Actualitate

Incendiu la o locuință din Bârsănești. Aproximativ 100 de metri pătrați au fost afectați

Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 11 iulie 2026, la o locuință din comuna Bârsănești, satul Bârsănești, intervenția fiind asigurată de pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă. De asemenea, au fost alertați membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, precum și reprezentanții Delgaz Grid. În urma...

Consiliul Județean Bacău alocă 800.000 de lei pentru finanțarea proiectelor ONG-urilor în 2026

Consiliul Județean Bacău a lansat calendarul programului de finanțări nerambursabile destinat organizațiilor neguvernamentale în...

Premieră medicală la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși: intervenție reconstructivă în urologie, realizată cu succes

O nouă premieră medicală a fost înregistrată la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din...

Peste 5.900 de amenzi aplicate bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice în județul Bacău, în primele șase luni ale anului

Polițiștii rutieri din județul Bacău au intensificat controalele în trafic în prima jumătate a...

Certificatele digitale pentru semnatura electronica trebuie reinnoite anual

ANAF reaminteste ca, dupa expirarea perioadei de valabilitate a certificatelor digitale (un an), acestea trebuie reinnoite. Dupa obtinerea certificatului de semnatura electronica reinnoit de la unul dintre furnizorii autorizati, contribuabilii vor urma pasii de mai jos: 1. Se descarca formularul „Document de confirmare” de la adresa http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/confirmare.pdf. 2. Se completeaza datele...

Goian si Rotaru isi fac helesteu la Tamasi: Liberalii lui Stavarache, pescari de… criza

Doi apropiati ai liderului PNL Bacau, Romeo Stavarache, si-au pus in cap sa devina proprietari de helesteu. Liviu Goian, „vicele” municipalei PNL, si Ion Rotaru, fost consilier local liberal, vor sa infiinteze o ferma piscicola in extravilanul comunei Tamasi. Familiile Goian si Rotaru detin in comuna bacauana un teren...

Patru cadre didactice prinse cu fituici la Definitivat

Marti, peste 200 de cadre didactice din intreg judetul au participat la examenul de definitivat, un examen obligatoriu ce le confera dreptul de practica in sistemul de invatamant preuniversitar. Anul acesta a fost pentru prima data cand acest concurs s-a organizat la nivel local, de catre Inspectoratul Scolar Judetean,...

Saptamana si scumpirea: Pretul benzinei s-a majorat cu 9 bani

OMV Petrom, cel mai mare distribuitor de carburan?i de pe pia?a româneasc?, a majorat pre?urile din sta?iile proprii. Asta dup? ce s?pt?mâna trecut? a scumpit carburan?ii cu 8 bani pe litru. Petrom a scumpit ast?zi benzinele cu 9 bani pe litru, iar motorinele cu opt bani pe litru. Compania...

Fostul sef al ANAF Sorin Blejnar are interdictie de a parasi tara

Procurorii DNA au emis, mar?i, o ordonan?? pe numele fostului ?ef al ANAF Sorin Blejnar prin care au stabilit ca acesta s? nu p?r?reasc? ?ara pe o perioad? de 30 de zile, în dosarul în care este cercetat pentru complicitate la evaziune fiscal? ?i sprijinire a unui grup infrac?ional...

Potrivit Comisiei Tehnice a Consiliului Na?ional de Etic?, Victor Ponta NU a plagiat

Procedurile în urma c?rora Victor Ponta a ob?inut titlul de doctor în ?tiin?e juridice au fost în acord cu legisla?ia în vigoare în 2003 ?i nu se poate sus?ine calificarea de plagiat, a decis Comisia Tehnic? din CNE, acesta fiind un prim verdict în evaluarea Consiliului asupra tezei premierului. Concluziile...

TG. OCNA: Cercetasii, in actiune

In orasul Târgu Ocna a fost infiintat recent Cercul “Cercetasii Isteti”, care este coordonat de doamna Mariana Statler. Ea ne-a declarat argumentele ce au dus la infiintarea acestui cerc, de care s-au alaturat cu mult atasament tineri din Târgu Ocna. “Prin infiintarea Cercului «Cercetasii Isteti» am dorit sa tragem...

Bacalaureatul dupa contestatii, in cifre

In urma analizei efectuate de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, dupa contestatii, examenul de bacalaureat din sesiunea iunie - iulie 2012 a inregistrat o promovabilitate finala de 46.42 la suta. In urma recorectarii lucrarilor, care s-a efectuat in judetul Vrancea, doar 53 de candidati din cei 1.800 care au depus...

„Spune-ti povestea” la a XIII-a editie ID Fest Bacau

A inceput cea de a XIII-a editie a spectacolului concurs ID Fest - Festivalului National de Teatru in Limba Engleza pentru Tineri “Ingenious Drama Festival”. Participa 11 trupe de tineri, in special liceeni, din Bacau, Botosani, Suceava, Piatra Neamt, Timisoara si Bucuresti care pâna pe 21 iulie vor prezenta...

„In-egalitate de sanse” la Podu Turcului

Asociatia “Novum”, in colaborare cu Asociatia “Rural Med” Zeletin, a organizat, la sfârsitul saptamânii trecute, o intâlnire cu tema “IN-EGALITATE DE SANSE”. Evenimentul a fost gazduit de Grupul Scolar “Alexandru Vlahuta” din Podu Turcului si s-a bucurat de prezenta liderilor de opinie din zona, profesori, invatatori, medici, consilieri, angajati...

In iunie, rata inflatiei a crescut la 2,04%

Rata anuala a inflatiei a crescut la 2,04% in luna iunie 2012, de la 1,79% nivel inregistrat in luna anterioara, potrivit datelor publicate marti de Institutul National de Statistica (INS). In luna iunie 2012, preturile au scazut cu 0,04% fata de luna mai 2012, pe fondul ieftinirii alimentelor cu 0,13%,...

Nicio conventie pentru angajarea elevilor in vacanta

A trecut mai bine de o luna din vacanta de vara, dar agentii economici nu dau niciun semn ca ar vrea sa angajeze in aceasta perioada elevi ori studenti. Desi ar fi, in primul rând, in avantajul lor, angajatorii nu doresc sa profite de aceasta oportunitate. "Sunt doar câtiva...

Neplata salariului se va pedepsi cu inchisoare

Initiativa legislativa in favoarea angajatilorLitigiile individuale de munca vor fi solutionate mult mai repede. Nu reclamantul va trebui sa faca proba in instanta, ci angajatorul incriminat. Neexecutarea hotarârilor definitive va fi sanctionata cu inchisoarea sau amenda.In fiecare luna, la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau sunt depuse intre 60...

Sute de societati verificate si amenzi de 72.000 de lei

Inspectorii sanitar-veterinari au avut o prima parte a anului destul de plina. Acestia si-au facut bilantul pentru primul semestru al anului 2012.In materie de sanatate publica, inspectorii au verificat in primele luni ale acestui an aproape 300 de unitati de vânzare cu amanuntul si 78 de mici producatori....