25 mai 2024
ActualitateScaun al Ordinului Cavalerilor Europeni ai Vinului la Onești

Scaun al Ordinului Cavalerilor Europeni ai Vinului la Onești

Municipiul Onești are, de sâmbătă, 27 august, un Scaun Cavaleresc al Ordo Equestris Vini Europae (OEVE) – Ordinul European al Cavalerilor Vinului. Scaunul cavaleresc – a anunțat public proconsulul senator al România, OKAT Eques Ornatus Marius Farmazon – va funcționa în structura Legatului Bacău din Consulatul României al OEVE și este coordonat de Consiliarius Marius Vasile Munteanu, om de afaceri din Onești . Cu acest prilej a avut loc și ceremonialul de primire de noi membri ai Ordinului.

 

Ceremonialul a avut loc în sala de conferințe a Hotelului Trotuș, spre care participanții au pornit într-un scurt marș costumați în ținute specifice, cu însemnele Ordinului, însoțiți de fanfară, de un grup de majorete și de trei călăreți pe superbi cai negri.



La ceremonialul cavaleresc au fost prezenți membrii Senatului, Consulatului și Legatului Bacău ale OEVE. Între demnitarii aflați în prezidiul ceremoniei s-au aflat Marius Farmazon, Eques Eugen Burcă – Legat I Bacău, mareșalul-căpitan coordonator Eques Dan Preda, cancelarul consular Iudex Adrian Bădiță și paharnicul consular Iudex Gratzian Mărgărit. Au mai fost prezentați asistenței coordonatorii Legat I și Legat II Bucovina – Eques Dragoș Danubianu și Eques Constantin Maieran, comandanții de scaun cavaleresc Iulian Boghiu (Bacău), Eques Gheorghe Cojocaru (Botoșani) Iudex Florin Amihăesei (Târgu Neamț).

„În anul 2022 – a spus Marius Farmazon – ne-am reluat activitatea, după pandemie, și vom avea chiar ceva mai multe evenimente. La sfârșit de septembrie-început de octombrie va avea loc și Festivalul cavaleresc al vinului românesc, la Tulcea. Acum primim noi candidați, într-un număr semnificativ (circa 20 – n. n.), majoritatea din Onești, pentru că ne-am propus să continuăm dezvoltarea organizației noastre, Consulatului România, care a ajuns la circa 450 de membri și suntem a doua organizație ca mărime din structura OEVE, în condițiile în care acesta cuprinde membri din 37 de țări, inclusiv din China (al patrulea consulat din afara Europei)”.

Ceremonialul cavaleresc de primire de noi membri

Noii candidați la calitatea de membri ai OEVE au primit calitatea de „hospes” (în latină „oaspete”) și au fost primiți, astfel, la masa cavalerească, după un ritual derulat cu mare strictețe. Candidații au fost așezați pe podium de mareșalul consulatului în poziție demnă, apoi li s-a explicat ce sunt Cavalerii Vinului și cum vor acționa. Funcțiile cavalerești sunt onorifice și caracterizate prin voluntariat. În continuare, fiecare candidat și-a așezat mâna pe sabia Senatului, iar ca semn material al primirii ca hospes hospita s-a înmânat colanul cavaleresc cu panglică în culorile vinului: roșu, galben și verde. Apoi au băut din pocalul cavaleresc, după care au primit hrisovul cavaleresc și cravata de cavaler. De fiecare dată, ei au rostit deviza specifică blazonului OECVE, „In honorem dei et in honorem vini!” (În cinstea lui Dumnezeu și în cinstea vinului!).

Tot cu acest prilej a fost ținută și ceremonia de intronizare la gradul de consiliarius a trei candidați, Florin Vutcovici, Marius Vasile Munteanu și Corneliu Pricope.

Mai precizez că în anul 2019, în prezența carismaticului Eques Sergiu Nedelea – Paharnic Consular și Președinte al Comisiei Oenologice, acum Ambasador al Consulatului – și a altor confrați din Legatul Regional Bacau, a avut loc festivitatea de acordare a Plăcii de Certificare OEVE Vinotecii Rhea Drinks din Onești, proprietar fiind Marius Vasile Munteanu, iar categoria de clasificare fiind „3 Pahare”.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri