Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz joi, 18 iunie, în intervalul orar 08:00-20:00, la consumatori de pe străzile Tineretului, Voioaga, Siretului, Mihai Eminescu și Republicii.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere...
În data de 09.06.2023, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc Conferința Națională INOMENT – Modele inovative de mentorat didactic în formarea profesorilor. Evenimentul, aflat la prima ediţie, a fost organizat de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, în colaborare cu...
Moment istoric, moment de suflet, în Blăgești, acolo unde familiile care au împlinit 50 de ani de când au spus DA în fața primarului comunei și au fost cununați de preot. Un semicentenar este o viață de om, la care se adaugă prima tinerețe, de până la acest cel...
Peste 20.000 de persoane se așteaptă să participe la manifestațiile organizate vineri în București de către sindicatele din domeniul Educației. Protestatarii se vor aduna în Piața Victoriei începând cu ora 11:00 și la 12:30 vor porni într-un marș pe un traseu ce include Bd. Nicolae Titulescu, Podul Basarab, str....
Polițiștii din Secția 1 Poliție Bacău au desfășurat o operațiune de salvare neobișnuită în Parcul Cancicov din municipiu. Echipa de patrulare a intervenit în urma unei sesizări primite cu privire la un pui de bufniță căzut dintr-un copac.
Evenimentul s-a desfășurat când polițiștii se aflau în misiunea lor obișnuită de...
În perioada 8-9 iunie 2023, Școala de Studii Doctorale a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău este gazda workshop-ului internațional „Thérapie et facétie. Art de guérir et art de rire dans la première modernité”, un eveniment organizat în parteneriat cu Universitatea Clermont Auvergne, Franța, care își propune să ofere cadrul...
Un băcăuan a fost sancționat de către Judecătoria Onești în data de 30 mai 2023, ca urmare a unei decizii emise de autoritățile austriece. Motivul amenzii în valoare de 100 de euro este refuzul acestuia de a divulga identitatea persoanei care a condus o mașină în Austria la data...
Cotidianul nostru a prezentat parcursul Riannei, o elevă din Bacău, de la starea sa de elevă ca oricare alta la „Alecsandri”, până la reușita plecării sale pentru un an școlar, la un liceu din Texas, SUA. A fost, practic, o întrecere de dosare și probe de aptitudini de care...
A fost ideea rezultată din cuvântul lui Florin Zăncescu, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău, rostit în deschiderea celei de-a III-a ediţii a Programului „De ziua ta, copile drag!”, pregătit de Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ion Ghelu-Destelnica” Bacău, în colaborare cu Primăria oraşului...
Șase filiale și sucursale băcăuane ale unor asociații de utilitate publică, dintre care patru cu membri care au activat în unități militare, au marcat împreună, miercuri, 31 mai, Ziua Rezervistului Militar. Acestea sunt filialele și sucursalele județene ale Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, Asociației Naționale a...
O premieră s-a înregistrat astăzi, 8 iunie 2023, în Bacău: la Centrul de Cultură „George Apostu'', în Muzeul de Artă Contemporană, la ora 13.30, a avut loc vernisajul unei inedite şi incitante expoziţii, intitulată „Fascinanta Indie'', organizată de Ambasada Indiei la Bucureşti, în colaborare cu centrul de cultură băcăuan.
A...
După o perioadă îndelungată de negocieri și proteste, cadrele didactice din România au obținut doar promisiuni și câteva măsuri nesemnificative în cadrul grevei generale.
Ce s-a onținut până acum în urma negocierilor:
Instituirea dreptului la concediu fără plată pe o perioadă de un an calendaristic, o dată la 10...
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a anunțat joi că salariile de bază ale personalului din sănătate și asistență socială, precum și din apărare, ordine publică și securitate națională vor fi majorate începând cu 1 iunie. Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență care completează legislația existentă și stabilește...
Polițiștii din Moinești au luat măsura reținerii unui tânăr de 18 ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
La data de 01...