Costul unora dintre serviciile decontate de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate cabinetelor dentare:
– consultatie: 11,57 lei
– tratament carie: intre 14,49 lei si 24,12 lei
– extractie dinti: intre 21,20 lei si 24,13 lei
– proteza acrilica partiala (1-7 dinti): 466,99 lei
– proteza acrilica partiala (peste 7 dinti): 544,93 lei
– proteza acrilica totala: 622,71 lei
Debutul toamnei le-a adus medicilor dentisti bani si mai putini de la Casa de Asigurari de Sanatate. Evident, aceasta ii afecteaza pe ei, dar si pe asigurati. Acestia din urma nici pana acum nu beneficiau decat intr-un numar foarte mic de servicii stomatologice gratuite sau compensate. Dar acum accesul lor la astfel de servicii este si mai restrans.
aPentru luna octombrie, Casa imi da 60 lei, iar pentru noiembrie, 64,78 lei, in conditiile in care unui medic de familie ii aloca 10.000 lei, ni s-a plans M.D., medic dentist primar. Este bataie de joc. Cu 60 de lei nu reusesc sa acord gratuit decat cateva consultatii. Suntem afectati noi, medicii dentisti, dar si pacientii. De cand a aparut criza nu mai vine nimeni sa ceara servicii stomatologice contracost. Toti pacientii care ne deschid usa ne intreaba daca avem contract cu Casa. Ce folos ca avem, daca sumele pe care le primim sunt derizorii?!” In fiecare an suma alocata medicinii stomatologice din bugetul asigurarilor de sanatate a tot scazut, dar niciodata ca acum. Medicul care ne-a contactat ne-a declarat ca in 2008 a avut o medie lunara de 2.000 lei, iar in primele luni ale acestui an, de 1.200 lei. Atat el cat si ceilalti colegi de breasla considera umilitoare situatia in care sunt pusi, dupa ce si-au tocit coatele pe bancile facultatii cel putin sase ani. Sunt revoltati ca alte categorii profesionale, care nu isi risca viata cum o fac ei pentru a asigura asistenta medicala stomatologica a populatiei, au castigat drepturi salariale mult mai mari si mai numeroase, adoar pentru ca au batut cu pumnul in masa”.
CJAS sustine ca bugetul nu a scazut prea mult
Anul acesta, CJAS a alocat cabinetelor medicale dentare la contractare un buget cu 25% mai mic decat anul trecut. Medicii primari au primit 1200 lei/luna, iar medicii specialisti, 1000 lei/luna. Aceste plafoane au fost valabile doar pana in august. Pentru septembrie, fondurile s-au diminuat. „Pe septembrie, bugetul este de 1,2 miliarde lei (120 mii lei, n.r.), ne-a declarat Iulian Oboroceanu, purtator de cuvant al CJAS Bacau. La alti furnizori de servicii medicale, cum ar fi laboratoarele, am putut suplimenta bugetul in aceasta luna, datorita rezervei de 10 la suta oprita la contractare. La stomatologie nu a fost posibil. La contractare nu s-a oprit aceasta rezerva din buget. Medicii au stiut de la inceput ca in septembrie, octombrie si noiembrie banii vor fi mai putini, dar au acceptat aceasta situatie si au semnat contractele.” La inceputul lunii mai, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a acuzat Casa Nationala de Asigurari de Sanatate ca a gestionat in mod dezastruos fondurile.
[ad#stire] Medicii dentisti au cerut atunci un buget de 5000 de lei/luna, insa fondurile au ramas batute in cuie. S-au semnat contractele pe acele sume insuficiente. Bugetul se epuizeaza in prima zi a fiecarei luni, dupa care medicilor nu le ramane decat sa puna pe usa afisul prin care anunta ca au epuizat plafonul. In judetul Bacau, au contract cu CJAS 143 de cabinete.
Elena Tintaru
Doina Mincu















