29 martie 2024
EconomieAmenzi pentru cei care nu-și pun contoare la încălzirea centralizată

Amenzi pentru cei care nu-și pun contoare la încălzirea centralizată

Până la sfârșitul anului, proprietarii de apartamente încălzite cu agent termic provenit de la sistemul centralizat trebuie să își monteze contoare pentru căldură.

Inițial, termenul-limită era sfârșitul anului 2016, dar acesta nu a fost respectat de toată lumea. Și asta pentru că legislația în domeniu nu prevedea și amenzi pentru aceste cazuri. Prin urmare, noua legislație, prevede sancțiuni cu amenda între 500 și 1.000 de lei pentru proprietarii care nu vor respecta termenul-limită.

Apartamentele de locuit, dar și spaţiile cu altă destinaţie



Potrivit normativului (care urmează să fie promulgat de președinție și, ulterior, publicat în Monitorul Oficial), „în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”.

Noul text de lege prevede obligativitatea montării de repartitoare individuale de costuri „pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit”, dacă respectivele contoare individuale, tehnic, nu sunt fezabile sau nu sunt eficiente financiar. Atât apartamentele de locuit cât și spaţiile cu altă destinaţie, cum ar fi magazinele sau sediile de firme, vor fi obligate să-și monteze contoare sau, după caz, repartitoare.

Beneficiile contoarelor inteligente

Acest tip de dispozitive de măsurat agentul termic din calorifere ar prezenta anumite avantaje. În primul rând, ca și în cazul energiei electrice, consumul de agent termic realizat este citit automat, indexul fiind transmis securizat și fără greșeli. Prin urmare, consumul va fi facturat în mod real, și nu în funcție de estimări. Pe de altă parte, un contor inteligent va putea ușura conectările și deconectările, în viitor, închiderea sau transferul de contract făcându-se face de la distanță, cu ajutorul acestei tehnologii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri