Actualitate

Doi bărbați, prinși în flagrant în timp ce furau gazolină dintr-o conductă OMV Petrom

Doi bărbați au fost surprinși în flagrant de jandarmii băcăuani în timp ce extrăgeau ilegal gazolină dintr-o conductă de transport aparținând companiei OMV Petrom. Incidentul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 9:30, în zona „Parcul Central Geamăna”. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, echipajul aflat în patrulare i-a surprins pe cei doi acționând asupra tronsonului conductei...

Tot mai puține căsătorii în județul Bacău. Numărul nunților a scăzut cu peste 25% într-un singur an

Băcăuanii se căsătoresc din ce în ce mai rar și tot mai târziu. Datele...

Legea prosumatorilor s-a schimbat. Ce drepturi noi apar și până când mai este valabilă compensarea cantitativă

Prosumatorii din România vor beneficia de un cadru legislativ nou, după ce Legea nr....

Onești Motorsport Festival aduce în premieră demonstrații de drift în centrul orașului

Municipiul Onești va găzdui, pe 8 august, o nouă ediție a Onești Motorsport Festival...

La semafor, printre mașini, după PET-uri și doze

Bacăul pare să fi intrat într-o nouă etapă. Pe una dintre cele mai circulate...

Depistat la volan, băut și fără permis de conducere

La data de 17 iulie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău au depistat un autoturism pe strada Calea Mărăşeşti din localitate, condus de un bărbat de 42 de ani din județul Neamţ. Din verificările polițiștilor a rezultat că, bărbatul nu deţine permis de conducere pentru...

A condus un autoturism deși avea permisul de conducere anulat

La data de 16 iulie, în jurul orei 08:00, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 61 de ani, din comuna Buhoci, care a condus un autoturism pe strada Calea Bârladului din municipiul Bacău, având exercitarea dreptului de...

Prinși la volan cu alcoolemii peste limita legală

La data de 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 32 de ani, din comuna Cleja care conducea un autoturism pe raza localității, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de...

Pe caniculă, măsuri deosebite pentru protecția salariaților

Canicula din aceste zile, care va continua în săptămâna în care am intrat, impune și din partea angajatorilor, după cum ne-a informat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, aplicarea unor măsuri de protecție a salariaților care lucrează în aer liber ori în spații unde temperatura este foarte înaltă. Astfel, conform...

Traseul 22 al transportului public din Bacău se extinde până în cartierul Bacovia, dezvoltat de Fiald Imobiliare

Consiliul Local al municipiului Bacău a luat o hotărâre importantă, azi, privind prelungirea traseului liniei de transport public numărul 22 până în cartierul Bacovia. În urma discuțiilor și corespondenței purtate cu operatorul serviciului public de transport local din municipiul Bacău și cu SC Fiald Imobiliare SRL, s-a propus înființarea unor...

Un lan de grâu a luat foc la Ardeoani

În acest sfârșit de săptămână, pompierii băcăuani au răspuns unui număr de 97 solicitări primite în dispeceratul integrat ISU-SAJ. Astfel, în intervalul 14-17 iulie a.c., pompierii militari au intervenit în 53 de cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, în 11 misiuni pentru asistența persoanelor, au lichidat trei incendii, au...

NOU la Arcadia: Balonul gastric Allurion, tratamentul minim invaziv al obezității

Rețeaua Medicală Arcadia pune la dispoziția pacienților cu probleme de exces ponderal, care își doresc să piardă în greutate, balonul gastric Allurion - o terapie minim invazivă pentru tratamentul obezității, care nu necesită anestezie sau vreo procedură endoscopică pentru a fi plasat sau extras. Balonul Allurion este o membrană polimerică...

Lansare de carte: „Când eram prietenă cu timpul”

După  un periplu canadian de peste trei decenii, fosta noastră concitadină Lucia Verman se întoarce acasă cu gândurile și dorurile ei închise între coperțile unei cărți mărturisitoare: „Când eram prietenă cu timpul”. Băcăuancă, „trup și suflet” de româncă și, deopotrivă, de moldoveancă, s-a lansat în aventura vieții ei la vârsta...

Ambasadorul Israelului în România vizitează orașul Târgu Ocna

Sâmbătă, 15 iulie 2023, Excelența Sa Reuven Azar, Ambasadorul Israelului în România, a efectuat o vizită oficială în orașul Târgu Ocna. Întâlnirea a avut loc în sediul Primăriei Orașului Târgu Ocna, unde primarul Cristian-Aurelian Ciubotaru, împreună cu directorul sucursalei Salina Târgu Ocna - Salt Mine Targu Ocna, domnul Dominic...

Ședința Consiliului Local Bacău – LIVE

Ordinea de zi: 1.Proiect de hotărâre privind aprobarea premierii sportului Mihai Denis-Florin de la Sport Club Municipal Bacău și a antrenorului acestuia, Butucaru Ioan, pentru performanțe deosebite 2.Proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor de urgență doamnei Turculeț Cornelia 3.Proiect de hotărâre privind aprobarea Listei finale a proiectelor sportive/acțiunilor...

Mașina spulberată de tren era condusă de o femeie însărcinată care abia îsi luase permisul

Mașina în care au murit toți cei patru membri ai unei familii, ieri, la Orbeni, era condusă de o soferiță care abia își luase permisul. Femeia, mama a celor doi copii din mașină, era însărcinată cu un al treilea, informează Antena 3. Un teribil accident s-a produs când mașina în...

”Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență” din Moinești s-au încheiat

Sâmbătă, după amiază, s-a tras cortina peste ”Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență” din Moinești, eveniment științific de cea mai înaltă ținută, care s-a desfășurat în perioada 13-15 iulie. Aflată la a XVIII-a ediție, Conferința, intitulată sugestiv ”Abordarea multidisciplinară a patologiilor medico-chirurgicale. Provocări și controverse actuale”, a reunit...

Răcăciuni: Pompierii cauta o persoană care a căzut în canalul de fugă

În data de 16 iulie a.c, în jurul orei 23:30, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Răcăciuni, sat Răcăciuni, în urma unui apel primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ, care anunța faptul că o persoană a căzut în canalul de fugă. De urgență, la locul indicat s-a deplasat...

Doi jandarmi băcăuani recompensați cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne

Astăzi, la sediul MAI, cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne, doi jandarmi băcăuani au primit distincții din partea ministrului Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu, pentru activitatea desfășurată și pentru rezultatele obținute. Plutonierul adjutant șef Teletin Tudorel este încadrat în Jandarmeria Română din anul 2007 și tot de atunci face parte...