Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au demonstrat că dincolo de uniformă se află inimi care văd, înțeleg și sprijină.
Au aflat povestea unui tânăr pasionat de box, un băiat cu visuri mari, dar cu posibilități materiale limitate. Un tânăr care a ales sala de sport în locul străzii, disciplina în locul tentațiilor, munca și ambiția în locul...
Într-o atmosferă de sărbătoare, cu fast ceremonial și reverență pentru valorile perene, Scaunul Cavaleresc Bacău al Ordinului European al Cavalerilor Vinului (Ordo Equestris Vini Europae – OEVE) aniversează sâmbătă, 21 iunie, zece ani de la înființare. Evenimentul se anunță unul spectaculos, adunând peste 30 de cavaleri ai vinului din...
Toți locuitorii județului Bacău pot, începând de astăzi, să solicite Cartea Electronică de Identitate (CEI), indiferent de localitatea sau serviciul de evidență la care sunt arondați. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, care a salutat finalizarea procesului de implementare a acestui sistem modern la...
Județul Bacău se clasează pe locul al doilea la nivel național în ceea ce privește rezultatele obținute la examenul de Bacalaureat 2025, atât pentru promoția curentă, cât și la rata generală de promovare, conform datelor publicate înainte de soluționarea contestațiilor.
Potrivit Inspectorului Școlar General, Anca Egarmin, rata de promovare pentru...
În fiecare zi, sub uniforma riguroasă și în spatele acțiunilor operative, există o componentă esențială care ține legătura dintre instituțiile Ministerului Afacerilor Interne și comunitate: comunicarea. Astăzi, de Ziua Comunicatorului din MAI, transmitem aprecierea și respectul nostru celor care transformă faptele în mesaje clare, informațiile în încredere și reacțiile...
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat vineri pe liderul interimar al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, pentru funcția de prim-ministru, în urma consultărilor desfășurate joi cu formațiunile politice parlamentare.
„Îl desemnez pe domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru. Vreau să mulțumesc partidelor care vor forma majoritatea parlamentară pentru aceste săptămâni de...
Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 20 iunie 2025, pe site-ul dedicat http://bacalaureat.edu.ro, rezultatele, înainte de contestații, obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat 2025, prima sesiune.
Acestea au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen,...
Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat extinderea metodelor de plată a obligațiilor fiscale locale, prin introducerea unui nou serviciu de încasare a impozitelor, taxelor și amenzilor în rețeaua de terminale Selfpay.
„Marele avantaj al acestui sistem este că veți putea să faceți aceste plăți mai simplu, mai rapid și...
O mașină a fost distrusă complet de flăcări, vineri, în jurul prânzului, în centrul municipiului Bacău, în zona Parcului Trandafirilor.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), care au reușit să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă la alte autoturisme...
Consiliul Local Bacău urmează să voteze astăzi un regulament important privind organizarea și funcționarea sistemului de parcări smart pentru biciclete, un pas esențial în promovarea mobilității nemotorizate urbane. Proiectul prevede introducerea a 14 parcaje securizate, fiecare cu 24 de locuri, care vor putea fi utilizate de locuitorii municipiului pe...
În noaptea de 18 spre 19 iunie a.c., în jurul orei 00:30, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a intervenit în sprijinul unei patrule de ordine publică aflate în urmărirea unei motociclete pe Bulevardul Unirii din municipiu. Conducătorul vehiculului refuzase să oprească la...
Într-o lume unde prea mulți copii sunt forțați să crească mai repede decât ar trebui, povestea lui Andrei, un băiat de doar 9 ani din județul Bacău, a devenit simbolul speranței și al solidarității. Abandonat de mamă și lipsit de sprijinul tatălui, al cărui nume nici măcar nu figurează...
La data de 18 iunie a.c., polițiștii Serviciului Investigații Criminale Bacău, împreună cu colegii din cadrul Postului de Poliție Corbasca, polițiștii criminaliști și cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bacău, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Podu Turcului, într-un dosar penal ce...
Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea l-a numit pe Excelenţa Sa Monseniorul Benoni Ambăruş în funcția de arhiepiscop de Matera-Irsina și episcop de Tricarico, unind astfel cele două dieceze in persona episcopi – o formulă prin care același episcop păstorește simultan două dieceze distincte.
Numirea marchează o nouă etapă în...
În intervalul 16–18 iunie a.c., echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău au fost solicitate să intervină în nu mai puțin de 148 de situații de urgență, desfășurate pe întreg teritoriul județului.
Printre cele mai frecvente tipuri de misiuni executate se numără:
8 intervenții pentru...