29 martie 2024
ActualitateATENEU 623-624: Cei care se ocupă de îngrijirea cuvintelor

ATENEU 623-624: Cei care se ocupă de îngrijirea cuvintelor

Am început lectura revistei ATENEU, ediția iulie – august 2021, stimulat și de singularul și inconfundabilul miros de cerneală tipografică, mângâind fiecare pagină, pe care textele și ilustrațiile sunt aranjate într-o ordine misterioasă, ce ține de firescul naturii: un fluviu ale cărui ape când se rostogolesc, zbătându-se de maluri, cu albe spume, zăgăzuite de critica literară, când liniștite, parcă de poeziile marilor sau debutanților poeți, ele, apele, ca și textele, odihnindu-se în răstimpuri ca în cronici de eveniment și reportaje strălucitoare, vâslind împreună cu autori și eroi, ieșiți din cărțile vechi, scrise de autori necunoscuți sau celebri.

O revistă proaspăt ieșită din „teascurile” tipografiilor moderne, mai păstrează câte ceva din basmele și psalmii de început ai tiparului, marea invenție a genialului Gutemberg, care continuă să ne uimească cu infinita lui Galaxie, stârnind și acum curiozitatea miliardelor de cititori. Nimic și niciodată nu va înlocui plăcerea de a întoarce pagină cu pagină, de a zăbovi asupra frumuseții unui cuvânt, a unei propoziții sau a unui inegalabil text, scris cu măsură, talent și bucurie.

Am privilegiul încă de a mă bucura de creațiile acestor magicieni ai literelor, care curg nu din linotip, ci din visurile și iubirile statornice, niciodată trădate, ale celor dăruiți cu har, talent, limpezimea minții și preaplinul inimilor deschise spre cititorul care așteaptă darul zeilor.



Că, în fond, ce-i o revistă, o carte, sunt darurile zeilor pentru muritorii care s-au îndrăgostit de cuvântul scris, caligrafiat cu litere italice, aldine, drepte, times new roman, iar uneori cu Regale, atunci când rostesc și scriu despre Alecsandri, Eminescu, Bacovia, Enescu, Brâncuși, Bibliotecă, ca măsură a dragostei și respectului față de Carte, Cultură, Educație, Spirit și Identitate, dar și despre Școală, Dascăli, Religie, Istorie, Literatură, Artă, Muzică.

Revista este ca o carte, ale cărei coperți rămân deschise, în ediția iulie-august citim și recitim în lunile de vară, cronici și critică literare, de artă, muzicale, reportaje, eseuri, poezie, proză, știri, note: Adrian Jicu (Bicentenar Vasile Alecsandri), Ioan Dănilă (Vasile Alecsandri – recurs la document), Marius Manta (Cel ce călugărește cuvintele), Dan Perșa (Vremuirea, într-un topos literar), Carmen Mihalache (Ficțiunea trebuie protejată), Violeta Savu (Descărcări electrice și implozii vegetale), Ștefan Radu (Dacă educație nu e…), Ion Fercu (Prejudecățile: infern și provocare eternă), Gheorghe Iorga (…„Focul” viu al Cărții), dimpreună cu prietenii fideli ai revistei, care îmbogățesc memoria și spiritul: Elena Ciobanu, Doina Cernica, Gabriela Gârmacea, Constantin Ținteanu, Constantin Gherasim, Dan Petrușcă, Cornel Galben, Ionel Savitescu, Emil Nicolae etc.

Poeții își au locul lor, pagina lor în revistă, uneori chiar două, în această ediție, deschide Cassian Maria Spiridon, amfitrionul rubricii, alături de care, o apariție inedită – Victor Mitocaru, apoi Angi Melania Cristea, iar pe ultima pagină poeții cântă fadoul, un dar de la poetul Emil Nicolae. Ilustrația acestei ediții-„fluviu” a Revistei ATENEU, editată de o instituție generoasă cu arta și cultura – Consiliul Județean Bacău, reprezintă reproduceri din albumul „Irina Dascălu – Grafică, pictură, colaj”.

Nu treceți indiferenți pe lângă chioșcurile cu presă ale SC DEȘTEPTAREA, opriți și cereți o revistă, revista ATENEU, un dar pentru această vară fierbinte și plină de surprize.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri