Actualitate

„10 Perfect” pentru incluziune. Copiii neurodivergenți au fost campionii unei zile memorabile la Onești

Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” din Onești a fost, sâmbătă, mult mai mult decât o arenă sportivă. A devenit locul în care emoția, curajul și prietenia au învins orice prejudecată, odată cu desfășurarea Cupei Bocce „Perfect 10 – Diferiți, dar egali!”, competiție dedicată copiilor neurodivergenți, organizată în cadrul programului Onești – Oraș European al Sportului 2026 și al Anului Nadia. Încă...

Arhiepiscopul Ioachim a participat la hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Bacău și l-a distins pe părintele Gabriel Ichim

Comunitatea credincioșilor de la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din municipiul Bacău a sărbătorit sâmbătă...

A7: Nodul rutier Bacău Sud intră în linie dreaptă. UMB a finalizat betonarea, urmează asfaltarea

https://www.youtube.com/watch?v=77V5e_EtXAA Lucrările la nodul rutier Bacău Sud de pe Autostrada Moldovei (A7) avansează într-un ritm...

Consiliul Județean Bacău a aprobat investiții în sănătate, infrastructură, cultură și utilități în ședința din luna iunie

Consiliul Județean Bacău a aprobat, la ultima ședința ordinară, o serie de proiecte de...

Bacăul va avea o pistă de biciclete până în Hemeiuș. Primăria a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de 67 de milioane de...

Primăria Municipiului Bacău a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de mobilitate urbană...

Zeci de mii de carnete de munca abandonate

Pastrat cu sfintenie, la loc sigur, de catre marea majoritate a titularilor, carnetul de munca a fost abandonat de catre altii prin fisetele institutiei care a avut obligatia pâna in martie, anul trecut, sa le pastreze in custodia ei. In prezent, peste 20.000 de carnete se afla la Inspectoratul...

Bani pentru stagiatura absolventilor de studii superioare

Agentii economici care vor angaja absolventi cu studii superioare vor fi sprijiniti financiar pentru a le asigura acestora efectuarea stagiului de adaptare profesionala. La mijlocul acestei saptamâni, Ministerul Muncii a afisat pe site-ul lui un proiect de lege prin care va fi reglementata modalitatea de organizare a acestui stagiu,...

Termen prelungit pentru reabilitarea termica

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a anuntat prelungirea termenului pâna la care pot fi trimise cererile de finantare pentru reabilitarea termica a blocurilor de pe 15 noiembrie, data anuntata initial, pe 3 decembrie. Uniunea Europeana ofera 22,8 milioane euro pentru reabilitarea termica a blocurilor din Regiunea Nord-Est. Batalia pentru...

Politistii rebeli si-au luat „castane” de la sefi

Agentii si ofiterii de la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau care au savârsit abateri in timpul serviciului si au avut ghinionul sa fie prinsi de sefii lor au suportat si consecintele. De la inceputul acestui an, 21 de politisti, dintre care 20 agenti si un ofiter, au fost sanctionati...

S-a rectificat bugetul judetului

Cine cere bani e "in campanie", cine da nu e! Judetului Bacau i s-au repartizat aproape 11 milioane de lei, prin HG, pentru echilibrarea bugetelor locale. Suma va fi folosita la plata datoriilor catre firmele care au construit poduri, drumuri, sali de sport sau retele de apa si catre furnizorii...

Tinerii bacauani nu au un loc al lor de distractie

Adolescentii si tinerii bacauani nu au locuri de distractie special amenajate pentru ei. Sigur, pot petrece impreuna cu prietenii in cluburi si pub-uri, dar din ce in ce mai multi spun ca ar dori sa se infiinteze sau sa se amenajeze un spatiu unde sa poata desfasura activitati de...

Candidatii Partidului Poporului, suflet la suflet cu bacauanii

Putine promisiuni si multe proiecte pentru rezolvarea numeroaselor probleme ale bacauanilor, plus o sincera legatura umana - acestea au fost ingredientele intâlnirii dintre candidatii Partidului Poporului Dan Diaconescu si sutele de bacauani, duminica, intr-o sala din centrul municipiului. Florin Condurateanu, candidat al PP-DD in Colegiul 3 Deputati, a ridicat...

„Nocturna Bibliotecilor” la Scoala „Miron Costin”

In noaptea de 17 spre 18 noiembrie, numeroase biblioteci din intreaga tara si-au deschis larg portile pentru public. Si in Bacau, evenimentul a fost marcat la Scoala "Miron Costin", sâmbata. "A fost asa numita «Nocturna Bibliotecilor» care a prelungit, intr-un mod fericit, sirul activitatilor organizate in octombrie, cu prilejul...

Oaspeti din cinci tari la Colegiul Economic

In aceste zile, Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacau a primit vizita unor oaspeti de seama din mai multe tari europene pentru derulare a doua proiecte importante. Primul dintre ele este unul cu finantare de la Uniunea Europeana, in parteneriat cu institutii de invatamânt din Germania, Slovenia, Turcia si Ungaria,...

Protest impotriva frigului din apartamente

Un bacauan din zona de sud a orasului s-a urcat duminica dimineata, in jurul orei 9.30, pe un bloc de pe strada Victor Babes, nr. 2, cu intentia de a se arunca in gol. Barbatul a ales un mod inedit de a protesta impotriva faptului ca in casele locatarilor...

Zidul tolerantei la Scoala „Mihail Sadoveanu”

Ziua Internationala a Tolerantei, celebrata in fiecare an, pe 16 noiembrie, a fost sarbatorita inedit si de cei 400 de elevi de la Scoala "Mihail Sadoveanu" - au construit impreuna un zid al prieteniei, format din caramizi de polistiren. "Prin aceasta actiune educativa ne-am dorit sa constientizam in rândul...

Ministrul Raed Arafat vrea sa vindece spitalele de „boala” aparaturii la suprapret

Guvernul urmează să adopte săptămâna viitoare o hotărâre prin care licitaţiile pentru echipamente, aparatură şi medicamente vor fi realizate doar de către Ministerul Sănătăţii, printr-un acord cadru de lungă durată, şi nu de fiecare spital în parte cum se întâmplă în prezent. Măsura este menită să reducă fraudele şi...

„O scrisoare pierduta” se joaca la Casa de Cultura

Iubitorii de teatru din Bacau vor avea ocazia ca la sfârsitul acestei luni sa urmareasca un spectacol de exceptie adus in provincie de actorii Teatrului de Comedie din Bucuresti, la Casa de Cultura „Vasile Alecsandri” Bacau. Este vorba despre „O scrisoare pierduta”, de I.L. Caragiale, pusa in scena de...

PNL Letea Veche a pierdut postul de viceprimar

Consilierii locali din Letea Veche s-au intalnit vineri, 16 noiembrie, in sedinta extraordinara. Primul punct de pe ordinea de zi, la fel ca in sedintele din 9 si 2 noiembrie, a fost schimbarea lui Constantin Ghindea, PNL, din functia de viceprimar. Initiativa demiterii apartine primarului Petru Dochiei, PER, care...