Acasă Blog Pagina 1143

Viceprimarul Ghingheș cere ca terenurile de sport ale școlilor să fie disponibile tuturor

Viceprimarul Cristian Ghingheș a depus un proiect de hotărâre prin care propune Consiliului Local să permită accesul pentru toți cetățenii, după programul școlar, pe terenurile de sport amenajate în curțile unităților de învățământ.

„Conform ultimului Eurobarometru dar și altor studii, unul dintre principalele motive pentru care românii nu fac sport este lipsa infrastructurii în vecinătate.

Proiectul pe care l-am inițiat vine să rezolve această problemă și totodată să clarifice problema pazei, a întreținerii acestor terenuri și a răspunderii pentru diverse comportamente în afara legii care s-ar putea petrece”, a declarat Ghingheș.

Directorii școlilor vor fi obligați să afișeze programul de acces în funcție de desfășurarea cursurilor astfel încât să permită accesul cel puțin până la ora 21:00 în sezonul cald (aprilie-octombrie), respectiv ora 17:00 în sezonul rece (noiembrie-martie).

Municipalitatea va aloca toate fondurile pentru reparațiile necesare în urma utilizării bazelor sportive, pentru asigurarea pazei umane sau tehnice, urmând ca Poliția Locală să sprijine conducerile unităților de învățământ pentru sancționarea faptelor antisociale.

„Sper ca acest proiect să ajungă pe masa Consiliului Local în următoarele săptămâni, după etapa dezbaterii publice, această inițiativă fiind prima dintr-un șir de proiecte prin care vizez sprijinirea și dezvoltarea sportului de masă la nivel local, indiferent de disciplină”, a mai spus viceprimarul Cristian Ghingheș.

Tocătură ultrascurtă

* Pe la 1600, zice Iorga, numai bărbații lucrau la câmp, femeile nefiind obligate să participe la aceste munci, chiar dacă statutul familiei era de șerb.  Spre deosebire de perioada interbelică, când bărbați, femei și copii erau obligați să muncească zi-lumină. Obligați de comuniști, desigur, cum ar crede absolvenții din ziua de azi. Într-adevăr, se poate remarca o schimbare dramatică a societății românești; în secolele XV – XVI, poporul era mai liber, mânca și se îmbrăca mai bine, în ciuda instabilității politice, care făcea ca un domn să nu stea pe tron decât 2-3 ani în medie.  După 1770 (în special după Pacea de la Kuciuk-Kainargi), situația începe să se schimbe dramatic întrucât se schimbă societatea, de la economia naturală se trece încet la economia de schimb iar după Adrianopol, când Țările Române primesc dreptul de a exporta grâul, toată lumea (boieri și burghezi) fuge după pământ, furându-l de la țărani.

* Este pe Amazon un serial interesant: Bosch. Destul de politically incorrect. Personaj alb, patriarhal, fumează, mai și bea, face sex cu femei, împușcă suspecții în loc să le plângă pe umăr, mai încalcă legea, mai bate pe câte unul… Bun serialul, old school…

* Pentru a fi în concordanță cu statutul de suveranitate al țării, ziua națională va fi mutată la 1 aprilie.

* Există rachete rusești rele care atacă centralele electrice ucrainene și există rachete NATO bune care au atacat centralele electrice iugoslave…

* Dionisie vine puțin tulburat:

– Bă, oaie, uite ce nu înțeleg eu din CM din Qatar…

– În afară de fotbal?

– Lasă, bro, că e profundă problema…

– Bagă mare!

– Bă, ăștia minionii sunt turbați că nu alcool și nu LGBT, da?!

– Și coruption…

– Și, aia, da’ acuma nu contează. Așadar, micuții spun că nu e bine că nu au voie cu curcubeul în zonă, că drepturile comunității LGBT și alte alea…

– Așa…

– Bă, da’ dacă-i roade pizma de treaba asta cu genurile, cu sexualitatea alternativă, cu curcubeul, de ce nu protestează împotriva celei mai vizibile probleme, mă?!

– Care?

– Păi sunt numai bărbați în echipele de fotbal. Păi nu e discriminare, patriarhat, masculinitate toxică și alea-alea? Cum nu au văzut chiar cea mai mare problema și de ce nu protestează, să bage câteva femei în echipe, să facă o cotă obligatorie de jucători trans, cota de negri (Serbia n-are nici unul!), să ceară antrenori femei sau măcar transgender și așa mai departe?!…

* Pe o pagină dedicată istoriei tancurilor, ni se explică, doct, că în imagine avem un tanc britanic, care trage după el un tun german capturat în timpul războiului din Iugoslavia. Lumea aplaudă furtunos, până vine un sârb și le dă peste nas: tunul nu a fost capturat, întrucât nu a fost utilizat în războiul dintre 1992-1995, ci a fost furat de la un memorial de pe muntele Oštrelj lângă Drvar. Acolo a existat un monument dedicat partizanilor care au luptat cu germanii în ww2. Până au venit „eliberatorii” britanici și au furat tunurile…

* Dionisie: „Dacă vrei să te dușmăneasca instant un copil, întreabă-l care a fost ultima carte citită!”

 

”Sunt mai mult ticăloși, decât proști. E vorba de trădare!” Deputatul Aur Antonio Andrușceac atacă dur guvernanții

Cu ocazia unei întâlniri cu antrepenorii băcăuani, parlamentarul Antonio Andrușceac a lansat acuzații dure la adresa partidelor de la Putere, despre care spune că nu țin cont de interesele românilor, ci de cele din exterior.

Deputatul AUR a prezentat și soluții la problemele economico-sociale actuale, de la crearea unei bănci de Stat pentru agricultori și până la creșterea pensiilor cu o sumă fixă. În același context, el a condamnat ”prigoana” împotriva firmelor private, care nu numai că nu sunt ajutate de Guvern, dar trebuie să mai și suporte efectele unor măsuri proaste. În același cadru, patronii băcăuani s-au plâns de scumpirile enorme la facturile la curent electric și gaze, dar și de controalele abuzive, de supraimpozitarea contractelor de muncă part-time sau de măsurile insuficiente de sprijin din partea Guvernului.

Andrușceac le-a cerut partenerilor de discuții să-i trimită toate doleanțele lor, urmând a încerca să le găsească rezolvarea fie pe plan legislativ, fie pe plan local, prin măsuri administrative.

”Îi cunosc foarte bine pe cei de la Putere și vă pot spune că nu sunt deloc proști, știu ce fac, deci sunt ticăloși cu bună-știință. E ușor de la guvernare să dai legi pentru mediul privat de dragul populismului, iar asta e ori incompetență crasă, ori trădare. Eu cred că e trădare! Și se vede peste tot că ne prăbușim, de aici, din Bacău, și până în orice colț al țării. Dumneavostră sunteți antrepenori și încercați să supraviețuiți acestui asalt al legilor proaste, abuzurilor instituțiilor, birocrației criminale și indiferenței politicienilor vechi. Cele două partide de la guvernare sunt chiar ele într-un haos ideologic, care dă peste cap activitatea firmelor și viața oamenilor. Vedem cum PSD vine cu politici mai liberale decât PNL, în timp ce aceștia din urmă bat toba pe măsuri stângiste. De nu mai știi dacă mai există ideologie adevărată. AUR, ca partid  conservator de dreapta, pune accent pe producția națională, care să acopere domeniile economice lăsate libere de războiul din Ucraina și crizele europene sau mondiale. Dar pentru asta trebuie să fii patriot, să-ți pese de ai tăi, nu de interesele altora!”

Deputat AUR Antonio Andrușceac

Statul trebuie să sprijine fermierii și toți antrepenorii

Parlamentarul AUR vede ca soluție pentru problemele din Agricultură înființarea unei bănci de Stat, care să aducă românilor finanțări în domeniu comparabile cu cele din Polonia sau Ungaria. Credite cu dobândă foarte mică, programe de investiții în irigații și industria alimentară, creșterea și un circuit mai ușor al subvențiilor sunt măsurile urgente ale deputatului Andrușceac. De asemenea, acesta susține impunerea unui program redus al supermarketurilor în week-end, precum și impunerea unui procent minim de 51% al produselor românești pe rafturile magazinelor. Mai ales pentru zonele dezindustrializate, Antonio Andrușceac vede ca soluție existența unui fond de finanțare de care să beneficieze atât firmele existente, dar și cei întorși în țară care vor să-și deschidă o afacere. ”Am lucrat doar în mediul privat și știu că numai investițiile aduc dezvoltarea, iar acum România trebuie să-și valorifice potențialul enorm, atât al oamenilor, dar și al resurselor. Să încurajăm și să sprijinim tinerii să producă, să nu mai exportăm materii prime, să devenim exportatori, nu doar cumpărători de mărfuri străine!”, le-a spus deputatul AUR patronilor băcăuani.

Pensii mărite altfel, salarii cu biruri mai puține

Creșterea pensiilor anunțată de actuala guvernare este considerată greșită de liderul AUR, care crede că măririle trebuie făcute în sumă fixă, nu procentual, ca acum. ”În acest moment, un pensionar cu 1.000 de lei primește sub 200 de lei mai mult, în timp ce unul cu pensie specială încasează cu 2.000-3.000 de lei mai mult și nu e drept! Dacă ar fi o sumă fixă, 600-700 de lei, cei mai necăjiți ar simți cu adevărat un ajutor, iar efortul bugetar ar fi mai mic”, crede Antonio Andrușceac. Despre creșterea salariului minim, același deputat pledează pentru adoptarea unui salariu minim european, însă doar după discuții cu patronatele, care să primească înlesniri fiscale. Scutirile de impozite și contribuții la Stat pentru salariile mai mici de 5.000 de lei sunt alte două soluții pentru creșterea reală a veniturilor care au fost discutate.

„Hollywood” la Balul Bobocilor 2022 al Universității „Vasile Alecsandri”

    În data de 2 decembrie 2022 a avut loc un eveniment mult așteptat după o lungă pauză și anume Balul Bobocilor din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Această seară a fost sub tematica „Hollywood”, iar invitatul special al serii, îndrăgitul Liviu Teodorescu, ne-a încântat cu prestația sa, transmițându-ne multe emoții prin interpretarea sa.

    În cadrul acestui eveniment, opt perechi formate din rândul bobocilor UBc au dat tot ce aveau mai bun. Perechile de boboci au trecut prin patru probe tematice ale serii și anume: proba de zi, prin prezentarea ținutelor și a personajelor pe care aceștia au ales să le pună în scenă, proba surpriză, unde spiritul creativ și cunoștința în domeniul cinematografic i-a pus la încercare, proba de talente, unde bobocii au dat tot ce aveau mai bun, de la momente de magie, dans popular, dans modern, stand-up și momente muzicale, iar ultima probă și nu cea din urmă fiind cea de prezentare a ținutelor de seară, unde eleganța și rafinamentul au captat publicul.

    Evenimentul a fost organizat în cele mai mici detalii, în ajutor venind un număr de 50 de voluntari, membri al celor șase echipe (flux, check-in, backstage, logistică, lumini și sunet, media). Aceștia s-au asigurat de buna desfășurare a evenimentului pe întreaga durată a zilei, începând de la primele ore ale dimineții. Voluntarii Ligii Studențești din Universitatea „Vasile Alecsandri” au permanent ocazia de a se dezvolta, a-și cultiva lucrul în echipă și de a gestiona situațiile de ultim moment apărute.

    Juriul a fost format din reprezentanți ai sponsorilor din categoria Gold, precum Gabriel Ștefan din partea Farmasi, Toea Alexandra din partea 5 to go, Calistru Alexandra Ioana din partea Raw Therapy, Tanasă Romeo din partea Adamas, Alex Olteanu din partea clubului Kremlin, Ioana Manoliu din partea Școlii Comerciale de Servicii, Iulia Movilă din partea Brioșa Mov, Cristian Lupu din partea Grafit, Conf. univ. Dr. Brîndușa-Mariana Amălăncei, decan a Facultății de Litere din cadrul UBc, Carmen Dumitraș, Șef al Serviciului Social, precum și reprezentanți ai Ligii Studențești, Alex Seciu și Claudiu Ardeleanu. Aceștia au evaluat fiecare participant, precum și momentele pregătite, iar la final au desemnat câștigătorii acestui eveniment.

