29 martie 2024
ActualitateEmoții de bunic la Colegiul Ferdinand, în clasa pregătitoare

Emoții de bunic la Colegiul Ferdinand, în clasa pregătitoare

După câteva zeci bune de ani, luni, 9 septembrie, m-am întors la școală. Nu oriunde, ci la venerabilul și excepționalul Colegiu Național „Ferdinand I” din Bacău. Și nu oricum, ci de această dată într-o calitate inedită pentru mine, aceea de bunic. Am fost să-mi salut nepoțelul, pe Rareș, acum elev în clasa „Zero A”, cu o formulă folosită atât de frumos și de respectuos în perioada interbelică a României: „Bună dimineața, domnule elev!”. Rareș m-a privit un pic ștrengărește, ca un copil de șase ani, dar și curios de formula folosită de mine. Eu așa îl voi saluta mereu de acum încolo.

La Colegiul Ferdinand mi-am revăzut și eu, evident, primii ani de elev. A trecut atâta vreme și s-au schimbat atât de multe, dar farmecul primei zile de școală a rămas același. În curtea colegiului, mulțime de elevi și de profesori, dar și de părinți și de bunici, ultimii mai toți cu telefoanele pe post de aparate de fotografiat.
Clase de învățământ primar la ditamai colegiul din oraș sunt o noutate de numai câțiva ani. Și mai interesantă pare însă celebra „clasă zero”, clasa pregătitoare pentru copiii care altfel ar fi trebuit să mai treacă un an pe la grădiniță.

Printre elevii de liceu cărora le cam mijea mustața, puișorii de numai șase ani păreau minusculi. Dar de luni cu toții sunt colegi, cu drepturi depline. Așa ne-a abordat și prof. înv. Anișoara Țintaru, care ne-a încolonat copiii cum se cuvine și i-a dus în careul colegiului, la festivitatea de deschidere a anului școlar. Noi, părinți și bunici, buluc după ei, evident.



Tuturor ni s-a adresat întâi directorul colegiului, Nicu-Vasile Harasemciuc. Am aflat astfel, că ne aflăm la un colegiu venerabil, care a împlinit 152 de ani, de trei ori certificat, consecutiv, cu titlul de Școală europeană, singurul colegiu din județ decorat de președintele României cu Ordinul „Meritul pentru învățământ” în grad de „Comandor” și singurul colegiu din județ în care se învață și limba chineză. O școală, însă, care are cea mai bogată ofertă extracuriculară. Alte merite ale școlii le-am aflat și de la directorul adjunct, Simona-Nicoleta Zărnescu, iar urări de succes într-un nou an școlar au venit de la inspectorul școlar Anca Rafiroiu, de la Cristina Breahnă-Pravăț – consilier local, de la Adrian Iordache – președintele Asociației reprezentative a părinților, de la Alexandru Fînaru – președintele Asociației Alumni din Colegiul Ferdinand – și din partea Poliției Bacău.
Preoții locului au binecuvântat evenimentul, iar una dintre elevele abia venite în clasa zero a sunat clopoțelul.Anul școlar 2019-2020 a început!

Noi, părinții și bunicii, ne-am urmat boboceii. Cei mai mărișori, dar tot din ciclul primar, i-au primit pe cei mici pe sub un pod de flori, ca la marile evenimente ale vieții. Clasa „Zero A” era și ea plină de flori, dar și de caiete și cărți dedicate unui an de învățământ la o clasă pregătitoare. Prima lecție a fost una de colegialitate, pentru că unul dintre elevi, care a împlinit șase ani abia duminică, a ținut să-i servească pe toți ceilalți cu ciocolată. Gestul lui a fost răsplătit cu un „La mulți ani!”, juvenil, dar de o sinceritate debordantă.
Elevii acestei clase – le-a spus tuturor prof. înv. Anișoara Țintaru – vor fi de acum ca un roi de albinuțe, harnice și binefăcătoare prin ceea ce vor învăța. „Sunteți frumoși, sunteți minunați – a mai spus profesoara. Mi-ați creat deja o impresie plăcută. Sper, deci, să avem un an bun, cum ni-l dorim cu toții, inclusiv părinții, care sigur au emoții mai mari decât copiii. Pentru că în clasa pregătitoare vor fi și copiii, dar și părinții lor”.
Emoționat și mai ales în clasa zero sunt și eu, bunicul, doamnă profesoară. Și emoționat voi fi mereu.
Mult succes, domnilor elevi!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri