Actualitate

„10 Perfect” pentru incluziune. Copiii neurodivergenți au fost campionii unei zile memorabile la Onești

Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” din Onești a fost, sâmbătă, mult mai mult decât o arenă sportivă. A devenit locul în care emoția, curajul și prietenia au învins orice prejudecată, odată cu desfășurarea Cupei Bocce „Perfect 10 – Diferiți, dar egali!”, competiție dedicată copiilor neurodivergenți, organizată în cadrul programului Onești – Oraș European al Sportului 2026 și al Anului Nadia. Încă...

Arhiepiscopul Ioachim a participat la hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Bacău și l-a distins pe părintele Gabriel Ichim

Comunitatea credincioșilor de la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din municipiul Bacău a sărbătorit sâmbătă...

A7: Nodul rutier Bacău Sud intră în linie dreaptă. UMB a finalizat betonarea, urmează asfaltarea

https://www.youtube.com/watch?v=77V5e_EtXAA Lucrările la nodul rutier Bacău Sud de pe Autostrada Moldovei (A7) avansează într-un ritm...

Consiliul Județean Bacău a aprobat investiții în sănătate, infrastructură, cultură și utilități în ședința din luna iunie

Consiliul Județean Bacău a aprobat, la ultima ședința ordinară, o serie de proiecte de...

Bacăul va avea o pistă de biciclete până în Hemeiuș. Primăria a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de 67 de milioane de...

Primăria Municipiului Bacău a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de mobilitate urbană...

Primaria Pârjol pune capcane

Bogdan Arama a sesizat "Desteptarea" ca la Pârjol, duminica seara, trei oameni "au cazut intr-o groapa sapata de Primarie, adânca de 2-3 m si plina cu apa. Groapa nu este semnalizata prin nicio metoda, iar iluminatul public nu functioneaza de mai bine de o saptamâna." Omul mai precizeaza ca...

Negustorie cu mandate USL in Bacau?

Nicu Marcu - functionarul etern la Stat este sprijinit de patronul Stavarache - beneficiarul unor contracte de milioane cu Statul Stavarache si Marcu au facut o afacere din politica. Dupa ce, in perioada in care Nicu Marcu a fost mare sef in Regia Nationala a Padurilor si in Ministerul Mediului...

Strazi distruse de sapaturi si apartamente lasate fara apa si caldura

Santier fara sfârsit Traficul din zona strazilor Aeroportului si Republicii este ingreunat de un santier care pare fara sfârsit. In urma cu un an, aici au inceput lucrarile de racordare a SC Aerostar la sistemul de termoficare. Timp de mai multe luni, acestea u fost intrerupte, dar s-au reluat in...

Invatamântul se „repara” din banii parintilor

Scolile - lasate de izbeliste de Primaria Bacau Scolile bacauane nu mai au bani pentru investitii, reparatii si consolidari. De la gradinite, pâna la unitatile de invatamânt primar, gimnaziale si colegii/licee, nicio institutie scolara nu mai poate demara vreo lucrare pentru ca nu sunt fonduri. Legea bugetului de stat „se...

Politistii au consumat combustibil cu masura

De la inceputul acestui an, Inspectoratul de Politie Judetean Bacau si Politia Locala Bacau au „ars” aproape 300 de tone de benzina si motorina. Masinile sunt alimentate cu masura, cota de combustibil fiind limitata. De când s-a instalat criza nici robinetul de combustibil la institutiile publice nu mai curge ca...

Arta si comunicarea prin arta

Simpozionul National de Estetica, editia a XVIII-a In perioada 21-23 noiembrie 2012, Centrul de Cultura “George Apostu” Bacau, in parteneriat cu Sectia de Filosofie, Teologie, Psihologie si Pedagogie a Academiei Române, Universitatea “George Bacovia”, Fundatia “Bacovia”, Filarmonica “Mihail Jora”, Inspectoratul Scolar Judetean, Consiliul Judetean, Primaria Bacau, iar ca partener Media...

Incident electoral la Tamasi

Politistii din comuna Tamasi cauta un banner electoral si pe cel care l-a furat din satul Chetris. Sesizarea s-a primit in noaptea de duminica spre luni si era vorba despre un banner amplasat pe DJ 252B, agatat de un stâlp de electricitate si un arbore. Oamenii legii au intocmit...

A furat o masina ca sa ajunga mai repede acasa

Un barbat, din comuna Orbeni, este cercetat de politisti pentru mai multe infractiuni dupa ce a furat o masina ca sa ajunga mai repede acasa. Autoturismul l-a sustras din curtea unei societati din Sascut, iar oamenii legii au stabilit ca a facut acest lucru in timp ce se indrepta...

Trei femei, prinse cu tigari de contrabanda

Politistii din Racaciuni au depistat in statia CFR din localitate trei femei care aveau asupra lor peste 700 de pachete de tigari cu timbre de Republica Moldova si Ucraina, pentru care nu aveau acte de provenienta. Femeile erau din Adjud si intentionau sa le vânda in târgul saptamânal din...

Un batrân din Dofteana si-a pus capat zilelor

Un batrân, in vârsta de 86 de ani, din comuna Dofteana, si-a pus capat zilelor prin spânzurare. Omul a fost gasit atârnat in streang intr-o magazie din curtea locuintei. Asupra sa nu s-a gasit niciun bilet de adio si se fac cercetari pentru a se stabili motivul pentru care...

Jandarmii au plantat puieti la Moinesti

Jandarmii de la Detasamentul de Jandarmi Moinesti au participat zilele trecute la cea de a III-a etapa a campaniei de voluntariat „Plantare din Tara lui Andre”. Aceasta este o continuare a campaniei de împadurire organizata de o companie petroliera în colaborare cu Asociatia Mai Mult Verde si Primaria Moinesti....

Colectare de DEEE-uri la Moinesti

Primaria Moinesti, in parteneriat cu Asociatia Româna pentru Reciclare Rorec organizeaza a treia editie a campaniei de mediu Mini colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice „Locul deseurilor nu e in casa”. Colectarea va avea loc sâmbata, 24 noiembrie, cu incepere de la ora 9 si pâna la...

Iarna vine cu somaj in constructii

In timp ce unele firme de constructii (e drept, putine la numar) cauta in continuare forta de munca, altele ii trimit acasa pe salariati, principala cauza a concedierii lor fiind racirea vremii si, de aici, lipsa contractelor de lucrari. Potrivit ultimelor proiecte de concediere colectiva, depuse de câteva firme...

Singuratate la lumânare

„Daca as avea lumina, as citi Biblia” Am ajuns la Ionel Morosanu, din Rusaiesti, chemati de vecini: "Am vazut ca «Desteptarea» a rezolvat multe cazuri si ne-am gândit ca daca scrieti despre el se va gasi un om cu suflet care sa-l ajute!" Batrânul locuieste intr-o casuta albastra, modesta si...