27 aprilie 2024
ActualitateCasa Corpului Didactic Bacau, pe locul I, in ultimii doi ani

Casa Corpului Didactic Bacau, pe locul I, in ultimii doi ani

Conform politicilor Ministerului Educatiei Nationale si obiectivelor strategice ale Inspectoratului Scolar Judetean Bacau in domeniul dezvoltarii resurselor umane, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” si-a adaptat, in ultimii ani, oferta de programe si activitati, incercând astfel sa vina in intâmpinarea nevoilor de formare profesionala a cadrelor didactice din judet.

Asadar, serviciile educationale oferite au fost si sunt o prioritate pentru CCD Bacau, care, prin politicile promovate si prin strategiile specifice de aplicare a acestora, asigura cadrul de implementare a calitatii in sistemul de invatamânt.

La programele de formare continua acreditate de Ministerul Eductiei si organizate de CCD Bacau in calitate de furnizor, sau de implementator, au participat 2.225 de cadre didactice, la cele furnizate de alte institutii, de asemenea acreditate de MEN si derulate prin CCD Bacau, au participat 415 de cadre, iar la cele avizate, 1.790 de dascali, situatie care reflecta foarte buna pozitionare la nivel national a institutiei bacauane, locul I in ultimii doi ani.



In anul scolar trecut, sub coordonarea metodologica a CCD Bacau, in cadrul Proiectului bilateral româno-francez „Educatie in mediul rural defavorizat”, in judetul Bacau au functionat efectiv 27 de centre de documentare si informare. Acestea au organizat diferite activitati, cu caracter educational, civic si social, la care au participat aproximativ 10.000 de elevi si profesori. Un alt registru de activitati deosebite s-a desfasurat la Centrul „American Corner Bacau”, coordonat de Oana – Liliana Jianu, care functioneaza neintrerupt in cadrul institutiei bacauane din anul 2005.

Aici au fost organizate 39 intâlniri, seminarii, conferinte, videoconferinte si expozitii, cu tematici diferite si atractive, la care au participat invitati speciali (speakers) din SUA si un numeros public bacauan. La aceste evenimente au participat 583 de persoane: 479 liceeni, 74 elevi de gimnaziu, 30 profesori.

Mai mult, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau este singura institutie de acest tip din tara in cadrul careia functioneaza un centru („corner”) american, finantat de Ambasada SUA la Bucuresti. Acesta ofera cadrelor didactice si elevilor activitati educative si culturale deosebite, surse de informare electronice si clasice in limba engleza despre societatea americana si nu numai.
Recent, Departamentul de Stat al SUA a remis catre ambasada americana de la Bucuresti un mesaj in care se apreciaza in mod deosebit numarul si complexitatea programelor initiate la Bacau, vizitele oficialilor americani, dar si portofoliul de carti si echipamente existente. Astfel, Washington-ul va asigura finantarea Centrului „American Corner Bacau”, cel putin pâna la finele anului 2016.
De asemenea, Centrul Regional de Resurse pentru Educatia Civica, coordonat de prof. Lucica Ciuperca, care functioneaza in cadrul Casei Corpului Didactic Bacau din anul 2003, este sustinut, la rândul sau, de Ambasada SUA.

Sub auspiciile Centrului Regional de Resurse pentru Educatia Civica Bacau, in anul scolar trecut, au fost organizate 77 de activitati, in parteneriat cu diferite institutii de invatamânt si cultura din tara si strainatate. La acestea au participat 5.721 de elevi, studenti ti profesori. Dintre ele amintim, Proiectul „Cetateanul”, coordonat de Center for Civic Education, SUA, in baza unui protocol de colaborare cu MEN si Festivalul National al Sanselor Tale.

Pe de alta parte, si Biblioteca „Violeta Bajenaru” a incercat in continuare sa constituie o zona de atractie pentru dascalii bacauani. De aceea fondul de carte si de documente pe suport electronic (softuri educationale, bookmark-uri, casete audio si video, CD-uri si DVD-uri) a crescut simtitor. De asemenea, aici s-au desfasurat diferite activitati, la care au participat 192 de bibliotecari, 114 elevi ti 20 cadre didactice.

CCD Bacau a fost angajata, totodata, si intr-o serie de actiuni in domeniul informarii, documentarii, consultantei, stiintifice, metodice si culturale. De acestea au beneficiat 5.221 elevi, profesori, dar si alte categorii de participanti. Din pacate, din diverse motive, multe cadre didactice din judet nu au reusit sa participe la activitatile desfasurate de institutia bacauana. Ele vor fi preluate din oficiu, oferindu-li-se astfel aceasta posibilitate in anul scolar in curs.

