mihail Sebastian, intitulată „Singur”. Îmi propun să o citesc, pentru că-mi place cum își prezintă autoarea personajul: „Sebastian este întruchiparea omului civilizat… nu e nici erou, nici martir, e un intelectual care trăiește în nuanțe și distincții”. Ceea ce mi se pare esențial pentru un intelectual, de la care aștept să aibă și simțul geometriei, și pe cel al fineții. Ceva ce lipsește cu desăvârșire triștilor reprezentanți ai culturii woke („cancel culture”), o tragicomedie a zilelor noastre, care ne arată cât de fragilă, de primejduită este, de fapt, civilizația, pentru că nu învățăm nimic din lecțiile trecutului, din istorie. Care se poate, oricând, repeta în cele mai sumbre momente ale sale. Iar astăzi, trăim vremuri de ruptură, și ar trebui să fim mai atenți la semnele pe care le primim. Am amintit de istorie, pentru că un bun biograf știe să surprindă și să pună în lumină semnificațiile generale ale epocii în care a trăit subiectul cercetării sale. Mai mult, acum noile metode biografice recurg și la interpretări care își au sursa în alte discipline, ca antropologia culturală, psihologia, politologia, etnologia, sociologia. Biografii romanțate (Editura Polirom are o colecție consacrată acestui gen de mare popularitate) ale unor importanți scriitori români, muzicieni, pictori, concepute într-o manieră modernă, au apărut mai multe în ultima vreme, ele datorându-se unor tineri critici literari, eseiști, poeți, prozatori: Ana Maria Sandu despre Hortensia Papadat-Bengescu, Doris Mironescu despre M. Blecher, Bogdan -Alexandru Stănescu despre I.L. Caragiale, Dan Coman despre George Enescu, Liliana Corobca despre Ionesco, Veronica D. Niculescu despre Luchian, Lavinia Bălulescu despre Steinhardt, Moni Stănilă despre Brâncuși, Andrei Crăciun despre Cioran, Bogdan Crețu despre Nichita Stănescu.
              Unii cred că e o adevărată murdărie să scotocești prin corespondența unui om, să scoți la iveală lucruri intime, să-i interoghezi familia, amantele, prietenii, să te ții de capul unor medici ca să-i convingi să trădeze secretul medical. Dar cei mai mulți cititori simt o extremă plăcere să afle tocmai aceste lucruri, vor să privească prin gaura cheii și să aibă satisfacția de a descoperi mizeriile, meschinăria, detaliile picante, contradicțiile, în fine, păcatele omenești ale unor ilustre personalități. Dincolo de aceste amănunte, în fond, biografiile romanțate scrise cu talent, cu imaginație, în formule inventive, foarte personale, nu sunt altceva decât o pledoarie pentru literatură și alte arte, văzute ca un organism viu. Și, totodată, o invitație la lectură, prin care te poți aventura în teritorii necunoscute, misterioase, cu promisiunea implicită a unor nebănuite, palpitante descoperiri, ale unor clipe de bucurie curată, de magie.

              Claca: în satul copilăriei și pe NETFLIX

              În satul copilăriei mele, claca făcea parte din ADN-ul comunității. Orice concetățean aflat la strâmtoare era ajutat, mai ales dacă era și o ființă morală. Era cineva bolnav, pierduse un membru de familie, se abătuse asupra lui o nevoie pe care nu o putea îndupleca, exista o urgență cauzată de un incendiu, de un cutremur… Satul reacționa spontan, după nescrisele legi ale tradiției și bunului simț. Nu interveneau preotul, învățătorul sau primarul, nu solicita cel hăituit de nevoință, ci, pur și simplu, dintr-un senin al spiritului de solidaritate, erau mobilizate energii impresionante. Bărbați, femei și copii formau ad-hoc un nucleu de clacă, pentru ca apoi numărul clăcașilor să tot crească. Am văzut claca în acțiune. La semănat, prășit, îngrijit și cules, depozitat recolta. La repararea sau construirea unor case. La pregătirea unor nunți sau praznice. La înmormântările unora. La asigurarea lemnelor de foc pentru iarnă… La îngrijirea unor bolnavi aflați în mrejele singurătății… La unele dintre clăci se povestea, se glumea, se cânta, se înfiripau prietenii, căsătorii, se degusta… N-am auzit pe nimeni, vreodată, că ar fi revendicat răsplată pentru efortul depus la clacă. Nu erau oferite nici diplome pompoase de voluntariat. Doar din când în când, fără a nominaliza, preotul spunea în predicile sale că este impresionat de aceste gesturi ale concetățenilor săi.
              Acest obicei era prezent în toate satele. Când am ajuns, la începutul anilor ʼ70, în satul Frumoasa, din comuna Balcani, un coleg de la școala la care fusesem repartizat a început să-și înalțe o casă. Era toamnă. Nu știu cum, dar vreo zece colegi ne-am pomenit că, după ore, săpam, turnam betoane, căram cărămizi la această casă. Pe lângă noi s-au lipit și alți săteni. Seara târziu, vecinul de peste drum, morarul așezării ne aștepta cu pâine și măliguță caldă, cu brânză la putină și tochitură, toate stropite cu voie-bună și un pahar de vin, făcând, astfel, și el, parte din clacă. Ori de câte ori trec și astăzi pe acolo, simt că în acea casă pulsează sufletul comunității și mă întreb dacă lumea satului de astăzi mai simte nevoia acestui spirit de solidaritate…
              Am vizionat recent, pe NETFLIX, un documentar impresionant, ,,Renovări uluitoare”, în opt episoade. O echipă de renovatori iscusiți își asumă riscuri mari și concep planuri minuțioase pentru a transforma complet locuințele unor familii în doar 12 ore. Echipa renovează o casă pentru a o face mai accesibilă pentru o bunică în devenire, care suferă de probleme de vedere, dar și pentru a crea spațiu pentru nepot. Un pompier salvator, primul proprietar de casă din familia sa, nu are timp să-și transforme bungaloul în care locuiește, împreună cu partenerul său și cu mama lui, în… „acasă”. Un cuplu cu nouă copii și-ar dori mai mult spațiu și mai puțină dezordine, dar o ploaie inoportună subminează serios planul de renovare. Pentru a crea mai mult spațiu pentru o mamă singură și copiii ei, echipa construiește o baie din nimic și transformă curtea apelând la flori și la amenajarea unui cinema în aer liber. La câteva luni după ce constructorul unei familii a dispărut în toiul renovărilor, casa de vis la care aceasta aproape nu mai spera va fi terminată. A intervenit aceeași echipă renovatoare de voluntari…
              Proiectul, sprijinit financiar și de diferiți sponsori, cunoștea, în fiecare caz, și participarea a peste două sute de voluntari care aveau diferite meserii… Surpriza și bucuria beneficiarilor, nemăsurabilă… La fel ca și satisfacția comunității, cea care recompensa prin această… clacă faptul că beneficiarii sprijiniseră, în fel și chip, tot voluntar, comunitatea… Danielle Brittany Brooks, cuceritoarea actriță și cântăreață americană, ca lider regizoral/ artistic al îndrăznelilor morale ale echipei de renovatori, transformă această investiție de suflet într-un veritabil show.