    Dorim să menționăm și sponsorii evenimentului, care ne-au oferit tot suportul pentru ca acest eveniment să fie unul de nota zece:

    BRONZ

    1. GALAXY GYM
    2. 5 TO GO
    3. ORANGE
    4. G&C TRUCKS ÎNCHIRIERI ATV TÂRGU OCNA
    5. BRIOȘA MOV
    6. FLORĂRIA BLISS
    7. ȘCOALA DE ȘOFERI PROVOIAJ
    8. FIALD HOTEL & SPA BACĂU

    SILVER

    1. VITRAJ RESTAURANT & LOUNGE
    2. DOM BISTRO & LOUNGE
    3. PASHA MEN`S WEAR
    4. RESPECT GYM
    5. GEPEX PARK

    GOLD

    1. RAW THERAPY
    2. MAESTRO
    3. AEROSTAR
    4. ȘCOALA COMERCIALĂ DE SERVICII
    5. CLUB KREMLIN
    6. ACADEMIA DE DANS ADAMAS
    7. ANTONIO GATTI
    8. AMERICAN EXPERIENCE
    9. SCC ROMÂNIA
    10. GRAFIT
    11. FARMASI

    Liga Sudențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” mulțumește partenerilor: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău; Uniunea Națională a Studenților din România; Primăria Municipiului Bacău; Radio UNSR Bacău.

    Câștigătorii titlului de Miss & Mister Boboc UBc 2022 sunt Roșu Paul, student în cadrul Facultății de Științe, programul de studii Informatică și Turcu Teodora, studentă în cadrul Facultății de Științe Economice, programul de studii Administrarea Afacerilor.

    Locul al II-lea, titlul de Miss & Mister Liga Studențească a fost ocupat de Orzață Yasmina-Raluca, studentă în cadrul Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, programul de studii Educație Fizică și Sportivă, precum și de Bucătaru Ruben-Alexandru, student în cadrul Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, programul de studii Sport și Performanță Motrică.

    Locul al III-lea a fost ocupat de Andrei Borcea, student în cadrul Facultății de Inginerie, programul de studii Mecatronică și de Dumitru Ana-Maria, studentă în cadrul Facultății de Litere, programul de studii Română-Engleză.

    Nu în ultimul rând, locul al IV-lea, denumit și Miss&Mister Popularitate a fost ocupat de studentul Andrei Borcea și de studenta Ionică Denisa-Elena, cea din urmă fiind studentă în cadrul Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, programul de studii Kinetoterapie și Motricitate Specială.

    „Acest eveniment a avut un real succes, munca depusă atât de mine, cât și de colegii mei fiind una de amploare, pentru unii fiind primul eveniment de acest gen din postura de organizator. Tot efortul depus, orele petrecute la sediul nostru, timpul alocat, au dus la acest eveniment marca LSUBc. Suntem tare mândri atât de organizatori, cât și de voluntarii noștri, iar prin această cale dorim să le mulțumim tuturor. Suntem profund recunoscători și pentru sponsorii și partenerii acestui eveniment, care ne-au susținut enorm și ne-au ajutat să aducem acest eveniment la un nivel de gală”, a relatat despre eveniment Spatariu Monica, directorul PR LSUBc.

    „Această experiență a fost superbă pentru mine! Am învățat să am mai multă încredere în mine, să lucrez în echipă, să fiu atentă la detalii și să mă bucur de momentul prezent alături de niște oameni minunați. Le mulțumesc voluntarilor din ligă pentru efortul depus pentru boboci, pentru implicarea și devotamentul de care au dat dovadă”,a declarat câștigătoarea locului I – Miss Boboc 2022 – Teodora Turcu.

    „Încep în primul rând prin adresarea cele mai călduroase mulțumiri organizatorilor acestui eveniment special. Pot spune că totul a fost la superlativ, de la sonorizare la sponsori și juriu, alături de invitatul special, Liviu Teodorescu. Emoțiile bineînțeles că au atins cote tragice dar acestea au fost de natură constructivă. În încheiere, țin să menționez că acest eveniment a fost deosebit pentru că nu a fost doar o paradă, fiecare moment a fiind destinată publicului. Mulțumesc pentru susținerea de care am beneficiat și aștept cu nerăbdare să dau mai departe premiul de Mister Boboc 2023”, a spus câștigătorul locului I – Mister Boboc 2022 – Roșu Paul.

    „A fost o experiență de neuitat,emoții peste emoții dar la final a meritat.A fost o experiență unică, pe care aș repeta-o oricând cu mare drag. Organizarea a fost de nota zece, iar totul a decurs conform planului.” Andrei Borcea, câștigător al titlului de Mister Popularitate

    „Experiența mea la Balul Bobocilor a fost unică și clar a necesitat mult timp de repetiție pentru această seară magică. Mă bucur că am avut ocazia să trăiesc aceste clipe frumoase și că am reușit să leg noi prietenii.” Yasmina Orzață, câștigătoare a titlului de Miss Liga Studențească

    Acest eveniment a avut un real succes, iar Liga Studențească promite în continuare că se va ridica la nivelul așteptărilor tuturor.

     

    S-a sfințit Paraclisul Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Așezământul Meșteșugăresc al Copiilor Bronx de la Lilieci

      Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, și dragostea părinților care ne-au fost alături de-a lungul timpului, încurajându-ne să credem că Satul Meșteșugăresc al Copiilor e un vis care poate și trebuie să ia ființă spre bucuria și sprijinul comunității în care trăim, pe data de 1 Decembrie 2022, Paraclisul Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost sfințit, devenind lăcaș de cult în care, în fiecare luni, va fi săvârșită Sfânta Liturghie!

      Paraclisul poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei și a Copiilor, al Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României și al Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și este deschis tuturor celor care caută un loc de pace, de liniște, de căldură și de comuniune cu aproapele! Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscop de Mira Lichiei, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Ioan Iacob Românul de la Hozeva și Sfântul Cuvios Stelian, Ocrotitorul Copiilor, rămân și ei sfinți ocrotitori ai întregului așezământ!

      În cadrul slujbei de târnosire, toată munca și toate visurile pe care le-am transformat în realitate au fost binecuvântate prin conferirea distincției ORDINUL MELCHISEDEC CLASA A TREIA lui Daniel Zodian, fondator al Bronx People!

      Tot în cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost răsplătit pentru meritele deosebite față de clerul și de personalul militar și civil din cadrul Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii a Ministerului Apărării Naționale, prin oferirea EMBLEMEI DE ONOARE A COMUNICAȚIILOR ȘI INFORMATICII.

      Mai presus de toate, rămân simplitatea, căldura, credința, bucuria simplă și plină, transcendentă, iubirea față de semeni și visurile care cresc și înfloresc spre cer, cu rădăcini adânci în pământul patriei scăldat în rugăciune, aur și sânge!

      CONSTRUIEȘTE CU NOI! Să dărâmăm zidurile, să facem o masă mai mare!

      #BronxPeopleFacutDeOameniPentruOameni
      #BronxSportClubSportulUnesteOameni
      #CentrulFamilialMariaBronxONouaSansa
      #SatulMestesugarescAlCopiilorViitorPentruCopii
      #EatPrayLovebyCantinaSocialaMariaBronx

      Cădere de cortină

      Finalul săptămânii trecute a asigurat căderea de cortină peste maxi-sezonul de toamnă al Ligii a III-a. În derby-ul Seriei 1, CSM Bacău și Foresta au remizat, 1-1, oaspeții deschizând scorul prin Muntean, în min. 40, iar „CSMeii” egalând imediat după pauză grație lui Jose Cozma.

      Această remiză obținută în compania liderei a prelungit seria de rezultate utile consecutive pentru echipa lui Cristi Popovici, dar a făcut-o să piardă, la golaveraj, locul 2 în favoarea Bucovinei Rădăuți. 2023 va începe cu un duel de foc în martie, între Bucovina Rădăuți și CSM Bacău.

      În Seria 2, FC Dinamo Bacău a cedat cu 4-1 pe terenul liderei, CSM Râmnicu-Sărat. Râmnicenii au punctat prin Ignat (min. 26), Mateiciuc (43), Socol (56) și Pâslaru (73), golul de onoare al băcăuanilor fiind marcat de Bebe Brăescu în min. 72. Epilogul etapei urma să se consume ieri, la Galați, gazda jocului dintre Unirea Braniștea și Aerostar.

      Seria 1

      Rezultatele etapei a 15-a: Ceahlăul Piatra Neamț- Știința Miroslava 2-1, CSM Bacău- Foresta Suceava 1-1, Șomuz Fălticeni- Bucovina Rădăuți 1-3, Viitorul Darabani- Rapid Brodoc 5-1, Dante Botoșani- Csikszereda 2 2-1.

      Clasament

      1 Foresta Suceava   15      12      2        1        32-6   38p.

      2 Bucovina Rădăuți  15      9        2        4        31-15 29p.

      3 CSM Bacău           15      8        5        2        26-15 29p.

      4 Dante Botoșani     15      8        2        5        23-20 26p.

      5 Ceahlăul P. Nt.     15      7        3        5        36-24 24p.

      6 Știința Miroslava   15      7        1        7        19-18 22p.

      7 Șomuz Fălticeni    15      5        3        7        19-18 18p.

      8 Viitorul Darabani  15      4        0        11      14-37 12p.

      9 Rapid Brodoc       15      3        1        11      17-38 10p.

      10 Csikszereda 2     15      1        3        11      4-30   6p.

      Programul etapei viitoare (11 martie 2023, ora 15.00): Știința Miroslava- Dante Botoșani, Csikszereda 2- Viitorul Darabani, Rapid Brodoc- Șomuz Fălticeni, Bucovina Rădăuți- CSM Bacău, Foresta Suceava- Ceahlăul Piatra Neamț.

      Seria 2

      Rezultatele etapei a 15-a:  CSM Râmnicu-Sărat- FC Dinamo Bacău 4-1, Voința Limpeziș- CSM Focșani 2007 2-4, Sporting Liești- Viitorul Ianca 8-0, Dacia Unirea Brăila- Metalul Buzău 0-4. Partida Unirea Braniștea- Aerostar Bacău urma să se dispute ieri.

      Clasament

      1 CSM Rm. Sărat     15      11      3        1        35-7   36p.

      2 Metalul Buzău       15      10      2        3        38-10 32p.

      3 CSM Focșani 2007 15      9        3        3        39-13 30p.

      4 Aerostar Bacău     14      8        4        2        43-18 28p.

      5 Unirea Braniștea   14      9        1        4        23-13 28p.

      6 Sporting Liești      15      7        3        5        30-20 24p.

      7 Viitorul Ianca       15      4        3        8        17-34 15p.

      8 FC Dinamo Bacău 15      3        1        11      18-35 10p.

      9 Voința Limpeziș    15      1        2        12      20-56 5p.

      10 Dacia Un. Brăila  15      0        2        13      5-62   2p.

      Programul etapei viitoare (11 martie 2023, ora 15.00): CSM Focșani 2007- Unirea Braniștea, Aerostar Bacău- CSM Râmnicu-Sărat, FC Dinamo Bacău- Dacia Unirea Brăila, Metalul Buzău- Sporting Liești, Viitorul Ianca- Voința Limpeziș.

       

      Greu, dar bine

      „Chiar dacă jocul nu se anunță decât în aparență facil pentru oaspeți, echipa lui Sandu Iacob are toate argumentele pentru a se impune la Odorhei”. Previziunea din avancronica partidei CSM Odorheiul Secuiesc- CSM Bacău s-a dovedit corectă. Sâmbătă, în prima etapă a returului Ligii Zimbrilor la handbal masculin, „CSMeii” au câștigat la Odorhei cu 34-32 (16-18)

      Dar, tot cum am anticipat, meciul nu a fost floare la ureche. Dimpotrivă! Având în Milosevic principalul realizator al întâlnirii, penultima clasată a condus ostilitățile (în mai multe rânduri chiar și cu un avans de cinci goluri!) până cu 20 de minute înainte de final. Din acel  minut 40, la scorul de 23-22 pentru gazde, a intrat în scenă și în… mână Sajad Esteki. Cele cinci goluri ale iranianului, care au intercalat reușita lui Ushal, au permis formației antrenate de Sandu Iacob să treacă în avantaj și să respingă asalturile îndârjite ale Odorheiului.

      De la 28-26, CSM Bacău s-a desprins apoi, pe fondul realizărilor lui Dospinescu și Mihai Bujor, la cinci goluri diferență în min. 53, însă finalul a fost din nou destul de strâns, înregistrând succesul oaspeților cu 34-32. Chiar și în condițiile în care a fost obținută cu dificultate, victoria Bacăului este una foarte prețioasă având în vedere că și vecinele din clasament, Potaissa Turda și CSU din Suceava, s-au impus în această rundă. CSM Bacău: Grigoraș, Freiwald- Ushal 7 goluri, Dospinescu 7, Esteki, Ganchev 6, G. Bujor 3, M. Bujor 2, Belchite 1, Coric 1, Rotaru, Dobrincu.

      Celelalte rezultate: Steaua- CSM Vaslui 30-28, CSM Oradea- CSM București 24-32, Politehnica Timișoara- Potaissa Turda 28-30, CSU din Suceava- Minaur Baia Mare 30-28. Ieri s-au jucat meciurile Dinamo- HC Buzău 2012 și CSM Focșani 2007- CSM Constanța. Pe 10 decembrie, în etapa a 15-a, ultima programată în 2022, CSM Bacău va primi vizita Focșaniului.

      Clasament Liga Zimbrilor

      1 Dinamo București           13      13      0        0        487-371       39p.

      2 CSM Constanța              13      10      1        2        390-339       31p.

      3 Minaur Baia Mare           14      10      0        4        408-372       30p.

      4 CSM București                14      10      0        4        417-383       30p.

      5 Steaua București            14      9        1        4        417-394       28p.

      6 CSM Focșani 2007          13      7        2        4        362-364       23p.

      7 Potaissa Turda               14      7        1        6        402-405       22p.

      8 CSM Bacău                    14      6        2        6        405-423       20p.

      9 CSU din Suceava            14      5        2        7        424-421       17p.

      10 HC Buzău 2012            13      5        1        7        367-374       16p.

      11 CSM Vaslui                  14      4        1        9        389-423       13p.

      12 Politehnica Timișoara    14      3        1        10      392-430       10p.

      13 CSM Odorhei               14      1        0        13      381-467       3p.

      14 CSM Oradea                 14      0        0        14      383-458       0p.

      O nouă înfrângere

      Etapa a opta a Diviziei A1 la volei feminin a consemnat o nouă înfrângere în contul voleibalistelor de la CSM- Știința Bacău. Echipa antrenată de Vicențiu Dumitrescu a pierdut cu 3-0 (20, 24, 18) confruntarea de pe terenul celor de la SCM U Craiova.

      În formula Preda 1 punct, Berdilă 5, Stanciu 3, Bordea 2, Grama 6, Ordeanu 19, Podină-libero (au mai jucat C. Radu, Cheluță 2, Staicu, Al. Ion- libero), băcăuancele au încercat să țină cât mai aproape de adversare, cu precădere în setul doi, cedat în prelungiri, cu 26-24, după 31 de minute de joc. CSM- Știința a rămas pe locul 10, primul care asigură salvarea de la retrogradare, în condițiile în care ocupanta poziției a 11-a, U NTT Data Cluj (care are aceeași linie de clasament cu a băcăuancelor, dar un coeficient de punctaj inferior), a pierdut și ea acasă cu 3-0 în fața Rapidului.

      Celelalte rezultate: CSM București- FC Argeș 3-1, CSO Voluntari 2005- CSM Târgoviște 2-3, Volei Alba Blaj- Dinamo București 3-1. Runda viitoare este programat derby-ul supraviețuirii dintre CSM-Știința și U NTT Data Cluj.

      Despre morți, pardon! nemți, numai de bine….

      Polonezii s-au inflamat tare-tare (și pe bună dreptate!) după ce-au aflat că o casă de licitaţii din Germania va vinde un tablou al artistului rus Wassily Kandinsky, care a fost furat din Muzeul Naţional din Varşovia în 1984. Deși nu mă dau în vânt după abstracționism, simplul fapt că un stat pretins democratic din Europa permite tranzacționarea ilegală de bunuri cu proveniență dubioasă ridică semne de întrebare foarte mari privind onestitatea țării-gazdă-de-hoți. Nu-i vorbă, Polonia le-a mai reproșat nemților de multe ori că au închis ochi când patrimoniul cultural polonez jefuit de nazişti a devenit marfă pentru capitaliștii iubitori de artă.

      Cu ocazia Zilei Naționale a României, la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a organizat o recepție pentru a-și mai exhiba încă o dată ego-ul excesiv. Ca de obicei, ”alesul suprem” a tratat o sărbătoare națională ca pe o chermeză personală, de parcă ar fi sărbătorit-o pe doamna Carmen într-una dintre cele șase case din Sibiu. Să nu-i inviți pe liderii bietei Opoziții – Cătălin Drulă, liderul USR, și George Simion de la AUR – înseamnă nu doar lipsă de respect față de cele două persoane, ci și confirmarea faptului că Iohannis se folosește de România în scop exclusiv personal, tratând țara ca pe propria feudă medievală. 

      A ajuns în România europarlamentarul extremist german Guido Reil, care într-un discurs în Parlamentul European unde a fost dezbătută aderarea noastră și a Bulgariei la Schenghen, a cerut respingerea aderării și a comparat România cu Vestul Sălbatic. Acest Miron Cozma al nemților (fost miner și lider de sindicat) a fost membru în Partidul Social Democrat, dar pe urmă a trecut la partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania – AfD, formațiune care a primit o amendă de 400.000 de euro pentru finanțarea ilegală a campaniei în alegerile regionale. Sunt tare curios cu ce păreri se va întoarce herr Reil la el acasă după ce-l vom trata cu țuică și sarmale, dar mă tem că populismul extremist nemțesc e și el de… aur, la fel ca pe la noi.

      Tabloidul Bild (o tipăritură influentă în Germania) dă de pământ cu naționala lor de fotbal după eliminarea rușinoasă de la Campionatul Mondial. „Palmaresul nostru din grupe este: o înfrângere rușinoasă în fața Japoniei, un egal convingător cu Spania și o victorie de răsunet în fața Costa Ricăi. O rușine totală! După Cupa Mondială din 2018 credeam că nu putem ajunge mai jos, însă astăzi am aflat că se poate și mai rău. Lumea fotbalului obișnuia să tremure în fața noastră. Acum, naționala Germaniei este un gnom al fotbalului.”, scriu cei de la Bild. Păi, la fotbal suntem cam la egalitate cu nemții, doar că noi nu ne-am calificat, iar ei s-au făcut de… varză în Qatar. Avantaj noi, că n-am mai cheltuit bani degeaba!

      Cinema City s-ar putea vinde

      Creditorii operatorului britanic de cinematografe Cineworld Group au purtat discuţii pe tema divizării grupului şi a vânzării operaţiunilor din Europa de Est, inclusiv a celor din România, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.

      Potrivit acestor surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul, cei mai importanţi creditori ai Cineworld, firmă care în luna septembrie a declarat insolvenţa la un tribunal din Texas, se gândesc la vânzarea lanţurilor de cinematografe Cinema City, Yes Planet şi Rav-Chen.

      Ofertele care se vor situa în jurul valorii de un miliard de dolari au cele mai mari şanse de a fi luate în considerare de creditorii grupului Cineworld, chiar dacă este posibil să fie depuse şi oferte care încep de la 600 -700 milioane de dolari, având în vedere veniturile generate de operaţiunile est-europene. Sursele au precizat însă că nu a fost demarat un proces formal de vânzare şi nu există nicio certitudine că se va ajunge la o tranzacţie.

      Activele est europene ale Cineworld regrupează 112 din cele aproximativ 751 de săli de cinema ale grupului britanic, cu operaţiuni în Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria şi Israel. Cele mai importante active ale Cineworld sunt însă cele 511 de săli de cinema ale diviziei Regal din SUA, care au fost achiziţionate în 2016 pentru 3,6 miliarde de dolari.

      Pandemia de Covid-19 a dus la închiderea sălilor de cinema din întreaga lume şi a afectat serios producţia cinematografică iar Cineworld nu a revenit încă la nivelul de dinaintea pandemiei. În 2019, segmentul Rest of the World din cadrul Cineworld, adică tocmai operaţiunile care sunt avute în vedere pentru o vânzare, au înregistrat un profit operaţional de 124 milioane de dolari. Anul trecut aceleaşi operaţiuni au generat pierderi de 23 de milioane de dolari, după un rezultat negativ de 172 milioane de dolari în 2020.

      Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România şi face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe pe plan mondial. Cinema City România operează 27 de multiplexuri, cu un total de 247 de săli, în 20 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara. AGERPRES

      S-a aprins iluminatul de Crăciun în Bacău – VIDEO

      FOTO: Florin Albu


      VIDEO: Florin Albu

      Sute de băcăuani au ignorat vremea nu tocmai plăcută – cu lapoviță și temperaturi destul de scăzute – și au ieșit duminică, 4 decembrie, la spectacolele organizate de municipalitate în centrul orașului.

      Pe scena amplasată în Piața Tricolorului, mai mulți copii, elevi ai unor școli de muzică din Bacău, au oferit celor prezenți un spectacol de muzică cu temă de sărbători de iarnă.

      La ora 17.00, pe scenă și-a făcut apariția primarul municipiului, Lucian Stanciu Viziteu, care înconjurat de copii a făcut numărătoarea inversă și s-au aprins luminile de sărbători în aplauzele și uralele celor prezenți.

      Seara a continuat cu concerte, spectacole urmând a se desfășura și în weekendurile viitoare (10-11 și 17-18 decembrie).

      Primii fulgi în Bacău – GALERIE FOTO

       

       

      Aseară au căzut primii fulgi în Bacău. Imagini de la Insula de Agrement

      FOTO: Primăria Bacău

      Lucruri simple pe care le uităm

      Dincolo de vorbele mari care se spun la sărbători, în ocazii speciale, trebuie să recunoaștem că trăim într-o societate disfuncțională, în care tinerii nu-și găsesc locul și aleg calea străinătății, iar bătrânilor li se caută nod în papură, li se inventează vinovății, sunt considerați „expirați”, inutili, o povară. Conflictul dintre tineri și bătrâni nu este de ieri de alaltăieri, e de când lumea, dar în zilele noastre el a căpătat accente mult mai dure. Este o temă cu potențial dramatic ridicat, și de aceea o găsim reflectată și în teatru (veche și fidelă oglindă a societății), în cel activist, mai cu seamă, care-și propune să fie parte a schimbării în societate, punând în circulație texte aspre, neplăcute, inconfortabile, ce spulberă iluziile. Deși nu mai sunt la anii tinereții, sau poate tocmai de aceea, sunt foarte atentă la felul de a se manifesta al noii generații. Mă interesează ce gândesc, ce simt tinerii, ce și cum vor să schimbe lucrurile. Și culmea este că, de multe ori ne întâlnim în gândire, în atitudine, da, în revolta față de închistare, de prejudecăți, de josnicie și meschinărie, de lipsă a idealului, o stare de insurgență, cel puțin lăuntrică, pe care o păstrez din adolescență. Mă uit atentă la platformele create de tineri, la atelierele de creație, laboratoarele performative, le urmăresc experimentele, producțiile teatrale, ori de câte ori am prilejul. Temele abordate de ei sunt grave, una dintre ele fiind anxietatea, care este resimțită de foarte mulți adolescenți, din păcate. Și este îngrozitor să trăiești cu frică, asta te paralizează, îți taie orice elan. Să te simți singur, neînțeles, nesusținut. Apropo de acest cuvânt magic, susținere, l-am găsit des repetat într-o anchetă cu adolescenți, unde ei începeau prin a spune ce-și doresc, în primul rând, de la școală, și este foarte interesant să vezi cât de lucide, realiste, dar și sensibile sunt dorințele, așteptările lor. O fată spune că ar vrea să-și folosească propriile gânduri și cuvinte în analiza unei opere literare și nu să fie depunctată la un examen dacă nu reproduce exact părerile criticilor literari. Asta n-ar fi chiar rău, adică să le știe și pe acestea, mă refer la interpretările criticilor importanți, și să intre în dialog cu ei, imaginar, desigur, formulând propriile impresii, judecăți, în urma unor lecturi. Tinerii vor ca școală să fie un spațiu în care să poată pune întrebări, bazat pe interactivitate. Și unde să învețe lucruri practice, legate de viață. Vor să se dezvolte personal, să deprindă gândirea liberă, critică, nu doar să memoreze și să repete mecanic niște lucruri. „O școală care promovează creativitatea, iubește individualitatea și căreia nu îi este frică să aprindă în copii un foc ce poate naște schimbarea”, zice un băiat. Da, e bine și frumos spus, dar pentru asta e nevoie de profesori cu vocație, de îndrumători spirituali, de mentori, care nu doar să transmită informații, ci să fie, deopotrivă, „modele intelectuale și umane”. Într-un astfel de model se află topite multe componente, alături de cunoașterea profundă a unui domeniu, experiență de viață, un simț special al omenescului, generozitate, toleranță, empatie… Iar schimbul acesta de experiență este una dintre cele mai profitabile legături între tineri și cei vârstnici. Bazată pe susținere reciprocă, pe respect și bună conviețuire, această legătură dă măsura unei civilizații autentice, fundamentată pe omenie. Un cuvânt greu de sensuri, pe care prea adesea le uităm în realitate.

      Măștile, oglinzile și exilurile lui Petre Isachi (V)

      Cu volumul ,,Conversații în oglindă cu Mircea Eliade. II. Exilul-între farsă tragică și destin”, Petre Isachi ne-a pregătit o capcană ispititoare, spunându-ne că este un roman ,,pe care urmează să-l rescrie Cititorul”. Grea misie, căci ar trebui construită o nouă alegorie…
      Poate că Petre Isachi ar trebui ,,pedepsit” pentru această îndrăzneală. Ce-ar fi, de pildă, să-l facem, zile în șir, ,,prizonierul” unui amfiteatru locuit de spirite alese precum dumneavoastră, Cititorii, și să-l ,,obligăm” să interpreteze câteva dintre accentele cărții? Nu credeți că prin răspunsurile sale și-ar rescrie Cartea?… I-aș propune să interpreteze și aceste gânduri pe care ni le-a oferit pentru… rescrierea Cărții sale…
      ,,Aventura Eu-lui ce se povestește El însuși, lui însuși, în «Conversații în oglindă…», are ceva din metafizica femeii voluntare, eterne, care-i opune instinctual, forței tutelare a bărbatului, forța seducătoare și invincibilă a iubirii, pentru a-și putea continua, în libertate, contemplarea narcisică a propriei persoane, pentru a-și ajuta neamul/ urma, destinul, dar și pentru a-l convinge pe credulul/ onestul Samson […] că orice putere, fie ea și de sorginte divină, este învinsă de Frumusețe”… ,,S-au dăruit orbi exilului ori, se știe, când ne dăruim orbi vieții, vedem totul”… ,,Exilul are valoarea unei inițieri”… ,,Dacă viața este un exil absolut, doar Arta, Știința – tot o Ficțiune – ne pot apăra de obsesia exilului și de destinul labirintic”… ,,Cea mai înaltă formă de libertate este călătoria spre tine însuți. Călătoria în care te rătăcești cel mai repede și care-ți pregătește ideal căderea în abisul exilului interior”… ,,Mie, ca povestitor, fundamentală mi se pare «credința perceptivă». Suntem ceea ce percepem și, simultan, ceea ce suntem percepuți, dar suntem și ceea ce devenim”… ,,Toți naratorii lumii stăpânesc bine poetica începutului continuu. Uită în timpul povestirii de poetica sfârșitului continuu”… ,,Ajungem la Dumnezeu din disperare și neputință, când ne redescoperim singuri”… ,,Eul ce se apropie de Text este el însuși o pluritate de alte texte, de coduri infinite, sau, mai precis, pierdute – a căror origine s-a uitat”… ,,Problema este să putem îndura singurătatea până la capăt”… ,,Un exilat și prin urmare un nefericit, care nu a înțeles că putem să construim totul din interiorul nostru, nu a înțeles că viața este un «roman» făcut de noi înșine”…
      Merită Petre Isachi să-i oferim statutul de ostatic?… Dacă da, îl provoc să interpreteze și… ,,Utilitatea detractorilor este absolut necesară în cazul geniilor. În absența acestora, geniul riscă să fie uitat prin idolatrizare”… ,,În romanul filosofic Conversațiile…, Eul se povestește El însuși, lui însuși, privindu-se într-o oglindă ereditară”… ,,Conversațiile dintre M.I. și p.i.– un posibil curs atipic de miracole”… ,,Omul religios – un (auto)exilat în Adevăr”… ,,Devii ceea ce iubești/ urăști”… ,,Binecuvântat este cel ce nu așteaptă nimic”… ,,Ca să-ți câștigi existența, trebuie să te ocupi de ceilalți, or, eu – îmi spunea Cioran – nu mă ocup decât de… Dumnezeu și de mine însumi, de totul sau nimic”… ,,De ce Socrate, Buddha și Iisus au refuzat scrisul?”…,,Libertatea are întotdeauna culoarea omului”… ,,Ierusalim vs. Babilon sau cum se naște și se perpetuează blestemul exilului”… ,,Cuvintele fac ce vor din Om, nu doar din Lume”… ,,Ne folosim de cuvinte pentru «întemeierea marilor rătăciri»”…
      Unele dintre aceste provocări au miros de dinamită. Când Petre Isachi notează (cam în trecere, cu modestie) gândul că această carte (,,Conversații în oglindă cu Mircea Eliade. II. Exilul-între farsă tragică și destin”) este nu doar un roman polifonic, plutitor, ci și un roman filosofic, ne destăinuie un mare adevăr. Privind încă o dată către acest volum, înțeleg și mai mult de ce Petre Isachi îl prețuiește mult pe Camil Petrescu, romancierul, poetul, filosoful care ne-a spus: ,,Dar eu,/ Eu am văzut idei.// Întâia oara, brusc, fără să ştiu,/ De dincolo de lucruri am văzut ideea,/ Cum vezi, când se despică norii grei/ Şi negri/ Zigzagul de argint al fulgerului viu” (,,Ideea”). ,,Conversații în oglindă cu…” nu este doar o scriitură doldora de idei, ci și una care ne sugerează o avalanșă de alte idei.

       

       

       

      Lecții de iubire și de-mplinire…

      La timp de Post al Nașterii Domnului, săptămâna începutului de lună Decembrie ne destăinuie două mari sărbători, amândouă dătătoare de tonuri duhovnicești. Una după Neam și alta după cele ale Bisericii. Spre a ne putea aminti de Domnul. Dar și de faptul că este nevoie de un Neam drept ca Neamului să-i fie Dumnezeu ocrotitor.
      Remarcăm că Biserica ține în ea soluția reamintirii și a reconfirmării unor deziderate. Făcute în numele Domnului Celui Viu! De către cei care s-au dat țărânei ca să fim cer. Spre a nu ne stinge în slăbiciunea mofturilor și a vuietului fără fond care străbate lumea. Am serbat 104 ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, anul marii îndrăzneli și bucurii românești, care ne-a întregit trupul țării pe vatra vechii Dacii, iubitul pământ al strămoșilor noștri. Ne-a redeșteptat sintagma rămasă memorabilă ”Vrem să ne unim cu țara!” mlădiată pe nemuritorul imn al lui Andrei Mureșanu: ”Deșteaptă-te române”, cadențat de marele Anton Pann și de elevul său Gheorghe Ucenescu. Și nu am uitat de tăcuții neînvrăjbiți care au făcut România Mare. De cei cărora le-o datorăm. Care se odihnesc în trecătorile ce au întregit țara și care ne privesc din Cer.
      Evanghelia zilei (Luca 13, 10-17) ne oferă indiciul unui alt praznic – invitație, spre care trebuie să privim, ca să fim vii. Scena întreagă, de mare dramatism, ne oferă lecţia dragostei: mereu este vremea de a săvârşi binele și a privi în Sus. Nicio lege, niciun regulament, nicio precauţie sau teamă, niciun motiv de tipul „să nu se spună că…”, ori „să nu pară că…” nu ne poate fi stavilă, pretext ori justificare. În Hristos nu este așa! Totul este simplicitate, bunătate, compătimire şi urgenţă în biruirea răului, a bolilor, a neputinţelor și a suferinţei. Doar gârbovirea sufletească poate schimba sensul dinspre Dumnezeu (aceasta este adevarata noastră gravitatie) către păcat și către pământ.
      Să ne rugăm să rămânem în limpezimea de Cer a Bisericii și în dulceața hrănitoare de mântuire a Ortodoxiei. Să ne rugăm! Cu luniștea celui ce știe de-acum că nu poate birui singur. Este nevoie de un Neam întreg ca Neamului să-i fie Dumnezeu ocrotitor!

