Polițiștii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au desfășurat activități speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, aducând zâmbete și momente de bucurie copiilor și familiilor aflate în dificultate.
Cu multă implicare și dăruire, aceștia au oferit cadouri copiilor din cadrul Casei de Copii Barați, precum și altor două familii nevoiașe din comuna Mărgineni. Darurile au constat în dulciuri și alte...
Absolvenții cu domiciliul în comuna Horgești vor primi premii în bani pentru rezultatele la examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională.
Premiile sunt de 300 de lei pentru mediile între 7 - 7.99, 500 de lei pentru mediile cuprinse între 8 - 8.99, 700 de lei pentru cei care au...
Băcăuanii vor putea să facă împrumuturi bancare și online sau direct de acasă. Facilitatea a fost oficializată prin adoptarea unui normativ care modifică legislația în domeniu.
Astfel, mai trebuie ca Legea nr. 187/2021 să fie publicată în Monitorul Oficial, pentru deveni operațională. Până în prezent, legislația obliga băncile comerciale...
Vești bune pentru consumatorii care nu și-au schimbat furnizorul de electricitate. Astfel, băcăuanii care, până la 1 iulie, nu și-au reînnoit contractele la energia electrică, o mai pot face și după această dată. Autoritățile au intervenit pentru flexibilizarea procesului de încheiere a noilor contracte.
Reamintim că, de la începutul anului,...
Vă amintiți de vremurile când mulți tineri fugeau de armată? Acum armata nu mai este obligatorie, dar foarte mulți tineri și-ar dori un astfel de stagiu de pregătire. Iar pentru a întări această afirmație avem exemplu de săptămâna trecută din campusul de la Valea Budului. Mai exact, în tabăra...
Emoțiile s-au mai risipit pentru mulți adolescenți care au susținut de curând examenul de Bacalaureat. Se spune că a fost un examen oarecum dificil și neașteptat ceea ce a dus la multe controverse. Dar, în tot acest tumult din aceste zile, se disting patru eleve care au reușit să...
La data de 05 iulie a.c., polițiștii din oraşul Dărmăneşti, au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie din localitate, despre faptul că a suferit leziuni în zona spatelui, fiind implicată într-un eveniment rutier.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, în ziua de 05iulie a.c., o...
La data de 05 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat o armă neletală, supusă autorizării, asupra unui bărbat din comuna Letea Veche.
Poliţiştii au depistat în flagrant delict, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din comuna Letea Veche având asupra sa...
La data de 11 iulie 2021 vor avea loc alegerile parlamentare din Republica Moldova. Cetățenii moldoveni cu drept de vot, care au domiciliul sau reședința în străinătate, pot vota la secția din orașul în care se află sau din orașele apropiate.
Grupul de Inițiativă al...
Până la sfârșitul anului, proprietarii de apartamente încălzite cu agent termic provenit de la sistemul centralizat trebuie să își monteze contoare pentru căldură.
Inițial, termenul-limită era sfârșitul anului 2016, dar acesta nu a fost respectat de toată lumea. Și asta pentru că legislația în domeniu nu prevedea și amenzi...
Ministerul Educației a publicat luni, 5 iulie, pe site-ul dedicat www.bacalaureat.edu.ro, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și...
În perioada 2-4 iulie, a avut loc cea de-a VIII-a ediție a Turneului Internațional de Judo – Grand Master, organizat la Poiana Brașov de către Federația Română de Judo, eveniment la care au participat peste 200 de sportivi din 10 țări: România, Austria, Elveția, Ungaria, Italia, etc.
Clubul Sportiv Municipal...
La data de 03 iulie a.c, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat, în flagrant, un conducător auto din comuna Buhoci, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,64 mg/l alcool...
Cybernet Autocenter, dealer autorizat Audi în Bacău, invită pasionații de mașini la o demonstrație de performanțe superlative pe pista de la Speed Park Bacău (str. Chimiei nr. 12).
Născute din motorsport și evaluate în condiții extreme, gama Audi RS include modele cu performanțe superioare, aduse la stadiul de maturitate pentru...
O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier petrecut pe strada Al. I. Cuza din Onești. Din una dintre mașini a fost descarcerată o victimă de sex masculin, conștientă, cu traumatism lombar, preluată de ambulanța SAJ.