Acasă Blog Pagina 1015

Onești: Lipsă apă pe străzile Emil Rebreanu și George Călinescu!

    În vederea executării lucrărilor de montare a unor vane de legătură la nivelul infrastructurii de alimentare cu apă, din orașul Onești, județul Bacău, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile către consumatorii de pe străzile Emil Rebreanu nr. 1 – 3 și George Călinescu, în cursul acestei nopți – 24 spre 25 aprilie 2023, în intervalul orar 22.00 – 05.00.

    Ne cerem scuze tuturor abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp.

    Biroul de Comunicare

    Satul Oituz din județul Constanța a împlinit 100 de ani. A fost înființat de câteva familii din judetul Bacău

    Comuna Lumina, din județul Constanța, a fost gazda unei sărbători speciale în ziua de 23 aprilie, odată cu aniversarea a 100 de ani de la înființarea satului Oituz. Localnicii, alături de oaspeți din diferite regiuni ale țării, au participat la o serie de evenimente organizate cu această ocazie.

    Slujba religioasă de la biserica catolică a marcat începutul festivităților, iar apoi întreaga comunitate s-a adunat pentru depunerea de coroane. Oaspeți din București, Mureș, Bacău, Republica Moldova și Constanța au fost prezenți la eveniment, alături de urmașii din Oituz.

    Primarul comunei, Dumitru Chiru, împreună cu membrii Consiliului Local, au făcut posibilă organizarea evenimentului în centrul satului. Atmosfera a fost una deosebită, iar locuitorii au fost îmbrăcați în straie de sărbătoare.

    „Suntem bucuroși să sărbătorim acest moment istoric pentru satul nostru. Le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat să organizăm acest eveniment unic și tuturor celor care ne-au onorat cu prezența lor”, a declarat primarul Dumitru Chiru.

    Aniversarea a fost un prilej de bucurie și mândrie pentru toți locuitorii din Oituz și comuna Lumina, care și-au adus aminte de tradițiile și istoria lor bogată. Evenimentul a adus împreună oameni din diferite regiuni ale țării, demonstrând unitatea și solidaritatea dintre români.

    Localitatea s-a format în anul 1923 după exproprierile făcute de pe moșiile lui Luca Ionescu și Voicu Voievod. În urma acestei exproprieri au fost împroprietăriți văduvele și orfanii luptătorilor căzuți în Primul Război Mondial în Valea Oituzului, Mărăști și Mărășești (beneficiarii fiind aproximativ 45 de familii).

    Originari din comuna Luizi Călugăra, județul Bacău, familiile dominante: Adam, Butacu, Butăcel, Sascau, Sabău, Coceangă, Ferent, Ghentă, Varga, Horvát, Pál, Palcau Sascau, Matei, Chiuș, Chirițescu, Cuna, Timpu, Bogdan etc. de confesiune religioasă romano-catolică, s-au așezat la sud de localitățile Mihail Kogălniceanu și Sibioara, la o distanță de aproximativ 7 km la vest de orașul Năvodari, între DN București-Constanța-Tulcea.

    O școală de la Comănești, demontată și mutată la Golești-Argeș

    Muzeul Etnografic de la Golești-Argeș, situat la doar 10 kilometri de Pitești, este un muzeu în aer liber conceput ca un sat românesc de secolul al XIX-lea.

    În cadrul său se găsesc 37 de case, clădiri și gospodării din diferite zone ale României, iar unul dintre exponatele inedite este o școală veche de peste 110 ani, adusă în 2006 din județul Bacău.

    Conform adevarul.ro, școala din Comănești, prima școală a localității, este datată la începutul secolului XX și este construită pe temelie de piatră de râu legată cu mortar, cu pereții din bârne de lemn îmbinate la colțuri în cheotoare dreaptă, cercuiţi şi văruiţi atât la interior, cât și la exterior, iar pardoseala este din scândură. Ferestre largi, dispuse pe două laturi, asigurau lumină naturală optimă pentru scris și citit, iar în anotimpul rece, cele două sobe din cărămidă, câte una în fiecare sală, încălzeau spațiile.

    În muzeu, școala este folosită ocazional pentru desfășurarea de activități cultural-educative, precum tabere de vară, ateliere de creație, lecții practice etc. Directorul Muzeului Golești, Iustin Dejanu, menționează că „glasurile cristaline și vesele ale copiilor de astăzi, cele ferme ale profesorilor care-i însoțesc la muzeu dau viață, cu fiecare vizită, acestui spațiu”.

    Puține bilete la tratament balnear

    Deși au trecut mai bine de 3 luni din acest an, biletele pentru stațiunile, unde baza de tratament aparține unor firme private, încă se lasă așteptate. Așadar, în continuare și județului nostru îi sunt distribuite locuri doar în stațiunile unde baza de tratament  este a Casei Naționale de Pensii Publice.

    În consecință, oferta este foarte restrânsă. La sfârșitul săptămânii trecute, Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău a primit doar 58 bilete la tratament balnear și numai în stațiunile 1 Mai, Amara, Buziaș, Covasna, Lacu Sărat, Nicolina, Olănești, Pucioasa și Sarata Monteoru.

    Toate cele 58 bilete le sunt alocate unor persoane care au depus din timp cerere la CJP Bacău, exprimându-și dorința de a beneficia de tratament balnear într-o stațiune pe parcursul lunii mai. Toți cei 58 beneficiari se vor prezenta la CJP Bacău până în data de 2 mai, pentru a-și ridica biletul rezervat. Ei vor avea asupra lor recomandarea de la medicul de familie sau de la cel de specialitate, pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma.

    În plus, pensionarii și asigurații în sistemul public de pensii, cu dizabilități, pentru a beneficia de gratuitate, vor prezenta certificatul de încadrare în grad de handicap, precum și ”Programul individual de reabilitare și integrare socială” (original și copie).

    Acest document este eliberat de către Comisia Județeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte. Sejurul (data de plecare în stațiune) va începe în 6, 7, 8 sau 9 mai, în funcție de hotelul în care urmează să fie cazați beneficiarii. Următoarea serie, a VI-a din acest an, va debuta în 22, 23, 24 sau 25 mai.

     

     

    Nici măcar Sisif n-ar mai putea fi fericit   

    Realizând o… psihanaliză a competențelor științifice înscrise prin diplome, Jean Chiriac, preşedintele AROPA (Asociația română pentru promovarea psihanalizei) spune: ,,Statistic vorbind, cu cât ai mai multe diplome care atestă priceperea ta, cu atât mai mult această pricepere este practic nulă. […] Astfel se face că în România găseşti diplomați peste tot, dar lipsesc specialiștii”.

    De ceva vreme, cei care-și zic guvernanți o fac pe savanții. Au descoperit o gaură de 20 de miliarde de lei în buget și o analizează de parcă le-ar fi fost invadat portofoliul de problematica unei găuri negre ultra-masive descoperită în Calea Lactee și e musai ca naturelul lor științific să-i decripteze misterele. Recent, profesorii de la ASE București au conchis că problema reducerii cheltuielilor cu 20 de miliarde de lei s-a ivit întrucât ,,bugetul pe 2023 a fost redactat prost de Guvern”. Pentru mine, ,,redactat prost de Guvern” sună a pleonasm, știut fiind că tot ceea ce  redactează/ gestionează Guvernul este prost.

    Împroprietăriți cu o puzderie de diplome, cei care se cred guvernanți    n-au în tărtăcuță nici măcar abc-ul construirii unui buget. Când redactezi un asemenea document mizând pe venituri visate, încercând să vânezi voturi, nu te poți aștepta decât la o descalificare gravă.

    Noi, alegătorii, suntem în postura unui ciudat Sisif. Mitologicul personaj fusese osândit de zei să rostogolească la infinit o stâncă până în vârful unui munte, de unde piatra se rostogolea, inevitabil, de fiecare dată, la poalele acestuia. Autenticul Sisif, știind că nu va putea așeza niciodată povara pe vârful muntelui,  trudea fără pauză sfidându-i pe zei. Camus zice că tocmai de aceea trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit. Astăzi, dacă ar fi osândit (precum noi) să tot accepte minciunile/ incompetența guvernaților români, nici măcar Sisif n-ar mai putea fi fericit.

    Ion Fercu

    Războiul din Ucraina și transformarea socială și economică a Rusiei

    Îmi păstrez ideea că, dacă Occidentul accepta condițiile Rusiei din aprilie trecut, punea Moscova în fața unei înfrângeri majore, deși părea că ar fi câștigat runda. Chiar și mai târziu, până prin toamnă, dacă Occidentul lăsa Ucraina să accepte condițiile rusești, Moscova ar fi pierdut pe termen mediu și lung, deoarece nu ar fi obținut decât un nou status-quo, fără nicio garanție că, pe viitor, Ucraina nu va coopera cu NATO sau măcar cu SUA.

    Să ne explicăm. Anul trecut, societatea rusă nu avea nicio treabă cu războiul. Foarte puțini înțelegeau care sunt problemele, de ce înarmarea Ucrainei și eventuala amplasare de baze NATO în țară erau probleme majore pentru Rusia. Societatea și economia din Rusia erau majoritar pro-occidentale; firmele vestice făceau bani frumoși aici, rușii cochetau cu Occidentul, cu cultura occidentală și așa mai departe. Nu aveau chef de război. Evident, ca și în România sau alte state, ONG-urile finanțate din vest își făceau treaba lor de coloană a cincea, iar coloana a șasea – cum au numit rușii conaționalii care se arătau a avea opinii pro-occidentale sincere – își expunea ideile pe Internet, la TV, radio sau în presa scrisă.

    Practic, nu exista nicio posibilitate pentru o transformare socială și economică. Rusia urma să rămână dependentă de exporturile de resurse primare, să importe mărfuri pe care le-ar fi putut produce local, să-și occidentalizeze societatea.

    În loc de toate acestea, Occidentul, crezând că va supune Rusia, a pus presiuni pe Ucraina să refuze negocierile și a alimentat țara cu arme și muniții și a pus valuri de sancțiuni împotriva Rusiei, ba a mai și distrus celebrele conducte Nord Stream. În fața unei asemenea atitudini, la care s-au adăugat și atacurile la adresa culturii rusești, tentativele de „anulare” a artiștilor și sportivilor ruși, practicarea la scară largă a rusofobiei, precum și propaganda făcută „victoriilor” Ucrainei și „înfrângerilor” militare ale Rusiei, au creat o modificare profundă a societății și, ulterior, a economiei în Rusia. Societatea a început, încet, să se ralieze discursului oficial, într-o mișcare care se numește în științele politice „Rally around the flag” – „strânși în jurul steagului”. Economia a început să fie pusă pe picior de război, concomitent cu căutarea unor soluții și acordarea de finanțări pentru înlocuirea importurilor. Mai târziu, China, care la Congresul Partidului Comunist, a eliminat grupările politice pro-occidentale, a căutat să se apropie de Rusia, conștientă de faptul că urmează să i se aplice același tratament.

    Împreună, cele două țări au început mișcarea de dedolarizare a economiei mondiale, prin eliminarea dolarului SUA din tranzacții, negocieri de pace între foștii dușmani (Siria și Arabia Saudită, Iran și Arabia Saudită, Arabia Saudită și Yemen), dar și tratative diplomatice cu alte țări interesate de trecerea la o lume multipolară.

    Recentele scurgeri de informații din SUA au căzut ca un duș rece asupra multor persoane care se hrăneau cu propaganda livrată de media occidentală cu privire la Ucraina. În ciuda aprovizionării cu arme, muniții, informații, a pregătirii personalului și ajutoarelor de tot felul, Ucraina dă semne tot mai vizibile că pierde confruntarea și, odată cu Ucraina, și SUA se simt trase în această gaură neagră. Și odată cu SUA și țările care au sprijinit pe față sau pe ascuns regimul de la Kiev.

     

    AEROSTAR Bacău – 70 de ani de continuitate

    La sediul companiei Aerostar, din Bacău, a fost marcată împlinirea a 70 de ani de la înființarea acestei întreprinderi, printr-o manifestare intitulată „Conferință jubiliară – Aerostar, 70 de ani de continuitate”. Între invitații la acest eveniment s-au numărat Valentin Ivancea – Președintele Consiliului Județean, Lucian Gabriel Bogdănel – Prefectul județului, Lucian Viziteu – primarul Bacăului, Comandor Marcel Breșug – Baza Aeriană 95, Lucian Sion – Directorul tehnic al Aeroportului Internațional „George Enescu”, prof. univ. dr. ing. Dr. h. c. Valentin Nedeff – Președintele Senatului, prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky – Rector și prof. univ. dr. ing. Valentin Zichil – Prorector ai Universității „Vasile Alecsandri”.

    Conferința a fost deschisă de Grigore Filip – Președinte Director General al companiei Aerostar, care a făcut o prezentare a întreprinderii septuagenare care se menține în elita industriei aeronautice mondiale. Alături i-au fost membrii Consiliului de Administrație: Doru Damaschin – vicepreședinte, Mihai Toncea (președintele Iarom), Claudiu Liviu Doroș (președintele Evergent Investments) și Daniel Vîrnă – membri.

    Despre evoluția și rezultatele principalelor divizii ale Aerostar au vorbit trei dintre directorii acestora: Ovidiu Buhai – Divizia Sisteme de Apărare, Șerban Iosipescu – Divizia Produse Aeronautice și Ioan-Dan Veleșcu – Divizia MRO Aviație Civilă.

     

    Cum s-a născut și cum a evoluat Aerostar

     

    Președintele Grigore Filip a explicat, succint, principalele momente ale evoluției Aerostar de la înființare până în prezent. Ziua de 17 aprilie – am aflat – este data din anul 1953 când a fost emisă Hotărârea Consiliului de Miniștri al României prin care era înființată Uzina de Reparații de Avioane Bacău (URA). Practic, însă, lucrările de constituire a unei infrastructuri de mentenanță și de aplicație pentru aviație au început în 1951. Consiliul de Miniștri a stabilit direcțiile în care va evolua societatea din Bacău, pentru fabricarea pieselor de schimb, a elementelor de structură, pentru asigurarea reparațiilor la tehnica de aviație militară. Se mai spunea, atunci, că această unitate se va organiza pe principiul gospodăririi chibzuite, iar specialiștii companiei nu au uitat acest mesaj în toți cei 70 de ani de activitate, în care a devenit, succesiv, IRAv (Întreprinderea de Reparații de Avioane), IAv (Întreprinderea de Avioane), iar din anul 1991 AEROSTAR.

    „Astăzi – a precizat Grigore Filip -, Aerostar este una dintre societățile cu longevitatea cea mai mare și printre puținele care au avut continuitate. A parcurs multe etape de dezvoltare, de la reparația avioanelor, la fabricația internă aeronautică până la fabricația de sisteme terestre și a îmbrățișat și domeniul civil”.

    Societatea a trecut și prin momente grele: în anii ’70 a fost divizată și mulți specialiști au fost transferați în alte unități similare din țară, precum IAR Brașov, Turbomecanica sau fabrica din Craiova. În anii ’90 s-a pierdut enorm din piață. S-a reconstruit, însă, piața, diferită de cea inițială, iar astăzi produsele Aerostar se regăsesc aproape pe toate continentele. Astfel, oamenii ei privesc cu optimism spre viitor.

    Aerostar, un nume gravat în ADN-ul industriei aeronautice

    Cu o inspirată expresie metaforică, prefectul Lucian Bogdănel a așezat imaginea companiei Aerostar, la cei 70 de ani de activitate, exact acolo unde îi este locul. „Toate realizările ei arătate aici – a spus prefectul – înseamnă că industria aeronautică din România are numele Aerostar gravat în ADN-ul ei”.

    Lucian Bogdănel a subliniat că în peisajul realizărilor aeronauticii din România cele mai multe stegulețe și bife au culorile Aerostar. „Recent – a mai spus prefectul -, am marcat 110 ani de aviație militară în România. La Aerostar am remarcat o curbă a excelenței în evoluție. Toate capitolele relevante ale aviației comerciale și militare românești, toate proiectele de succes au ca protagonist această societate. Aportul ei s-a dovedit, nu o dată, hotărâtor”.

    Vorbitorul a evidențiat producția a peste 2.000 de avioane YAK 52, construirea prototipului IAR 23 – primul avion reactiv militar produs în România, IAR 29 Șoim, modernizarea MiG 21 Lancer, producerea de sisteme de aterizare pentru aviația comercială Airbus, asigurarea mentenanței pentru avioanele comerciale și de pasageri la standardele stricte, riguroase, impuse de Organizația Internațională a Aviației Civile și, mai nou, asigurarea mentenanței avioanelor militare F-16 și a sistemelor antirachetă Patriot. „Cei 70 de ani ai acestei societăți – a conchis Lucian Bogdănel – înseamnă, de fapt, o viață de om, dar și generații după generații de oameni dedicați și harnici, care au pus cărămidă peste cărămidă construind edificiul excelenței în aeronautică, cel care astăzi este Aerostar”.

    Mesaje de felicitare, urări de viață lungă

    Primul mesaj de felicitare și de atașament a venit chiar de la Valentin Ivancea. „Vă asigur că, în calitate de președinte al Consiliului Județean, noi, acest consiliu, suntem și vom fi parteneri apropiați ai Aerostar” – a spus vorbitorul.

    Un mesaje la ceas aniversar a adresat și Claudiu Doroș, membru în  Consiliul de Administrație din partea Evergent Investments, care deține din capitalul social al Aerostar 15%.

    Iar prof. univ. dr. Valentin Nedef a prezentat mesajul comunității academice a Universității „Vasile Alecsandri” și a oferit companiei o plachetă aniversară. De asemenea, Lucian Viziteu a oferit companiei o plachetă aniversară „Aerostar – 70 de ani de excelență în Bacău și pentru Bacău”, iar Cornel Cepariu – președintele Filialei Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și membru al Consiliului Director al Uniunii a arătat că UZPR a decis să acorde companiei Aerostar, pentru performanțele obținute, Medalia jubiliară emisă la aniversarea a 100 de ani de la înființarea acestei prime organizații profesionale a ziariștilor.

    La rândul său, președintele companiei Aerostar a oferit invitaților, șefilor de divizii și unor salariați care s-au remarcat prin profesionalismul lor, precum și Sindicatului Avias, medalii aniversare.

    Săptămâna culturală Aerostar 70

    Conferința aniversară a avut loc într-o săptămână în care, seară de seară, salariații Aerostar și familiile lor au putut participa la excepționale spectacole de teatru, de muzică populară și de muzică simfonică.

    În perioada 18-21 aprilie, copiii și părinții au putut urmări, la Teatrul „Bacovia”, piesa de animație „Pinocchio”, în patru reprezentații. Iar în ultimele trei zile ale săptămânii abia încheiate au avut loc un Spectacol Folcloric susținut de Orchestra Națională Valahia (dirijor Marius Zorilă), la Teatrul „Radu Beligan”, un Concert de Uverturi Celebre, susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău și un Concert ABBA Simfonic (dirijor Bogdan Chiroșca, orchestrație Dan Spînu), susținut de Grupul Vocal Instrumental Aletheia și de Orchestra simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” – ambele la Sala Ateneu.

    Dar, în perioada 18-9 aprilie, la sediul companiei au avut loc vizite ale unor grupuri de salariații, ale familiilor salariaților, ale familiilor copiilor bursieri ai Aerostar, în acțiuni gen „Ziua porților deschise”.

    Carte de vizită AEROSTAR

    Aerostar înseamnă industrie-producție, reparații și modernizări de mii de avioane, motoare și echipamente militare la standarde de compatibilitate și de interoperabilitate NATO. Mai toate avioanele Airbus care zboară astăzi în lume au și piese și echipamente realizate la Aerostar, iar milioane de piese și componente de aviație civilă fabricate aici se regăsesc pe avioanele care zboară în întreaga lume. Baza de întreținere pentru avioane civile Boeing 737 și Airbus 320 de la Aerostar este „Nr. 1 în România” și în această parte a Europei. Mai nou, compania oferă mentenanță pentru avioanele militare F 16 și construcția de drone militare Watchkeeper X.”

    Deviza companiei Aerostar este „Performanță prin profesionalism.

     În prezent, menținem direcțiile de acțiune, deși acum avem și alte tipuri de produse, o altă generație tehnologică și alte generații de clienți. Suntem un Centru de producție pentru aviație implicat în lanțurile globale de furnizare pentru aviația comercială, un Centru de mentenanță a aviației civile cu o puternică amprentă pe piața regională și suntem unul dintre liderii industriei de apărare din România. Ne vom continua misiunea, pentru că suntem datori să ne comportăm ca români și față de istoria acestei fabrici.”

    Grigore Filip
    Președinte Director General al companiei Aerostar

     

    24 aprilie 2023

      A murit publicistul Radu Cosașu

        Radu Cosaşu, unul dintre cei mai importanţi jurnalişti sportivi din România, a murit la vârsta de 92 de ani, potrivit unui comunicat emis de Asociaţia Presei Sportive din România. Cunoscut şi ca un scriitor prolific şi publicist talentat, Radu Cosaşu s-a născut în Bacău în 1930 şi a început să scrie încă de la o vârstă fragedă. El a activat în diverse domenii precum literatura, publicistica, cinematografia, teatrul, muzica şi sportul, devenind o autoritate de necontestat în istoria publicisticii literare contemporane din România.

        Cosaşu a urmat cursurile liceale în Bucureşti şi a frecventat ulterior Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu”. A debutat ca jurnalist la „Revista elevilor” şi a devenit ulterior redactor la „Scânteia tineretului”. Între anii 1968 şi 1987 a fost redactor la revista „Cinema”.

        Radu Cosaşu a debutat ca scriitor în 1952, sub pseudonimul Radu Costin, cu un volum de proză patriotică. Printre cele mai cunoscute cărţi ale sale se numără „Maimuţele personale”, un volum de proză satirică apărut în 1968, şi seria de nuvele autobiografice intitulată „Supravieţuiri”. A fost şi un jurnalist sportiv de referinţă, fiind decanul presei sportive din România.

        Cei șase elevi de la Somușca, Marele Premiu la First Championship, din Houston, Texas

        În urma participării la competiția internațională First Championship, din Houston, Texas, echipa RoboKids a reușit să se claseze pe primele locuri, fiind una dintre echipele care a obținut Marele Premiu intitulat „Soluția Provocării”. Echipa a concurat alături de peste 60 de alte echipe și a reușit să impresioneze juriul cu o mașinărie extraordinară, echipată cu elemente motorizate de calitate și o prezentare excelentă, realizată în limba engleză.

        La competiția din America, copiii de la RoboKids au pregătit un proiect de micro-fermă, prezentat în competiţia naţională, dar extins şi îmbunătăţit cu noi elemente motorizate. Astfel, micii roboticieni au lucrat la identificarea modalităţilor prin care fermierul ar putea utiliza o nouă sursă de energie regenerabilă – biomasă.

        Este remarcabil faptul că acești copii talentați și perseverenți au reușit să învingă echipe cu experiență vastă în robotică și cu resurse financiare considerabile. Felicitări RoboKids pentru acest succes deosebit!

        Echipa Robokids a câștigat Premiul pentru Programare la Festivalul Național “First Lego League”, unde au prezentat un proiect de eficiență energetică pentru comunitatea locală.

        Cei șase somușcani au reușit să obțină și una dintre cele două multrâvnite calificari pentru competiția internațională First Championship, din perioada 19-22 aprilie a.c. la Houston, Texas, în Statele Unite ale Americii.

        Membrii echipei și-au dezvoltat abilitățile în robotică participând la cursurile organizate de American Corner Bacău.

         

        Medicul Adrian Cotîrleţ – academician

        În lumea noastră atât de pervertită, de împilată de ură și violență, de „care pe care”, dacă nu de autodistrugere, de dezbinare și lipsă de respect pentru trecut și de indiferență pentru viitor, este greu să mai speri într-o societate cât de cât așezată în făgașe firești, în care omul să se simtă cu adevărat ființa superioară a naturii sau creația lui Dumnezeu.

        În toată această degringoladă absolută, semnele de normalitate, rare precum păsările Antichității, ne bucură ca un zâmbet de copil, pe care ne grăbim să-l salutăm.

        Academia Oamenilor de Știință din România, în ședința din 21 aprilie 2023, în urma voturilor exprimate fizic sau online, l-a cooptat pe domnul prof. dr. Adrian Cotîrleț, manager-director al Spitalului Municipal de Urgență Moinești, ca membru onorific al acesteia.

        Și dacă, în calitate de vechi membru al sus-zisei academii, declar cu toată sinceritatea de care sunt capabil că sunt bucuros și mă mândresc pentru recunoașterea mai tânărului coleg, nu o fac pentru că mă socotește – pe drept sau nu – unul dintre mentorii săi, ci pentru că-și onorează în cel mai înalt grad profesia, deloc ușoară, fiindcă și-a pus întreaga energie creatoare în slujba semenilor, cu realizări de excepție prea bine cunoscute de către publicul băcăuan și nu numai, care au transformat o unitate medicală modestă într-o unitate performantă în adevăratul înțeles al cuvântului, de nivel european, etalon pentru întreaga medicină românească, cu o adresabilitate de invidiat, toate acestea cu atât mai valoroase cu cât ar fi putut, fără nici cea mai mică îndoială, să-și găsească un post mai liniștit, mai comod și mai lesne aducător de onoruri, într-un spital universitar de primă mărime.

        Realizările sale sunt departe de a avea un caracter strict personal. Pot afirma, cu toată responsabilitatea, că a creat nu numai o instituție bine închegată care își prefigurează viitorul și continuitatea, ci a conturat în adevărate pietre de temelie însuși conceptul de manager al unui domeniu oarecare de activitate umană, în condiții – s-o spunem pe șleau – neprielnice, neprietenoase, de jalnică subfinanțare cronică, în care alții ar fi cedat sau s-ar fi refugiat în locuri mai călduroase.

        Trebuie subliniată în mod deosebit, ca o datorie de mare onoare, neodihna pe care profesorul Cotîrleț a manifestat-o în mod constant pentru a face cunoscute în lume medicina și școala medicală românească, participând activ la numeroase foruri medicale sau generale. Bacăul și oamenii lui se pot mândri cu profesioniști de talia profesorului Adrian Cotîrleț, cu atât mai mult cu cât domnia-sa este „venetic” de loc (cum se spune), fiind născut în Târgoviște.

        Pentru a încheia, n-am să folosesc cunoscuta sintagmă a „omului care sfințește locul”, care i se potrivește de minune, ci am să aleg un hibrid de vorbă înțeleaptă: „Și în Moinești trăiesc profesioniști de valoare”.

        Acad. Virgil Răzeșu

        CREDINȚA CELUI CARE N-A VĂZUT

        Suntem, prin Săptămâna Luminată, poziționați tot spre Înviere. Rostirea în cadrul Sfintei Liturghii a pericopei evanghelistului Ioan (20, 19-31), ce se regăsește și în slujba miezului zilei Paștelui, numită a Doua Înviere, și care este lecturată în mai multe limbi, semn al prezenței Duhului Sfânt așteptat să se pogoare deplin peste Biserică în ziua Cincizecimii, evocă momentul în care Mântuitorul Hristos, purtând semnele biruitoare ale Răstignirii, transfigurat fiind prin Înviere, intră prin ușile încuiate ale foișorului unde apostolii se tăinuiseră de frica iudeilor. Narațiunea scripturistică, admirabil structurată, ne oferă descrierea acestei revelații aparte. Apostolii, înfricoșați, răscoliți sufletește, poate chiar depresivi, a căror lume se dărâmaseră la propriu și al căror zel misionar avea nevoie să fie potențat, sunt copleșiți de prezența Domnului. Care apare intempestiv. Nu pentru a-i impresiona, ci pentru a le risipi frica și a-i încredința de o strașnică misiune, scrupulos consemnată: ”a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute”.
        Totuși, evenimentul este marcat de o mare absență. Nu ni se prezintă cauza. Spre deosebire de ceilalți ucenici, Toma este pe cale. Cine știe ce misiune a avut de săvârșit. Poate că și lui îi era frică. Ori poate nu! Om strașnic și lucid la minte, la vestirea colegilor săi de apostolat, vrea dovezi: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor și nu voi pune degetul meu și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!”. Fusese prea apăsător șocul morții Învățătorului. De aceea, întâlnirea-i cu Domnul devine paradigma tuturor întâlnirilor dintre om și Înviere. Hristos chiar se vădește un Dumnezeu pus la îndemâna omului, pentru ca acesta să capete siguranța Învierii. Arătându-Și rănile prin care a biruit moartea, Mântuitorul nu îi dăriește argumente. Argumentele fuseseră cuvintele Apostolilor-frați. El îi oferă doar fundamentul credinței. Gâtuit, probabil, poate chiar bâlbâindu-se, Toma reușește să dea glas bucuriei și stării de uimire: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Și Domnul fericește: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericit este cel care nu a văzut şi a crezut”! Pentru această desfătare, a descoperirii sensului Iubirii adânci, Toma-și pecetluiește trăirile cu jertfa propriei vieți. Devine apostolul parţilor, mezilor, perşilor, hircanienilor şi bactrienilor, popoare ce se aflau pe teritoriul Iranului, Irakului, Afganistanului şi Pakistanului de astăzi (numai în Kerala, Toma botează peste trei mii de suflete, formând astfel prima comunitate creştină din India), aflându-și sfârșitul în anul 72, prin străpungerea cu o suliță. Că doar nu degeaba este pictat în icoana din Densuș cărându-și pielea-n băț la propriu.
        Să facem, dar, și din aceste zile trepte către Cer. Curajoși fiind și nădăjduitori în efortul de a ne vindeca necredința și îndoiala prin Înviere, asemeni apostolului Toma. Cu moartea pe moarte călcând!…

        Inspector scolar,
        pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

        Duminica a 3-a a Paştelui

        „Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi.” (Lc 24,46)

        Timpul Pascal în care ne aflăm continuă să ne prezinte evenimentele ce s-au succedat după învierea lui Cristos din morți. După ce duminica trecută am fost invitați să îl descoperim pe Isus înviat prin prisma ucenicilor, care mergeau spre Emaus, în această duminică, evanghelistul Luca prezintă în prima parte a evangheliei mărturia pe care cei doi o dau ucenicilor despre întâlnirea lor cu Isus înviat, pe drumul spre Emaus.
        În acest context, le apare din nou Cristos adresându-li-se: „Pace vouă!”
        Acest salut este un îndemn pentru fiecare dintre noi de a trăi și a practica zilnic această pace a lui Isus. E dureros, astăzi, să vezi atâtea persoane care trăiesc în dușmănie, care nu își vorbesc de ani buni, care au uitat că nu poți avea aceea pace și liniște interioară, dacă ea nu izvorăște din Dumnezeu. Să fim așadar, oameni ai păcii!
        Contrariați, tulburați, speriați de arătarea lui Cristos, ucenicii au impresia că văd un duh: „De ce v-ați tulburat și de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? Priviți mâinile și picioarele mele, căci eu sunt! Pipăiți-mă și vedeți: duhul nu are carne și oase cum mă vedeți pe mine că am! Și, spunând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele”.
        De multe ori și noi, suntem asemenea acestor ucenici: suspicioși, tulburați, neîncrezători și fără perspective de viitor trăind astfel, o viață fără sens, fără Dumnezeu. Ceea trebuie să nu pierdem niciodată din vedere, e următorul lucru: Cristos Înviat este cel care dă sens vieții noastre. Doar el poate să înflăcăreze inima noastră de a face trecerea de la păcat la viață, de la minciună la adevăr, de la neîncredere la speranță.
        În a doua parte a evangheliei, Isus le amintește ucenicilor, și ne amintește și nouă că, de învierea lui au dat mărturie Legea lui Moise, profeții, de lungul timpurilor și cartea Psalmilor. Un amănunt important, subliniat de evanghelist, îl constituie faptul că Isus le deschide și le luminează mintea pentru a înțelege acest adevăr al credinței. Să îl rugăm și noi pe Cristos să ne lumineze în fiecare zi din viața noastră pentru a umbla mereu în lumină, așa cum ne invită sfântul apostol Paul.
        Să nu uităm niciodată faptul că suntem invitați să fim zilnic martori ai învierii și să trăim acest eveniment central al credinței creștine nu doar la nivel teoretic, ci practic!
        Pr. Anton Galaţanu,
        Parohia „Sfântul Anton de Padova” Faraoani

        Recrutarea tinerilor pentru școlile de subofițeri, în plină desfășurare

          Jandarmii băcăuani intensifică activitățile de prezentare a ofertei educaționale pentru Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani și “Petru Rareș” din Fălticeni, unde sunt puse la dispoziție 700 de locuri, pentru sesiunea aprilie-iunie 2023.

          În timpul acțiunilor de informare, jandarmii au împărțit pliante cu informațiile necesare în vederea înscrierii și au răspuns întrebărilor legate de școlarizare, concursuri de admitere, condiții și documente necesare pentru înscriere.

          Reamintim celor care doresc să urmeze o carieră militară că pot depune cererea de înscriere până pe data de 05 mai 2023, iar dosarul de candidat cu documentele solicitate se poate depune la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, până pe data de 15.05.2023.

          Relaţii suplimentare privind condiţiile de înscriere la examenul de admitere se pot obţine la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău situat pe strada Constantin Mușat, nr 4, sau telefonic la numărul 0234/543131, interior 24.537-Serviciul Resurse Umane.

          Un copil a încercat să aprindă focul cu benzină. A luat foc

          În această seară, un copil de 10 ani, din Bacău, cu arsuri de gradul I, II și III, intubat, a fost transferat cu elicopterul SMURD, de pe heliportul SJU Bacău, la Spitalul de Pediatrie Sf. Maria – Iași.

          Copilul a încercat să aprindă focul cu benzină, aceasta provocându-i accidental arsuri pe 20% din suprafața corpului.

          Echipele medicale au asigurat transferul de urgență al pacientului pentru acordarea tratamentului de specialitate.

          Încep lucrările de modernizare pe strada Emil Rebreanu din Onești

            Oneștiul se pregătește să demareze lucrările de modernizare pe strada Emil Rebreanu începând de luni, 24 aprilie 2023, la ora 7:00. Primarul Laurențiu Neghină a solicitat posesorilor de autoturisme care parchează pe partea dreaptă, sens hotel-Petrom, pe spațiul verde sau în parcări improvizate, să elibereze zona pentru a permite desfășurarea lucrărilor fără probleme.

            Această lucrare face parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a întregii zone de sus a orașului, care va fi finanțat din bugetul local.

            Primarul Neghină a subliniat că gestionarea responsabilă a resurselor primăriei este o prioritate pentru el și a menționat că în acest an vor fi demarate lucrările de introducere a rețelei de gaze în mai multe cartiere ale orașului, proiect evaluat la 9.000.000 de lei, din bugetul local.

            De asemenea, posesorii de autoturisme care locuiesc pe strada George Călinescu și doresc să rezerve un loc de parcare în noua parcare amenajată trebuie să depună o solicitare la registratura primăriei.

            Umbrărescu a câștigat contractul pentru un tronson din Autostrada A0

              Ministerul Transporturilor a emis joi, 20 aprilie, autorizația de construire pentru lotul 4 din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord). Lucrările pe secțiunea de 4,5 kilometri au fost întârziate din cauza problemelor de mediu din zona Cernica. Valoarea lucrărilor autorizate este de 52,25 milioane de lei, fără TVA, iar documentul emis joi vizând doar Etapa I. Lotul 4 va cuprinde un pod peste Lacul Cernica și un pasaj peste calea ferată București Sud – Oltenița.

              Proiectul elaborării studiului de evaluarea adecvată (SEA) pentru Lacul și Pădurea Cernica (arie protejată) este menționat pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

              Acordul de mediu pentru o porţiune de doi kilometri din zona Cernica a trebuit revizuit, deoarece pe traseul autostrăzii a fost înscrisă între timp ca arie protejată zona Lacul și Pădurea Cernica, în care se găsesc specii de păsări protejate prin lege.

