Un stat care nu își asumă forma de guvernământ nu este instabil. Este nesigur pe sine.
Pe 30 decembrie, în România, se întâmplă ceva straniu: nu se întâmplă nimic.Deși, teoretic, este Ziua Republicii, statul român preferă să tacă. Nicio ceremonie. Nicio declarație oficială. Nicio reflecție publică asumată. Doar o liniște stânjenitoare, ca și cum republica ar fi o greșeală pe...
Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat vineri, 7 aprilie, de la ora 10.00, un Concurs de dans și arte vizuale, intitulat ”Invitaţie la sănătate”, un proiect inițiat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, la care participă elevi din școlile gimnaziale și liceele / colegiile...
Vineri, 07 aprilie 2017, la ora 01:47, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Horgești, sat Răcătău, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unei femei, în vârstă de 32 de ani. Imediat, la fața locului s-au deplasat opt pompieri...
UPDATE: Administratorul public al municipiului Bacău, Leonard Pădureanu, și Liviu Goian, fostul președinte al Asociației Sport Club Bacău, au fost arestați, de judecătorii de la Tribunalul Bacău, pentru 30 de zile, după ce procurorii i-au reținut pe cei doi. Ambii au contestat decizia de arestare.
COMUNICATUL PARCHETULUI:
Procurori din cadrul...
De o lună de zile, piaţa florăriilor din Bacău a devenit mai bogată odată cu deschiderea florăriei Bliss Events&Flower Shop. Amplasată peste drum de Gara Bacău, lângă o firmă de pompe funebre (tot afacere de familie), florăria vine cu o altfel de ofertă în întâmpinarea clienţilor. Diana Simion este...
În satul Buchila, din comuna Nicolae Bălcescu, viețuiesc Manole și Tereza Roca, doi tineri localnici care și-au câștigat faima și respectul lucrând conștiincios pământul. Pentru că le place munca; cu ea se ocupă. Au pornit la drum în urmă cu 20 de ani, răsunându-le în minte mereu glasul pământului....
Tânăra comunitate creştin-ortodoxă ce a luat fiinţă în pridvorul bisericii de lângă cazarma pompierilor militari se pregăteşte de sărbătoare.
Purtând hramul Intrării Domnului în Ierusalim, parohia nou înfiinţată, păstorită cu grijă duhovnicească de către preoţii Mihai Beicu (paroh), Ionuţ Epure şi Vasile Ichim, va primi duminică, 9 aprilie, începând...
Aşa cum era de aşteptat, pentru ca pensionarii să aibă timp să-şi procure cele necesare Sărbătorilor de Paşte, Compania Naţională "Poşta Română" va demara mai devreme cu două zile distribuirea pensiilor.
Astfel, luna aceasta plata pensiilor prin Poştă va începe în data de 12 aprilie şi se va încheia...
Ludovic Orban, unul dintre candidații la șefia PNL creditați cu șanse mari la adjudecarea funcției de președinte al partidului la Convenția din 17 iunie, a făcut ieri un popas electoral în cadrul organizației județene Bacău a partidului.
Organizație care, la rândul ei, este în plin freamăt electoral, întrucât urmează...
În urma accidentului rutier produs luni, în localitatea Agăş, două persoane au fost grav rănite. Este vorba despre o tânără de 36 de ani, care era la volanul autoturismului care a intrat în coliziune cu autobasculanta, şi fiica ei de 11 ani, aflată pe bancheta din spate.
Minora a...
Jucătorul numărul 1 din piaţa DIY (bricolaj) din România, Dedeman, s-a situat pe locul al nouălea în Top 15 al brandurilor desemnate de Superbrands în România pentru anul 2017. Compania băcăuană apare pentru al doilea an consecutiv în acest top.
Brandul Dedeman este precedat în top de Fan Courier, Visa,...
Vineri, 7 aprilie, de la ora 14, în Sala mare a Consiliului Județean (CJ), președintele Sorin Brașoveanu se va întâlni cu Ștefan Popa Popa's, cunoscut drept cel mai rapid caricaturist din lume, recordul său fiind omologat de Cartea Recordurilor, La Festivalul Internațional de Caricatură de la Saint-Estève (Franța).
Ștefan...
Fabrica de bere ”Albrau” a fost gazdă pentru 22 de cadre didactice din cinci țări europene. Aflați în Onești în cadrul unui program ”Erasmus” intitulat ”Făcut de două mâini”, profesorii participanți au vizitat întreaga fabrica de bere ”Albrau” și s-au familiarizat cu procesul tehnologic de fabricare a berii, de...
Senatorul PSD Bacău, Miron Smarandache, a adresat o interpelare parlamentară ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, pe tema victimelor traficului de persoane exploatate prin muncă.
„Potrivit unor informaţii oficiale, fenomenul traficului de persoane a fost în creştere în ultima perioadă. O situaţie specială se înregistrează în ceea ce priveşte...