vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1123

Bărbat condamnat în Franța pentru trafic de migranți, prins la Filipești

La data de 29 septembrie a.c., în urma activităților operative desfășurate, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentului Urmăriri, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Filipești, au efectuat o descindere la domiciliul unei persoane de pe raza satului Cârligi, în urma căreia a fost prins un bărbat de 32 de ani, din județul Gorj, urmărit la nivel internațional.

Bărbatul se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de autoritățile din Franța, fiind condamnat la 3 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți și aderare la grup infracțional organizat.

Astfel, în perioada 2017 – 2018, făcând parte dintr-o rețea de trafic ce organiza transporturi ilegale de persoane clandestine între Romania, Franța, Anglia, Belgia și Olanda, în care erau implicate circa 10 persoane de naționalitate română, a trecut ilegal frontiera britanică mai mulți migranți.

În cauză, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea sa pentru o perioadă de 24 de ore. În continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile franceze.

Campanie de sterilizare gratuită a câinilor la Onești

    În perioada 27-28 septembrie a.c., polițiști Biroului pentru Protecția Animalelor, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Poliția Municipiului Onești, în colaborare cu Primăria Onești și Asociația Help 4 Paws Together, au desfășurat o campanie de informare a cetățenilor cu privire la obligativitatea sterilizării exemplarelor canine, cu sau fără stăpân, aparținând rasei comune și metișii acestora, conform prevederilor art. 13^2 din O.U.G. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

              Campania de informare va fi precedată de o campanie de sterlizare gratuită în perioada 22-23 octombrie a.c., ce se va desfășura la sediul Adapostului public de câini fără stăpân Onești.

    Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor reamintesc tuturor deținătorilor de animale, următoarele obligații:

    Să asigure un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire, atenție și asistență medical veterinară (sancțiune contravențională de la 1000 la 3000 lei conform art. 5, alin. 1 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor);

    Să identifice exemplarul canin în termen de 90 de zile de la fătare sau înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spații publice (sancțiune contravențională de la 2000-5000 lei conform art. 13^3 alin. 4 din O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân);

    În cazul câinilor de rasă comună și metișii acestora, proprietarul este obligat să îi sterilizeze (sancțiune contravențională de la 5000-10000 lei conform art. 13^2 din O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân);

    Deținătorii de câini sunt obligați ca, la ieșirea cu aceștia în spațiile publice, să aibă asupra lor carnetul de sănătate al acestora (sancțiune contravențională de la 2000-5000 lei conform art. 43 alin. 1 din Anexa H.G. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân);

    Să efectueze vaccinarea antirabică.

    Acțiune a polițiștilor de la Secția 1 Bacău  

      La data de 29 septembrie a.c., în intervalul orar 09.00 – 13.00 și 16.00 – 21.00, 16 polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Bacău au acţionat la data de 27 septembrie a.c. în vederea prevenirii şi combaterii infraţionalităţii stradale.

      În urma activităților desfășurate au fost 96 de persoane legitimate și 32 de autovehicule controlate.

                    Totodată au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9105 lei, din care 30 la Legea 61/1991.

      De asemenea un certificat de înmatriculare a fost reținut și un autoturism aflat sub sechestru a fost depistat.

      L-ați văzut? Anunțați Poliția!

        Polițiștii oneșteni au fost sesizați cu privire la dispariția numitului DIMA GRIGORE BOGDAN, de 26 de ani, din municipiul Onești, aflat în evidențele medicale cu afecțiuni psihice.

        Acesta ar fi plecat voluntar de la domiciliu, însă nu a revenit până în prezent.

        SEMNALMENTE înălţime 1,75 m, 85 kg., ochi căprui, constituţie atletică, păr negru tuns scurt, faţa ovală, fruntea lată, nas mare, gura mică, buze subţiri, mers aplecat şi greoi.

         La data plecării era îmbrăcat cu un trening de culoare albastru închis, pe cap purta un fes de culoare roşu cu negru iar în picioare avea încălțări din cauciuc de culoare albastru. 

        Cetățenii care pot furniza informații în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze Poliția Municipiului Onești, tel. 0234.312222, Dispecerat IPJ Bacău, tel 0234.202000 sau să apeleze 112.

        Poliția locală îi cauta acasă pe cei care nu și-au actualizat actele de identitate

          În conformitate cu Legea nr. 155/2010, Poliția Locală a Municipiului Bacău cooperează în domeniul evidenței persoanelor cu serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, pentru punerea în legalitate a celor ce nu au acte de identitate sau au acte de identitate expirate .

          Urmare a solicitării Direcției de Evidență a Persoanelor a Municipiului Bacău, prin care au fost înaintate un număr de 6.574 invitații pentru a fi înmânate titularilor care nu au solicitat eliberarea actelor de identitate în termenele prevăzute de lege, polițiștii locali din cadrul Serviciul Ordine Publică și Evidența Persoanei au desfășurat activități de verificare a celor care au acte de identitate expirate și a minorilor cu vârsta de peste 14 ani fără acte de identitate.

          Menționăm că, pentru intrarea în legalitate a celor verificați, în perioada 01.07-28.09.2022, au fost înmânate un număr de 3.174 de invitații. Aceste activități vor fi continuate până la finalizarea solicitării Direcției de Evidență a Persoanelor a Municipiului Bacău.

          Pe această cale reamintim cetățenilor că faptele de neactualizare a documentelor de identitate sunt fapte care pot fi sancționate conform O.U.G nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

          Deputatul Cristian Paul Ichim: Principalul vinovat pentru criza facturilor este ANRE

            Criza facturilor este departe de final și mă aștept la situații dramatice în care sume imense și nejustificate să fie cerute de la cetățenii aflați în dificultate. Cred că este de datoria autorităților să nu scape de sub control situația, deși am mici speranțe că sunt capabile să procedeze corect.

            Principalul vinovat va fi ANRE, care nu este în stare să controleze comportamentul companiilor furnizoare de energie și care ezită să se implice, așa cum ar fi normal. Am trimis, în calitate de parlamentar, o scrisoare către conducerea ANRE pentru a cere clarificări și sper să primesc cât de curând răspunsurile necesare.

            Din cauza stresului provocat de facturile la energie, am văzut că mulți cetățeni au ales să își schimbe furnizorii și un număr crescut au trecut la Hidroelectrica.

            Dat fiind faptul că avem o companie la care statul român e acționar, m-am bucurat că aceasta poate deveni un jucător competitiv pe piață.

            Dar acest fapt nu înseamnă că nu sunt lipsit de îngrijorare pentru necitirea contoarelor la timp, ceea ce va duce la sume uriașe pentru consumatori, regularizări de nesuportat și suspiciuni asupra modului în care se construiesc sumele de pe facturile la energie.

            De aceea, voi pune presiune pe cei de la ANRE să își facă treaba pentru care au fost trimiși acolo pe sume uriașe de către factorul politic.

            În continuare nu se înțelege că factorul politic este răspunzător pentru eșecul sistemului și facturile cetățenilor. Sunt decis să merg până la capăt și să arăt publicului unde se găsesc adevărații vinovați pentru criza din energie din această toamnă. Trebuie să fim cu toții atenți la facturile la energie și la comportamentul ANRE.

            Batalionul 53 Comando ,,Smaranda Brăescu” te așteaptă în echipa FORȚELOR PENTRU OPERAȚII SPECIALE ale Armatei României

              Spune DA provocărilor! Batalionul 53 Comando ,,Smaranda Brăescu’’ din Bacău te aşteaptă în echipa Forţelor pentru Operaţii Speciale, cu următoarele detalii, care sunt de interes pentru tine:

              LOCURI SCOASE LA CONCURS / SOLDAT GRADAT PROFESIONIST:

              20 de locuri Forţe pentru Operații Speciale- specialitatea militară parașutiști comando
              4 locuri poliție militară – specialitatea militară pază și intervenție obiective militare
              2 locuri auto – specialitatea șofer
              2 locuri intendență – specialitatea bucătar

              PERIOADA DE ÎNSCRIERE A CANDIDAŢILOR: 23.09 -24.10.2022;

              PROGRAMUL DE FORMARE INIŢIALĂ A SOLDAŢILOR GRADAŢI PROFESIONIŞTI SE DESFĂŞOARĂ ÎN PERIOADA IANUARIE-MARTIE 2023;
              CONDIȚII DE PARTICIPARE LA SELECȚIE:

              cetățenie română și domiciliul stabil în România;
              vârsta între 18 ani împliniţi la data începerii programului de instruire şi cel mult 45 de ani împliniţi la data finalizării programului de instruire;
              absolvent al ciclului inferior liceal ( 10 clase);
              cunoștințe elementare de limba engleză;
              condiție fizică bună;
              candidații care optează pentru arma ,, Auto- specialitatea șofer”, deținător al permisului de conducere, categoriile B și C;

              ÎNSCRIEREA SE FACE LA CEA MAI APROPIATĂ UNITATE DIN SUBORDINEA COMANDAMENTULUI FORŢELOR PENTRU OPERAŢII SPECIALE, ÎN URMĂTOARELE JUDEŢE:

              Bacău : 0234.588.295 interior 261;
              Buzău : 0238.719.020 interior 110;
              Târgu Mureş: 0265.267.404 interior 111;
              Constanţa: 0341.446.893 interior 291;
              Braşov: 0368.734.224

              După parcurgerea Programului de formare iniţială a soldaţilor gradaţi profesioniştivor, absolvenţii vor fi încadrați în Batalionul 53 Comando „Smaranda Brăescu” Bacău.

              Posturile sunt scoase la concurs pentru personalul civil;

              Pentru detalii referitoare la criteriile de selecţie, probele de concurs precum și la documentele necesare
              întocmirii dosarului de candidat, contactați un membru al echipei de recrutare Batalionului 53 Comando „Smaranda Brăescu” din Bacău, la numărul de telefon 0234.588.295 interior 261, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 15.00.

              Program Happy Cinema Bacau, 30 septembrie – 6 octombrie

              Vineri,30 Septembrie
              12:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              12:40 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
              13:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              13:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:40 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              15:00 Nunți, botezuri, înmormântări – Comedie, Normal, AP12
              15:10 Avatar – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
              16:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              17:00 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              17:30 Exhibition on Screen: Raphael Revealed – Documentar, Premiera, AG
              18:00 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              18:30 Nunți, botezuri, înmormântări – Comedie, Normal, AP12
              19:10 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              19:30 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              20:10 Mrs. Harris Goes to Paris – Dramă, Premiera, AG
              21:00 Avatar – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
              21:30 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              22:00 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              22:10 Smile – Horror, Premiera, IM18

              Sâmbătă,1 Octombrie
              10:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              10:20 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              10:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
              11:20 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              12:10 Nunți, botezuri, înmormântări – Comedie, Normal, AP12
              12:30 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              12:40 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
              13:30 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              14:40 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              15:00 Nunți, botezuri, înmormântări – Comedie, Normal, AP12
              15:10 Avatar – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
              15:30 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              17:00 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              17:30 Raphael: The Young Prodigy – Documentar, Normal, AG
              17:40 Smile – Horror, Premiera, IM18
              18:30 See How They Run – Comedie, Mister, Avanpremiera, AP12
              19:10 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              19:30 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              20:10 Mrs. Harris Goes to Paris – Dramă, Premiera, AG
              21:00 Avatar – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
              21:30 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              22:00 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              22:10 Smile – Horror, Premiera, IM18

              Duminică,2 Octombrie
              10:00 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              10:30 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              11:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
              11:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              12:10 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              12:20 Avatar – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
              13:10 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
              14:00 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              14:30 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              15:20 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              15:40 Nunți, botezuri, înmormântări – Comedie, Normal, AP12
              16:20 Smile – Horror, Premiera, IM18
              17:00 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              18:00 Exhibition on Screen: Raphael Revealed – Documentar, Premiera, AG
              18:20 See How They Run – Comedie, Mister, Avanpremiera, AP12
              19:00 Mrs. Harris Goes to Paris – Dramă, Premiera, AG
              19:20 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              20:00 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              20:30 Avatar – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
              21:00 Smile – Horror, Premiera, IM18
              21:30 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15

              Luni,3 Octombrie
              12:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              13:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              13:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
              14:00 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:40 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              15:20 Nunți, botezuri, înmormântări – Comedie, Normal, AP12
              16:00 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              16:30 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              17:00 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              18:00 Three Thousand Years of Longing – Dramă, Fantastic, Romantic, Normal, AP12
              18:30 Nunți, botezuri, înmormântări – Comedie, Normal, AP12
              19:00 Mrs. Harris Goes to Paris – Dramă, Premiera, AG
              19:20 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              20:30 Avatar – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
              21:00 Smile – Horror, Premiera, IM18
              21:10 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              21:30 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15

              Marţi,4 Octombrie
              12:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              13:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              13:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
              14:00 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:40 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              15:20 Nunți, botezuri, înmormântări – Comedie, Normal, AP12
              16:00 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              16:30 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              17:00 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              18:00 Three Thousand Years of Longing – Dramă, Fantastic, Romantic, Normal, AP12
              18:30 Nunți, botezuri, înmormântări – Comedie, Normal, AP12
              19:00 Mrs. Harris Goes to Paris – Dramă, Premiera, AG
              19:20 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              20:30 Avatar – Acţiune, Aventuri, SF, Normal, AP12
              21:00 Smile – Horror, Premiera, IM18
              21:10 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              21:30 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15

              Miercuri,5 Octombrie
              12:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              13:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              13:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
              14:40 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              15:20 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              16:00 Smile – Horror, Premiera, IM18
              16:30 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              17:00 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              17:30 Nunți, botezuri, înmormântări – Comedie, Normal, AP12
              18:30 Mrs. Harris Goes to Paris – Dramă, Premiera, AG
              19:00 Mirciulică – Comedie, Avanpremiera, N15
              19:20 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              20:00 Medieval – Acţiune, Dramă, Istoric, Avanpremiera, AP12
              20:30 Smile – Horror, Premiera, IM18
              21:00 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              21:30 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15

              Joi,6 Octombrie
              12:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              13:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              13:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
              14:40 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              15:20 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              16:00 Smile – Horror, Premiera, IM18
              16:30 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              17:00 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              17:30 Nunți, botezuri, înmormântări – Comedie, Normal, AP12
              18:30 Mrs. Harris Goes to Paris – Dramă, Premiera, AG
              19:00 Mirciulică – Comedie, Avanpremiera, N15
              19:20 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15
              20:00 Medieval – Acţiune, Dramă, Istoric, Avanpremiera, AP12
              20:30 Smile – Horror, Premiera, IM18
              21:00 Don’t Worry Darling – Thriller, Normal, N15
              21:30 Teambuilding – Comedie, Premiera, N15

              Câinele Dih învață să patruleze

                Ciobănescul malinois Dih, unul dintre partenerii necuvântători ai jandarmilor și plutonierul Damian Cătălin sunt prezenți la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, unde mai bine de trei luni vor desfășura cursul de specializare patrulare – intervenție.

                Cu o privire blândă şi absolut inofensiv la prima vedere, e greu de imaginat că acest câine este specializat în patrulare-intervenție pentru menținerea, asigurarea și restabilirea ordinii publice, blocarea grupurilor care se comportă agresiv, împrăștierea grupurilor turbulente, căutarea și prinderea persoanelor care nu se supun măsurilor de ordine.

                Dacă ar putea să vorbească, patrupedul ar raporta că activează la Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău de mai bine de un an şi este „dotarea” însuflețită a jandarmilor băcăuani. Deşi are o vârstă fragedă și este la început de drum, acest câine jandarm este mereu gata să intre în acţiune.

                Cătălin Damian admira, de mic copil, jandarmii care patrulau acompaniaţi de colegii patrupezi.

                „Îmi spuneam în gând că prietenia dintre ei este unică și acești jandarmi sunt cei mai speciali, iar după ce am absolvit Școala Militară de Subofițeri Jandarmi din Fălticeni am fost repartizat la Grupa de jandarmi conducători câini de serviciu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și a fost ca o provocare, care astăzi, după mai bine de patru ani este locul meu preferat ”, spune mulţumit Cătălin.

                Deşi are o privire obosită, când vorbeşte despre DIH i se luminează faţa. Fac serviciul împreună şi orice reuşită a câinelui se datorează şi orelor istovitoare de antrenamente.

                Fixat de obiectivul aparatului de fotografiat DIH ne arată cât de ascultător este şi nu ezită să mai şi pozeze.

                DEDEMAN investește în ambalaje bio

                Frații Dragoș și Adrian Pavăl au cumpărat 24 % din acțiunile companiei românești Promateris, care produce ambalaje biodegradabile și compostabile. Tranzacia a avut loc prin Pavăl Holding, principalul lor vehicul de investiții, prin care dețin și DEDEMAN, cunoscuta rețea de magazine de bricolaj.

                Afacerea ar fi costat circa 100 de milioane de lei, având în vedere că valoarea de piață a producătorului de ambalaje este de peste 400 de milioane de lei, conform datelor de la Bursa de Valori București.

                În fabrica din Buftea, Promateris produce alternative durabile la plasticul de unică folosință, precum o gamă largă de pungi pentru retail (pungi maiou, pungi pentru legume și fructe, saci menajeri, mănuși), dar și produse destinate segmentului agricol (folii de mulcire).

                Promateris a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 187,5 milioane de lei în anul 2021, în creștere cu 62% față de anul anterior. Totodată, compania a înregistrat un profit net de 18,7 milioane de lei, o majorare cu 405% față de 2020.

                „Industria ambalajelor cu amprentă redusă de carbon este una atractivă și efervescentă, iar parteneriatul cu Promateris, liderul regional pe acest segment de piață, deschide o nouă direcție investițională, strategică pentru grupul nostru”, a spus Karina Pavăl, vicepreședintă a Pavăl Holding, cumpărătorul pachetului de acțiuni de 24% din Promateris.

                Grupul controlat de frații Pavăl a declanșat o campanie susțintă de investiții în ultima perioadă. În aprilie 2022, Pavăl Holding a cumpărat 30% din rețeaua Farmacia Tei – Bebe Tei, afacere fondată de Roxana Maftei și Irina Ciubotaru. În iunie 2021, Pavăl Holding a preluat 5% din Simtel Team, o afacere antreprenorială românească de inginerie și tehnologie.

                În mai 2019, frații Pavăl au lansat, Equiliant Capital, un fond de private equity, pentru investiții în firme mici și mijlocii.

                Vești bune pentru fermieri: S-au ieftinit și motorinele

                Pentru prima dată, în ultimele șase luni, prețul pentru un litru de motorină a scăzut sub 8 lei la toate stațiile de alimentare. De la 1 octombrie, vor putea beneficia de reducerea de 50 de bani pe litru și fermierii care folosesc motorina la lucrările agricole.

                Astfel, la Petrom, rețeaua ce mai vastă, la nivel național, un litru de motorină standard costa ieri 7,92 de lei, la LukOil, 7,94 lei, la fel și la stația Socar de pe Republicii. Cele mai scumpe motorine se găseau la restul comercianților – Rompetrol, OMV și Mol – respectiv 7,98 lei/litru. De altfel, ieftinirile motorinelor se înscriu în tendința din ultimele săptămâni pe care a avut-o benzina, în scădere cu aproape 12 % faţă de maximul atins în luna iulie a acestui an. Comercianții din Bacău valorificau, ieri, litrul de benzină de 95 cu prețuri între 6,54 lei și 6,62 lei. Scăderea va continua, cel mai probabil, și în lunile următoare, după ce Guvernul a anunțat că va prelungi până la sfârșitul anului perioada în care se va aplica reducerea de 50 de bani, direct la pompă. Subvenţionarea preţurilor la carburanţi era în vigoare de trei luni, urmând să expire pe 30 septembrie. La momentul redactării acestui articol, guvernanții aveau pe masă ordonanța privind susținerea acordării de compensații ale prețurilor la benzină și motorină.

                Amenzi pentru cei care revând motorina sau benzina luată la preț redus

                Dacă proiectul privind reducerea prețului la carburanți va fi adoptat în forma supusă dezbaterii publice, revânzarea produselor achiziționate va fi sancționată cu amenzi considerabile. Astfel, cei prinși că fac asta riscă amendă între 50.000 lei și 500.000 lei, dacă sunt persoane juridice. În cazul  persoanelor fizice, amenda este de la 5.500 lei la 11.000 lei.  Vor fi aspru sancționați inclusiv operatorii economici autorizați care achiziționează, pentru revânzare, benzine și motorine din depozite şi/sau stații de distribuți, dacă nu acordă şi nu evidențiază reducerea de preț.

                Reduceri de 50 de bani și pentru fermieri

                Partea bună este că, de luna viitoare, și fermierii băcăuani vor achita cu 50 de bani mai puțin pe litrul de carburant utilizat în agricultură. Facilitatea este valabilă pentru cei care achiziționează motorină din stațiile de carburanți. „Toată vara, noi nu am beneficiat de această reducere, spune un fermier din zona de munte a județului. Noi am luat de la pompă, cu cubul de 1.000 de litri. Ne permitea să luăm maximum trei tone pe zi”. De reținut că fermierii primesc și o compensare de 1,630 lei/litru, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)

                Ziua Astronomiei – 1 octombrie 2022

                  Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea”, invită amatorii şi profesioniştii, la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” Bacău, pentru a sărbători Ziua Astronomiei.

                  Aceasta a fost celebrată pentru prima dată în anul 1973, în California, atunci când astronomul amator Doug Berger, președintele de atunci al Asociației Astronomice din California de Nord, a decis ca, în loc să invite oamenii la observații într-o locație cât mai îndepărtată de luminile orașului, să aducă comunitatea astronomilor, cu tot cu aparatură, în mijlocul orașului.

                  Pentru că această idee a fost atât de apreciată de-a lungul timpului, începând cu anul 2007 Ziua Astronomiei se sărbătorește de două ori pe an, în anul 2022 ea sărbătorindu-se pe 7 mai și pe 1 octombrie.

                  Cu această ocazie, publicul este aşteptat la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău, sâmbătă, 1 octombrie, între orele 8.00 – 16.00, pentru a vizita expoziția permanentă „Universul – De la Pământ la stele” și expoziția temporară „Luna, o călătorie în timp”, pentru a viziona un spectacol de planetariu, iar în condițiile în care cerul va fi senin pentru a participa între orele 10.00 – 12.00, la observații solare. De Ziua Astronomiei vizitarea expozițiilor va fi gratuită.

                  Tarife: – spectacol de planetariu – 8 lei/persoană; observații astronomice – 5 lei/persoană.

                  Găsim și noi o Georgeta Pepene în 2024?

                  Victoria partidului Fratelli d’Italia la alegerile din Peninsulă a stârnit o fremătare europeană ce a devenit isterie românească din cauza propagandei tâmpite și a habarnismului mass media noastre.

                  Dame și demoazele televizioniste au citit poticnit de pe promter tot felul de aberații despre ”extrema dreaptă”, ”fascism” și ”putinism”, în timp ce trompetele de servici(i)u ale intereselor bruxelleze cucurigau apocalipsa. Într-o Europă în care liderii autentici au fost înlocuiți de funcționari impotenți în slujba multinționalelor, apariția Giorgiei Meloni a însemnat trezirea la realitatea dură a zilelor noastre.

                  Ea a spus tare, direct și răspicat că italienii sunt loviți de creșterea nebună a prețului la energie, de scumpirea alimentelor și combustibililor, de pierderea drepturilor și a identității personale ori naționale, iar soluția trebuie găsită acasă. Asta în timp ce șefii UE livrează doar bla-bla tehnocrat gol de soluții, sfidător în fața grijilor omenești, dar foarte grijuliu cu interesele megașmecherilor din energie sau a industriei farmaceutice.

                  Curajul inteligent al celei ce conduce Fratelli d’Italia a dat frisoane momâilor din Comisia Europeană, speriate că a venit cineva care poate încerca măcar să-și scoată țara din șanțul în care a aruncat-o birocrația cu ștaif. Mai mult chiar, în sfidarea oricăror principii ale democrației, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a amenințat Italia cu tăierea fondurilor comunitare. De parcă erau banii ei de bere și cârnați la Oktoberfest!

                  Numai că totul este doar obișnuita amenințare miorlăită către orice țară care are curajul de a ieși din rând pentru a-și găsi salvarea pe cont propriu, în timp ce Bătrânul Continent se scufundă iremediabil. Mesajul de felicitare trimis de Zelenski către Georgia Meloni pentru câștigarea alegerilor a fost încă o palmă peste obrazul buhăit al conțopiștilor ce conduc UE. Iar răspunsul liderei a fost pe măsură:

                  ”Stimate domnule preşedinte Zelenski, ştiţi că puteţi conta pe sprijinul nostru loial pentru cauza libertăţii poporului ucrainean. Fiţi tari şi păstraţi-vă credinţa fermă!” Unde-i dragostea pentru Rusia, unde-i fascismul, care sunt pozițiile antieuropene? Nicăieri! Doar puterea de a-ți asuma până la capăt lupta pentru interesele celor care te-au ales și solidaritatea cu cei loviți pe nedrept.

                  Ei bine, sper din toată inima și cu toată mintea ca în 2024 să pot alege un român (o româncă, de ce nu!?) căruia să-i pese mai mult de mine decât de ordinele venite dinspre Occident. Ca și voi, m-am săturat de îmbâcseala șmenuitorilor din vechile partide, ca și de prostia agresivă a celor mai noi. Italia a dovedit că se poate alege bine în țara ta, pentru țara ta.

                  Conferința Sf. Spiridon, ediția a XIV-a  

                    Anul acesta, pentru a celebra cei „15 ani ai Grup Pharma pe piața băcăuană – Băcăuani pentru băcăuani”, Farmaciile Sf. Spiridon vă invită să participați la o serie de conferințe susținute de medici specialiști și „doctori pentru suflet”, evenimente caritabile sau lansări de carte susținute de invitați cu renume național și internațional.

                    După edițiile susținute de către Pr. Constantin Necula și Dan Negru; Prof. Univ. Dr. Constantin Dulcan și Pr. Vasile Ioana împreună cu Dan Negru, dorim să vă anunțăm că în curând veți putea participa și la cea de-a patra Conferință Sf. Spiridon organizată anul acesta.

                    Astfel, pe 9 octombrie 2022, de la ora 17.00, Klaus Kenneth, la invitația specială a Farmaciilor Sf. Spiridon, va susține o conferință cu tema „„Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”. Conferința va fi găzduită de inițiatorul și organizatorul acestui eveniment în Bacău – Farmaciile Sf. Spiridon, în sala mare de conferințe aflată la etajul Central Plaza Bacău. 

                    Prezența în Bacău este surpriza pregătită de Farmaciile Sf. Spiridon pentru pacienți și familiile acestora. Conferința va avea loc în sala mare de conferințe a Central Plaza Bacău, care poate găzdui peste 1.000 de persoane. Accesul va face pe baza invitației gratuite, disponibilă pacienților în oricare dintre unitățile Farmaciile Sf. Spiridon. 

                    Klaus Kenneth, după 2 milioane de kilometri

                    Klaus Kenneth, un nume care face înconjurul pământului de ceva vreme, în urma unor experienţe cu adevărat fulminante în căutarea Adevărului, identificat deplin cu Hristos. Am vrea să să prelungim parte din cele povestite în cartea ta, „Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”, cu elemente noi, pilduitoare. Cel care ţi-a citit jurnalul de bord al excursului iniţiatic sau care te-a întâlnit în conferinţe simte îndată că eşti un om iubit cu adevărat de Hristos. Cine este, pentru tine, Acest Dumnezeu, Care a intervenit aşa, deodată, în toate ale tale, schimbându-le, transfigurându-le, spunând „Stop!” călătoriei tale? Cine este Acest Dumnezeu al creştinilor, Care are o asemenea înrâurire asupra vieţii tale?

                    Eu Îl simt în două feluri pe Acest Hristos. În primul rând, mă simt condus şi ocrotit de El. Mi se întâmplă mereu să simt că, dintr-odată, că este prezent, că este lângă mine, iar

                    aceasta îmi dă o încredere enormă, ancestrală în El. Şi tu ai copii şi ştii că, de îndată ce copiii au probleme, vin la tata şi la mama. Copilul cade, se loveşte la genunchi şi repede îşi strigă părinţii. E o încredere deplină, pe care nu o au decât copiii. Exact aceeaşi încredere o am şi eu în Dumnezeu. A şti că te afli, într-adevăr, în mâna Lui, e un sentiment aşa de liniştitor şi de minunat! Prin această grijă a lui Dumnezeu, au căzut de la mine toate de ce-urile: De ce permite Dumnezeu atâtea? De ce e atâta nedreptate? De ce mor copiii? De ce nu e mai multă bunătate în lume? Toate întrebările au dispărut prin prezenţa lui Dumnezeu! Acesta este aspectul pozitiv.

                    Cât despre celălalt aspect, el este şi mai pozitiv, deşi este negativ. Convertirea trebuie să ţi-o imaginezi în felul următor: un om care trăieşte fără Hristos e ca o casă veche, prin care bate vântul, de pe care cad ţiglele, în care plouă. Având geamurile sparte, păianjenii

                    pătrund înăuntru, covoarele putrezesc şi încet-încet casa cade în paragină. Întregul complex al păcatelor îl mănâncă pe vechiul om şi îl distruge în final. Atunci când te converteşti, nu vine nicio baghetă magică ce te atinge şi – gata – te-ai transformat într-un palat! Eşti aceeaşi casă veche şi atunci când te converteşti, dar, prin faptul că ai schimbat proprietarul, se schimbă unele lucruri. Proprietarul cel vechi era lipsit de dragoste şi lăsa ca totul să se strice, pe când cel nou îşi iubeşte proprietatea, aşa că pune din nou ţiglele, pune din nou geamurile, aspiră covoarele şi renovează totul. Tocmai această renovare înseamnă „a înnoi”. Dar, până la sfârşitul vieţii, pas cu pas, se găseşte mereu altceva de renovat: după cum spuneam, nu te transformi, dintr-odată, într-un palat. Fiecare proprietar ştie că poate să vină iarăşi o furtună cu grindină care să strice acoperişul şi că mereu va trebui să investească în reparaţii. Atacurile diavolilor sunt ca această grindină. Din vreme în vreme, mai iese la suprafaţă vechiul Adam sau vechea Evă. Dar, pentru că proprietarul este unul plin de dragoste, nu oboseşte niciodată să se

                    reapuce de treabă. El nu spune că nu are niciun sens să repare ce s-a stricat, că oricum va mai veni o ploaie cu grindină şi iar se va strica, ci, îndată după furtună, devine activ şi repară totul. Tocmai pentru că proprietarul vede aceste spaţii putrede din casă sau din suflet – în cazul acesta, „casa” este simbolul sufletului –, îl face pe om atent, spunându-i: Hei, grijă, acolo te strici! Iar ceea ce ne strică sunt patimile.

                     

                    Totuşi, dacă cheia unei adevărate raportări la Hristos stă în perseverenţa aceasta a renovării continue a casei sufletului nostru, de ce atât de puţină lume are vreme, astăzi, de Dumnezeu?

                     

                    Eu nu cred că oamenii obişnuiţi, care vor să fie creştini, au probleme cu cele opt porunci ale lui Moise. Aceste opt porunci pot fi împlinite cu uşurinţă, de obicei, de orice creştin. Dar Dumnezeu ne-a dat zece porunci, iar pe primele două nimeni nu le poate împlini: Să-L iubeşti şi să-L slujeşti pe Dumnezeu cu toată puterea ta. E un lucru pe care nimeni nu a reuşit să îl facă vreodată. Până şi Sfântul Sofronie spunea că e un lucru cu neputinţă pentru om. Pentru că, de îndată ce mă gândesc la altceva decât la Dumnezeu, am lucrat împotriva primei porunci. Cât despre a doua poruncă – Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi –, şi aceasta e, de obicei, problematică pentru majoritatea creştinilor. Dumnezeu ştie, însă, lucrurile acestea şi are dragoste şi milă de noi; ştie că suntem nişte bieţi Adami plini de mizerii şi, atunci, ne spune, cu îngăduința: Bine, nu sunteţi în stare să ţineţi primele două porunci, dar măcar cu următoarele descurcaţi-vă. Dar, apoi, se întâmplă următorul lucru, care e partea cea mai grea a relaţiei cu Dumnezeu. Şi care, aşa cum mă priveşte pe mine, priveşte pe fiecare dintre noi. A venit odată la Hristos un tânăr şi L-a întrebat ce trebuie să facă pentru a ajunge în Împărăţia Cerurilor. Şi Hristos i-a spus să ţină poruncile. Tânărul i-a răspuns că nu e nicio problemă, poruncile le ţine. Însă tipul

