Expoziția „Saloanele Moldovei”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate artelor vizuale din România și Republica Moldova, a fost inaugurată vineri, 10 iulie 2026, la Galeriile de Artă „Alfa” ale Muzeului de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău.
Vernisajul a reunit numeroși artiști de pe ambele maluri ale Prutului, oficialități și iubitori ai artei, marcând debutul celei...
Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacau, si Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean (CJ), au anuntat, ieri, intr-o conferinta de presa comuna, ca incep ofensiva, fiind “intr-o competitie acerba” cu celelalte administratii din Regiunea Nord-Est, mai ales cu judetul Iasi, al carui Aeroport vrea sa ne fure pasagerii.
Pentru a avea...
Sfânta Biserică Ortodoxă sărbătoreşte în Duminica dinaintea Naşterii Mântuitorului pe toţi Sfinţii Părinţi după trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, pe toţi cei care au făcut în parte posibil misterul Întrupării lui Dumnezeu. Aceşti Părinţi nu doar au aşteptat venirea lui Mesia, ci au şi prezis-o prin profeţii şi...
În fiecare an, Crăciunul se celebrează în ziua de 25 decembrie. Aceasta este o problemă calendaristică, iar calendarul este asemenea timpului: înaintează inexorabil, orice s-ar întâmpla. Tot aşa, de multe secole, în ziua de 25 decembrie este „Crăciunul”, oricum ar fi timpurile şi realităţile: timp de pace sau de...
La data de 18 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Compartimentului Delicte Silvice, în colaborare cu I.T.R.S.V. Suceava – I.J. Bacău şi Serviciul Acţiuni Speciale Bacău, au acţionat pe linia verificării legalităţii activităţilor de valorificare a pomilor de Crăciun.
În urma activităţilor desfăşurate în Piaţa Centrală şi Piaţa Sud, au fost...
Caravana de Craciun a Crucii Rosii Bacau continua sa aduca putina bucurie persoanelor defavorizate din judetul Bacau.
Miercuri, 18 decembrie, Mos Craciun si spiridusii au ajuns la scoala G. Calinescu din orasul Onesti, unde le-au adus copiilor cadouri – jucarii si hainute. De asemenea, Caravana de Craciun a poposit...
Pasionatii bacauani ai muzicii clasice au trait o experienta unica, ieri seara, la mult-asteptatul concert "Vienna Classic Christmas", unde, pentru o noapte, s-au putu simti ca invitati de onoare la „balurile imperiale”.
Sustinut in premiera la Teatrul de Vara “Radu Beligan” de austriecii de la Strauss Festival Orchestra, evenimentul...
Bacauanii asteapta de multa vreme ca Sectia de Radioterapie a Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau sa fie modernizata si sa nu mai fie nevoiti sa se duca la Iasi, Cluj sau Bucuresti ca sa se trateze. Consiliul Judetean (CJ) Bacau si SJU au cautat diverse solutii (au cerut...
Cafe du Theatre a fost o excelenta gazda, aseara, pentru cea de-a XVIII-a editie a galei Premiilor desteptarea, premii care au rasplatit elevi, profesori, oameni de afaceri, artisti, membri ai unor organizatii neguvernamentale, persoane din administratia publica,
Si in acest an, marii comerciantii din judet au decis tina pravaliile deschise dupa un program special, stiut fiind faptul ca românul inca mai are de cumparat câte ceva chiar si in ultima zi. Prin urmare, Metro va tine deschis pâna târziu in noapte, la fel ca si Carrefour,...
Corul “As” al Colegiului Tehnic “Anghel Saligny”, coordonat de profesoara Daniela Negrea, a oferit ieri un incântator concert de colinde la sediul Trustului Media “Desteptarea”.
Tineri talentati si pasionati de muzica, din clasele a IX-a pâna in a XII-a, au respectat de altfel o traditie statornica a ultimilor ani,...
In blocul 5 de pe strada Tazlaului, unul din apartamente nu este racordat nici la reteaua electrica, nici la cea de gaze si nici la sistemul de termoficare. Locatarii lui-sot, sotie si o nepoata a acesteia-ingheata de frig in casa. De 13 ani, femeia este imobilizata la pat.
Este...