În perioada 31 decembrie 2025 – 02 ianuarie 2026, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” va asigura, în sistem integrat, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bacău, măsurile de ordine și siguranță publică, precum și cele specifice gestionării situațiilor de urgență, cu ocazia manifestărilor tradiționale de Anul Nou care...
Casa Județeană de Pensii Bacău aduce la cunoștința pensionarilor din județ detalii esențiale despre recalcularea pensiilor, care va avea loc începând cu data de 1 septembrie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023. Această recalculare vizează toate pensiile stabilite pe baza legislației anterioare, care vor fi aduse în...
Poetul naţional al românilor de până la ivirea lui Mihai Eminescu se cuvine a fi celebrat în miez de iunie şi comemorat la 22 august. Ca băcăuan, am izbutit să-i aloc o zi… ieşeană, cu popasuri diverse, dar mereu binefăcătoare. Primul l-am făcut la Direcţia pentru Cultură a judeţului...
Pe 20 august 2024, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a semnat, la Ministerul Educației, contractul cu nr. 12221 pentru implementarea proiectului „Dezvoltare campus integrat pentru învățământul dual în municipiul Bacău”, e-PNRR ID_08.
„Obiectul acestui contract îl reprezintă finanțarea Proiectului cu titlul „Dezvoltare campus integrat pentru învățământul dual în municipiul Bacău”,...
Că tot românul e poet, iar deunăzi a fost ziua poeților. Dar nu de versuri vorbim astăzi ci despre ce se mai întâmplă pe la...piață. Mai exact la Piața Centrală.
În aparență, orice zi e ca oricare alta. Da... E vară, e cald și e timpul bogăției pe tarabe. Și...
În mai multe localități din județul Bacău s-au organizat evenimente festive în preajma zilei Adormirii Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Minivacanța de la mijlocul lunii august, ce a cuprins zilele legale libere de 15 și 16 august, i-a găsit, ca și în alți ani,...
Și a fost ziua de 18 august, zi omagiu, zi de poveste și de povestit. Arte împreună, eveniment sumă de evenimente, așa s-ar putea rezuma momentul cel mai așteptat al anului la Tescani.
Dialogul artelor a adus împreună teatrul, muzica, pictura, sculptura, fotografia, într-un omagiu plin de vibrație și emoție...
În chioşcurile de presă, dar şi pe internet, amatorii de literatură, poezie, proză, critică lilterară găsesc ediţia pe lunile august şi septembrie a Revistei ATENEU. Este o ediţie dublă, dar şi aniversară, s-au împlinit 60 de ani de la apariţia seriei noi a revistei, august 1964, care îşi trage...
Prefectul județului Bacău, Claudiu Ilișanu, a efectuat astăzi o vizită neanunțată la șantierul podului de peste râul Oituz, situat în satul Fierăstrău, comuna Oituz. Această inspecție a avut loc la scurt timp după emiterea ordinului de începere a lucrărilor, care a fost dat săptămâna trecută. Podul se află pe...
Recent, la Cașin, a avut loc un concurs fascinant, organizat pentru prima dată! Premiera de care vorbim e concursul ecvestru (de cai), cum nu a mai văzut nu Valea Cașinului, ci și meleagurile băcăuane! Astfel de întreceri sunt organizate cu mult, mult succes la Hărman (în județul Brașov) și...
Începând cu data de 19 august a acestui an, Inspectoratul de Poliție Județean (I.P.J.) Bacău a dat startul înscrierilor pentru concursurile destinate ocupării a 30 de posturi disponibile, prin recrutare din sursă externă. Această inițiativă vine în întâmpinarea nevoilor de personal din cadrul instituției, oferind oportunități de angajare pentru...
Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a anunțat începerea lucrărilor de construcție pentru drumul ce va deservi cartierul de case Habitat. Această nouă arteră va fi adaptată pentru a susține și traficul greu, o modificare importantă față de planul inițial, care prevedea un drum destinat exclusiv traficului ușor.
Deși...
Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău anunță sosirea unui nou coleg în rândurile sale. Tânărul ofițer Andrei Tasie, absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, promoția 2024, a fost numit în funcția de comandant de pluton în cadrul Detașamentului 5 Jandarmi.
Cu o specializare în Ordine și Siguranță...
A pus această întrebare un tânăr născut în comuna de lângă Oneşti, în deschiderea simpozionului de sâmbătă, 17 august, cuprins în programul Zilele comunei Caşin (15-18 august). Şi-a însoţit peroraţia cu un filmuleţ de circa zece minute, realizat cu meşteşug de cineast şi apreciat de numeroşi privitori înainte de...
Poliția Locală Bacău trage un semnal de alarmă asupra comportamentului antisocial al unor cetățeni care aruncă sacii de gunoi sau reziduurile provenite din construcții pe domeniul public, sau care abandonează sacii de gunoi menajer lângă platformele destinate colectării deșeurilor. Aceste practici, din ce în ce mai frecvente, nu doar...