Actualitate

100 de amenzi și patru permise reținute în urma unei acțiuni a Poliției Rutiere pe DN 15

Polițiștii Serviciului Rutier Bacău au desfășurat, duminică, 26 iulie, în intervalul orar 13:00–17:00, o amplă acțiune de control pe DN 15, având ca obiectiv prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor cauze care duc la producerea acestora. În cadrul acțiunii, oamenii legii au efectuat aproximativ 50 de testări cu aparatele etilotest și drugtest pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului...

Doi bărbați, prinși în flagrant în timp ce furau gazolină dintr-o conductă OMV Petrom

Doi bărbați au fost surprinși în flagrant de jandarmii băcăuani în timp ce extrăgeau...

Tot mai puține căsătorii în județul Bacău. Numărul nunților a scăzut cu peste 25% într-un singur an

Băcăuanii se căsătoresc din ce în ce mai rar și tot mai târziu. Datele...

Legea prosumatorilor s-a schimbat. Ce drepturi noi apar și până când mai este valabilă compensarea cantitativă

Prosumatorii din România vor beneficia de un cadru legislativ nou, după ce Legea nr....

Onești Motorsport Festival aduce în premieră demonstrații de drift în centrul orașului

Municipiul Onești va găzdui, pe 8 august, o nouă ediție a Onești Motorsport Festival...

Doi jandarmi băcăuani recompensați cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne

Astăzi, la sediul MAI, cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne, doi jandarmi băcăuani au primit distincții din partea ministrului Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu, pentru activitatea desfășurată și pentru rezultatele obținute. Plutonierul adjutant șef Teletin Tudorel este încadrat în Jandarmeria Română din anul 2007 și tot de atunci face parte...

Profesioniștii contabili cu ochii pe criminalitatea economică

Profesioniștii contabili din județul Bacău au sărbătorit a Ziua Națională a Contabilului Român, ajunsă la ediția a XVIII-a, sub sloganul tradițional „Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!, dar cu o dezbatere pe tema „Contabilitatea criminalistică: adevărul din spatele cifrelor”. Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – organismul...

Comuna Sânmărtin a depus plângere penală împotriva celor care au ridicat cele 150 de cruci românești în Cimitirul Valea Uzului

Comuna Sânmartin, prin primarul Sándor Birtalan, a luat măsuri legale împotriva acțiunii recente de amplasare a crucilor în Cimitirul de la Valea Uzului. Administrația locală a depus o plângere penală și a informat Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (ONCE), autoritatea responsabilă pentru cimitirele militare din România, cu privire la...

Spitalul Buhuși organizează cursuri de prim ajutor pentru personalul non-medical

Spitalul "Prof. Dr. Eduard Apetrei" din Buhuși a luat inițiativa de a organiza cursuri de prim ajutor destinate întregului personal non-medical al instituției. Peste 100 de salariați vor beneficia de aceste cursuri, înțelegând importanța cunoștințelor specifice în acordarea primului ajutor, care pot face diferența între viață și moarte, atât...

O bătrână care trebuia externata a făcut AVC și a murit în timp ce aștepta să i se facă un CT

O poveste cu final tragic a ieșit la lumină în urma unui incident la Spitalul Județean Bacău: o bătrână în vârstă de 92 de ani a fost internată în această unitate medicală în urma unor dureri abdominale acute, dar a murit în urma unui AVC. Familia pacientei acuză...

O familie înteagă ucisă de tren la Orbeni: patru morți, între care și doi copii

Patru persoane, doi adulţi şi doi minori, au decedat, duminică, într-un accident produs în comuna Orbeni, fiind vorba de un autoturism lovit de un tren, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău. "În urma impactului au rezultat patru victime, pentru care, din nefericire, s-a declarat decesul. Este vorba despre...

Reuven Azar, ambasadorul Israelului, în vizită la Moinești

Excelența Sa, dl. Reuven Azar, ambasadorul Israelului, a efectuat o vizită de marcă în orașul Moinești, care a culminat cu participarea la închiderea conferinței „Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență”. Vizita a reprezentat un moment deosebit de important pentru comunitatea locală și a oferit oportunități valoroase de dezvoltare...

Acțiune de amploare în Bacău: Poliția și R.A.R. au dat amenzi de 18.000 de lei

În perioada 14-16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bacău-Biroul Rutier, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român (RAR) Bacău, au desfășurat o acțiune amplă în vederea prevenirii și combaterii consumului de alcool sau substanțelor psihoactive în rândul conducătorilor auto, identificării persoanelor cu comportament agresiv în trafic și verificării...

ONG-urile care administrează centre rezidențiale se plâng că sunt controlate prea dur

Organizațiile neguvernamentale din domeniul serviciilor sociale solicită o abordare mai echitabilă și respectuoasă în cadrul controalelor efectuate de instituțiile de control. Declarația a fost făcută de Andre Muit, reprezentant al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS), în urma unor acțiuni de verificare recente care au avut loc în...

Sfințirea pietrei comemorative în memoria doctorilor Spitalului Moinești

Într-o solemnă ceremonie desfășurată în incinta Paraclisului „Sf. Pantelimon” din Moinești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a săvârșit Sfințirea pietrei comemorative în memoria doctorilor Spitalului Moinești care au trecut la Domnul. Inițiativa de a instala această piatră comemorativă a aparținut doctorului Adrian Cotîrleț, directorul Spitalului Municipal Moinești. La eveniment au participat soborul...

A-ți așeza suferința la picioarele Domnului

Textul Sfintei Evanghelii de astăzi (Matei 9, 1-8) ne îndeamnă a păși încă o data spre ținutul Capernaumului, pentru a-L putea vedea pe Domnul. Refuzat de gadareni, alungat cu eleganță din ținutul în care porcii par a fi mai valoroși decât oamenii, Învățătorul revine în cetatea de-acum. Dar constată...

Mai ascult predici?

Inima noastră însetează după mângâiere. Unde o poate găsi? Tot în cuvântul lui Dumnezeu. Păgânii şi mulţi necredincioşi ai zilelor noastre se scufundă în tristeţe, melancolie, descurajare şi ajung la spitalele de neuropsihiatrie şi nu rareori chiar la sinucidere. Creştinul adevărat – sărac sau bogat, bolnav sau sănătos, muncitor...

Jandarmii montani sunt prezenți pe traseele turistice

Pentru siguranța celor care au ales să își petreacă sfârșitul săptămânii în zona montană, jandarmii sunt prezenți în stațiunile Slănic Moldova și Târgu-Ocna, pe traseele turistice și în zonele de agrement, pregătiţi să intervină în ajutorul persoanelor aflate în dificultate. De asemenea, jandarmii montani desfășoară permanent activități de informare și...

Polițiștii, puși de minister să controleze în mai putin de doua zile toate azilurile de bătrâni din țară

Într-un comunicat emis recent de către Sindicatul Europol este criticat ordinul Ministerului de Interne (MAI) potrivit căruia, pâna luni dimineață, la ora 10.00, polițiștii trebuie să raporteze informații despre activitatea între anii 2020-2023 a tuturor azilurilor de bătrâni din țară S-a aflat că vineri, după ora 16:00, IGPR a transmis...