Actualitate

„10 Perfect” pentru incluziune. Copiii neurodivergenți au fost campionii unei zile memorabile la Onești

Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” din Onești a fost, sâmbătă, mult mai mult decât o arenă sportivă. A devenit locul în care emoția, curajul și prietenia au învins orice prejudecată, odată cu desfășurarea Cupei Bocce „Perfect 10 – Diferiți, dar egali!”, competiție dedicată copiilor neurodivergenți, organizată în cadrul programului Onești – Oraș European al Sportului 2026 și al Anului Nadia. Încă...

Arhiepiscopul Ioachim a participat la hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Bacău și l-a distins pe părintele Gabriel Ichim

Comunitatea credincioșilor de la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din municipiul Bacău a sărbătorit sâmbătă...

A7: Nodul rutier Bacău Sud intră în linie dreaptă. UMB a finalizat betonarea, urmează asfaltarea

https://www.youtube.com/watch?v=77V5e_EtXAA Lucrările la nodul rutier Bacău Sud de pe Autostrada Moldovei (A7) avansează într-un ritm...

Consiliul Județean Bacău a aprobat investiții în sănătate, infrastructură, cultură și utilități în ședința din luna iunie

Consiliul Județean Bacău a aprobat, la ultima ședința ordinară, o serie de proiecte de...

Bacăul va avea o pistă de biciclete până în Hemeiuș. Primăria a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de 67 de milioane de...

Primăria Municipiului Bacău a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de mobilitate urbană...

UMB își ia adio de la Buzău: Muncitorii lui Dorinel Umbrărescu au încheiat lucrările la prima autostradă din județ

Muncitorii companiei UMB, deținută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, și-au strâns sculele și au anunțat oficial finalizarea lucrărilor la tronsonul buzoian al Autostrăzii A7. „Gata! De sâmbătă nu ne mai vedeți pe aici!”, le-ar fi spus localnicilor puținii muncitori rămași pe șantierul de la podul peste râul Buzău,...

Elevii de la Liceul Teoretic „,Ion Borcea” Buhuşi, într-o lecție vie de istorie și civism. Excursie educativă la Mărășești, Palatul Parlamentului, Muzeul Cotroceni și...

În luna iunie, un grup de elevi de la Liceul Teoretic,,Ion Borcea" din Buhuşi a participat la o excursie educativă desfăşurată în patru locuri de referință pentru identitatea naţională și viața democratică din România: Mausoleul Eroilor de la Mărășești, Palatul Parlamentului, Muzeul Național Cotroceni și Palatul Mogoșoaia Organizată de profesorii...

Atenție, stăpâni de animale! Încep acțiunile de dezinsecție în Bacău

Primăria Municipiului Bacău anunță că, în perioada 25–26 iunie 2025, vor avea loc lucrări de dezinsecție terestră în parcuri și locuri de joacă, cu scopul combaterii țânțarilor și a altor insecte de disconfort. Acțiunile vor continua în perioada 1–4 iulie în cartierele de case din municipiu. Intervențiile sunt organizate de...

Grădina poetului Bacovia înnobilată în Zi de Sânziene!

Sub lumina blândă a soarelui de început de vară, în Grădina Casei Memoriale „George Bacovia” din Bacău s-a simțit astăzi freamătul unei sărbători de suflet, în care tradiția, bucuria reîntâlnirii și frumusețea portului popular s-au împletit armonios. Evenimentul, desfășurat cu prilejul Zilei Internaționale a Iei, a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul...

Parohia Bogdănești a sărbătorit 250 de ani de la întemeierea bisericii, de praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul

În ziua de 24 iunie 2025, Parohia Bogdănești din Protopopiatul Onești a îmbrăcat haine de sărbătoare, celebrând cu bucurie duhovnicească praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și marcând, totodată, împlinirea a 250 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale, în anul 1785. Evenimentul, desfășurat într-o atmosferă de...

ITM Bacău verifică măsurile de protecție în caz de caniculă. Ce trebuie să facă patronii

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău anunță declanșarea unei campanii de verificare a măsurilor de protecție aplicate de angajatori în perioadele cu temperaturi extreme. Acțiunea se desfășoară între lunile iunie și septembrie, când, conform ANM, temperaturile pot depăși frecvent +37°C. Inspectorii din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă vor...

Accident mortal pe strada Arcadie Șeptilici din Bacău: un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-o autoutilitară parcată

Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață pe strada Arcadie Șeptilici din municipiul Bacău, în urma căruia un bărbat în vârstă de 48 de ani și-a pierdut viața. Polițiștii Biroului Rutier Bacău au fost sesizați și s-au deplasat de urgență la locul incidentului. Potrivit primelor informații oferite de...

Activitate educativ-preventivă a polițiștilor din Târgu Ocna, alături de elevi

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Târgu Ocna au fost prezenți, recent, la Clubul Elevilor din localitate, unde au desfășurat o activitate cu caracter informativ și preventiv, în mijlocul copiilor. Discuțiile au vizat teme de interes pentru cei mici, precum respectarea regulilor de circulație și prevenirea fenomenului de bullying, atât în...

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a obținut premiul III, la ECOTROPHELIA România 2025, cu produsul TriNutri-Bar

Echipa NUTRI-BITE-UP! formată din studenții Ioana-Maria VRABIE, Paul-Vasile DAMIAN, Paula-Adela BELCIU, Ștefan-Cătălin NECULAI (Facultatea de Inginerie), Ana-Larisa ILIE (Facultatea de Litere) și Florin TUDOSE (Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății)  au reprezentat Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și au obținut Premiul al III-lea în cadrul competiției ECOTROPHELIA România 2025, desfășurată la USAMV București,...

Ce importă și ce exportă Bacăul în 2025? Comerțul exterior, în creștere accelerată

Județul Bacău se remarcă printr-o activitate comercială intensificată, semn al unei economii locale dinamice, dar tot mai dependentă de importuri, în special pentru echipamente, mobilier și produse industriale. Creșterile consistente în exporturi arată o capacitate competitivă în domenii precum chimia, construcțiile și industria prelucrătoare, însă deficitul comercial rămâne semnificativ și...

Informare publică: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Onești!

Astăzi – 24 iunie 2025, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă, din orașul Onești, județul Bacău. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea apei potabile în intervalul orar 11.15 – 13.00, consumatorilor de pe strada 1 Mai, bulevardul Belvedere precum și...

Acțiune de amploare pe șoselele din Bacău: zeci de șoferi prinși băuți sau drogați în timpul operațiunii „Alcohol & Drugs”

În perioada 17–22 iunie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat o amplă acțiune de control în cadrul operațiunii tematice „Alcohol & Drugs”, organizată la nivel european sub egida ROADPOL – Organizația Polițiilor Rutiere Europene. Scopul acestei campanii a fost prevenirea accidentelor rutiere provocate...

Aproape 100 de cazuri de boală diareică acută în județ. O treime au necesitat internare

Direcția de Sănătate Publică Bacău informează că, în conformitate cu metodologia în vigoare, în perioada iunie–octombrie 2025 se desfășoară activități de supraveghere și monitorizare a morbidității prin boli digestive. Printre acestea se numără Boala Diareică Acută (BDA), enterocolita, dizenteria și alte afecțiuni digestive cu transmitere fecal-orală sau prin consumul de...

Ia – răsuflarea timpului cusută în alb

Pe 24 iunie, odată cu Sânzienele și parfumul verii coapte, românii își amintesc de ie – bluza albă, de in sau bumbac, cusută cu răbdare și dor. Nu e doar o haină. E o poveste. O poveste spusă fără cuvinte, cu ac și ață, cu vise și neliniști, cu...