              În august 2020, a fost semnat un contract pentru „proiectare și execuție Autostrada de Centură București km 0+000-km 100+900, sector centura nord km 0+000-km 52+770, lot 4 km 47+600 – km 52+070”, cu ofertantul declarat câștigător, asocierea Sa & Pe Construct (lider de asociere) – Spedition UMB – Tehnostrade. Valoarea contractului la semnare a fost de 312,63 milioane de lei fără TVA, iar lungimea autostrăzii va fi de 4,47 km. Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile și va dura 12 luni perioada de proiectare, 18 luni perioada de execuție a lucrărilor, 120 luni perioada de garanție a lucrărilor.

              Autoturisme de epocă în Retroparada Primăverii, la Bacău

              Iubitorii de automobile de epocă s-au putut delecta cu o nouă retroparadă organizată sâmbătă, 22 aprilie, în Bacău de Reprezentanța Bacău/Neamț a Retromobil Club România. Evenimentul din Bacău se înscrie între cele zece astfel de retroparade, organizate sâmbătă în tot atâtea orașe din țară. 

              Circa 60 de automobile de epocă au fost expuse, sâmbătă, 22 aprilie, pentru două ore, în Piața Tricolorului din Bacău. Automobilele au fost aliniate, de această dată, numai pe firul Străzii Nicolae Bălcescu, pe care a fost oprită circulația, și nu pe platourile din fața Casei de Cultură și din fața Palatului Prefectural, probabil și datorită ciudatelor lucrări care se fac acum în zonă, poate pentru viitoarea pistă de biciclete. „La retroparadă – am aflat de la președintele Reprezentanței Bacău/Neamț, Neculai Marin – au venit proprietari de automobile din județele Bacău, Neamț și Vrancea și mai așteptăm și din Iași. Pe lângă mașinile din 1937 și 1947 au venit și automobile din 1962-1964, chiar și ceva mai noi, dar toate au cel puțin 30 de ani, așa cum se cere.” 

              Senioarele superbe ale retroparadei 

              Acolo au fost aduse mașini fabricate cu începere din 1937, cel mai vechi astfel de model fiind un Fiat Simca Balilla din 1937, bine toaletată de proprietarul ei, elvețianul Felix Peter, naturalizat în comuna Măgura. „Am adus mașina din Avignon (Franța) – ne-a spus Felix. A fost o ruină și am avut mult de lucru la ea. Dar sunt îndrăgostit de astfel de bijuterii. Aici, în România, am adus-o în anul 2006. Eu am găsit-o, la cei de la care am preluat-o, într-un grajd, abandonată. Era ruginită toată. Dar, mi-a plăcut și am luat-o”.

              Alături de Balila era un Citroën Traction Avant, din 1949. „Producția mărcii – ne-a spus proprietarul ei, băcăuanul Daniel Dogaru – a început în 1933 și a luat sfârșit în 1957. Eu am adus-o din Italia”.

              Undeva am descoperit un superb Mercedes Gazelle Replica SSK decapotabil, mic, delicat, cu un design cabrat, din 1993, dar dintr-un model din 1929. „E fabricată cu mecanică de Chevrolet Chevette în America – ne-a spus proprietarul, Ciprian Ignat, din Piatra Neamț. E un model sport. Este funcțională, dar încă mai lucrăm la ea. Din America am și primit-o. Acum e în primul an de Retroclub”. 

              Și contemporanele noastre erau frumoase 

              Între automobilele expuse am remarcat numeroase autoturisme Dacia din anii ’70. Unul, din 1981, aparținea fostului primar al târgului Ocnei, Ștefan Șilochi, care era foarte mândru de acest exemplar, altfel foarte bine toaletat. Dar, surprinzător, am remarcat multe, chiar foarte multe autoturisme Mercedes. Plus trei mașini Aro, foste militare, foarte bine îngrijite.

              Nu au lipsit nici celebrele Trabant, dar nici la fel de cunoscuta Volga, nici broscuțele Volkswagen, și nici vreo două mașini de teren.

              Lângă ele și două motociclete, una cu ataș, alta o Mobra 50 super recondiționată.

              În perioada 10-11 iunie, Retromobil Club Bacău/Neamț va organiza la Slănic Moldova și un raid al mașinilor de epocă.

              „Mâinile acestea nu vor lovi niciodată!”!

                „Mâinile acestea nu vor lovi niciodată!”, o nouă campanie marca TNL Bacău împreună cu OFL Bacău și CSL Bacău.

                Zilnic suntem asaltați de știri care anunță cazuri de violență. Statisticile sunt îngrijorătoare: 1 din 2 copii este victimă a violenței fizice, a amenințărilor sau a umilirii, iar 4 din 5 copii asistă la situații de bullying, în diferite contexte.

                Ne dorim ca aceste statistici să se modifice într-o manieră pozitivă. Ne dorim ca agresorii să conștientizeze traumele pe care le provoacă, atât fizic cât și mental, iar atitudinea lor să se schimbe. Pentru aceasta, trebuie ca noi toți să ne implicăm și să promovăm acțiuni care să împiedice astfel de comportamente.

                Așadar, vă invităm duminică, 23.04.2023, începând cu orele 13.00, în Parcul „Mircea Cancicov” (în zona fântânii arteziene) să vă alăturați generațiilor care aleg să construiască, ocrotind aripile frânte ale celor care au suferit în urma oricărei forme de violență.

                Vă așteptăm cu mic, cu mare, alături de noi! Împreună spunem „STOP violenței!”

                ULTIMELE ȘTIRI