Din „blânda, așezata, nobila Moldovă”, care a dăruit culturii române atâtea genii, vin mereu vești bune de pe tărâmul artei, unde mereu nasc oameni, vorba cronicarului, cu multe talente....
Prima ediţie a Festivalului Literar-artistic „George Bacovia'' a avut loc la sfârşitul lunii septembrie a anului 1971, pus sub egida Uniunii Scriitorilor din România, organizat de revista ATENEU şi Comitetul Judeţean de Cultură şi Artă. În prima zi a festivalului a fost prezent şi marele Zaharia Stancu, preşedinte al...
Un cunoscut avocat și profesor de drept comercial din România trage un semnal de alarmă care te înfioară, în condițiile în care trăim acum și care par să-i dea dreptate. „De acum încolo – spune avocatul -, civilizația occidentală se poate transforma ușor în societate de grotă”. Omul bate...
Un timp suspendat: Bacăul are privilegiul în aceste zile de a fi scena pe care se desfășoară unul dintre cele mai importante festivaluri literar-artistice din țară, și care poartă numele lui Bacovia. Bac-Fest-ul, în deschiderea căruia au loc și Colocviile revistei „Ateneu”, ne invită să experimentăm împreună ceva...
Teoria haosului este un adevărat magnet pentru aventurile matematicienilor, fizicienilor, chimiștilor, economiștilor, filosofilor, ecologiștilor, cel puțin. Cu origini în cercetările de prin 1890 ale lui Jules Henri Poincaré, această teorie vizează studierea comportamentului sistemelor dinamice care sunt foarte sensibile față de condițiile inițiale. Foarte mici modificări ale condițiilor...
Resetare 1989
Nu am ratat ocazia de a-i telefona Doinei Dabija pentru a o felicita cu ocazia Zilei Limbii Române şi a-i transmite admiraţia pentru dârzenia cu care duce mai departe campania de susţinere a limbii române în Basarabia, prin „Literatura şi arta”. Cine nu-i dă dreptate fiicei lui Nicolae...
Nunțile se promovează prin ziare, la știri, în toată media. Vorbesc despre cele ale politicienilor sau ale rudelor acestora. Pe-a lui Simion, multă lume a luat-o în bășcălie, și nu doar ziarele de scandal ori blogg-erii. Păi, la ce te-ai fi așteptat, din moment ce chiar tu ai făcut...
Poiana lui Iocan, celebră prin dezbaterile ei metafizice, nu m-a impresionat foarte. Eu am avut în sat celebrul șanț pe care, în zilele de sărbătoare, se așezau bărbații și forfecau mersul politicii mondiale. Acolo am auzit prima dată de Eizenhaur și Adenaur, grangurii Americii și Germaniei. Despre primul, un...
Trăim, parcă, în lumi paralele. Pe de o parte, România, la fel ca majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene, trece și suportă efectele unor crize care s-au suprapus și acutizat, buimăcind guvernele, instituțiile bancare, consorțiile, trusturile, companiile naționale și multinaționale, la care politicienii, guvernanții, organismele suprastatale par paralizate în...
Epoca Majestății Sale Elisabeta a II-a s-a încheiat și va fi percepută ca spectacolul unui grandios bal de Crăciun, privit de cealaltă parte a geamului înghețat de către copiii săraci, dintre care unii au visat în secret să fie prinți ori prințese. A murit regina, trăiască regele. Regele Charles...
Dintotdeauna invidiați și puțin disprețuiți dincoace de Canalul Mânecii, britanicii au revenit în „splendida izolare” cu Brexit-ul aparent surprinzător. Moartea reginei Elisabeta a II-a i-a făcut puțintel mai simpatici continentalilor, care – cu mic, cu mare - și-au adus aminte că au nevoie de simboluri publice. De la Paris...
La dispariția Elisabetei a II-a, după 96 de ani de viață și 70 de domnie, un text ceva mai diferit. De altfel, Maiestatea Sa apare cu adevărat doar pe final. Dar ce apariție!
Cam la vreo 30 de ani de la Cel de-al Doilea Război Mondial în timpul căruia Elisabeta...
Când eram copil, ajungeam să mă plictisesc de vacanţa mare şi aşteptam, cu un anumit freamăt al dorinţei de a descoperi ceva nou, să înceapă şcoala. Eram nerăbdătoare să-mi revăd colegi, să ne povestim pe unde-am fost, ce-am făcut, şi să vă teancul de cărţi de pe pupitru, să...
La deschiderea cursurilor școlare m-a izbit din nou zisa acestei ciudate ființe teleportată din Jurásic și proțăpită de-a dreptul în fotoliul Educației: „Nu are legătură toaleta-n curte cu calitatea educației“. Cosmetizată în fel și chip de manipulatorii politici, această entitate bizară care creează iluzia c-ar aparține contemporaneității,...
Nimic nou
Nu e prima oară când aud vorba aceasta, cu totul îndreptăţită, dar acum dau numele celui care a rostit-o cu un năduf aparte şi cu un argument în versuri: „Ce-o fi totuşi «novlangue»/ şi cum se traduce?/ Nu cumva e vestita/ limbă de lemn?” (Constantin Juncu, „Novlimba”, în...