Actualitate

Umbrărescu pregătește autorizația pentru cel mai dificil lot al Autostrăzii Unirii A8. Lucrările pe tronsonul Ditrău – Grințieș ar putea începe la sfârșitul anului

Asocierea condusă de UMB urmează să predea, la jumătatea lunii iulie, proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construire aferent lotului Ditrău – Grințieș al Autostrăzii Unirii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu. Cu o lungime de 38 de kilometri, tronsonul este considerat cel mai lung lot de autostradă...

Băcăuanii care au cucerit Triglavul. O fetiță de 12 ani și o premieră pentru Târgu Ocna, pe acoperișul Sloveniei

La ora cinci dimineața, când cea mai mare parte a Alpilor Iulieni încă dormea...

Lansare de carte la Hub Cultural Romano Art Cafe – Bacău

Sâmbătă, 4 iulie 2026, începând cu ora 12:00, iubitorii de literatură sunt invitați la...

Unde sunt surprizele Evaluării Naționale din Bacău? Nu doar colegiile de elită au atras atenția

Primele poziții ale clasamentului Evaluării Naționale 2026, înainte de contestații, sunt ocupate, așa cum...

Două persoane au fost rănite într-un accident între două autoturisme, pe o stradă din Bacău

Două persoane au fost rănite, vineri dimineață, în urma unui accident rutier produs pe...

Nelamuriri cu privire la cheltuielile CET

Singura discutie mai aprinsa din cadrul sedintei de Consiliu Local din data de 27 decembrie a fost legata de rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul in curs la SC CET Bacau, dar si aprobarea privind o serie de modificari a doua hotarari de CL din anul 2009...

Ceata da peste cap cursele de pe Aeroportul Bacau

Aeroportul Bacau are probleme din cauza cetii. Chiar daca nu a fost inchis, s-a confruntat cu amânari de cinci-sase ore. Astfel, aeronava care trebuia sa plece dimineata spre Torino a decolat abia dupa ora 13. Mai mult, nici urmatoarele curse nu au respectat graficul. Afectate au fost cursele spre...

Mai multe cursuri de calificare pentru someri

Aproape 100 de someri vor avea posibilitatea de la inceputul anului viitor sa se pregateasca intr-o meserie care este cautata pe piata muncii. In ianuarie 2013, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), prin Centrul de formare profesionala Bacau, va deschide patru cursuri de calificare. Astfel, cate 25...

Unii liberi, altii la munca pentru sfarsitul anului

La Tamponari este program Si la sfarsitul acestui an si inceputul anului viitor, politistii de la Biroul de Tamponari, din cadrul Biroului Rutier Bacau vor fi la datorie. „In zilele de 31 decembrie, 1 si 2 ianuarie, programul la acest birou va fi intre orele 8.00 – 16.00”, spune agentul...

200.000 lei pentru „Revelionul impreuna – 2013”

Consilierii locali au mai aprobat si alocarea de la bugetul local a sumei de 200.000 lei pentru organizarea si desfasurarea actiunii intitulate "Revelionul impreuna - 2013" din seara de 31 decembrie in Piata Tricolorului. Pe langa artisti renumiti romani, inviatul special este Francesco Napoli, cantaret italian. Nu vor lipsi...

Fara datorii, dar cu artificii

La primaria buhuseana se lucreaza cu febrilitate la incheierea socotelilor cu actual an. „Speram, ne-a spus primarul Ionel Turcea, in ultima zi de achitare a eventualelor debite la Trezorerie, la diferiti agenti economici, ca vom incheia anul fara datorii”. La cumpana dintre ani, conform traditiei, administratia locala va oferi...

Asociatiile nu pot scapa de chiriasii Primariei

O lupta fara speranta Asociatiile de proprietari din Bacau nu stau prea bine la capitolul incasari la intretinere. Fiecare are membri cu fise incarcate de restante, insa cele in care se afla si chiriasi ai Primariei Bacau se confrunta cu cele mai mari probleme. Au ajuns de nenumarate ori in...

Sarbatori cu masa goala pentru o familie cu sase copii

O farfurie de branza cu smantana, primita de la o vecina, atat au au avut pe masa de Craciun sase frati din Damienesti. Parintii nu au avut bani sa cumpere de mancare, iar de cadouri nici nu poate fi vorba in aceasta familie. Copiii au auzit ca la trecerea...

Proiecte aprobate la foc automat in ultima sedinta a Consiliului Local Bacau

Consiliul Local al Municipiului Bacau a fost convocat pe 27 decembrie intr-o sedinta ordinara care a avut pe ordinea de zi nu mai putin de 38 de proiecte. Doua dintre ele, respectiv stabilirea taxelor si impozitelor locale, precum si a taxei de salubrizare pentru anul 2013 au fost retrase...

Copil ranit la ochi de o petarda

Un copil din Racaciuni a fost la un pas de a-si pierde un ochi de Craciun. Fara sa realizeze pericolul, a aprins o petarda care i-a explodat in fata. In loc sa se joace langa bradul impodobit, baiatul a ajuns pe patul de spital. Politistii atrag atentia ca si...

Un barbat din Berzunti si-a ucis concubina

Un barbat de 44 de ani, din comuna Berzunti, risca sa petreaca urmatorii douazeci de ani dupa gratii. In noaptea de miercuri spre joi, acesta si-a ucis concubina, o femeie alaturi de care traia de zece ani. In urma unei altercatii care s-a iscat intre ei, omul a pus...

Retinut pentru patru furturi

Un tanar de 18 ani, din comuna Blagesti, a fost retinut pentru 24 de ore, de politisti dupa ce a fost prins in flagrant in timp ce spargea o firma din localitate. In urma cercetarilor efectuate, oamenii legii au stabilit ca acesta este autorul si a altor trei furturi...

In dulcele stil mocirlan

In zona fostului restaurant buhusean „Pescarusul” Buhusi, S.S. si-a amenajat o gospodarie interesanta. In prag de Craciun, cativa infractori au fost atrasi ca de un magnet de harmalaia frumoasa a orataniilor din aceasta curte. Cum paznicul era la datorie, pofticiosii l-au legat fedeles pe acesta si i-au aplicat mai...

Tanarul-infractiune a fost retinut

A fost retinut tanarul-infractiune din Blagesti, Sion Marius Gabriel. Politistii il cautau de mai mult timp, dar, povesteste comisarul Mihai Tanase, tanarul Sion „ataca aidoma unei fiare, la vreme de noapte, apoi, ziua se ascunde”. A fost retinut de politistii buhuseni chiar de Craciun, poate si pentru faptul ca...