Un alt aspect relevant pentru CCD Bacau il reprezinta activitatea editoriala. In al zecelea an de functionare neintrerupta, Editura Casei Corpului Didactic Bacau a publicat un numar de 37 de titluri, culegeri, manuale, buletine informative, ghiduri metodologice, reviste si periodice. Totodata 63 de titluri au fost difuzate de Casa Corpului Didactic Bacau si 42 de Centrul „American Corner Bacau”. Multe din activitatile institutiei bacauane au fost sustinute prin angajarea acesteia in parteneriate interne si externe. Astfel, in acest an scolar, CCD Bacau a incheiat 75 de protocoale, parteneriate si acorduri pentru sustinerea unor proiecte educationale, cele mai insemnate fiind cu: Ambasada SUA la Bucuresti, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, British Council, ARDOR Moldova, Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” Bucuresti, Biblioteca Pedagogica Nationala „I.C. Petrescu” Bucuresti, Camera de Comert si Industrie Bacau, Asociatia „Alternative Sociale” Iasi, Asociatia „Tineri pentru viitor” Bucuresti, Institutia Prefectului Bacau, Consiliul Judetean Bacau, Primaria orasului Comanesti, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, Universitatea „George Bacovia” din Bacau, Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, S.N.S.P.A., Academia Nationala de Informatii „Mihai Viteazul”, Agentia Nationala Antidrog Bacau – Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacau, dar si cu diferite unitati de invatamânt.
CCD Bacau a continuat sa organizeze, in virtutea parteneriatul cu ISJ Bacau, si activitatile specifice proiectului „Profesionalizarea carierei didactice – noi competente pentru actori ai schimbarilor in educatie in judetele Bacau si Covasna”, finantat din fonduri structurale europene.
Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau, ca institutie conexa in domeniul educatiei, având ca obiect principal de activitate formarea continua a personalului didactic din invatamântul preuniversitar, considera ca responsabilitatea sociala a tuturor organizatiilor scolare trebuie sa se manifeste prin activitati care sa promoveze implicarea sociala si toleranta, interculturalitatea, diversitatea etnica si culturala.

Acesta este motivul care a determinat CCD Bacau sa se implice, pentru al saptelea an consecutiv, in proiecte civice si sociale, precum cel derulat in martie 2014, „Educatie pentru viitor prin intelegerea trecutului: pregatirea formatorilor de profesori in domeniul istoriei Holocaustului”, initiat si organizat de Ambasada SUA la Bucuresti, Muzeul Holocaustului de la Washington, Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” si de Ministerul Educatiei Nationale.

Proiectul s-a dorit a fi o continuare a eforturilor depuse de institutie in directia valorizarii experientelor trecutului recent si asumarea rolului de cetatean activ la nivelul comunitatii, cu scopul progresului si al valorilor umaniste si europene. Cei care doresc sa afle noutati despre activitatea Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau pot accesa pagina www.ccdbacau.ro. Pâna acum aceasta a fost vizualizata de peste 177.000 de ori, situatie care demonstreaza utilitatea ei. Ea este permanent reactualizata si are urmatoarea structura: „Despre noi”, „Contact”, „Atestate”, „Noutati”, „Evenimente”, „Proiecte”, „Oferta de formare”, „Evaluari”, „Formatori”, „Arhiva”, „Biblioteca”, „AmCorner”, „Editura”, „Titluri noi”, „Activitate C.D.I.”, „C.R.E.E.C.”, „Centrul Europe Direct Comanesti”. Doar in acest an scolar, ea a fost consultata de peste 77.000 de ori. De asemenea, a fost updatata platforma de e-learning a institutiei http://217.73.161.147:8080/ec1, folosita atât pentru activitati online in cadrul diferitelor programe de formare acreditate, cât si pentru exprimarea opiniilor si feedback-ului personal.

Activitatile notabile ale institutiei au fost mediatizate amplu in presa nationala si locala, 250 articole, aparând in urmatoarele publicatii: „Desteptarea”, „Adevarul”, „Adevarul de Bacau”, „Tribuna invatamnâtului”, „Edumanager.ro”, „România Libera”, „Realitatea Evreiasca”, „Ziarul de Garda”, „Inainte!”, „Observatorul de Bacau”, „Viata Bacauana”, „Ziarul de Bacau”, „Impartial de Bacau”, „Agerpres”, „Bacaul online” s.a.

Emisiuni, in direct sau inregistrate, la urmatoarele posturi de radio: Radio România Actualitati, Radio România International, Radio România Cultural, Radio Iasi, Radio „Kol Israel”, dar si la diferite televiziuni locale si regionale au prezentat, la rândul lor activitatea de formare, dar si celelalte initiative reprezentative ale institutiei.

„Pentru viitor ne propunem organizarea tuturor programelor de formare continua acreditate, urmarind astfel principalele obiective fixate in planul managerial. Oferta contine trei programe proprii de formare, acreditate de Ministerul Educatiei, care insumeaza 240 ore si ofera participantilor 65 credite profesionale transferabile: Integrarea TIC in procesul educational, Educatie civica – formarea profesorilor si Strategii de consiliere educationala a parintilor. De asemenea, in parteneriat cu Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel», CCD Bacau ofera programul de formare continua acreditat Holocaust, combaterea rasismului si discriminarii. Totodata, institutia bacauana propune 100 de cursuri, care au fost supuse avizarii Ministerului Educatiei, 30 dintre ele, fiind organizate in premiera. Asadar, vom acorda o atentie deosebita activitatilor organizate de Centrul «American Corner Bacau» si de Centrul Regional de Resurse pentru Educatia Civica Bacau, entitati sprijinite de Ambasada SUA la Bucuresti. In continuare, vom fi preocupati de accesarea fondurilor locale, nationale si europene, având deja asigurata finantarea anuala din partea Departamentului de Stat al SUA, pentru proiectele angajate. Toate aceste rezultate si proiectii ne indreptatesc sa afirmam ca, in rândul institutiilor de profil din tara, ne situam pe primul loc, deci pe podium”, a declarat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacau.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri