21 iunie 2024
OpiniiHublouDouă premiere teatrale în genuri diferite     

Două premiere teatrale în genuri diferite     

Scena

Una dintre dovezile cât se poate de clare că în țara noastră nu există nicio acțiune de „anulare a culturii ruse” (cum susține purtătoarea de cuvânt a MAE rus)  este și faptul că în repertoriul teatrului băcăuan se află acum trei piese rusești: „Dragă Elena Sergheevna” de  Ludmila Razumovskaia, „Căsătoria” de N.V. Gogol, și „Audiția”, de Aleksandr Galin. Dramaturg celebru, cunoscut pe plan internațional și care și-a părăsit țara, unde nu există libertate de expresie, vitală pentru un artist, stabilindu-se în America. Și-a schimbat și prenumele, semnând acum Alexandre Galin.



„Audiția” (scrisă în 1998) este o comedie cu substrat trist, așa cum au toate comediile bune (râd ca să nu plâng, spunea Beaumarchais), al cărei punct de plecare a fost o întâmplare reală dintr-un oraș rusesc. În care au venit doi japonezi în căutare de tinere „talente” pentru showbiz, mai precis stripteuze pentru barurile de noapte din Singapore. Cu anunțul se produce o încurcătură, din care rezultă situațiile comice în care sunt antrenate „concurentele”.  Sunt femei disperate, care nu mai au un loc de muncă, nu-și mai găsesc un rost în viață și au o mulțime de necazuri, pentru că nu se mai înțeleg nici cu bărbații lor. Cuplurile sunt în destrămare. Provenind din medii diferite, cu profesii și îndeletniciri deloc asemănătoare, femeile au în comun dorința acută de salvare, dar nu numai atât. Ele împărtășesc, în fond, condiția femeii, atât de nedreaptă, de umilitoare, suspusă unor prejudecăți încremenite în timp. Stând de vorbă, ajung să se cunoască și să-și povestească viețile. Regizorul Octavian Jighirgiu a făcut o distribuție foarte bună, toate actrițele întruchipându-și cu talent, inteligență scenică și vădită plăcere a jocului personajele. Ninel, intelectuala fragilă și închipuită, făptură „poetică”, este atașant figurată de Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru este Olga, o fostă artistă de circ, cu nasul pe sus, cu fandoseli de primadonă, bine punctate de Florina Găzdaru, Simona Nica, în Tamara, o modestă femeie din popor, are momente de comedie de mare efect, în timp de Daniela Vrînceanu, în Varia, o femeie descurcăreață, o supraviețuitoare de nevoie, este o explozie de vitalitate, un booster de energie. Ea e acolo, în sala aceea dezafectată de cinema, nu pentru concurs, ci pentru a-și  susține fetele, pe adolescentele Katia și Liza, care sunt interpretate cu mare aplomb de Eva Cosac și Mădălina Mihai. Surorile au o biografie încărcată de lucruri sumbre, fiind împinse la prostituție de o mătușă lacomă, fără scrupule. Copleșită de un sentiment de vinovăție, mama lor vrea să le răscumpere de la „lipitoare”, să le salveze.

În partea a doua a piesei întră în scenă și soții femeilor, chipurile (totul nefiind altceva decât o farsă!) pentru ca angajatorul să știe dacă ei sunt de acord cu intențiile soțiilor care vor să ajungă la Singapore. Pe post de mediatoare, foarte vicleană, mieroasă, abilă, este Varia, care-i împacă pe toți, în timp ce le toarnă votcă din belșug. Înainte de a-i prezenta pe scurt pe bărbații „aparținători”, îl amintesc și pe Albert, tânărul translator, simpatic, zăpăcit, jucat de Alexandru Bodron. De efect comic garantat este apariția lui Dumitru Rusu în rolul japonezului Aoki. Actorul are o hilară podoabă capilară și păsăreasca lui japoneză este de tot hazul.

Boris (soțul lui Ninel) este un erudit istoric, depresiv, abulic, „topit de băutură”, înfățișat ca atare, cu un relief caricatural, de Bogdan Buzdugan. Bărbatul Variei, Vasili Bok, un muncitor masiv, cu apucături violente, care se năpustește în scenă înarmat, este un laș de fapt, având niscaiva resurse de duioșie în străfundul sufletului, este bine redat de Ștefan Ionescu, iar Viktor Puhov (soțul Olgăi), fost circar ajuns om de afaceri și deputat, are chipul lui Bogdan Matei, cu o reușită poză de parvenit, îmbrăcat extravagant, un fel de P. Diddy  (reușite costumele lui Aurel Asanache, creator și al unui decor expresiv). Un tip cu un fond bun, de fapt, un generos care nu rămâne indiferent la necazurile oamenilor.

Sunt multe elemente de mișcare, momente de dans în spectacol, bine gândite și lucrate cu multă dedicare de talentata coregrafa Alice Veliche, în armonie cu viziunea regizorală. Una care pune în valoare profundul adevăr uman din textul tragicomic al lui Galin, pe care Octavian Jighirgiu l-a citit dintr-o „perspectivă duioasă, tandră”, într-un spectacol viu, actual (sunt și trimiteri la dictatură, la vremurile astea de războaie, sus, în partea stângă a decorului fiind o caricatură a lui Putin cu înscrisul, în rusă, de pe celebra plăcuță de înmatriculare din Suedia) care-ți transmite o stare de bine, de încredere că orice se poate rezolva cu înțelegere pentru dorința oamenilor de a trăi în armonie, în pace. Dansul dezlănțuit din finalul reprezentației (pe cântecul lui Goran Bregović, „Kalashnikov”), mi l-a amintit pe cel al lui Zorba, când s-a prăbușit construcția. Dansul alungă disperarea și aduce bucurie. „Audiția” este un spectacol plin de căldură, de emoții, cu întâmplări de-a râsu’-plânsu’, așa cum e viața cel mai adesea.

Cu „Die(t)” consemnăm și o premieră de gen diferit, trupa băcăuană experimentând teatrul-dans. O formulă de spectacol de graniță, ivit din căutările  baletului modern, din  dorința de a fi mai expresiv, mai aproape de nevoia cuprinderii complexității trăirilor umane. Pina Bausch a fost coregrafa de geniu care a schimbat fața dansului secolului XX, l-a revoluționat prin rezultatul pasionatelor sale cercetări, impunând termenul de Tanztheater. Este un gen hibrid, bazat pe un scenariu, în care cuvântul este întrebuințat foarte puțin sau deloc, mișcarea având o libertate de exprimare mult mai mare, practic neîngrădită. Această libertate care lărgește și îmbogățește limbajului corpului este inteligent și inspirat folosită în  „Die(t)” de tânărul artist Alexandru Radu, coregraf, regizor și dramaturg, cu o imaginație foarte ludică, vădită chiar din titlul spectacolului său, din jocul ambiguu de cuvinte și sensuri. Ideea de la care a pornit în scenariu plutește în aerul timpului, ca să zic așa, pentru că în lumea actuală bântuie mitul tinereții și al frumuseții. Sunt tot mai multe terapii anti-aging și metode de remodelare corporală, programe de nutriție, diete pentru atingerea visului de a fi slim&fit.

Ironic, primul spectacol de teatru-dans de pe scena băcăuană, începe cu un imn închinat cartofilor prăjiți, care au „cel mai frumos și prietenos miros din lume”. Lume este văzută ca o imensă și ademenitoare „cartofiserie”, după cum ne spune prezentatorul, carismaticul Ștefan Huluba. Cartofii sunt o „poezie” și sunt iubiți de toți oamenii, numai că unii sunt ipocriți și nu recunosc asta, sunt conformiști și vor să se supună noilor standarde sociale. Și astfel ajung robii dietelor, pe care le vedem defilând pe catwalk, personificate de actorii din distribuție: Minodora Broscoi, Bianca Babașa, Mădălina Mihai, Eva Cosac, Kiki Simion, Marian Dumitru, Alexandru Bodron, Vlad Nicolici, Adrian Ionescu, Tudor Hurmuz. Rina, Dukan, dietele daneză și indiană, veganismul, noile metode, ca intermitent fasting, și câte și mai câte suplimente, zilnic apărând câte unul nou, apoi evaluări, scanari, detoxifieri, toate sunt evocate cu mult umor. Mai ales pilulele și prafurile minune, shake-urile provenind de la compania Herbs &Lies! Minciuni,  adevărate conspirații menite să răpească orice colțișor de fericire din viața oamenilor, se spune în scenariu. Pe care actorii distribuiți îl pun admirabil în valoare. Nefiind dansatori profesioniști, ei au trupuri diferit construite, cu forme mai subțiri, mai alungite sau mai pline, rotunjite, și nu se supun canoanelor de mișcare, fiind dezinvolți și foarte expresivi, fără teamă de ridicol. Sunt mai deschiși, mai maleabili decât dansatorii, după cum declară  unii coregrafi-regizori, cărora tocmai de aceea le place mai mult să lucreze cu actorii. Ceea ce cred că s-a văzut și în spectacolul lui Alexandru Radu, care a construit relații, a conectat sensibilități, a transmis mesaje, metafore prin mișcare, actorii din distribuție întrupând toate acestea cu asumata rigoare a gestului și cu plasticitate. „Die(t)” ( în scenografia inventivă a Clarei Pop)  este un spectacol tineresc, inteligent și spiritual, ironizând obsesia perfecțiunii, constructele sociale artificiale care câștigă teren în fața naturalului, a firescului, din păcate.. Care este relația noastră cu  propriul corp, acesta e întrebarea din finalul spectacolului, la care fiecare dintre noi va răspunde în felul său, totul este să fim cinstiți și să nu ne amăgim.



spot_img

Alte titluri

spot_img

Ultimele știri