marți, 23 decembrie 2025

Handbal masculin/ Liga Nationala: Remiza cu dus-intors

Stiinta MD Bacau – Dinamo Bucuresti 25-25 (13-15)

Ce se intâmpla atunci când se intâlnesc doua echipe care in urma cu o saptamâna au câstigat la scor identic, 26-24? Se prind in chingile unei remize. Iar cel mai just rezultat nu poate fi decât 25-25. Egalul dintre Stiinta Municipal Dedeman Bacau si Dinamo Bucuresti, din runda a doua a Ligii Nationale a fost, la rândul sau, cât se poate de just.

Chiar daca Dinamo a condus aproape tot meciul (cu un ecart de maxim doua goluri), iar Stiinta (care a revenit la conducere in min. 58, cu 24-23, prin reusita lui Vartic) putea da lovitura pe final. Prin urmare, o remiza de lupta.

Al carei rezultat final a dansat ca o corabie beata pâna-n ultima secunda. Dar o remiza care a evidentiat, totodata, multe lacune in jocul celor doua formatii. La câte noutati de lot au, e limpede ca ambele se cauta. Numai ca Stiinta se (re)gaseste mai greu. Iar „amneziile” antrenorului spaniol Mateo Garralda nu ajuta.

Dimpotriva. Sâmbata seara, Garralda l-a uitat, timp de o repriza (a doua), pe banca pe Rotaru, dupa cum a uitat ce inseamna sa ceri un time-out. N-au fost singurele sincope din tabara Stiintei. Iar lipsa de luciditate de la ultima faza, când studentii aveau mingea si om in plus sta si ea marturie in acest sens.

Vorbim despre eroarea experimentatului Masachs, precedata de cumulul de greseli care au impiedicat Stiinta de a avea o dubla superioritate prin introducerea unui jucator de câmp in locul portarului. „E nevoie de minimum patru luni pentru omogenizare. Rabdare si tutun”, s-a exprimat plastic antrenorul lui Dinamo, Bota, facând referire la procesul de reconstructie pe care-l strabat in acest sezon majoritatea echipelor din Liga Nationala. Rabdare, asadar; numai sa nu vorbim una si sa fumam alta!

Stiinta MD: Tamas, Grigoras- Bondar (4 goluri), V. Alonso (3), Pinnonen (3), Vartic (3), Paunica (3), Celestin (2), Masachs (2), Tokic (1), Rotaru (1), Dospinescu (1), Johansson (1), Iancu (1). Antrenor: Mateo Garralda.

Dinamo: Irimus, Fuica- Sandru (7 goluri), Vrankovicf (5), Asoltanei (5), Mocanu (5), Chirut (1), Nitu (1), Savenco (1), Ragot, Rydergard, Manea. Antrenor: Sebastian Bota.

Victor Alonso: „Dati-mi doua saptamâni si va arat ce pot”

Partida cu Dinamo a prilejuit debutul noii achizitii a Stiintei MD, spaniolul Victor Alonso Garcia. Sosit pe ultima suta de metri, Alonso (care a marcat trei goluri in poarta lui Dinamo) a fost dorit de Mateo Garralda inca de la finalul primaverii.

„Dati-mi doua saptamâni si va voi arata ce pot”, a fost mesajul noii achizitii, facut public la conferinta de presa de conationalul sau, antrenorul Garralda deoarece V. Alonso nu este vorbitor de limba engleza.

Tehnicianul spaniol a lamurit si echivocul creat de postul pe care il ocupa in teren jucatorul in vârsta de 24 de ani. Prezentat de conducerea vice-campioanei ca inter dreapta, V. Alonso se recomanda pe propriul profil de facebook drept extrema dreapta! „Ca atâtia alti mari jucatori, Alonso poate juca pe mai multe posturi. Noi il vom folosi ca inter dreapta”, a anuntat Garralda.



spot_img