luni, 7 iulie 2025

Urmărire în trafic în toiul nopții la Bacău: Doi adolescenți pe motocicletă au încercat să scape de polițiști

În noaptea de 18 spre 19 iunie a.c., în jurul orei 00:30, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a intervenit în sprijinul unei patrule de ordine publică aflate în urmărirea unei motociclete pe Bulevardul Unirii din municipiu. Conducătorul vehiculului refuzase să oprească la semnalul regulamentar al polițiștilor.

Urmărirea a continuat în trafic, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, până în comuna Săucești, pe acostamentul drumului național DN 2 – E85, sensul de mers Bacău–Roman. Acolo, cele două echipaje au reușit blocarea motocicletei și imobilizarea celor doi ocupanți.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că la ghidon se afla un tânăr de 17 ani, însoțit de o adolescentă de 15 ani, ambii din județul Bacău. Tânărul nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.



Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului.

„Comportamentul acestor tineri în trafic și decizia de a sfida autoritatea puteau avea consecințe tragice. Din fericire, intervenția promptă a polițiștilor a prevenit un posibil accident grav. Echipajele au acționat conform procedurilor legale pentru a-i opri și a le explica riscurile la care s-au expus”, au declarat reprezentanții IPJ Bacău.

Poliția reamintește că drumurile publice nu sunt loc de aventură, iar conducerea fără permis reprezintă nu doar o infracțiune, ci și un pericol major pentru viața participanților la trafic.



spot_img