marți, 23 decembrie 2025

Actualitate

Prima licitație pentru locurile de parcare de reședință, programată în ianuarie 2026

După ani de așteptare, locuitorii din anumite zone ale Bacăului vor putea să participe în premieră la atribuirea locurilor de parcare de reședință. Viceprimarul Leonard Ioan Bulai a anunțat astăzi că prima licitație va avea loc în ianuarie 2026, iar locația stabilită este pe strada Tipografilor nr. 1. Potrivit declarației viceprimarului, la procedura de atribuire vor putea participa doar locuitorii...

Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației. Nemulțumiri legate de buget și de viitoarele tăieri anunțate de Guvern

Daniel David, ministrul independent al Educației, și-a înaintat demisia din Guvernul României, potrivit surselor...

Polițiștii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Bacău au poposit în casele celor care au nevoie de ajutor

Astăzi, 22 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au achiziționat alimente, dulciuri...

Piticii de la Grădinița „Dumbrava Minunată” au adus bucurie bunicilor de la Căminul „Brațe Părintești”

La sfârșitul săptămânii trecute, la Căminul de Bătrâni “Brațele Părintești “ , preșcolarii de...

Jandarmii băcăuani și-au deschis porțile pentru elevii din Onești

Peste 40 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 Onești au fost azi...

Am scăpat de gripa aviară

- Veterinarii băcăuani anunţă stingerea focarului de influenţă aviară înalt patogenă la păsările domestice - totuşi, se menţin restricţiile privind circulaţia păsărilor pe o rază de 10 km în jurul Bacăului - aflaţi, mai jos, care sunt localităţile unde se menţin restricţiile Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Aţimentelor (DSVSA)...

NECENZURAT – proiect naţional de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri pentru elevii de gimnaziu

Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bacău a lansat proiectul de prevenire a consumului de droguri, destinat elevilor cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, denumit "Necenzurat". "Proiectul are la bază modelul comprehensiv al influenţei sociale, implică triada profesor-elev-părinte, foloseşte metode interactive...

Rostim creem şi scriem creăm?

Da, numai că putem fi acuzaţi de lipsă de consecvenţă, în condiţiile în care se spune că omul trebuie să fie consecvent până şi în inconsecvenţele lui. Un principiu cu... principii În general, limbii române i se potriveşte principiul fonetic, în sensul că scriem după cum pronunţăm, dar sunt situaţii când...

Antifeminism și emancipare

Urmând (și) referințe bibliografice ale Cristinei Tănase (http://tara-barsei.ro/wp-content/uploads..., ,,Mișcarea feministă reflectată în presa interbelică”), sugerăm câteva repere ale atitudinii față de femeie. ,,Femeia Modernă”, articolul din revista ,,Nihil Sine Deo” (nr. 9, 26 septembrie 1920), aruncă în suflete un portret bizar al femeilor care hotărăsc să desfășoare munci ,,specifice...

Hublou / Tipologii feminine

Recunosc, uneori de abia aștept weekend-ul, să scap de treburi, de lecturi serioase, de scris, și să-mi cumpăr câte un teanc de reviste colorate, lucioase, cu multă ilustrație. Spun asta râzând, pentru că știu ce părere au unii tipi mai scorțoși despre acest tip de publicații. Revistele glossy,...

„Fireştenii”, o expoziţie cât o lume, sub semnătura pictoriţei Mari Bucur

Poate nu ştiaţi că, pentru câteva săptămâni, Bacăului i s-a mai adăugat o nouă localitate, Fireştenii. Nu este vorba despre vreo reformă administrativă. Această aşezare de mărimea unui sat şi-a obţinut atestarea documentară pe simeza Galeriilor de artă "Frunzetti" de la sediul Filialei Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din...

Polițiștii băcăuani, în mijlocul copiilor

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat activități informativ - preventive în primele trei zile ale lunii martie, adresându-se unui număr de peste 150 de elevi și cadre didactice din trei comune băcăuane precum și elevilor Școlii Gimnaziale nr. 1 din stațiunea Târgu Ocna. La data de...

Bacău: Adolescent accidentat în timp ce traversa prin loc nepermis

La data de 03 martie a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municpiului Bacău au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din verificări a rezultat că un bărbat de 41 ani, din comuna Mărgineni,...

40 de ani de la cutremurul din 1977

Se împlinesc astăzi 40 de ani de la marele seism din 4 martie 1977. Ca o coincidență bizară, o aplicație pentru dispozitivele mobile a anunțat eronat, ieri, iminența unui nou seism, de 10 grade și i-a avertizat pe oameni să se pună la adăpost, sub grinzi. Aberația a fost...

Stănişeşti: Un bărbat a murit într-un incendiu

Tragedia s-a petrecut noaptea trecută, în satul Crăieşti, din comuna Stănişeşti, unde locuinţa unui bărbat de 62 de ani a fost cuprinsă de foc. Incendiul a fost anunţat de câţiva săteni, care au văzut de la depărtare că iese fum. Imediat ce s-a dat alarma, pompierii de la...

Din toamnă, mai multe roşii româneşti, pe tarabe

- zeci de producători de tomate din judeţ vor primi subvenţii de 3.000 de euro pe an - ei vor trebui să producă fiecare peste 2 tone de roşii în cel puţin 1.000 mp de sere - marfa trebuie să ajungă, cu acte, în pieţe Debut în forţă în programul...

Colegiul ”N. V. Karpen” organizează, în premieră, prima clasă de învățământ primar

O nouă premieră la Colegiul Tehnic de Comunicații ”N. V. Karpen” din Bacău: din toamnă, se va organiza prima clasă de învățământ primar. Din anul școlar 2017, în cadrul unității se vor ține și cursuri de învățământ primar, conducerea colegiului anunțând oficial organizarea primei clase pregătitoare. Copiii, spun reprezentanții...

Lebedele nu plătesc chirie

Lebada este simbolul virtuții, purității și fidelității dar și al erotismului. În mitologie… rățușca cea urâtă s-a transformat, prin iubire în lebadă. Cea mai mare lebădă trăiește în America de Nord (Cygnus buccinators), depășind 15 kg în sălbăticie. La noi se întâlnesc patru specii. În grădinile zoologice, cea mai...

A scăzut infracţionalitatea în Valea Seacă

Localnicii din comuna Valea Seacă dorm mai liniştiţi noaptea. De aproape un an de zile, furturile au scăzut considerabil în zonă. Un rol important în statistici îl au şi jandarmii din zonă care patrulează prin comună descurajându-i de hoţi, dar se pare că această stare de acalmie se datorează...