Poeta băcăuană Mihaela Băbușanu a fost distinsă cu Premiul al treilea la Secțiunea „Poezie” a Concursului Național „Eminescu, un vis în așteptare” - organizat la Timișoara, printr-un Proiect Cultural...
La „ungerea" sa in functia de director al Teatrului Municipal „Bacovia", Adrian Gazdaru promitea sa relanseze imaginea teatrului bacauan, atragand, printre altele, colaborarea unor regizori consacrati in plan national. De atras a atras regizori noi, insa unele legaturi devin primejdioase, plasandu-l pe tanarul director in mijlocul unor posibile conflicte...
aBuna ziua! Sunt din Galati, stau doua zile in Bacau. Am venit cu un grup de prieteni francezi care ar vrea sa viziteze niste obiective culturale, stiti cum sunt ei, cauta asa ceva. Unde as putea sa-i duc? Ce obiective culturale importante sunt in Bacau? Aveti, va rog, vreun...
Singura institutie din Bacau care l-a aniversat ieri pe George Bacovia la 124 de ani de la nastere a fost Biblioteca Judeteana "Costache Sturdza” Bacau, care are in aministrare Casa memoriala a poetului. Scoala care ii poarta numele, "George Bacovia”, nu a marcat nici intr-un fel evenimentul, iar persoana...
De la greci, si mai apoi prin toate varstele picturii, nudul a fost foarte prezent ca subiect in arta. Femeia subtire, diafana, la Botticelli sau usor grasuna la Rembrandt, Rubens sau chiar Manet si Renoir a devenit mit gratie unor lucrari precum „Primavara", „Nasterea lui Venus", „Cele trei gratii",...
Exista oameni care, indiferent de greutatile vietii, nu au renuntat la principiile care i-au consacrat. Mai mult, profesorul Paul Taralunga din satul Prajesti, comuna Traian, a inteles la timp ca, daca vrei sa lasi o urma dupa tine, trebuie sa ai grija sa nu o trasezi pe nisip. Dovada...
@ spune rabinul israelian TobiasCandva, Buhusi, prin inteleptii rabini care au locuit mult timp aici, era celebru in intreaga lume. Locuit de cateva mii de evrei, targul nu era numai un centru spiritual al evreimii din Romania, ci si un reper international. Influenti prin iscusinta economica, dar si...
O discutie pe care am avut-o cu cinci sefi ai unor institutii de cultura din Bacau ne-a relevat o realitate arhicunoscuta. Romanii se pricep bine sa vorbeasca mult „despre”, dar nu fac sau nu stiu sa faca mare lucru cand e vorba sa treaca la treaba. Toti au stiut...
Presa de ieri ne-a adus trista veste ca Inalt Preasfintitul Antonie Plamadeala nu mai este. Nu este locul sa evidentiez portretul marelui cleric, a carui dominanta este vasta cultura teologica, dar ma simt obligat sa relatez o intamplare relevanta pentru devotamentul sau in prietenie. In mai 2000, ma aflam...
Artistii bacauani protesteaza impotriva vanzarii spatiului Galeriei aAlfa" si fac apel la opinia publica si la toti factorii de decizie sa-i ajute in demersul lor. Presedintele gruparii artistilor bacauani se dezice de acest protest, facand nota discordanta prin atitudine si opinii.Consiliul de Conducere al UAP Bacau semneaza in numele...
@ interviu cu maestrul Ilie Boca, coordonatorul Taberei Internationale de Pictura de la TescaniCentrul de Cultura aRosetti Tescanu-George Enescu" de la Tescani gazduieste, intre 1-18 august, cea de-a XVI-a editie a Taberei Internationale de Pictura, cunoscuta si apreciata la nivel european. Initiatorul acestei tabere este binecunoscutul maestru Ilie Boca,...
Preotul de la biserica din localitatea Obirsia este acuzat ca a vandut icoanele de patrimoniu pe bani grei. In momentul in care a fost sesizata Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Bacau, in mod inexplicabil, in lacasul de rugaciune au aparut mai multe chiciuri. Politia il...
Dupa ce a castigat nenumarate concursuri nationale la canto, Gabriela Istoc, de 21 de ani, din Bacau, va merge pentru doua saptamani la perfectionare in Viena. Tanara studenta viseaza sa ajunga la fel de renumita precum Montserat Caballet. Gabi regreta faptul ca bacauanii nu stiu sa aprecieze muzica buna.Ochi...