       

      Inspector scolar,
      pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

      Greşeli, dar fotbalistice (I)

      De ce această temă

      Explicaţia cea mai la îndemână este că suntem în plină desfăşurare a Campionatului Mondial de Fotbal (Qatar, 20 nov. – 18 dec. 2022), când ne reactivăm cunoştinţele din domeniu, conform sloganului că tot românul se pricepe la politică, fotbal şi limba română. Este adevărat, dar mai este un motiv, cel puţin în ceea ce mă priveşte: cu ceva timp înainte de 25 septembrie, când s-au împlinit 100 de ani de la naşterea antrenorului Constantin Teaşcă, dar şi după această dată, am aprofundat acest subiect până la partea de terminologie. Aşa am găsit într-o carte exemplar alcătuită: „Fotbal de la A la Z. Fotbalul românesc de-a lungul anilor”, de Mihai Ionescu şi Mircea Tudoran (Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1984) aprecieri la adresa antrenorului formaţiei „Dinamo” Bacău, dar şi un glosar de termeni. Am extras de aici conţinutul descrierii unor sintagme care presupun comiterea de greşeli în timpul jocului. Nota bene: explicaţiile sunt la nivelul anului 1984.

       

      Lovitura liberă indirectă

      Mai întâi Mihai Ionescu şi Mircea Tudoran ne servesc definiţia aferentă: este acea lovitură liberă „din care nu se poate înscrie un gol decât dacă mingea, înainte de a intra în poartă, a fost atinsă sau jucată de un alt jucător (coechipier sau adversar)”. Sunt înregistrate cinci situaţii când un jucător poate comite o greşeală penalizată de arbitru:

      • Situaţia nr. 1 – cel în cauză „joacă de o manieră considerată periculoasă de către arbitru (de exemplu, încearcă să lovească mingea cu piciorul în timp ce aceasta este ţinută de portar)”;
      • Situaţia nr. 2 – jucătorul „atacă în mod corect, adică cu umărul, atunci când mingea nu este la distanţă de joc, de jucătorii interesaţi, şi aceştia sunt hotărâţi să nu încerce să o joace”;
      • Situaţia nr. 3 – jucătorul, „nejucând mingea, face în mod intenţionat obstrucţie unui adversar, adică aleargă între adversar şi minge sau se interpune în aşa fel încât constituie un obstacol pentru adversar”;
      • Situaţia nr. 4 – jucătorul îl „atacă pe portar, [în] afară de cazurile în care acesta:
      1. a) ţine mingea;
      2. b) jenează un adversar;
      3. c) se află în afara suprafeţei sale de poartă”;
      • Situaţia nr. 5 – jucătorul, „fiind portar,
      1. a) face mai mult de patru paşi ţinând mingea, bătând-o de pământ sau aruncând-o în aer şi prinzând-o din nou, fără a o lăsa pentru a fi jucată de un alt jucător sau
      2. b) recurge la acţiuni care, după părerea arbitrului, nu au ca scop decât să întârzie jocul şi astfel să se piardă timp pentru a-şi avantaja, în mod incorect, echipa”.

       

      Ce trebuie să facă arbitrul

      Când  acordă o lovitură liberă indirectă, arbitrul va semnala aceasta prin ridicarea braţului, pe care-l va coborî doar după ce lovitura a fost executată.

      O „greşeală”, nu ca oricare alta  

      În cartea sa de debut, „Fotbal şi fotbalişti la diferite meridiane” (1962), Constantin Teaşcă povesteşte (la pp. 101-102) că după un meci cu reprezentativa Austriei, scorul era de 5-1 pentru România, dar oficial s-a anunţat 4-1, pentru că ultimul gol, marcat de Nunu, nu a putut fi observat de arbitru datorită luminii insuficiente. Ce vremuri!…

       

       

       

       

       

      Pregătiţi calea Domnului

      Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor! Acesta este cel despre care a spus Isaia, profetul, care zice: „Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui!” (Mt 3,2-3).
      Evanghelia ne cam pune la treabă. Ne putem imagina cum arătau drumurile pe timpul lui Isus. Zone de deșert, zone de munte și pietruite. Se făceau drumuri prin deșert, dar la primul vânt se acopereau la loc. Atunci când era așteptat cineva de rang înalt, oamenii erau puși să curețe aceste drumuri, să niveleze drumurile pietruite, să curețe. Tocmai această imagine să o avem în minte atunci când auzim cuvintele din evanghelie: să pregătim căile Domnului. Sunt căile inimilor noastre. Cum stăm cu drumurile?
      Ni se spune că văile trebuie umplute. Cred că cu toții avem în minte Marele Canion, prin mijlocul căruia trece râul Colorado. Se spune că adâncimea maximă este de 1600 de metri și este rezultatul eroziunii exercitate de fluviu timp de milioane de ani. A fost atât de măcinat că a ajuns la 1600 de metri. Dacă ne lăsăm măcinați de micile încercări care izbesc în viața noastră și renunțăm la Dumnezeu, atunci acele mici încercări sap atât de adânc în viața noastră încât, fiind în groapă, nu vom fi capabili să-l privim în ochi pe celălalt. Vom fi acolo doar noi cu grijile noastre, iar singura soluție este să ne uităm în sus și să strigăm după ajutor.
      Dar dacă eu voi urma doar calea adevărului, oare îmi va fi mereu numai bine? Voi avea o viață extraordinară? Fără probleme? Cu siguranță că nu! Și atunci de ce să fiu un om al adevărului? Să nu uităm un lucru esențial: Dumnezeu face primul pas, de la el primim harul, iar harul nu este niciodată în zadar.
      Dumnezeu pe lângă credință mai pune eșec, pe lângă victorie mai pune lacrimi, pe lângă salturi mai pune încercări. De ce oare? Pentru că doar în scoica în care intră un fir de nisip se formează o perlă. La acel fir de nisip scoica produce o enzimă care formează perla. Dumnezeu permite să intre în viața noastră câte un fir de nisip care ne irită, dar în același timp ne-a dat și posibilitatea să credem și prin această enzimă a credinței să formăm perle. Proces dureros, dar frumos!
      Pr. Richardo-Dominic Baciu

      ULTIMELE ȘTIRI