14 aprilie 2024
OpiniiEditorialJumătatea care ne lipsește

Jumătatea care ne lipsește

România este o jumătate de călăreț pe jumătate de iepure schiop. De mai bine de trei decenii. E țara jumătăților. Și v-a rămâne așa până când cineva se va deștepta și va arunca în aer mămăliga expandată. Din păcate, n-avem lideri întregi care să ne conducă (nici n-au fost vreodată), interesele lor fiind, aproape în întregime, potrivnice nouă, românimii. Corupți de-a dreptul, unii chiar vânduți, pe doi bani, celor care au interese financiare la noi. Incompetenți prefăcuți care plâng artistic pe umerii noștri, când vine vremea „angajărilor”, iar după ce glonțul le trece razant pe lângă scăfârlii, revin la vechile metehne, ignorându-ne cu grație (în cel mai bun caz).

Și „umbrela” care, în teorie, ar fi trebuit să ne protejeze, e la fel de orientată spre a-și umple mațul, lăsându-ne pe noi să ne descurcăm în fața „invadatorilor” de tot felul. Până și vecinii alături de care am trăit o viață întreagă și cu care împărțeam, pe vremea „răposatului”, cana de ulei, de zahăr sau orez, ori jumătatea de pâine, de ou sau „tacâmul de pește”, își arată adevărata față. E criză, n-am nicio îndoială, și fiecare trebuie să își protejeze mai întâi familia. Dar, o vorbă bună nu cred c-a sărăcit pe nimeni, niciodată.

Nu mai știm să fim buni, calzi, primitori, concesivi, dimpotrivă lăsăm să iasă la suprafață răul care parcă ne-a copleșit. Mă uit la cum înjură lumea, pe internet, (chiar și pe mine), în spatele unor identități de cele mai multe ori false, cum se contrează pe un subiect aruncat tacticos de băieții cu ochi albaștri (de la noi sau de la alții). Sau cum „își umplu frigiderele”, șoferii de peste tot, cu gândul direct la mama „imbecilului” care nu l-a lăsat să intre în fața coloanei, încălcând „linia continuă”. Ne irosim energiile în subiecte fără importanță, în aiureli de tot felul, în loc să ne strângem mâinile, unind toate jumătățile (chiar și pe cele care nu vor), și să vedem ce putem face în vremurile astea prăfuite, toxice.

Mai e loc de speranță, cât Universul. De aceea încă mai sper că soarele va răsari și pe ulița noastră, chiar dacă pe-aici nu cântă deloc cocoşii. Și v-a veni spre noi lumina caldă care să ne dezghețe de-a binelea, aducând cu sine jumătatea care ne lipsește, pentru a fi un întreg.

Merităm din plin să fim răsfățați de Divinitate, să ne bucurăm de pământul negru de-aici în care se face pâinea albă. Nu trebuie decât să ne-adunăm cu toții, să ne îmbărăcăm în spiritul lui Ștefan, și fără frică, să călcăm în picioare tâmpeniile depravaților de cârpă, incompetențele și promisiunile lor găunoase, în care nici măcar ei nu mai cred.

spot_img

Alte titluri

spot_img

Ultimele știri