                    acela avea problema cam mare că era destul de bogat şi, atunci, Hristos a pus degetul pe această bogăţie a lui şi i-a spus să o împartă la săraci. Iar Evanghelia ne spune că tânărul a plecat întristat, pentru că dumnezeul lui erau banii. În cele zece porunci, nu ni se spune să nu avem bani. Nu e păcat să ai bani şi, de aceea, tânărul nostru nu a minţit când a spus că ţine poruncile. În Statele Unite, de exemplu, există atâţia oameni graşi, încât ar trebui să se inventeze o a unsprezecea poruncă: Să nu mai mănânci atât! Vedeţi, tocmai asta este ceea ce noi numim patimi, şi ele sunt cele care îl strică şi îl despart pe om de Dumnezeu. Oamenii, adeseori, dacă ţin cele zece porunci, spun repede că sunt creştini buni, dar au accese de mânie, vorbesc lucruri rele despre alţii, se uită la filme porno, strâng bani, mănâncă prea mult – acestea sunt patimile! Şi, dacă într-adevăr ne dorim o relaţie cu Hristos, El, prin Sfântul Duh, îi arată omului aceste patimi. Şi atunci căpătăm o cu totul altă viziune asupra propriei persoane. Culmea este că oamenii care ţin cele zece porunci devin repede farisei, încep să arate cu degetul spre ceilalţi: Ia uite cum se poartă ăla, ia uite ce face… Biblia ne spune că oamenii aceştia văd paiul din ochiul

                    celuilalt, fără a vedea bârna din cel propriu. Şi eu mai cred ceva: în general, cei pe care noi îi numim prieteni nu ne spun adevărul, pentru că vor să păstreze prietenia cu noi. Astfel, adevărul îl auzim foarte des de la duşmani, dar acesta e un adevăr pe care nu îl acceptăm tocmai pentru că nu vine de la prietenii noştri. Ca prieten, nu poţi să reproşezi mereu unei persoane ceva. Dar, dacă avem cu adevărat dragostea lui Hristos, atunci putem. E un lucru care, însă, nu funcţionează decât atunci când suntem născuţi din nou. E mereu la fel: dacă suntem creştini numai prin certificatul de botez, lucrurile nu funcţionează. Aşa e viaţa mea cu Dumnezeu: nespus de binecuvântată. La ceva vreme după convertire, mi-am dat seama că viaţa nu îmi e chiar aşa de roz cum mi-o imaginam.

                    Crezusem că, nemaivoind să am de-a face cu satana, l-am luat pe vechiul Adam cu mine, l-am legat într-un sac, am mers cu el pe mare, l-am aruncat peste bord şi, pe urmă, m-am întors pe ţărm. Dar vechiul Adam, care înoată bine, imediat m-a prins din nou. Şi iarăşi a apărut! De el nu scapi uşor! Când am descoperit treaba asta, că el e încă prezent, am alergat la părintele Sofronie. Părintele Sofronie mi-a spus să nu mă tem, că nu am pierdut harul, doar că el a luat o altă formă. Chiar şi părintele Rafail Noica, acum, când am povestit aşa de mult, mi-a spus că faptul că un om îşi recunoaşte păcatul e deja primul mare dar al lui Dumnezeu. Însă trebuie să recunoaştem că este un dar cam incomod.

                     

                    Nu e obositor să renovezi mereu această casă şi nu e greu să te laşi iarăşi şi iarăşi renovat?

                     

                    Ba da! Dar, înainte, suferinţa era şi mai rea; acum, e mai puţină şi, oricum, fără suferinţă nu se poate. E destul de incomod să fii creştin. Şi asta e ceea ce nu ştiu protestanţii. Ei spun Aliluia şi cred că totul e în ordine, pentru că, în Biblie, scrie că suntem mântuiţi. De aceea mi-a şi spus părintele Sofronie când m-am apropiat de Ortodoxie: Încet-încet, că nu şti în ce intri. Noi, mereu, trebuie să purtăm o cruce şi cred că există trei tipuri diferite de cruci. Cred că există o cruce a oamenilor cu probleme psihice, care nu reuşesc să-şi rezolve problemele cu lumea. Mai există o cruce a oamenilor săraci, cum erau, mai demult, în România, care se simt secătuiţi de puteri şi batjocoriţi de stăpâni şi care trebuie să-şi câştige cu multă sudoare şi greutate pâinea zilnică. Şi mai există crucea dragostei. Deşi e foarte frumoasă această cruce, ea este totuşi legată de suferinţă, pentru că dragostea, întotdeauna, implică şi suferinţă. Dacă ascultăm muzica şlagărelor, adeseori auzim: I love you, you love me in eternity – Te iubesc, tu mă iubeşti, dragostea noastră va dura o eternitate, dar ei, a doua zi, sau despărţit deja… Aceasta e marea catastrofă! E o dragoste aşa de ieftină! Şi, totuşi, în aceste cântece – pentru că fiecare melodie exprimă ideea de iubire eternă – se ascunde, de fapt, nevoia celui care cântă pentru ceva veşnic.

                    Dar vrăjmaşul se pune mereu pe treabă şi spune: Hai, mulţumiţi-vă cu puţin sex, după care cei doi vor ajunge să nu se mai suporte. Şi e clar că aceasta nu e dragoste! Eu mereu le spun oamenilor, care vin la mine, să se roage împreună, pentru că aşa vor rămâne împreună (pray together, stay together). Noi căutăm, deci, această dragoste, adevărata iubire faţă de aproapele, cea de-a treia cruce. Eu nu am avut-o înainte, dar încet-încet începe să pună stăpânire pe mine dragostea pentru oamenii pe care îi vezi că suferă pentru că nu Îl au pe Hristos. Pe aceasta a avut-o, de pildă, Sfântul Siluan, care a suferit pentru lume şi a vărsat lacrimi amare pentru ca oamenii să-L primească pe Sfântul Duh. Asta a făcut şi părintele Sofronie, asta face şi părintele Rafail acolo, sus, unde s-a retras. De aceea, nici nu vrea să se lase deranjat de vizite singulare, pentru că mi-a spus că ele îi taie rugăciunea. Mi-a spus părintele: Întotdeauna mi-am dorit să pot să rămân mereu în această stare de rugăciune, dar, de fiecare dată când vine un om, ea dispare din nou. Aceasta este cea de-a treia cruce, crucea dragostei. Dar, pentru a o câştiga, trebuie să-I aparţinem deplin lui Dumnezeu.

                     

                    Romeo Petrașciuc

                    O administrație aproape de oameni: investiții de amploare la Dămienești

                    În comuna Dămienești, localitate aflată pe malul stâng al Siretului, la granița cu județul Neamț, se modernizează infrastructura rutieră, educațională dar și cea de apă și canal. Primarul Vasilică Cătălin Răileanu, un om harnic și implicat în problemele comunei, a reușit în primii doi ani de mandat să imprime o dinamică accelerată a proiectelor și investițiilor.

                    Se bucură și de susținerea deplină a Consiliului Județean Bacău dar și a conducerii Organizației Județene Bacău a Partidului Social Democrat. În prezent, comuna beneficiază de finanțări, pentru proiecte majore, din fonduri naționale și de la Uniunea Europeană.

                    Consiliul Județean Bacău a finalizat lucrările de modernizare a drumului DJ207D, parte a drumului strategic ce traversează județul Bacău, din Neamț, în Vrancea, cu ajutorul unei finanțări europene de peste 40 de milioane de euro. Urmează asfaltarea și reabilitarea altor drumuri județene din comună, dar și a unor drumuri comunale, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

                    Proiectul de alimentare cu apă și canalizare pentru satele Dămienești și Călugăreni, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro a fost finalizat în 2017, în timpul administrației condusă de primarul Puiu Ciobanu. Un proiect bun, necesar pentru cele două sate, care este pus în aplicare de actualul primar, Vasilică Răileanu. Primăria Dămienești suportă mai bine de trei sferturi din suma necesară pentru branșarea cetățenilor, decizie care i-a încurajat pe oameni să se racordeze la rețeaua de apă și canalizare.

                    Este un exemplu de bună practică, care nu este copiat, din păcate, în toate comunele din județul Bacău.

                    ”Deși comuna Buhoci are o rețea de apă și canalizare finalizată de aproape 10 ani, pentru care s-au cheltuit 11 milioane de euro, nici acum nu este funcțională. Țevile ruginesc în pământ iar cetățenii trebuie să -și cumpere apă la bidon. Incompetența și lenea primarului Cristian Iștoc sunt strigătoare la cer. Nu este în stare să finalizeze restul de executat, să primească avizele și autorizațiile necesare și să sprijine populația pentru a se branșa la rețea., a declarat, revoltat, consilierul județean Adrian Nistor.

                    La Dămienești lucrurile nu stau așa. Comuna are stație de epurare a apei uzate, stație de tratare a apei, două puțuri și două bazine de acumulare a apei potabile. Mai mult, primăria a obținut și avizul DSP.

                    Căminul de bătrâni

                    ”Avem deja aproximativ 300 de case branșate și 200 de beneficiari ai ai acestei rețele de apă și canalizare. O parte din personale branșate încă nu au tras utilitățile în casă. Odată cu cererea de branșare, ei au de achitat doar 830 de lei, restul suportă primăria. Suntem la faza de autorizare a rețelei de apă și avem avizul favorabil al Direcției de Sănătate Publică. Totodată căutăm sursa de finanțare pentru extinderea rețelei în celelalte sate, Drăgești și Pădureni”, a precizat, pentru ziarul Deșteptarea, primarul  Vasilică Răileanu.

                    Cheia succesului pentru administrația din Dămienești: munca în echipă

                    Meritul primarului de la Dămienești este că a înțeles că doar în echipă se pot face investiții durabile, de care să se bucure cetățenii care l-au ales. În momentul de față, comuna beneficiază de finanțări importante, care se vor materializa în investiții fără precedent. Pentru ca asta să se întâmple, pentru ca proiectele Dămieneștiului să devină eligibile, a fost nevoie de muncă și de sprijin.

                     

                    ”Vasilică Răileanu are susținerea conducerii PSD Bacău. Este un primar bun, care comunică foarte bine iar noi facem tot posibilul ca proiectele și inițiativele lui să devină realitate.Europarlamentarul Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, dar și parlamentarii social democrați din Bacău au susținut o listă de proiecte de o valoare considerabilă, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, prin care se vor moderniza mai multe drumuri județene și comunale din Dămienești”, a declarat deputatul Ionel Floroiu.

                    În următorii ani, în Dămienești se vor asfalta și moderniza peste 16 kilometri de drum județean și comunal. În Damienești și Călugăreni se vor asfalta 6,5 kilometri de drum de interes local, printr-o finanțare de 9,5 milioane de lei asigurată prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

                    ”Vom reuși să asfaltăm o bună parte din drumurile comunei. Consiliul Județean Bacău ne-a sprijinit și a inclus prin acest program național de investiții două artere foarte importante pentru noi, Dămienești-Pădureni-Valea Ursului (limita județului Neamț) și Pădureni-Roșiori, care vor fi reabilitate și modernizate. Este o finanțare importantă, de  aproape 10 milioane de euro, care ne ajută foarte mult”, a mai spus Vasilică Răileanu.

                    GALERIE FOTO: stația de tratare a apei

                    Investiții în infrastructura educațională. Dămienești va avea trei cămine culturale

                    Un an alt obiectiv al administrației Răileanu este modernizarea infrastructurii educaționale a comunei. În urmă cu doi ani a fost finalizată anveloparea școlii gimnaziale din satul Călugăreni și anul trecut, înainte de termen, a fost finalizată construirea și dotarea grădiniței din satul Drăgești, investiție de aproximativ 1 milion de lei. Și căminul de bătrâni din localitate a fost reabilitat integral iar acum oferă cele mai bune servicii persoanelor vârstnice.

                    Prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), în perioada pandemiei de COVID-19, s-a reușit obținerea unei finanțări, de aproximativ 400 de mii de lei, pentru ca elevii să primească tablete și laptopuri, pentru situația în care cursurile erau online. Deocamdată, banii alocați pentru acest program s-au terminat. Aceeași situație, de blocaj financiar, este și în cazul proiectului de reabilitare a sistemului de iluminat public cu LED-uri, proiect depus la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), unde fondurile s-au epuizat. În ambele cazuri este așteptată reluarea programelor și alocarea sumelor necesare.

                    Munca echipei din Primăria Dămienești este evidentă și prin numărul mare de proiecte și solicitări de finanțare. Prin Programul Național de Reziliență și Redresare (PNRR) sunt depuse trei solicitări: pentru construirea unei case pentru specialiști, pentru un sistem de monitorizare video a comunei dar și pentru reabilitarea căminului cultural din Dămienești. Prin același program, se încearcă depunerea unei solicitări și pentru căminul cultural din Drăgești. Prin AFM s-au solicitat fonduri pentru reabilitarea energetică a sediului primăriei dar și pentru o stație de încărcare pentru mașinile electrice, în condițiile în care localitatea va avea un microbuz electric pentru elevi. Totodată, a fost predat amplasamentul către Compania Națională de Investiții pentru construirea unui cămin cultural în satul Călugăreni. Acum totul depinde acum de CNI. Este așteptată semnarea finanțării și apoi licitația pentru execuția lucrărilor.

                    Prietenii Galeriilor ALFA

                    Expoziţia-concurs „Saloanele Moldovei” – ediția a XXXII-a se apropie ușor, ușor de final. A lăsat în drumul ei amintiri frumoase, a marcat încă un an de tradiție, dar mai ales, în această ediție a îmbrățișat micii artiști băcăuani cu farmecul artei contemporane.

                    În cadrul proiectului „Prietenii Galeriilor ALFA”, elevii clasei a VII-a B de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” au călcat pe urmele artiștilor plastici prin reproducerea unei lucrări din expoziție și au ajuns astfel cu un pas mai aproape de a înțelege universul vast şi fascinant al artei. Au fost îndrumaţi şi călăuziţi, pas cu pas, de muzeografi ai Galeriei şi de profesorii lor.

                    Mâine, cu același entuziasm, alţi copii, dintr-o altă clasă de la Colegiul Național de Artă „George Apostu”, cât şi de la alte şcoli, vor intra în universul Expoziţiei „Saloanele Moldovei”, iar Galeriile Alfa își vor face cu siguranță noi prieteni mici, cu vise mari! Galeria noastră este deschisă spre alte provocări şi cu ocazia altor expoziţii.

                    Petronela Mihalcea, muzeograf

                     

                    „Poiana Crayului”, o destinație ideală pentru turism și evenimente

                    Pe raza comunei Blăgești, aproape de Buhuși și la distanță egală de Bacău și Piatra Neamț, pe culmea unui deal înalt, se află un complex turistic extraordinar și mult prea puțin cunoscut. ”Poiana Crayului” este locul ideal pentru concedii, tabere de tot felul, zile de team-building sau, pur și simplu, scurte evadări din mediul muncii de zi cu zi a fiecăruia. Dar acolo se pot desfășura evenimente cu sute de participanți, precum nunți, banchete, botezuri, revelioane. Frumusețe pe toată linia, atât a împrejurimilor, cât și a ceea ce a fost construit, cu bun-gust și atenție la detalii.

                    Timp de patru ani, la acest complex s-a tot construit și finisat, astfel că acum poate oferi un confort complet oaspeților săi.

                    Managerul complexului „Poiana Crayului”, doamna Claudia Duță-Apetrei, este în funcție de doar o săptămână. Dar este absolut convinsă că se află la conducerea unui obiectiv turistic ce va avea un mare succes de public, după cum ne-a spus în interviul pe care îl redăm în continuare.

                     Poiana Crayului, un proiect turistic de top județean

                    • Puțină lume a auzit de „Poiana Crayului”. Dvs. cum ați aflat?

