2 mai 2024
ActualitateFestivalul Serilor Băcăuane, seri de neuitat

Festivalul Serilor Băcăuane, seri de neuitat

De trei seri magice s-au bucurat melomanii băcăuani, și nu numai, în weekendul ce tocmai s-a încheiat. Asta grație Filarmonicii „Mihail Jora” care în parteneriat cu Consilul Județean Bacău au dus mai departe acest festival atât de îndrăgit de băcăuani.

Atmosfera a fost magică, în adevăratul sens al cuvântului, cei prezenți fiind practic vrăjiți de reprezentațiile orchestei filarmonicii băcăuane și a invitaților lor. Dacă în prima seară publicul a fost electrizat de hituri latino adaptate de către Orchestra Filarmonicii Mihail Jora, dirijatăa de această data de Ramiro Arista din Argentina, seara de sâmbătă a fost una plină de jazz, băcăuanii fiind fermecați de prestația formației Dixie Tram din Iași. Aseară, toți ce prezenți în fața Palatului Administrativ, unde a fost amplasată scena, dar și cei aflați în Piața Tricolorului, s-au bucurat de un concert de excepție,  concert oferit de Orchestra Filarmonicii Mihail Jora, dirijor Ozana Barabancea,  soliștii Ozana Barabancea & Gloria Barabancea.

În fiecare seară publicul băcăuan a recompensat prestațiile din festival cu ropote de aplauze și cu cereri de „biss”, artiștii bucurându-se de faptul că au evoluat în fața iubitorilor și cunoscătorilor de muzică de gen.



Am observat că publicul din Bacău cunoaște și recunoaște piese de jazz, au aplaudat fără prezentare când s-au ănceput anumite melodii. Deci este un public informat, educat și crescut, asta datorită și Filarmonicii de aici și culturii pe care o are Bacăul de foarte mulți ani. Noi ne-am simțit bine și vom reveni de fiecare data cu drag când vom mai solicitați”, a declarat Liviu Mărculescu din trupa de jazz Dixie Tram.

„Pentru mine este o bucurie și o mare onoare să fiu aici, la Filarmonica din Bacău, și chiar tânjeam de mult. În primul rând este o bucurie pentru că sunt alături de fiica mea, Gloria Barabancea. Este un debut, dar neoficial al ei ca pianist și mă bucur să am de-a face cu muzicieni profesioniști. Este adevărat că repertoriul meu este vast, este un fel de caleidoscop musical, de la Mozzart și Shostakovich până la Andrei Tudor și Laurențiu Profeta. Am ales să cânt și vocal și să și dirijez piese românești celebre pe care să le readuc în atenția publicului. Eu iubesc foarte mult zona asta a Moldovei. În Bacău vin în fiecare an Pentru mine este o oază de liniște și mă încarc de fiecare data când vin aici. Vizitez cât se poate de mult, aproape toate mănăstirile le cunosc… Revenind, și eu am emoții pentru că este o responsabilitate. Este cel mai frumos să faci muzica împreună cu oameni dedicați. Este o responsabilitate și pentru că publicul mă percepe într-o altă manieră, oamenii cunoscându-mă din postura de jurat, de profesoară, cântăreață, dar… Această artă a stilisticii dirijorale implică mult mai mult și mă bucur că am o altă viziune asupra muzicii. Este pentru prima data când sunt în postura de dirijor la Bacău și din acest punct de vedere este o premieră”, a explicat Ozana Barabancea.

Toți invitații care au evoluat pe scena Festivalului Serilor Băcăuane au apreciat calitatea și căldura publicului de aici și au subliniat faptul că așteaptă cu nerăbdare revenirea în fața publicului băcăuan.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri