joi, 13 noiembrie 2025

Fetiță dispărută, găsită de doi jandarmi

Astăzi, în comuna Livezi, județul Bacău, jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău au intervenit în sprijinul polițiștilor pentru găsirea unui copil dispărut de la domiciliu.

Solicitarea a venit din partea Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, iar echipele mixte s-au mobilizat imediat pentru a începe căutările.

În jurul orei 16:00, o echipă formată din sublocotenent Toșnadi Emma, plutonier Tăbăcaru Dragoș și o localnică a reușit să găsească fetița la aproximativ trei kilometri distanță de casă, în apropierea unei ferme. Copila era în stare bună, se juca liniștită și nu prezenta semne de violență.



Operațiunea s-a încheiat cu succes datorită colaborării strânse dintre forțele de ordine și implicării comunității. Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au transmis că solidaritatea și cooperarea sunt esențiale pentru protejarea fiecărui membru al comunității și au mulțumit tuturor celor implicați în acțiunea de căutare.



spot_img