Astăzi, 22 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au achiziționat alimente, dulciuri și multe alte bunuri pentru a le dona unei familii cu posibilități financiare limitate.
“ Mascații” au poposit în casa unei familii din comuna Săucești, nu pentru descinderi, ci pentru o acțiune de suflet.
Copiii, împreună cu mama lor i-au așteptat în căsuța modestă cu zâmbete și...
Actrița și cântăreața Ada Milea, de la care am aflat, între altele, fascinanta poveste a pinguinului Apolodor, vine, sâmbătă, 14 august, la Onești, pentru un concert în seria recitalurilor organizate de Primărie în parcul municipal. Pe scena din parc, de la ora 19,00 vor răsuna cântece adaptate dintr-un portofoliu...
După lungi așteptări, dezbateri și modificari, săptămâna aceasta, Asociația Bronx People va depune proiectul de construcție pentru Satul Meșteșugăresc al Copiilor spre autorizare.
Satul Meșteșugăresc va cuprinde:
- Casa Meșteșugărească, unde vor fi ateliere pentru copii, dar și camere în care vor locui 6-8 copii din medii defavorizate;
- Căsuțele Mamei, locuințe...
La data de 09 august a.c., polițiștii Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către o tânără de 29 de ani, din localitate, despre faptul că ar fi avut un conflict cu soţul ei, în urma căruia acesta ar fi lovit-o.
La faţa locului a...
La data de 09 august a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Prăjeşti au depistat în trafic, pe raza localității, un autoturism condus de un bărbat în vârsta de 60 de ani, din județul Tulcea.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat...
Aleșii județeni au fost convocați, pentru data de joi, 12 august, la prima ședință a Consiliului Județean, din această lună. Ordinea de zi numără doar 11 proiecte, majoritatea fiind din domeniul sportului.
Unul dintre acestea se referă la solicitarea de finanțare înaintată de Asociația Club Sportiv Bronx Powerlifting Club Bacău...
Proiectele finanțate prin programul „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” de către Fundația Comunitară Bacău și Lidl România aduc în comunitatea băcăuană activități și programe de educație non-formală, educație emoțională, stil de viață sănătos, educație pentru mediu și nu numai.
Astfel, Fundația Comunitară Bacău și Lidl România...
La Biblioteca Orășenească „George Bacovia” din Buhuși va fi vernisată, joi, 12 august, de la ora 12,00, expoziția de pictură „Debut”, cu tablouri semnate de Ioana-Suzana Tăutu. Evenimentul este organizat de Primăria Buhuși, în parteneriat cu Biblioteca „George Bacovia” și cu Asociația „Renașterea”, iar invitații organizatorilor sunt Carmen Mihalache...
Aşa au cântat elevi din judeţul Bacău la festivitatea de închidere a Taberei de Etnografie şi Folclor „Acasă la noi”, găzduită de Centrul de Agrement de la Valea Budului.
Despărţământul ASTRA „Vasile Alecsandri” Bacău, în colaborare cu Asociaţia Cultural-Educativă „Vatra satului” şi în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi...
Acesta a fost sloganul celor de la Young Island și s-au ținut de cuvânt.
„Am promis ceva frumos acestui oraș și suntem mândri și fericiți că am reușit”, au spus organizatorii imediat după căderea cortinei peste festival.
Ajunși la finalul acestui prim capitol, organizatorii acestui festival, Adrian Savin, Alex Olteanu, Gabriel...
Am început lectura revistei ATENEU, ediția iulie - august 2021, stimulat și de singularul și inconfundabilul miros de cerneală tipografică, mângâind fiecare pagină, pe care textele și ilustrațiile sunt aranjate într-o ordine misterioasă, ce ține de firescul naturii: un fluviu ale cărui ape când se rostogolesc, zbătându-se de maluri,...
Poliţiştii din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au identificat şi reţinut pentru 24 de ore, un bărbat de 51 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere prin incendiere.
La data de 08 august a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au...
La data de 08 august a.c., în jurul orei 01:50, o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei Staţiunii Slănic Moldova, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii, a procedat la oprirea în trafic a unui autoturism condus de un bărbat din comuna Dofteana, iar pe locul din...
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică Bacău au finalizat cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale şi omisiunea sesizării.
Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică Bacău au efectuat cercetări faţă de un bărbat, de 59 de ani, care,...
10 elevi din cadrul Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni desfăşoară începând de astăzi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău, stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ.
Tinerii se pregătesc pentru a deveni subofițeri și timp de 11 săptămâni, vor participa la misiuni alături de jandarmii băcăuani.
Pe întreaga...