                    Am lucrat ceva ani în industria turismului și nu avea cum să-mi scape. Iar asta mai ales că până acum complexul a fost deschis. S-a bucurat de mulți oaspeți, chiar și fără promovare, prin simpla publicitate de la un om la altul. Au fost aici nunți și alte evenimente, iar sâmbăta seara vin să se distreze cam două sute de tineri din Buhuși și din satele din jur la clubul de la etajul I, care are o dotare excepțională. Dar „Poiana Crayului” are un potențial mult mai mare, de top județean și chiar național. De ocupare 100%  tot timpul anului.

                    • Puteți face o comparație cu alte obiective?

                    Aș putea, prin prisma studiilor pe care le-am făcut și experienței acumulate. Am absolvit Școala de Management în Irlanda, la Dublin, și am administrat mai multe obiective turistice. Ultimul a fost Popasul Haiducilor, aflat sus, lângă stația de telegondolă din Piatra Neamț. Dar nu voi face comparații. Pot să spun doar ceea ce oferă Poiana Crayului. Revenind la prima întrebare, am ajuns aici pentru că am fost contactat de dl. Iulian Craiu, cel care a avut viziunea acestui complex și este unicul investitor. Un proiect atractiv și o șansă pe care nu o puteam rata. Și precizez ceva legat de „Poiana Craylui”. Numele complexului este legat de numele deținătorului. Dar, din modestie și corectitudine, dl. Craiu nu a vrut ca publicul să creadă că locația ar fi legată de vreo legendă cu prinți fermecați. Acel y este o piedică în calea păcălelii, o piedică pe care chiar dumnealui a ridicat-o.

                    Cazare excepțională, pentru concedii de neuitat

                     

                    • Așadar, ce oferă Poiana Crayului?

                    Foarte multe. Pentru că niciun detaliu nu a fost uitat.

                    Să le luăm în ordine. Sunt patru cabane cu etaj, a câte șase camere de două persoane, două băi cu duș, bucătărie bine utilată, câte un living mare la parter, hol mare cu canapele la etaj, verandă mare, cu mese și scaune confortabile. Lemn natural, încălzire cu sobe pe peleţi, dau o  căldură plăcută, excelentă.

                    Dotare pentru petreceri în interior, adică sistem de sunet performant, loc pentru dans, canapele pentru odihnă. Ar putea fi petreceri de 30 de persoane în fiecare cabană mare, fără probleme. Adică un week-end de neuitat pentru o familie mare sau personalul unei firme medii, angajați plus soți/soții sau prieteni/prietene. Afară, aceste cabane mari au arondate câte un foişor spaţios, ca un living cu masă mare, grătar, plită şi două locuri pentru ceaune, utile mai ales pe timp de vreme nefavorabilă sau iarna. Asta pe lângă grătarele care sunt aer liber și despre care știm cu toții că românii le adoră.

                    După cum vedeți, chiar acum este un grup de turiști care au pus la proțap un vițel întreg; dedesubt, proțapul are o vatră mare, pentru jar suficient, iar țeapa este rotită de un motoraș electric. Sunt și câteva măsuțe lângă – pentru că vițelul trebuie mâncat în mod civilizat, iar noi aducem și farfuriile, tacâmurile și cănile pentru băuturi. Fiecare cu ce vine sau, mai ales, comandă ce vrea, pentru că noi le putem oferi întreaga gamă de băuturi alcoolice sau sucuri.

                    Sunt și zece cabane mici, de câte două locuri, dar cu confort sporit – adică baie în interior, verandă, mobilier modern, încălzire cu peleți. La fel ca la cele patru cabane mai mari, lemnul este la putere. Lemn ignifugat, peste tot, ca să nu existe temeri.

                    Piscine, ciubere, teren de fotbal, loc de joacă pentru copii

                    Între aceste 14 cabane mici și mari vin dotările care le leagă: două piscine mari, dintre care una va fi alimentată, la anul, cu apă sărată. Locația complexului este excepțională nu doar datorită priveliștii minunate a dealurilor împădurite din jur, ci și datorită izvoarelor de apă sărată descoperite aici și care vor fi utilizate.

                    Piscinele și șezlongurile aferente sunt înconjurate cu un gard de nuiele, care să ofere un pic de intimitate, de separare față de alte activități, dar și pentru a crea impresia unui loc exotic, ceva ca în Caraibe sau Oceanul Indian.

                    Pentru cine preferă reuniuni de grup restrâns – lângă fiecare cabană mare, mică este câte un ciubăr cu apă sărată încălzită, ultimul strigăt în materie de relaxare în aer liber, atît pe timp de vară, cât și iarna. Cele zece cabanei mici împart şi ele patru ciubere.

                    Când spuneam de alte activități, din afara piscinelor, mă puteam referi, de exemplu, la terenul de fotbal gazonat – care va fi acoperit de balon și vom putea organiza acolo și nuntă la cort pentru 300 de invitați, în 2023. Sau la terenul de joacă pentru copii, dotat cu tot ceea ce trebuie pentru distracția micuților. Iarna va fi loc berechet pentru un săniuș pe cinste sau snow-boarding.

                    Focul de tabără, marea atracție

                    Dar, ceea ce individualizează Poiana Crayului și cred că este un factor de mare succes, e locul amenajat pentru foc de tabără, situat între cele două rânduri de cabane. Este un loc spațios, în formă de floare cu patru petale, pavat cu gresie, împrejmuit cu un ziduleț de piatră de care se sprijină în interior laițe de piatră, pe care pot șade cam o sută de oameni. Și sunt foarte multe prize montate pe zid, pentru încărcat telefoanele mobile sau pentru laptopuri, deoarece acestea au devenit indispensabile în ziua de azi.

                    Vatra pentru foc este ca o fântână de piatră, în care încap o grămadă de lemne. În jurul focului se încing hore mari, pe cercuri concentrice și, în general, se creează o atmosferă de neuitat, pentru că poți vedea tot felul de ritualuri cu incantații, dansul bizonului și, mai știu eu?, orice le trece prin cap unor tineri inventivi și cu chef de distracție.

                    Am mai văzut astfel de locuri pentru foc de tabără doar în Deltă, dar la o scară mult mai mică și fără dotările noastre. Focurile de tabără au dispărut din obișnuințele turiștilor, din cauza măsurilor anti-incendiu. Dar la noi au reapărut, pentru că respectăm toate normele! Ținând cont de toate comoditățile noastre, eu cred că putem găzdui tabere de copii și adolescenți sau tabere speciale, pentru artiști ori profesioniști din diverse ramuri de activitate. Precum și stagii de team-building.

                    Restaurant, sală de mari evenimente, club de peste 300 de locuri

                     

                    • Acolo, la focul de tabără, se fac discotecile de care spuneați?

                    Nu, acestea se fac în altă parte și poate cu asta trebuia să încep. Cu corpul central, acolo unde se află recepția și administrația. Și care are, la intrare, un restaurant cu bar și două săli de câteva zeci de locuri, plus o sală de păcănele, toate foarte frumoase. Decorațiunile sunt naturale, respectând stilul general existent și la cabane. Dar aici veți vedea și fiare împăiate, ori blănuri de urși și lupi. Și, trec mai departe cu prezentarea, alături de restaurant este o mare sală de evenimente, cu o capacitate de 220 locuri, foarte frumos mobilată.

                    Petreceri, concerte, revelioane, festivaluri…

                    Și, întorcându-mă la decorațiunile naturale, în această sală candelabrele sunt confecționate din coarne de cerb! Un loc ideal, cu adevărat special, pentru nunți, banchete și orice eveniment important din viața cuiva! Dar vom organiza petreceri de Crăciun şi Revelion, concerte cu artişti renumiţi ai României şi minifestivaluri – ale vinului, berii, toamnei, primăverii, mărţişorului… Dar câte nu avem în plan?!

                    Iar clubul este exact deasupra, la etaj, cu o capacitate tot de peste 300. Cu un design modern și un pic vintage, foarte frumos, cu mobilier elegant și sonorizare excepțională. Si acolo putem organiza evenimente.

                    Vă ajutăm cu profesioniștii noștri!

                    Avem alături o parcare mare, suficientă pentru sutele de participanți. Și, un lucru care ne avantajează, locația noastră nu este condiționată de nivelul de zgomot pe care îl produce, ca în oraș, şi nici de vreun orar de păstrare a liniştii.

                    La fel, foarte important este că putem recomanda artiști de notorietate, formații, asigurăm servicii foto-video ale unor profesioniști în materie, care oferă reduceri pentru evenimentele desfășurate la Poiana Crayului.

                    Prețurile la meniuri vor fi mai mici decât la restaurantele din oraș.

                    După cum vedeți, vrem nu doar să fim bune gazde, ci și să venim în întâmpinarea dorințelor organizatorilor, să îi ajutăm să le rezolve mai rapid, mai bine și mai ieftin. Vrem să realizăm profit din atragerea mai multor turiști, nu din „tunuri” costisitoare pentru ei.

                    Avem capacitatea de a găzdui două mari evenimente, în paralel, plus clubul, începând cu 2023, pentru că vă reamintesc de cortul de peste terenul de sport.

                    Servire și organizare ca nicăieri

                    • Dotările le aveți. Dar personal suficient de numeros și priceput?

                    Avem, iar sarcina mea este să perfectez și acest aspect. Pentru că linia pe care o doresc o vreau respectată neabătut. Doar așa putem atinge ținta de 100% ocupare pe care mi-o doresc.

                    Știm cu toții că meniurile și punerea lor în operă sunt cruciale în turism. Noi ne vom axa pe meniurile tradiționale, în primul rând pe cele moldovenești. Iar bucătăria noastră le realizează deja. Personalul de servire și întreținere a acumulat ceva experiență și sunt mulțumită. DJ-ii sunt dintre cei pasionați de munca lor și se pricep să facă atmosferă. De asemenea, avem contract și bună colaborare cu o firmă de pază și protecție. Pentru că, ce ar fi o seară de club fără bodyguarzi bine instruiți? Distracția, fără sentimentul de siguranță, nu ar mai fi distracție.

                    • Puneți Blăgeștiul pe harta turistică a României?

                    O, da! Avem tot ce ne trebuie, suntem la nivelul oricărei locații din țară. Fără exagerare! Avem tot, în afară de renume, dar pe care Poiana Crayului și-l va construi în scurt timp.

                     

                    Fotbal/ Liga a III-a: Unii cu prima șansă, alții cu a doua

                    În acest weekend se dispută etapa a șasea a Ligii a III-a. Două dintre divizionarele C băcăuane, CSM și FC Dinamo au parte de meciuri foarte dificile sâmbătă, de la ora 15.00. În Seria 1, „CSMeii” antrenați de Cristi Popovici se deplasează pe terenul liderei, Foresta Suceava. Adăscăliței și compania vin după două rezultate meritorii (1-0 la Miroslava și 1-1 acasă, cu Ceahlăul), însă, chiar și așa, au șanse reduse la Suceava. Sau poate că, dimpotrivă, ne vor rezerva încă o surpriză plăcută?

                    În Seria 2, FC Dinamo Bacău, aflată pe penultimul loc, va primi vizita primei clasate, CSM Râmnicu-Sărat. Misiune ingrată pentru dinamoviștii băcăuani, care se pot consola, în schimb, cu faptul că, pentru ei, acesta este ultimul joc cu adevărat greu al turului. Spre deosebire de concitadinele sale, Aerostar va deschide balul vineri, atunci când va întâlni, pe teren propriu, Unirea Braniștea.

                    Autorii unei prestații foarte bune runda trecută, împotriva Focșaniului, „aviatorii” lui Mișu Ionescu pornesc, clar, favoriți într-un joc care, fiind programat în ultima zi din septembrie va începe la ora 17.00, spre deosebire de confruntările de a doua zi.

                    Programul etapei a șasea (sâmbătă, 1 octombrie, ora 15.00): Csikszereda Miercurea Ciuc2 – Dante Botoșani (se joacă vineri, 30 septembrie, ora 17.00), Știința Miroslava- Ceahlăul Piatra Neamț, Foresta Suceava- CSM Bacău, Bucovina Rădăuți- Șomuz Fălticeni, Rapid Brodoc- Viitorul Darabani.

                    Clasament

                    1 Foresta Suceava   5        4        1        0        11-2   13p.

                    2 Ceahlăul. P. Nt.    5        3        2        0        14-4   11p.

                    3 Bucovina Rădăuți  5        3        1        1        10-3   10p.

                    4 CSM Bacău           5        2        2        1        5-5     8p.

                    5 Șomuz Fălticeni    5        2        1        2        9-4     7p.

                    6 Știința Miroslava   5        2        0        3        5-5     6p.

                    7 Csikszereda 2       5        1        2        2        2-7     5p.

                    8 Dante Botoșani     5        1        1        3        6-11   4p.

                    9 Rapid Brodoc       5        1        0        4        4-12   3p.

                    10 Viitorul Darabani 5        1        0        4        5-18   3p.

                     

                    Seria 2

                    Programul etapei a șasea (sâmbătă, 1 octombrie, ora 15.00): Aerostar Bacău- Unirea Braniștea (se joacă vineri, 30 septembrie, ora 17.00), CSM Focșani 2007- Voința Limpeziș, Viitorul Ianca- Sporting Liești, Metalul Buzău- Dacia Unirea Brăila, FC Dinamo Bacău- CSM Râmnicu-Sărat.

                    Clasament

                    1 CSM Râmnicu-Sărat        5        4        1        0        12-0   13p.

                    2 Metalul Buzău                5        4        1        0        9-2     13p.

                    3 CSM Focșani 2007          5        3        1        1        15-2   10p.

                    4 Aerostar Bacău              5        3        1        1        15-8   10p.

                    5 Unirea Braniștea             5        2        1        2        8-6     7p.

                    6 Viitorul Ianca                 5        2        0        3        7-10   6p.

                    7 Sporting Liești               5        1        2        2        7-9     5p.

                    8 Voința Limpeziș             5        1        1        3        9-15   4p.

                    9 FC Dinamo Bacău           5        1        0        4        5-10   3p.

                    10 Dacia Unirea Brăila       5        0        0        5        1-26   0p.

                     

                    Judo/ Memorialul „Aurel Cîmpeanu”: Confirmări și speranțe

                    Dublă medaliată cu aur la CN Ne-waza și Cupa „Temerarul” de la Sibiu, judoka CSM- SCM Bacău, Giulia Mihai a confirmat și la cea de-a 19-a ediție a Memorialului „Aurel Cîmpeanu” de weekendul trecut, de la Focșani.

                    Cu patru victorii la activ, Giulia s-a impus la turneul internațional de la Focșani, care, pe lângă cei peste 300 de competitori din România, Bulgaria, Turcia, Italia, Republica Moldova, Ucraina și Cuba, s-a bucurat și de prezența, în calitate de invitată specială, a fostei campioane olimpice de judo, Idalys Ortiz.

                    Dacă Giulia Mihai a cucerit aurul, colega sa de echipă, Ana-Lucia Patea și-a adjudecat medalia de bronz. O altă elevă a antrenorului Dorin Cruceanu, Ștefania Tătaru a obținut locul 5.

                    „Un turneu foarte bun, foarte bine organizat, care ne dă speranțe în vederea finalei Naționalelor Ne-waza U15 și U13 de la Turneu Severin”, a declarat antrenorul Dorin Cruceanu.

                    Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Deplasare la București

                    În runda a șasea a Ligii Zimbrilor, CSM Bacău va evolua vineri, de la ora 17.00, pe terenul CSM-ului din București.

                    Gazdele, care ocupă locul 5, pornesc favorite, însă băcăuanii antrenați de Sandu Iacob vor să se revanșeze după repriza secundă foarte slabă făcută sâmbăta trecută, contra Minaurului.

                    Asta ca să nu mai vorbim că în urmă cu nici un an, „CSMeii” au demonstrat că știu cum se câștigă în fieful celor de la CSM București.

                    Etapa a șasea a început aseară, cu partida Minaur Baia Mare- Potaissa Turda, și își va consuma grosul sâmbătă, atunci când sunt programate meciurile: CSM Oradea- HC Buzău 2012, CSU din Suceava- CSM Odorheiu-Secuiesc, CSM Vaslui- CSM Constanța, CSM Focșani 2007- Politehnica Timișoara. Derby-ul Steaua- Dinamo a fost amânat pentru data de 15 noiembrie.