luni, 22 decembrie 2025

Fotbal, Liga a lll-a: Examen pe sintetic

Politehnica Galati – FCM Bacau (azi, ora 17.00)

Lideri

La trei zile dupa confruntarea cu Petrolul Ploiesti, FCM Bacau trebuie sa uite si oboseala acumulata in solicitantul joc de marti, dar si amaraciunea eliminarii din Cupa României. "Galben-albastrii" au in fata un nou meci de campionat, pe care vor sa-l câstige pentru a-si consolida pozitia de lideri ai clasamentului. Adversara le este Politehnica Galati, o echipa incomoda, care beneficiaza si de avantajul unei suprafete de joc cu iarba sintetica.

Inconvenient

Antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru recunoaste ca examenul de astazi se anunta unul destul de dificil pentru elevii sai. "Intâlnim o echipa buna, lucru demonstrat si de victoria pe care a obtinut-o in prima etapa, in fata proprillor suporteri, contra lui Rapid CFR Suceava", a declarat tehnicianul bacauan, care a adaugat: "Sigur, terenul sintetic ne va fi un adversar in plus, insa eu sper sa trecem si peste acest incovenient".

Absente

Bacauanii se deplaseaza la Galati fara doua piese importante: mijlocasul Taban si atacantul Catalin Vraciu, ambii tinuti pe tusa de probleme medicale. Absenta lui Vraciu, principalul realizator al FCM-ului in campionat, cu trei reusite, va obliga echipa bacauana sa-si gaseasca un nou om de gol. E posibil ca la rampa sa apara Boghian sau Curiliuc, adica jucatorii care au punctat in meciul de Cupa, cu Petrolul.

Serie

"Vrem sa ne continuam seria victoriilor in campionat", a anuntat Stefan Apostol, unul dintre cei mai buni jucatori ai Bacaului in partida cu Petrolul Ploiesti. La 36 de ani, Apostol considera ca randamentul sau in jocul de la Galati nu va fi afectat de consumul fizic din meciul de Cupa: "Cu totii trebuie sa trecem peste starea de oboseala si sa aratam ca o echipa ce se respecta". Jocul de la Galati va fi arbitrat de Dragos Teodor (Constanta, asistat de Daniel Hârlab si Dan Ilies (ambii Brasov).

Dan Sion

In oglinda

Sport Club Bacau – CSM Pascani (azi, ora 17, stadion „Letea”)

echipe de mijlocul clasamentului cu un trecut in oglinda. Etapa trecuta, Sport Club a pierdut la Suceava, in fata Rapidului CFR cu scorul de 3-1 desi a condus cu 1-0, in timp ce Pascaniul a reusit contrariul, revenind de la 0-1 si impunându-se cu 3-1 contra Politehnicii Galati. In mod normal, trupa manageriata de Ciprian Panait ar trebui sa aiba câstig de cauza in jocul de astazi, contra unei formatii care, cu doar o saptamâna inainte de startul sezonului, era in liga a patra. De partea bacauanilor se afla terenul propriu si experienta unor jucatori care au evoluat si in prima liga. Partida dintre Sport Club Bacau si CSM Pascani va fi condusa de o brigada de arbitri din Ploiesti, avându-l la centru pe Ovidiu Oprea, iar la cele doua linii pe Adrian Nita si Catalin Popovici.

Dan S.

Derby doar la geografie

FCM Onesti – Aerostar Bacau (azi, ora 17, stadion „CSM”)

Doua dintre cele mai tinere formatii ale Seriei l se intâlnesc astazi la Onesti intr-un joc care alura unui derby doar din punct de vedere geografic. Fara victorie in primele doua etape, gazdele vor sa sparga gheata, insa Aerostarul a anuntat ca isi va vinde scump pielea pe malurile Trotusului, mai ales ca vine dupa un succes la scor in runda precedenta. “Intâlnim o echipa ambitioasa, dar ne dorim sa ne intoarcem macar cu un punct de la Onesti“, a precizat antrenorul oaspetilor Vali Cioanca. Arbitri: Alexandru Samoila (Focsani) – Catalin Brânza si Ciprian Iovu (ambii Botosani). (D.S.)



spot_img