Primăvara lui 2026 aduce o serie valoroasă de participări internaționale ale luptătorilor băcăuani la diferite niveluri.
La Campionatele Europene U23 desfășurate în perioada 09-15 martie la Zrenjanin în Serbia campionii noștri Denis Mihai (55 kg) și Leonard Iurașcu (72 kg), finalizează competiția pe locul 5, dar practic după ce au fost cu ”un picior pe podium”, înregistrând scoruri la...
Sâmbătă, în etapa a șaptea a Diviziei A1 la volei feminin, CSM-Știința Bacău va evolua, de la ora 16.00, la Buziaș, în compania celor de la CSM Lugoj. Inițial, jocul era programat în Bacău, însă în condițiile în care Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” găzduiește în această perioadă Naționalele de...
În cadrul vizitei pe care a făcut-o în Bacău, ministrul Sportului a participat și la ceremonia prin care sala de gimnastică a SCM Bacău a primit numele "Monica Roşu", în prezenţa fostei sportive, campioană olimpică la gimnastică.
Asta în condițiile în care Sala de gimnastică „Monica Roșu” din Bacău poartă...
În această săptămână, La Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău, au avut loc manifestări pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, desfăşurate sub tema „Săptămâna fructelor şi legumelor donate”, din cadrul Campaniei SNAC. Demersul a pornit dintr-o dublă motivaţie, ancorată în realităţile vieţii şi nevoilor cotidiene. Pe de o...
La sfârșitul acestei săptămâni, Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău va găzdui finala CN de gimnastică pentru junioare I, II și III
Weekendul trecut, gimnastica juvenilă masculină și-a disputat medaliile naționale cu ocazia finalei CN pentru juniori. La sfârșitul acestei săptămâni este rândul fetelor să atace finalele Campionatului Națonal de...
Reluarea campionatului ligii secunde de handbal feminin după o întrerupere pe cât de lungă pe atât de nejustificată a adus prima înfrângere stagională CSM-ului din Bacău. După o serie de cinci victorii din tot atâtea partide, „CSMeoaicele” antrenate de Adi Brezan și Costel Petrea au pierdut la limită, cu...
Ultimul meci din cadrul turului de campionat al Ligii a II-a la fotbal feminin se va juca în Seria A duminică, pe stadionul „Lucrețiu Avram din Bacău, acolo unde, de la ora 13.00, gazdele de la Măgura 2012 vor primi vizita Juniorului 2014.
Partida a fost amânată cu o săptămână,...
Campionatul masculin al Diviziei A la handbal masculin înaintează pe fast forward. Duminica trecută, în Seria A s-au desfășurat jocurile etapei a zecea, rundă în care CSM Bacău II a cedat cu 43-31 (19-16) disputa cu „satelitul” celor de la CSM Vaslui.
Băcăuanii au evoluat în următoarea formulă: Uricaru 1...
Prezent în Bacău, ministrul Sportului, Eduard Novak a prezentat draftul planului de reorganizare a sportului românesc. Una din ținte este finalizarea procesului de descentralizare prin care cluburile ministeriale, cu mici excepții (Olimpia București, CSM Onești etc) vor trece la Primării. În acest context, cea mai galonată și longevivă grupare...
Baza sportivă „Dribling” din Bacău a găzduit, sâmbătă și duminică, un turneu caritabil destinat lui Eric Vetrea, băiețelul în vârstă de șapte ani al fostului prim-divizionar FCM Bacău, Ionuț Vetrea.
Intitulat sugestiv „Pentru Eric”, turneul a reunit nouă echipe de old-boys din Bacău, Vaslui, Giurgiu, București, Piatra Neamț și Vrancea.
Competiția...
Astăzi, ministrul Sportului, Eduard Novak se va afla în Bacău, motivul principal al acestei „vizite de lucru” fiind prezentarea „Strategiei Naționale pentru Sport 2022-2023”. În cursul dimineții, Novak va avea întrevederi cu autoritățile locale la sediile Prefecturii, Consiliului Județean și Primăriei Bacău, după care, începând cu ora 11.20, va...
Cădere de cortină peste sezonul competițional intern de karate SKDUN. Ultima întrecere din 2022 a avut loc la finalul săptămânii trecute, odată cu Naționalele SKDUN pe echipe, la care CS Știința Bacău a jucat, o dată în plus, un rol de prim-plan.
Gruparea antrenată de Adrian Loghin a înregistrat un...
În perioada 26-27 noiembrie 2022, se va desfasura la Centrul de Agrement Trotus - Ionut Iftimoaie, in orasul Comanesti, judetul Bacau, Campionatul National de Qwan-Ki-Do - Co-Vo-Dao, arme traditionale. Printre armele prezentate, se vor gasi bastonul lung, nunchaku, sabia traditionala si multe altele.
In QWAN KI DO se pot studia...
Trei judoka pregătiți de Dorin Cruceanu la CSM Bacău au urcat pe podiumul de premiere la Sofia. Giulia Mihai a cedat doar în finala mare, în timp ce Matei Anghel și Robin Pârâiac au câștigat finala mică la categoriile lor
Finalul de an întețește ritmul participărilor competiționale în ceea ce-i...
Patru echipe, trei medalii. Acesta este bilanțul CS „Dan Botezatu” la ultima competiție oficială din acest an, Campionatul Național de Karate pe echipe derulat la finalul săptămânii trecute. Toate cele patru echipe ale clubului condus de Ionuț Cășeru au concurat doar la kumite, iar două dintre ele s-au laureat...